Iezerele Cindrelului - 19-20 noi. 2011

Desi locuiesc in Sibiu, am ajuns la Iezerele Cindrelului doar de doua ori anul trecut si inca (adica nici in tura asta) nu am facut creasta integrala a muntilor Cindrel din Paltinis (sau din poiana Oncesti) pana pe varful Cindrel. A venit Cezar de la Bucuresti ca sa ajung in Cindrel la doua zile, cu dormit la refugiul de sub Iezerele Cindrelului, nu pt. ca am fi avut noi o problema cu cortul, ci pt. ca era ziua lui Cezar si isi dorea de foarte mult timp sa ajunga la acest refugiu. Mai bine zis, mi-a facut gaura in cap cu refugiul asta, dar eu ma bucur foarte tare. Desi eu as fi preferat o alta locatie sau un alt munte, decizia de data aceasta apartine lui Cezar si i-o respect. Elementul cel mai puternic de bruiaj in aceasta tura a fost de fapt trenul de Bucuresti care ajungea abia la 2 noaptea in Sibiu, dar, pe ultimul moment, i-am rezolvat lui Cezar problema printr-o oprire suplimentara la Brasov la Crisa si reluarea traseului a doua zi dimineata spre Sibiu. Noul program s-a mulat de minune pe tabieturile mele, asa ca sambata dimineata abia la orele 10.15 a.m. il culeg pe Cezar din gara.

Ne indreptam ca vantul si ca gandul spre calea Cisnadiei, apoi spre Sadu si intram pe lunga valea Sadului. Eu stiam ca valea Sadului este lunga, dar recunosc ca nu ma gandeam ca este atat de lunga. Mai bine zis, din Sadu pana in saua Steflesti, atat la dus cat si la intors, am facut cam 2 ore. Drumul prost, cu foarte putin asflat bun, apoi drumul forestier bun, dar cu hartoape, de' nu puteai sa-i dai mai mult de 20 km la ora, m-au facut sa mergem in primul rand cu grija, apoi f. atent, apoi incet. Initial nu credeam ca vom ajunge pana in saua Steflesti cu masina, banuind ca totusi cauciucurile de vara in noiembrie ar putea fi o problema pe acolo, dar gheata putina si pudra de zapada pe ultima portiune a drumului nu au fost un capat de tara pt. niste impatimiti de natura ca noi.

Ajungem in saua Steflesti abia spre orele 13.00 p.m., lasam masina in marea sa, gasind un loc foarte bun de parcare, ne echipam cu toate cele si incepem sa urcam cu spor. Avem chef de respirat munte si Cezar a batut o groaza de drum pana aici si este nerabdator tare sa vada refugiul despre care a auzit atatea. Ca sa zic asa, nici nu imi dau seama cand urcam, desi imi aminteam acest traseu ca fiind lungut, dar uite ca pauza de munte si-au spus cuvantul si practic zburam pe traseu.

Urcam spre varful Cindrel, avand in permanenta in spatele nostru varful Steflesti din muntii Lotrului spre care ne intoarcem adesea pt. a nu stiu cata poza din alt unghi (adica mai de sus). La bifurcatia cu traseul spre refugiul Canaia pe mine ma apuca insa foamea, da' rau detot , ca am condus f. concentrata vreo 2 h pana sus si asta m-a rapus categoric. Ne asezam pe o lespede la masa. Atunci scot din mine si maxima zilei si constat ca icrele au gust prea de peste . Serios?!

Vechi insemne cu indicatii f. clare pt. o tabara ce a avut loc pe aici

Ne continuam urcusul spre varful Cindrel si aproape sub varf il vad pe Cezar ca se opreste brusc si imi arata un iepuroi mare, care tusteste dintr-un tufis si in cateva secunde ia distanta de noi, ajungand pana pe varf. Dolofanel iepuroiul, cel putin asa se vedea din spate in viteza miscari sale. Ajunsi sus pe Cindrel ne repezim la pozele de varf, mai ales ca umbrele noastre incep sa se alungeasca din ce in ce mai mult, semn ca ziua se afla spre sfarsite.

Este inca destul de cald si soarele sclipeste mai jos pe cer, dar stim ca nu putem zabovi foarte mult pe varf, vrand sa gasesc inca pe lumina poteca de la Iezerul Mare spre refugiul omonim. Ne indreptam doar pentru cateva minute spre niste palcuri de stanci pt. a vedea mai bine panorama spre muntii Fagarasi si Lotrului de vis-a-vis, apoi ii arat lui Cezar chiar Parangul si Retezatul in zare (munti pe care nu credea ca ii va vedea in aceasta tura), apoi marele platou al Diavolului. Cred ca este intr-adevar un diavol daca te prinde ceata pe acest platou, una la mana ioc orientare, doi la mana, daca o iei aiurea, risti sa ajungi pe marginea platoului dinspre Iezere (si cel mic si cel mare) si pana sa faci pasul urmator sa te trezesti cazand in gol peste peretele de stanca.

Vedere de pe vf. Cindrel spre creasta principala pana spre vf. Oncesti

Vedere de pe vf. Cindrel spre muntii Fagarasi (in fundal) si Lotrului (mai vis-a-vis)

Vedere de pe vf. Cindrel spre muntii Lotrului, mai precis zona de curbura a seii Buceciu

Vedere de pe vf. Cindrel spre muntii Parang (mai pe stanga), muntii Sureanu (mai pe dreapta) si muntii Retezat (in fundalul fundalului)

Si nu in ultimul rand, poza de grup pe varful Cindrel: eu si Cezar sub stalp

Pentru coborarea spre Iezerul Mare ne gandim sa alegem muchia care desparte caldarile celor doua iezere, de fapt un picior foarte lat fara panorame stanga-dreapta, si sa vedem daca putem cobora de pe acest picior la Iezerul Mare, apoi pe firul vaii spre refugiu. Din buza caldarii deja vedem lacul jos si dibuim si o poteca chiar clar conturata care coboara din acest picior spre lac (directia de privire pe partea stanga cum te uiti din platoul Diavolului spre Iezerul Mare). Mai facem un mic ocol si pana spre buza caldarii dinspre Iezerul Mic, zarim iezerul chiar f. mic inghetat tot printre jnepeni, apoi revenim inspre caldarea iezerului Mare si incepem coborarea spre lacul de jos.

Ajungem la lac destul de repede si, pentru ca inca este lumina, propun sa mai zabovim putin pe malul lacului, ca doar avem o seara intreaga inainte la refugiu. Vorbim de una, de alta si ne gandim ce traseu de intoarcere am avea pt. a doua zi. Ar fi existat varianta sa urcam in saua Cindrel pe marcaj printre jnepeni, dar suna neinteresant, sa ajungem cumva in caldare la Iezerul Mic direct de la refugiu este practic imposibil prin tonele de jnepeni, asa ca ramane varianta sa urcam pe firul vaii la Iezerul Mare si sa alegem alta varianta de urcat spre platou, respectiv spre varful Cindrel. Cu ochii atintiti la hornurile ce urca spre platoul Diavolului, dibuim unul mai usurel pentru a doua zi la inapoiere si speram doar sa nu fie foarte frig ca sa inghete iarba si zapada pudrata de pe acolo. Ca noi evident suntem cu bocanci de vara si fara nici un fel de echipament tehnic.

Desi mi-era teama ca nu voi recunoaste poteca spre refugiu de la lac, urmele proaspete pe zapada imi confirma ca nu as fi putut sa gresesc nici daca as fi vrut, firul vaii fiind destul de evident in lungul Paraului Mare. Urmele banuiesc eu ca sunt de la cei de la Amicii Muntilor, care stiu ca au fost la refugiu cu un week-end inaintea noastra, asa ca le multumesc in gand pt. poteca clara pe care ne-au croit-o. Bucuria mare consta insa in surpriza turei si anume: pe firul vaii pe care curge de obicei Paraul Mare acuma te poti da pe fund pe apa inghetata ... un fel de Ice Age IV real, nu in desene animate ! Vazand cat de tare este gheata ma hotarasc foarte repede sa o incerc si, daca vad ca ma tine, ma hotarasc sa ma si dau pe ea, macar asa putin de proba. Incepe sa imi placa si ca urmare mi se pare mai simplu sa ma dau pe fund la vale pe apa inghetata, decat sa mai merg pe poteca, numai ca ma ud pe pantaloni, ca gheata totusi mai este si uda si micile saritori incep sa devina un pic mai mari pe alocuri, asa ca trebuie sa le ocolesc.

Coboram pe firul vaii, apoi pe poteca printre jnepeni si ajungem la refugiu fix cand se intuneca. Imi instalez val-vartej sacul de dormit sus in pod pe fan, apoi il bat pe Cezar la cap sa facem focul pe terasa in godin. Cezar la inceput nu vrea, dar pe urma se lasa convins, dat fiindca altfel ar trebui sa ne bagam deja in saci ca sa nu inghetam. Dupa ce ne-am chinuit nu stiu cat sa aprindem focul, ca nu vroia sa o ia din loc de nici o culoare, am avut chiar vreo 10 grade in zona imediata de langa foc. Lux, nu gluma ! Am pregatit niste supe la primus, prima oala cu apa am varsat-o eu logic, apoi am facut paine prajita cu cascaval topit pe godin = o nebunie ! Ne-am chinuit sa taiem si conserva de ananas, dat fiindca nu aveam nici un instrument pt. desfacut asa ceva, dar am gasit prin refugiu un mic fierastrau pt. lemne si niste cuie (cu cuiele am gaurit conserva si i-am baut sucul, apoi cu fierastraul am taiat conserva pe din doua ... tehnologie de supravietuire, nu gluma).

Napustindu-ma pe painea cu cascaval facuta pe godin si supa fierbinte din cana (a se vedea in lateral si sticla cu rachiu lasata de In-Amicii Muntilor la refugiu)

Noaptea in refugiu nu stim exact cate grade au fost, ca noi am dormit, dar dimineata stim ca termometrul arata 0 grade in pod si 30 de grade in sacii nostri de dormit. Deci a fost chiar cald pt. performantele mult superioare ale sacilor nostri. Din pacate prea multe grade afara din sac nu se puteau face, asa ca am mancat rapid ceva la botul calului, apoi am inceput impachetarea rucsacilor in regim de urgenta pana nu mi-au inghetat mainile. Cu toate acestea tot am inghetat si, fiindca Cezar mai avea ceva de pus in rucsac si tot zabovea, eu am luat-o inainte spre Iezerul Mare ca sa-mi pun sangele in miscare.

Urcam pe traseul pe care am coborat cu o zi inainte de la si spre Iezerul Mare al Cindrelului si, fiind infrigurati, in circa 30 de minute suntem aproape de lac la viteza pe care am bagat-o. In sfarsit incalzita (dupa ce am alergat pana sus), ma decid ca pot sa risc sa-mi schimb pantalonii caldurosi de polar in care ramasesem cu cei de gore-tex care mi se pareau prea reci si inghetati de dimineata. Intre timp Cezar se duce sa ia apa de la izvorul lacului si cand vine incercam noua poza de grup in pozitie de balet.

Baletul lebedelor congelate, intitulat "Lacul Lebedelor inghetate" - eu si Cezar la Iezerul Mare al Cindrelului

De la Iezerul Mare ne angajam in ocolirea lacului prin stanga cum se urca pe firul vaii si incet incet incepem sa urcam spre hornul ochit de noi in ziua precedenta. Eu aleg sa merg mai intai pe curba de nivel si pe urma sa urc pe niste limbi de iarba pana sub stancile de sub peretele caldarii. Cezar, in schimb, alege sa traverseze si sa urce in acelasi timp, ceea ce mie mi s-a parut mai obositor, dat fiindca nu era poteca. Ajunsi sub peretele din caldare viram la dreapta pe horn, dovedindu-se a nu fi nicidecum prea inclinat cum se vedea de jos.

Cezar pe directia hornului (hornul este cel care se vede fix sus pe centrul pozei ca iese in platoul Diavolului)

As putea spune ca a fost mai abrupta urcarea de la lac prin caldare, decat iesirea propriu-zisa in platoul Diavolului. Zapada a fost foarte putina si pe alocuri, iar pe unde era nu a fost decat foarte putina gheata. Intrarea din platou in horn pana jos la lac parea mai fioroasa doar pentru ca mai jos caldarea este abrupta, nicidecum pentru ca ar fi fost hornul final abrupt.

Noi am fost amandoi cu bocancii de trei sezoane si numai cu bete telescopice, nu am avut cu noi nici coltari si nici pioleti. Desi initial m-as fi gandit ca poate vom avea nevoie la urcare, situatia din teren s-a dovedit a nu fi foarte sumbra. Sumbru a fost doar faptul ca in bocancii de trei sezoane nu a fost foarte cald sa bat urme prin zapada intr-o caldare nordica umbrita, caci eu eram la inaintare si Cezar imi urma fidel pe urme sus pe sub stanci. Mi-au cam inghetat picioarele si am cam clantanit putin din degete, dar important este ca bocancii inca au rezistat si nu li s-a dezlipit talpa. Ah, si cel mai important este ca sus in platou am ajuns la soare !

Iesim in platoul Diavolului si facem in sfarsit bine-meritata pauza de masa, de fapt un mic dejun mai consistent si mai copios. Initial vroiam sa mancam pe marginea lacului jos in caldare, dar fiindca la aceasta data calendaristica soarele este prea jos ca sa mai bata intr-o caldare cvasi nordica, ne-am dat seama ca visul nostru nu putea deveni realitate de nici o culoare si ca trebuie sa urcam cat mai sus pentru a prinde pretioasele raze de soare.

Sedem pe buza caldarii dinspre Iezerul Mare si mancam ce mai avem prin traista. Am vrea noi un ceai cald, dar din pacate nu ne-am gandit nici unul din noi sa luam macar un pliculet de ceai de acasa. In concluzie, bem apa rece ca gheata si ne gandim ca este ceai de fructe de padure. Apoi, cu dintii inghetati, ne hotaram sa mai mergem si pe marginea caldarii ce adaposteste jos Iezerul Mic, sa-l vedem si pe asta cum a inghetat.

Mergand spre caldarea Iezerului Mic, cu varful Cindrel in fundal dreapta

In poza de jos si cea de sus, se vede caldarea Iezerului Mic, iezerul fiind pata aia mica si albicioasa (pt. ca este inghetat) inconjurata de o mare de jnepeni

Caldarea Iezerului Mic ni se pare mult mai faina si mai primitoare decat cea vecina, intr-adevar nu este atat de abrupta si dificila, cel putin in portiunea superioara, dar asta nu inseamna ca nu are si zone de pereti spectaculoase. Are din fiecare cate putin de fapt, probabil ca asta o face mai speciala.

Portiunea superioara din caldarea Iezerului Mic vazuta din Platoul Diavolului

Acuma daca tot ne-am departat de planul nostru initial si numai suntem in zona vf. Cindrel, ne gandim ca macar sa coboram pe alta parte si imi amintesc ca am zarit eu pe harta un marcaj care ar cobora in valea Frumoasei prin culmea Ursului. Noi acuma ne tot chinuim sa dibuim aceasta culme, tot mergem pe poteca de platou care ajunge mai departe la cabana Oasa, dar nu reusim nicidecum sa dibuim care ar fi culmea cu pricina. Mai mergem ce mergem pana la urmatoarea grupare de stanci cu indicator si tot nu ne lamurim. Drept pentru care decidem sa mergem relativ in jos pe o muchie care se vede sub noi, o muchie fara nume care pe harta da intr-un drum forestier secundar. Bun si asa, in lipsa de altceva.

O grupare de stanci cu indicator pe ele, dar nu vad traseul pe muchia Ursului de nici o culoare, de fapt nu dibum muchia deloc ?!

Tot coborand pana la urma reusim sa identificam in zare si muchia Ursului cautata de noi, dar pare-se ca ar fi mult inca de mers pana la ea si drumul prin platou ne-a mancat deja mult timp pretios pt. Cezar care nu are prea multe mijloace de transport inapoi spre Bucuresti. Pe de alta parte am avea vreo 5-6 km de drum forestier inapoi pana in saua Steflesti, daca am cobora pe aceasta muchie, asa ca decidem sa mai scurtam traseul de dragul trenului/autocarului de prins. Traseele si muntele raman tot acolo pana data viitoare, asa ca numai bine o sa stim atunci pe unde merge traseul.

Muchia Ursului se vede in zare cu un drum pe curba de nivel pe ea: traseul nostru

Ultima panorama spre muntii Retezat si Parang care inca se mai vad in departari

Muchia fara nume pe care am coborat noi pana intr-o poiana mare jos

Coboram deci pana la urma pe muchia fara nume care de la incepu mi-este foarte anitipatica: este o fata plina de ienupar care imi intra peste tot prin bocanci in lipsa parazapezilor si ma inteapa la culme. Ai impresia ca mergi pe picioroange si din cand in cand te mai impiedici si te dezechilibrezi, ca nah, nu este o pozitie de echilibru cunoscuta ?! Cu jnepenii ar fi fost cu totul altfel, idila veche, ne cunoastem de mult, sau mai bine zis ne cunoastem de prin multe balaureli: au cracile zdravene, calci pe ele cat mai spre radacina si te echilibrezi tinandu-te de ramurile de mai sus. Dar cu ienuparul care este atat de mic si de firav nu stiu ce tehnica sa aplic.

Coboram pana ajungem la zona de plat din culme, traversam si aceasta zona si acuma va incepe partea interesanta: coborarea prin padure. Noi credeam ca vom cobora la intamplare fara poteca, fara vizibilitate, dar intamplarea face ca in locul unde intram in padure, ocolim o pepiniera si dam intr-o mare poteca, ne tinem de poteca si vedem ca se duce in jos, abia la sfarsit coborand cateva sute de metri printr-un fel de defrisatura si pe urma imediat, hop-top, ajungem in drumul forestier.

Iesim numaidecat in drumul forestier si, intuind dupa harta, trebuie sa fie drumul care preia izvorul Frumoasei si il duce la valea sa mama - valea Frumoasei. Coboram asadar pe drumul forestier si, in scurt timp, dam de o intersectie cu cateva cabine de padurari si marea serpentina a drumului judetean 106N care urca spre saua Steflesti. Bagam la deal cativa kilometri pana in sa, incercand pe cat posibil sa taiem serpentinele acolo unde avem pe unde, si reusim sa ajungem la masina la fabuloasa ora de 15 fara cateva minute. Ca sa il citez pe Cezar: "Exact asa cum ne propuseseram !" Si ca sa completez eu: "Este bine cand te gandesti ca ar fi bine sa ..., dar nu iti propui sa faci chiar atat de bine lucrurile ... ! "

Din pacate, drumul de coborare din saua Steflesti ne va lua la fel de mult ca si cel de urcare, drumul cu gropi nepermitand o viteza foarte fabuloasa de deplasare. Cezar ca urmare pierde detasat trenul de orele 17.00 p.m. si reuseste sa prinda la mustata Dacosul de 17.45 p.m. din autogara de langa Subarini. Gaseste ca printr-o minune loc, desi nu avea rezervare, si il va astepta o frumoasa calatorie de 5 ore pana in Bucuresti. Lung drumul, dar frumoasa tura si un loc nou pt. el. Isi dorea de mult sa ajunga la refugiul din Iezerele Cindrelului, asa ca i l-am facut cadou de ziua lui ! La multi ani !