De la Foltea prin Crint pana in Gura Raului - 1 mai 2011

Duminica am fost foarte dornici sa ne scoatem din nou bicicletele in teren muntos. Vremea s-a incalzit suficient, ploile nu au inmuiat prea mult drumurile forestiere, iar traseele inca neumblate sunt destule la numar. Pt. ca Liviu a vrut sa cheme si pe Miki cu Dana sa vina cu noi, ne-am gandit la un traseu mai usor, un drum forestier care urca din Saliste spre schitul Foltea si apoi mai departe merge spre Crint, trecand pe langa varful Poiana Marului si prin p-na Valenilor. Coborarea urma sa vedem pe unde sa o facem ca sa incheiem circuitul pana la Foltea inapoi, gandind eu ca baietii vor urca sa recupereze masina de la schit, in timp ce fetele pot sa se odihneasca jos in Saliste.

Planul pare bine pus la punct, de la ora de plecare si pana la aprobarea lui Liviu care isi ia angajamentul sa faca el muschi in sus pana la Foltea ca sa aduca masina jos. Dar incepem dimineata printr-o lunga asteptare pt. mine si o plimbare prin oras a lui Liviu in cautarea mea. Masina mea fiind parcata in alta parte decat de obicei, Liviu a crezut ca tb. sa ne intalnim in alta parte si uite asa s-a tot plimbat prin oras pana s-a gandit sa ma sune totusi. Mai urmeaza cateva probe de trecut prin montarea portbagajului de bicicleta pe masina, apoi cu bicicletele proaspat montate descoperim ca totusi ar trebui sa le dam jos si sa le punem inapoi pt. a putea trece pe sub bara cu limitare de inaltime din parcare. Plecam in sfarsit, dar in urcare spre schitull Foltea mai avem o proba de trecut cu hurducaiala bicicletelor pe masina. Bicicleta mea se incapataneaza sa ramana in picioare, dar a lui Liviu, fiind mult mai grea, opteaza pt. varianta in care ajunge sa joace atat de mult pe sina portbagajului, incat la un moment dat o vedem cazuta atarnand deasupra masinii la un unghi destul de acuzator. Dureaza mult pana o repunem in picioare, iar pt. siguranta ii sugerez lui Liviu sa urce ultima 100 de metri pana la schitul Foltea pe jos ca sa nu mai avem surprize.

La schitul Foltea ne intalnim cu Miki si Dana care apar si ei la un moment dat si purcedem spre Crint pe drumul forestier. La inceput drumul pare foarte usor si frumos, dar pe masura ce incepe sa urce incet si constant vom descoperi cu totii ca este totusi solicitant, mai ales pt. Dana care nu a mai mers demult.

Incepe un urcus in serpentine pana spre varful Poiana Marului, zona in care au ramas urmele unor sculpturi din taberele de artisti de altadata, iar acuma vor ramane urme de mici de la turistii cu gratare.

Pe drumul serpuitor ce urca ametitor, trei mici furnici dau din pedale cu zambarici

Undeva sub vf. Poiana Marului reunim toata echipa de 4 oameni, ne intalnim cu cunoscuti, eu ma joc cu o catelusa mica de 2 luni de zile care ma linge pe fata si este foarte jucausa, iar cand soarele intra in nori incepe sa ni se faca racoare si pornim mai departe spre poiana Valenilor.

Inaintea unei coborari a drumului, Liviu lanseaza ideea cum ca am fi ajuns aproape de Crint, ceea ce ni se parea tuturor imbucurator. Studiind acuma harta imi dau seama ca abia trecuseram de varful Poiana Marului si urma sa incepem coborarea spre poiana Valenilor.

Prin poiana Valenilor trecem ca gandul si ca vantul, asa precum trec pe langa noi niste enduristi, ei venind insa din sens opus si umplandu-ne de praf.

Imediat insa dupa ce depasim aceasta poiana, ne oprim la un izvor foarte dragut amenajat, ocazie prin care ni se destainuie scris pe un copac ca pana la Crint mai sunt 2,5 km. Floare la ureche ! Numai ca noi nu stiam ca e doar urcare de aici pana la Crint !

Un izvor binevenit cu apa limpede si proapata unde Liviu mai amenajeaza o gura de scurgere

Milioane de serpentine urcatoare spre "Mecca," denumita local Crint

Partea buna este ca macar pe masura ce ne apropiem de mult doritul Crint, soarele incepe sa iasa de dupa norii negrii care se indeparteaza, si macar stam linistiti ca nu ne va ploua prea curand astazi. Ferma cu vaci pe langa care trecem este un element de un pitoresc deosebit prin milioanele sale de ochisori care ne urmaresc pe masura ce trecem in lungul gardului electric care le pazeste.

Cu stupoare vom descoperi insa ca gruparile de case care sunt raspandite prin zona nu sunt de fapt Crintul asteptat de noi, ci sunt niste constructii piscicole si alte cabanute particulate, momentan pustii.

Totusi, dupa ce ne uitam pe harta vedem ca tabara veche cu casutele de la Crint incepe sa-si insire constructiile parasite pe marginea din stanga drumului, iar in final ajungem si la tabara militara de la Crint, unde un catel care pazeste ne traduce cum ca acolo se mai intampla din cand in cand cate ceva.

De la tabara militara hotaram sa mai mergem pana in Coasta Porumbelului care trebuie sa fie o intersectie de drumuri pe aici pe undeva pe aproape, urmand ca acolo sa facem mult asteptatul popas de masa. Dupa inca un urcus prin padure ajungem si in Coasta Porumbelului, unde, precum banuiam, panoramele sunt absolut superbe spre varful Cindrel si spre Magura Jinarilor. Din pacate vremea nu tine atat de mult cu noi si zarile sunt destul de intunecate pt. a putea vedea foarte multe, dar chiar si asa crestele inzapezite ne ofera privelisti frumoase.

Langa troita de la intersectia drumurilor facem si mult doritul popas si asternem picnicul. Eu am reusit ca de data aceasta, din lipsa de mancare, sa nu vin decat cu un sandwich si ceva ciocolata. Alaturi de mine se astern insa tot felul de bunatati, pe care eu insa nu pot sa le inghit din cauza hurducaielilor ce vor urma la coborarea ce urmeaza pe bicicleta.

Incepand coborarea spre Gura Raului, o incepem cu o mica urcare binenteles

Din acest punct incepe adevarata coborare spre Gura Raului, mai intai de fapt spre cantonul de la Sub Dusi, avand in permanenta vedere spre varful Cindrel cu zapada pe el

Popas de asteptare intr-o mica inseuare a drumului cu Liviu si Miki

Cand ajungem insa in intersectia a doua drumuri langa cantonul Sub Dusi, ne gasim intr-un mare impas. In afara de faptul ca noi nu stiam la inceput unde ne aflam, nici nu stim incotro s-o luam. Dupa multe multe orientari ale hartii reusim sa alegem solutia castigatoare care ne indica sa coboram pe drum in jos pana iesim in lungul Raului Mic.

Cantonul Sub Dusi o intersectie cu probleme de orientare

Drumul incepe foarte promitator cu o coborare lunga si frumoasa, numai ca pe masura ce ne apropiem de apa si de zone prin care au patruns cu masinile dupa lemne, drumul incepe sa fie foarte noroios si destul de greu de inaintat.


Tot coborand pe drumul plin de noroaie vom ajunge la un moment dat la un cot de drum unde este cantonul Stramba si unde un indicator ne spune ca de aici se poate urca si la fosta cabana Fantanele.

Cantonul Stramba, strajuit de cativa caini activi, cel putin cand erau inca pe partea cealalta a raului

De la catonul Stramba mai urmeaza inca multe alte serpentine pe drumul din lungul Raului Mic, multe sleauri cu noroi pe unde trebuia sa treci cu viteza ca sa nu te opresti fix in balta, putin zone uscate si inca o bifrucatie denumita La Carlig, de unde se poate iarasi urca spre Fantanele.

Ajungem in sfarsit la barajul de la Gura Raului, ajungem si in sat si acolo, fiind deja pe inserate, se lanseaza ideea de a plati un nene ca sa duca baietii sus la schitul Foltea de unde sa recupereze masinile. Miki il suna insa pe Gelu care va veni la rugamintea sa din Sibiu, ca sa ne ia din Gura Raului si sa ne duca pe toti sus la masinile lasate. Nu mai era foarte mult de mers din Gura Raului pana in Saliste, dar fiind deja intuneric eram deja cu totii destul de obositi dupa tura de biciclete si nimeni nu prea mai avea chef sa pedaleze inca 10 km. Multumim lui Gelu pt. plimbarea cu masina si pt. gogosile pe care s-a gandit sa ni le aduca si ne vom gandi deja la urmatoarele drumuri pe bicicleta prin zona.