Pe un nou traseu la fosta Cabana Fantanele - 24 martie 2013

Ratza e in Piatra Tarnovului cu valcenii, Marius e la Bucuresti cu familia, si noroc ca-l vad pe Bucur online pe FB. Cand pronunt cuvantul o tura maine, parca se deschid cerurile, abia asteapta sa vina, nici ei nu mai pot sta in casa. Gandul imi zboara catre satele Marginimii Sibiului, atat de aproape de noi, atat de incantatoare si atat de linistite si pasnice. Putina lume merge acolo unde vreau eu, majoritatea merg in Marginimea Sibiului cel mult la o pensiune si se distreaza, Eu insa vreau sa simt poteca sub bocancul piciorului, vreau sa injur drumul care urca abrupt prin padure, vreau sa ma pierd, vreau sa ma bucur ca regasesc poteca, vreau sa ma doara picioarele si sa simt apoi odihna binefacatoare intoarcerii acasa. Si atunci sa fie ruinele fostei cabane Fantanele, cu plecare din satul Sibiel, dar totusi pe un drum pe unde nu am mai fost, am eu un gand ascuns.

Sambata seara am oaspeti de pe couchsurfing si ma simt foarte bine cu ei: oameni tineri, deschisi, plini de dorinta de a pasi in necunoscut si de a invata de toate. Ma binedispun teribil si adorm tarziu in noapte fascinata fiind de ce oameni deosebiti mi-au pasit pragul casei: de un bun simt extraordinar si de o sensibilitate extraordinara, cu o comunicare mult prea naturala intre noi inca de la inceput, asa ca ma simt onorata ca i-am avut ca oaspeti, chiar si numai pentru o noapte. Ca urmare am dormit putin, ma trezesc devreme cu emotia reintalnirii cu natura atat de draga mie si pe la 9.00 a.m. vorbesc cu Bucur si ramane sa vina sa ma ia pe la 10.00 a.m. Pornim spre Sibiel, parcam putin dupa marea pensiune cu nu stiu cate niveluri care strajuieste grotesc Valea Sibielului si mai departe o luam la pas cufundandu-ne in linistea padurii. Suntem departe de civilizatie si nimic nu ne mai sta in cale.

Traseul nostru porneste din acelasi punct cu cel ce urca la fosta Cabana Fantanele prin Dealul Cetatii Salgo, trecand peste un podet Valea Sibielului. De data asta nu mai am de gand sa repet traseul pe muchie, ci vreau sa o iau pe firul Vaii Cetatii, pe marcajul ce merge pana acolo si stiu ca trebuie sa iasa in muchie undeva inspre Poiana Godia.

De data asta insa i-a venit sorocul lui Valea Cetaii si incepem sa urcam incet pe firul vaii. Bucureii nu au mai fost niciodata pe aici si sunt foarte incantati, mie imi fac ochii ca girofarele dupa marcaj, ca nu cumva sa pierd traseul. Incepem sa urcam pe vale, valea urca foarte incet si domol, mai intalnim tot felul de poteci care urca in sus pe versant, dar daca traseul este pe Valea Cetatii, atunci pe firul vaii o tin si nu ma abat din drum pana mi se pare mie ca este cazul sa parasim valea, ca stiam ca la un moment dat trebuie sa parasim si valea.

Valea Cetatii este prietenoasa, pustie, primitoare, dar cu zapada si gheata proaspat asternute, cu labute de catel care trec succesiv prin impostazele de caprioara, mistret, ras si iepuras (noroc ca nu a fost si urs), cu raze de soare care a tot incercat saracul sa iasa toata dimineata, dar pana la urma a sfarsit imbatat intr-o ninsoare autentica de iarna, cu un covor de frunze pe jos de asta toamna, cu de toate, cu tot ce aveam nevoie sa gasesc acolo ca sa ma regasesc pe mine.

La un moment dat apare un fel de bifurcatie, adica paraul are si un paraias mai mic, iar in directia in care mergeam noi valea se infunda, cotind insa brusc la dreapta. Cui naiba ii trecea prin cap ca valea o sa coteasca la dreapta, cand eu ma asteptam ca valea merge inainte si ca doar noi trebuie sa urcam abrupt in culmea din dreapta noastra. Dar daca ma uitam pe harta mai bine, as fi aflat.

Daca valea o coteste la dreapta, o cotim si noi dupa vale, urcam in continuare domol, incet, alene, fara sa ne grabim, tot pe urmele de catel. La un moment dat intersectam un drum ce vine din stanga din muchia Fantanele si descoperim ca in sfarsit marcajul nostru paraseste valea si vom urca abrupt in sus spre dreapta.

Drumul pe care urcam parca este de pe vremea romanilor: pietruit, dar nu este mana omului, ci de mana naturii, cu lespezi patinate pe margine si cu copaci contorsionati cu tulpina alburie si multi, multi mesteceni prin zona. Vedem si primele colibe de la salasul care incepe si nu se mai termina decat peste nu stiu cate dealuri sus in munte, la brazi unde nu mai este loc de coliba baciului.

Suntem foarte fascinati de aceste colibe, mai ales de una care are chiar si lacat, desi acoperisul ei este complet prabusit si ai putea foarte bine patrunde prin efractie de sus in jos, decat pe usa cum este normal. Pozam in toate partile si Bucur se arunca fericit pe iarba sa admire peisajul. Ce sa admiri, ca inghetam !

Urcam pe panta inierbata si ajungem in drumul de culme cu marcaj din piciorul Fantanelelor ce trecea pe sub Cetatea Salgo si acum merge grabit nevoie mare spre fosta Cabana Fantanele. Pe aici toate sunt cu "fosta" in fata: fosta cetate medievala Salgo, fosta cabana Fantanele, fosta coliba care acum nu are acoperis, dar are lacat si, evident, este un fost drum de caruta sau masina naspa (Dacie veche eventual).

Mergem in stanga spre Poiana Godia, acolo unde ma intrebam daca il mai gasim pe nea' Vasile la casuta sa. Numai ca eu nu mai tineam minte cat avem de mers pana in Poiana Godia si pana la poiana asta mai avem de traversat nu stiu cate alte poieni - frumoase poieni, atat de frumoase, ca se lasa nebulosii nori si incepe sa ninga. Suntem la sfarsitul lui martie pe niste dealuri (montane ce-i drept), pe la vreo 1000 de metri altitudine si ninge. Dar cum la munte iarna nu-i ca vara, ma hotarasc sa aprofundez din nou afundatul prin zapada, consolandu-ma ca uite, stratul asta de zapada este micut in comparatie cu altele mai naspa pe care le-am prins, si ca urmare avansam repede. Si cand chiar nu am chef de mers prin zapada, o fentez pe iarba pe langa, asa, de smechera.

Traversam poienile si dam sa ajungem si in Poiana Godia. Ce sa ajungem, ca nici nu ne vedem bine la orizont ca nea' Vasile a si iesit cu cainii dupa el in intimpinarea noastra. Nea' Vasile striga, cainii latra, un adevarat concert pe voci umane si canine de fel, ninsoarea se inteteste si noi pe dealuri hai hui latrati de caini. 

Are loc si momentul intalnirii: nea' Vasile cam pilit asa ca deh, este  duminica dimineata, vorba aia si popa bea vin la biserica, patrupedele sar care mai de care pe noi, in functie de varsta (aia mici mai mult, aia mari stau deoparte, mai cu intelepciune), nea' Vasile ne tine de vorba pana inghetam, ca se plictiseste saracul om aici de 8 ani de zile, imi aduce din nou aminte ca a fost sofer 35 de ani (noroc ca eu uitasem si ca urmare ma bucur ca aflu asta din nou), ne invita la un ceai, daca nu vrem ceai la o cafea, ne arata panourile solare montate pe acoperisul colibei lui de la austriac (sa-i dea Dzeu sanatate lu' austriacu' !), pana la urma reusim sa plecam dupa ce ne pupa mana si mie si lui Mihaela de 2 ori. Simpatic omul, numai ca noi inghetam si vroiam sa ne mai miscam.

Bucur si cu Mihaela discutand cu nea' Vasile si cu patru patrupede canine

Individul care a increcat cu nerusinare sa se suie pe mine si drept rasplata am reusit sa-l imortalizez. 

Sfatul primit de la nea' Vasile este sa nu ne ducem la Cabana Fantanele ca este zapada mare, desi pana aici nu fusese decat o pudra de cativa centimetri de zapada, deci nici mai sus nu avea cum sa creasca brusc stratul de zapada. Dar cum aveam sa ne intoarcem sa coboram pe alt drum tot pe aici prin Poiana Godia, alegem sa mergem cat om putea si cand ne-om satura de batut prin nameti poteca, ne intoarcem si gata.

 

Lasam in urma salasurile de colibe din Poiana Godia. Ce dor imi era de poiana asta, cred ca este poiana mea preferata din Marginimea Sibiului, parca in alta parte nu am gasit atata intimitate ca in aceasta poiana, desi are foarte multe colibe si aparent ar trebui sa fie aglomerata. Cred ca nea' Vasile este de vina, pentru ca a ales sa locuiasca aici, cred ca d-aia imi place poiana asta, ca stiu ca mereu cineva ne iese in intampinare cu haita lui de caini cu tot.

Mergem spre Cabana Fantanele, ninge, ceata, zapada tot mai mare, dar nu, noi nu ne lasam, o ocolim pe unde este mai mica, ne fofilam printre copaci, gasim noi o solutie ca poate ne saturam de mers si ne intoarcem.

Poanta este ca nu ne-am saturat de mers decat la Cabana Fantanele, desi pe drum era ceva zapada (in nici un caz cat casa), desi ningea din ce in ce mai abundent, desi nu se vedea nimic din panoramele alea superbe, dar asta ni se oferea astazi de la meteo. In dreptul fostei Cabane Fantanele iarna era in toi, zapada, brazi, ninsoare cu fulgi mari, ziceai ca vine Craciunul, nu Pastele, dar ne-am conformat si la asta. Ne-am bagat sub un brad mare si prietenos cu crengile plecate, de' nici nu mai ningea, nici nu mai vedeai afara, nici nu mai stiai unde esti. Am tras un ospat pe cinste sub ramurile bradului, cu slana si paine (ca altceva nu aveam), ciocolata, biscuti cu nuca de cocos - ca la munte. Faina senzatia asta de: "ca la munte". Pe munte intotdeauna manac ceea ce alfel nu mi-ar face pofta.

Poza de grup (de la stanga la dreapta): Mihaela, Iuliana si Bucur

Mancam, incepe sa intre frigul in noi, asa ca facem cale intoarsa, eu cel putin cu toate hainele pe mine de data asta, ca la urcare le tinusem pe jumatate prin rucsac. Cale intoarsa prin zapada pana la un marcaj pe care il vedem facand stanga spre o vale. Ne uitam pe o harta, dar canci, nu exista, habar nu avem unde merge, asa ca nu ne riscam. Mergem frumusel inapoi pana in Poiana Godia, si inainte sa ajungem la casuta lui nea' Vasile o taiem miseleste spre stanga spre un forestier pe care il stiam eu din alte dati. Nea' Vasile ne tot face saracul cu mana, ii facem si noi cu mana, dar cum ninge nu prea avem chef de stat la nea' Vasile la taclale, mai avem ceva drum de mers. Calatorului ii sade bine cu drumul. Si atat de bine aleg drumul, ca ratez forestierul cu vreo 50 de metri si nimeresc un alt drum de taf, care ne scoate bine - tot pe o panta abrupta, dar cu un valcel ce coboara atat de abrupt in forestierul din vale, ca era clar ca forestierul cautat era mai incolo, iar noi ii scurtasem fara sa stim serpentinele plicticoase si coboram rapid prin vaioaga.

Jos in forestier pe Valea Sibielasului ce sa vezi, minune mare, marcajul nostru de mai devreme, care nu stiam pe unde duce si unde iese, trona pompos pe un copac. Deci pe aici merge drumul de la Schitul Sibiel la fosta Cabana Fantanele, data viitoare stiu si nu il mai ratez, desi imi amintesc ca il mai ratasem o data acum vreo doi ani.

Acum ca tot am ajuns la marcaj, nu ne mai facem probleme, ne-am cam facut norma de traseu pe ziua de duminica, asa ca mergem mai departe cat se poate de monoton si plicticos pe drumul forestier. Poanta este ca totusi drumul coboara destul de abrupt si ajungem repejor la Schitul Sibiel, aflat intr-o mare renovare - o constructie se face cu siguranta in extinderea chiliilor.

Trecem de Schitul Sibiel si mai vedem un marcaj care urca pe Valea Sibiel (adica cealalta valea decat cea pe care am coborat noi) si descopar ulterior ca este drumul forestier ce urca din Sibiel la Crint (un drum de bicicleta pe care il am foarte restant, asa ca o sa trebuiasca sa promovez cat de curand, adica dupa ce se duce zapada si noroaiele). De la schit o sa avem un drum ingrozitor prin noroi, noroc insa ca nu si interminabil pana la masina, ma dor picioarele in bocanci, ma doare spatele de mor de la mersul pe forestier.

O tura simpla si aparent banala am perceput-o ca pe un dar, pentru ca am facut-o cand  trebuia, cu cine trebuia si unde trebuia, intrebari cheie la care daca ne-am raspunde in fiecare zi, departe am fi.

Canionul de nisip de la Mihailesti - 9 martie 2013

Sunt proaspat intoarsa din Austria, cu chef de stat acasa la gura sobei cu pisica in brate. Dar macar o iesire asa de bicicleta poate sa iasa. Marius este nerabdator sa iesim la o balaureala cu bicicletele, ca el nu mai iesise nicaieri de cand fusesem cu ei la Cabana Prejba. Ramane sa mergem sambata cu bicicletele, ca cica duminica o sa fie vreme urata si o sa ploua. Mai vorbeste Marius prin stanga-dreapta si vine cu ideea geniala sa mergem la canionul de nisip de la Mihaileni. Am gasit ruta pe bike map fix p-acolo si ne gandim ca o fi fain. Si cam dansa este ruta cea mareata, gandita de la calculator, fara a simti durerea mersului pe bicicleta, ci numai gadilatul mouse-ului la ceas de seara: traseu canionul Mihailesti.

Initial trebuia sa vina si Ratza si Mihai, dar amandoi au cedat nervos sambata dimineata cand au vazut ploaia mocaneasca de afara. Eu si cu Marius insa mai greu sa ne demoralizam. Cum potop nu era afara, ci doar o ploaie care ba se oprea, ba pornea din nou, am hotarat sa mergem, cu riscul de a face mai mult drumul pana acolo, dar cu castigul de a ne alege oricum cu o plimbare pe la cateva biserici fortificate.

Pune Marius bicicletele pe masina si plecam. Pe drum insa nu pot sa adorm discret ca Marius ma tine de vorba si cat ai zice 'peste' ajungem si in Seica Mare, de unde viram dreapta spre Mihaileni. Mai mergem prin cateva sate si in Mihaileni centru vedem un mare indicator spre canionul de nisip. Aici vom lasa masina si vom pleca in marea aventura, care nici noi nu stiam cat de mare va fi aventura.

Urmam indicatorul si iesim pe un drum din sat, drum care se transforma pe nesimtite in drum de caruta, se bifurca la fel de pe nesimtite, dar noi nu sesizam bifurcatia si mergem inainte. Eu ma inhainurez ca baba Dochia cu sapte cojoace, doar ce imi trecuse raguseala de la schi din Austria si nu mai aveam chef de alte surprize din aceeasi familie. Dar nici sa stau acasa nu aveam chef, asa ca eram gata inhainurata cocotata sus pe bicicleta.

Ajungem la o casuta cu fan si nuiele si ne miram tare de cat de cocheta este. La fel de tare ne miram insa si cand Marius imi spune ca am ratat canionul si ca drumul trebuia sa fie pe undeva perpendicular pe directia in care mergem noi. Deci in cu totul alta directie, este clar.

 In poza de jos si de sus se poate vedea casuta sau coliba de fapt cu fan si nuiele

Ne intoarcem din drum si la prima bifurcatie avem grija sa luam de data asta drumul corect. Bun si GPS-ul asta la ceva. Mergem printre gunoaie si incet incet vedem niste mari pereti scrijeliti cu diverse nume, care in orice fel de combinatie = LOVE. Deducem dupa scrijelituri ca aici este sigur rezervatia Canionului nisipos, altfel nu-si scriau toti numele pe pereti.

Intram usurel pe firul canionului si ne dam jos de pe biciclete, ca ce sa spun, este plin de copaci cazuti transversal. Important este sa nu se inrautateasca situatia cu copacii si sa putem sa traversam canionul cu bicicletele dupa noi. Noi inca eram convinsi ca acest canion are poteca prin el de biciclete, ca asa a zis Teutonica pe bikemap. Si incepem sa caram biclele dupa noi.

Vreo jumatate de canion merge sa taram bicicletele dupa noi, nu este chiar asa o mare tragedie: mai pe sub un copac, mai peste alt copac, merge, incet incet, dar merge. Dar la un moment dat ajungem si-n idilicul moment in care canionul incepe sa urce, copacii cazuti se inmultesc, sa urci cu bicicleta impinsa nu se poate, ca fiind nisip ma afund si o iau la vale cu bicicleta cu tot. Mergem pe jos sa investigam. Am venit cu bicicletele pana aici ca sa descoperim ca niste boi pun trasee nefacute in realitate pe bike-map.

Mergem pe jos sa investigam canionul pana la capat. Se termina destul de repede, pare-se ca nu mai avem mult si pe urma deja visam cum o sa zburam pe biciclete pe traseu. Avand in vedere ca mai sunt maxim 200 m de canion, ne hotaram sa caram bicicletele, una cate una, in speranta ca apoi vom continua traseul. Ba mai mult decat atat, lui Marius ii vine geniala idee sa descompunem bicicletele: eu care rotile, el cara cadrul. Zis si facut, fiecare la jobul lui.

Are loc procesul de descompunere al bicicletelor ca sa fie carate prin canionul de nisip de la Mihailesti

Marius cara cadrul in spate si se plange saracul ca trebuie sa stea drept ca sa nu se afunde in nisip si sa alunece la vale (este mai rau ca pe grohotis in Piatra Craiului, sa mor de' nu)

Mie imi revin rotile pe care le folosesc pe post de bete de trekking, iar mai sus pe panta mai abrupta le voi folosi pe post de pioleti: pun o roata mai sus, ma apas pe ea si avansez si tot asa. Evident, rotile erau pline de nisip, ca altfel nu avea farmec. Noroc ca am manusi cu degete lungi, si nu-mi afecteaza manichiura.

Nu stiu cat a durat intreg procesul de carat al bicicletelor, cert este ca am facut canionul cred ca de vreo 2 ori eu, si Marius de vreo 3 ori, ca s-a dus sa-si ia si rucsacul pe care nu il putea cara in acelasi timp cu cadrul de la bicicleta. Pana la urma i-am luat eu rucsacul si am plecat mai departe cu rotile mele prin canion. Cum necum, chiar daca nu a durat foarte mult, cred ca maxim vreo ora, toata logistica si caratul dus-intors ne-au consumat psihic enorm. Numai gandul ca poate pierd vreun surubel de la roata si ca nu mai putem asambla pe urma bicicletele ma facea sa-mi fac ochii tot timpul ca girofarele ca sa ma uit prin nisipul masii sa vad daca nu am pierdut ceva. Ca si cum as mai fi gasit ceva, daca pierdeam. Era ca si cum as fi cautat acul in carul cu fan. Am ajuns intr-un final sus deasupra canionului, pana la urma ne-am retras din el printr-un fir secundar din stanga care mi s-a parut mie mai scurt, mai abrupt, dar mai scurt.

Deasupra canionului, zacem victoriosi cu bicicletele dezasamblate si incepe re-asamblarea lor

Suntem deasupra canionului intr-o mare poiana si vrem sa continuam traseul de pe bikemap. Numai ca dupa ce se uita Marius mai bine la GPS, pe langa faptul ca traseul ne punea sa coboram (ceea ce era stupid dupa ce am urcat atat prin canionul masii), constatam ca traseul ala ne baga prin balarii complet.

Undeva mult mai la stanga gasim un drum de coborat, dar atat de abrupt, incat pentru prima mea tura de bicicleta pe anul asta este mult prea mult si prefer sa cobor pe langa bicicleta. Simteam si oboseala de la parcurs canionul ala de 3 ori si nu mai puteam sa controlez bine bicicleta, asa ca inca nadajduam sa ajungem in traseul adevarat.

Ajungem cum putem jos in drumul din care venisem, mai precis la coliba cu fan si nuiele de unde ne intorseseram ca sa nu ratam canionul de nisip. Am pierdut o groaza de timp si suntem obositi, dar ma incapatanez si as vrea macar sa urcam in varful dealului si de acolo sa coboram spre Moardas pe un drum ceva. Vedem niste urme de caruta care urca spre o sa si imi imaginez ca dupa sa ar trebui sa continue aceste urme ca sa duca undeva. Ei bine, in tura asta toate presupunerile noastre au fost eronate, impotriva oricarei normalitati, impotriva noastra, importiva a tot, dar noi nu ne-am lasat.  Doar era prima tura de bicicleta, nu ne lasam asa intimidati de la inceput de sezon.

Incercam sa prindem din vale drumul de caruta ce urca spre culme. Binenteles ca nimerim orice alt drum, mai putin cel pe care il vrem noi. Asa ca impingem bicicletele la deal si tot traversam ca sa dam in drumul cautat de noi. Ajungem practic in drumul acela abia sus cand ajungea de fapt si drumul in saua impadurita. Suntem sleiti de putere, transpirati si extenuati la propriu, asa ca ne aruncam pe o buturuga si mancam hamesiti repede cate un sandvich. Era oribil sandvich-ul, ce sa zic, eu toate sandvich-urile le mananc cu unt si asta era fara, dar la cat de teleghidati eram l-am molfait in gura cum am putut si eu.

Drumul din padure din pacate nu continua cum ne-am imaginat noi, asa ca decidem sa ne intoarcem, dar nu chiar pe unde am venit, ci putin mai pe culme, macar sa avem parte de o coborare pe cinste, ceea ce s-a si intamplat. Macar atata meritam si noi dupa ce ne-am luat teapa cu traseul prin canion.

Ajungem in culmea dealului de unde drumul se bifurca unul spre Moardas, celalalt inapoi spre Mihailesti. Coboram la masina si decidem sa facem restul obiectivelor de vizitat din masina si nu de pe bicicleta. Nu mai avem chef de balaurit, pe langa faptul ca picioarele mele nici macar nu mai vor sa ma asculte, mi-a pierit de-a dreptul toata forta.

Coboram la masina, punem bicicletele pe masina si avem parte de o dupa-amiaza plina de soare, dupa ce prognozele anuntau numai ploaie. Daca tot ne-am luat teapa cu canionul, macar sa ne bucuram de soare si sa ne vizitam bisericile fortificate. Am fost in satul Moardas, apoi in Ravasel am urcat pana sus la biserica fortificata si am oprit si in Metis la ansamblul bisericii si zona inconjuratoare a centrului satului.

Sate cu case superbe, cu o grija a detaliului arhitectural absolut uimitoare, dar din pacate sate parasite in mare parte. Localnicii ne spun cat de greu o duc si de obicei ei sunt cei care se opresc din drum ca sa vorbeasca cu noi. Atat de rar se intampla ceva deosebit la ei in sat, incat doi biciclisti plin de noroi din cap pana in picioare este cu siguranta un eveniment pentru care merita sa iesi din curte. Casele se duc de rapa, iar in locul sasilor plecati in Germania, au venit tigani care nu au intretinut ceea ce au preluat, ci au calcat totul in picioare fara sa ii intereseze ziua de maine. Copii de aici au o altfel de viata, in mizerie, in noroi si cine stie cati dintre ei saracii mor de boli ca-n evul mediu. Dispare din Romania incet incet acea viata rurala cu care cica noi ne mandrim ca facem turism rural. Pe mine ma bucura insa nespus faptul ca aud un cantat de cocos, simt mirosul de fum al focurilor de pe miriste si vad cum natura reinvie la viata primavara. Am vazut si cativa ghiocei abia la Metis, in rest nici urma de ghiocel prin padure.

Copii de tigani care ne fac cu mana uitandu-se la noi ca la felul paispe'

La schi in valea Zillertal (Austria) - 23 febr. - 2 martie 2013

La schi in Austria - o fraza pe care deja o aud de multi ani de zile, pana ce m-am hotarat si eu sa
experimentez pe cont propriu. Am inceput (timid zic eu) in 2009 cu statiunea Solden - cca. 150 km de
partie, apoi in 2011 am avut norocul sa fiu luata de niste cunoscatori fix in Valea Zillertal - cu fix 671
km de partie. Atat de mult mi-a placut in Valea Zillertal, avand libertatea de a urca pentru schi in vreo
5 statiuni (unele interconectate intre ele), incat in 2012 m-am pus pe organizat pe FB un event
intitulat "Ski in Valea Zillertal". Ne-am strans pana la urma 8 oameni, am mers cu cate doua masini
din tara, si am inchiriat acolo un apartament intr-o cabana.

1) UNDE ? Cel mai important este sa stii unde vrei sa te duci sa schiezi in Austria:
Ca sa stabilesti unde vrei sa schiezi in Austria, depinde mai ales de cat de bine stii sa schiezi: nu in
sensul ca in vreo statiune de-a lor nu ai gasi partii usoare si pentru incepatori, ba sunt chiar destule, ci
in sensul ca, daca esti un bun schior, intr-o saptamana de schi ai toate sansele sa te plictisesti sa
schiezi pe aceleasi partii, daca sunt foarte putine. Ori experienta partiilor putine o avem deja in
Romania (unde cred ca Poiana Brasov detine recordul cu vreo 30 de km de partie), asa ca, daca tot
mergi in Austria la schi, mai bine sa ai de unde alege si sa fie experienta completa.

Ca o imagine generala, site-ul www.ski-austria.com arata dimensiunea domeniilor schiabile din Austria. In fiecare zona apar cateva domenii schiabile, de obicei accesibile cu acelasi skipass (abonament valabil in mai multe statiuni), unele zone fiind mai sarace in oferta (zona Otztal cu Sölden si Obergurgl) sau foarte bogate in oferta (zona Zillertal, cu Fügen, Kaltenbach, Zell am Ziller, Mayrhofen si Gerlos, si sa nu uitam Ghetarul Hintertux, care tine tot de Valea Zillertal). Zona Zilletal aduna laolalta toate aceste domenii schiabile, intrunind astfel cel mai mare resort de ski din Alpi, cu 671 km de partie, toate partiile din orice statiune de pe vale fiind accesibile cu acelasi skipass. Site-ul zonei se gaseste la www.zillertal.at/en, si are toate informatiile necesare organizarii unei vacante de ski in zona, de la harti, pana la rute si orare de skibusuri si trenuri, concursuri, apreskiuri etc. Astfel, zona Vaii Zillertal detine nici mai mult nici mai putin de 5 domenii schiabile:

1. Spieljoch - accesibil din Fügen (din pacate aici nu am ajuns niciodata din cauza partiilor putine numeric)

2. Hochzillertal si Hochfügen - accesibile in principal din Kaltenbach

3. Zillertal Arena - domeniu foarte vast, accesibil din Zell am Ziller, Gerlos si Königsleiten

4. Penken, Rastkogl si Eggalm - alt domeniu vast, accesibil in principal din Mayrhofen, Finkenberg si Tux

5. Ghetarul Hintertux - accesibil din Hintertux insusi

2) CAND ? Cand sa te duci la schi in Austria:
Anul trecut in 2011 am fost in decembrie, fix inainte de craciun, si, fiind la inceputul sezonului de
schi, am avut neplacuta surpriza ca nici austriecii nu au avut suficienta zapada. Ca urmare, multe
partii din zona somitala erau inchise, batea vantul si spulbera zapada, nu se puteau face legaturile
dintre statiuni pe la partea superioara prin munte, vremea a fost destul de cainoasa, si satisfactia minima. In ianuarie-februarie se schimba insa situatia, iarna isi intra in drepturi si are timp sa mai ninga, partiile se umplu bine cu zapada (si nu numai partiile, ci si in afara partiilor), iar vremea mai inspre primavara devine mai prietenoasa. La sfarsit de februarie 2013 am prins toate partiile deschise, toate instalatiile pe cablu functionau impecabil, zapada era aproape perfecta, iar vremea a fost si ea aproape perfecta (cu exceptia a doua jumatati de zi cu ceata si ninsoare, in rest am avut numai soare, soare si iarasi soare). Mai inspre primavara, avantajul este ca vremea este mai calda si nu mai prinzi chiar - 20 C, dezavantajul este insa acela ca poate fi prea cald uneori si ca poti face schi nautic.

3) ALT CAND ? Cand se fac rezervarile pentru Austria:
Rezervarile pentru cazare in Austria se fac cu foarte mult timp inainte. Cu atat de mult timp inainte,
incat lumea nici nu isi pune problema ca peste x luni de zile vrea sa se duca la schi in Austria. Dar
pentru cine stie clar ce vrea, nu este o problema, iar toamna este perioada ideala sa iti planifici la
preturi rezonabile concediul de ski din iarna care va veni. Avantajul evident este acela ca ai mai
multe optiuni din care sa alegi cu mai mult timp inainte, atat la cazare, cat si la transportul pana acolo.

Cazarea am gasit-o prin site-ul www.interchalet.com. Agentia partenera din Romania pentru cazarile
de pe interchalet sunt cei de la www.aerocenter.ro, cu sediul in Cluj. Am inceput cautarile prin
octombrie si pana ne-am hotarat, pana ne-am strans gasca (trebuie sa stii exact pentru cate persoane
cauti cazare), s-a facut sfarsitul lui octombrie. Teoretic vroiam in mijlocul lunii februarie, cand este
vacanta pentru toti cei din domeniile universitare, dar se pare ca era vacanta generala si pentru turistii
dornici de schi din alte tari, asa ca ofertele de cazare erau foarte putine si nu gaseam decat locatii
foarte greu accesibile (doar cu masina). Ca urmare, am mai decalat vacanta cu vreo 2 saptamani,
adica sfarsitul lunii februarie, astfel incat am gasit mult mai multe oferte de cazare, mai centrale, mai
aproape de statiile de skibus sau de gara, supermarket, etc (cu alte cuvinte, mai in civilizatie).

4) CUM ? Cu ce sa mergi pana in Austria:
Un alt motiv pentru care recomand rezervarile din timp este transportul: din pacate noi nu ne-am pus
problema sa mergem cu avionul, ci am preferat masina ca sa caram dupa noi ca toti romanii sute de
papornite, dar prieteni de-ai mei mai stilati deja in ale schiului in Austria, au procedat foarte elegant,
rezervandu-si din timp si la preturi de invidiat locuri la avion si o masina inchiriata de la aeroport
(Innsbruck sau Vienna). Banii pe care i-au dat ei pe biletele de avion plus inchiriatul masinii se invart
cam pe la aceeasi suma pe care am dat-o noi pe cheltuielile de a merge cu masina (benzina, rovignete
+ cazare o noapte pe drum pe langa Budapesta). Spre deosebire de noi, ei au ajuns odihniti, au facut
numai o zi pe drum (si nu doua !) si nu au intepenit 20 h in masina.

Drumul cu masina dureaza cam 12 h de la Arad in Valea Zillertal. Pana la Arad, mai adauga fiecare
din ce oras al tarii vine, si daca vii de la Bucuresti, poti sa mai adaugi linistit inca o zi de condus prin
stimabilele drumuri ale tarii noastre fara autostrada. Din tara nu poti sa treci granita decat cu buletinul
sau pasaportul, permisul de conducere nu este suficient, asa ca aveti grija ce va luati cu voi, noi era sa
nu trecem granita. Vignetele pentru Ungaria si Austria, precum si asigurarea medicala se pot
cumpara de la orice ghereta care este postata pe drum inainte de granita (pe ruta Arad - Nadlac),
spunandu-se ca ar fi mai ieftin daca le cumperi din Romania. Benzina este de asemenea mai ieftina in Romania, deci faceti-va plinul inainte sa iesiti din tara, in Ungaria inca se plateste numai cu forinti (HUH), asa ca daca aveti nevoie de bani cash s-ar putea sa fie o problema, mai bine sa platiti cu cardul.

5) UNDE MAI EXACT si DE CE ? Unde sa cauti cazare in Valea Zillertal si cum se circula pe
Valea Zillertal cu ski-busurile si trenul:
Fiind o zona cu foarte multe domenii schiabile, este de preferat sa cauti cazare cat mai in centrul Vaii
Zillertal, astfel incat sa ai acces cat mai facil spre toate statiunile. O harta interactiva cu Valea Zillertal si cu statiunile de schi se poate gasi chiar la site-ul: http://ski3.intermaps.com/zillertal. Intrarea in Valea Zillertal se face putin inainte pe ruta Viena - Innsbruck, prima localitate de acces fiind Fugen, apoi urmeaza Uderns (mai secundar), Kaltenbach, Ascahu (mai secundar), Zell am Ziller, Hippach (mai secundar), Mayrhofen, Finkenberg, Tux si Hintertux (ultima statiune, acolo unde valea se termina la baza ghetarului omonim). Avand in vedere ca Zell am Ziller este nod de circulatie si pentru Gerlos-Konigsleiten, este de preferat sa se caute cazare chiar in Zell am Ziller (atentie, activati pe interchalet.com ca optiunile de cazare pe care vi le da sa fie in apropiere de statiile de skibus sau de gara). Sau mai exista varianta convenabila de stat in Mayrhofen, care este capat de cale ferata si ca urmare un alt nod de circulatie foarte important spre principalele domeniii schiabile, existand inclusiv linie directa spre Ghetarul Hintertux (deservind si zona Finkenberg, Tux etc de pe traseu), respectiv linie directa spre pasul Gerlos-Konigsleiten, care trece prin Zell am Ziller mentionat anterior.

Orarul de functionare al trenurilor poate fi gasit si pe site-ul lor www.zillertalbahn.at, dar in principiu,
in timpul saptamanii, trenurile merg de pe la 8.00 a.m. pana pe la 18-19.00 p.m din jumatate in
jumatate de ora. Pentru skibus-uri, informatii se pot gasi aici www.zillertal.at/en/winter/skiboard/ski-bus, existand in general skibus-uri care te asteapta in fata garii si te duc la instalatiile de
cablu cele mai apropiate care te urca pe partie, sau chiar skibus-uri care merg pe vale intre anumite
localitati (cum ar veni transportul lor in comun). Pentru schiori aceste ski-busuri sunt gratuite, o
singura data m-a pus soferul sa ii arata skipassul daca este valabil, altfel se merge pe incredere, cinste
si onestitate si toata lumea vede ca doar esti in clapari si cu schiuri dupa tine. Avantajul skibus-urilor
si al trenurilor este faptul ca poti urca printr-un oras sus in statiune si seara poti cobora in alt oras, pe
o alta ruta, fara sa mai fi stresat ca pierzi ultima cabina de coborare (la unele statiuni nu exista partie
directa pana jos), fara sa mergi pe acelasi partii de doua ori, fara sa mai cauti loc de parcare (si dupa
Mayrhofen in sus pe vale spre Hintertux, parcarile sunt din ce in ce mai mici, avand in vedere ca
valea urca in serpentine si locurile se ingusteaza dramatic). Dar, intr-adevar, mersul cu skibusul
presupune sa-ti cari singur schiurile pana si de la statia de masina/gara (din acest motiv am
recomandat activarea optiunii la cautarea cazarii), eventual chiar in clapari, la orele de varf poate fi
mai aglomerat si unele rute circula mai rar, asa ca s-ar putea sa trebuiasca sa astepti vreo jumatate de
ora sau chiar o ora la apres skiul de vis-a-vis pana vine autobuzul. Dar si apres-ski-urile sunt o
experienta de socializare, asa ca in oricare din variante fiti deschisi sa descoperiti si sa experimentati totul.

6) CAT ? Cate zile sa iti iei skipassul:
Skipasul se poate lua pe cate zile vrei: www.zillertal.at/en/winter/ski-board/superskipass/prices
De regula cazarea este cam 7 nopti, asa ca rezulta efectiv vreo 6 zile de schi. Unii impatimiti ai schiului, pot sa schieze 6 zile incontinuu de dimineata pana seara, indiferent de vreme, starea partiilor etc. Altii mai fara conditie fizica, experienta in ale skiatului sau chef de a face acelasi lucru 6 zile cate 8 h /zi, ca sa nu mai vorbim de sansele sa prinzi vreme cainoasa cu ceata si ninsoare abundenta de' nu vezi la 10 metri in fata, aceia s-ar putea sa prefere 1 zi sau 2 de pauza. Astfel ca, daca va uitati bine printre ofertele de skipass, veti vedea ca exista optiunea 4 zile la alegere de schiat din 6, 5 din 7, etc. Este un pic mai scump, dar se merita din punctul meu de vedere, nu esti obligat sa mergi in cantonamente de schi in fond si la urma urmei. Iti poti alege orice zi libera vrei in intervalul specificat pe skipass, si daca chiar nu iti ajunge cat ai schiat, daca or sa te mai tina picioarele dupa x zile de schi, poti sa iti mai faci un cadou si sa iti mai iei un abonament pe inca o zi de schi. De regula dupa 2-3 zile de schi vrei o pauza, asta este regula care am intalnit-o in general la fete, baietii sunt insa mai fortosi si trag de ei sa schieze zilnic. Asta nu inseamna ca in acea zi de pauza nu vei face nimic, ba din contra, cu numai 20 de euro te poti duce la centrul SPA toata ziua, avand acces la toate bazinele si la tobogane. Distractie maxima pe toboganele alea, se merita schimbarea de decor, de la ski la innot. Cam asta ofera ei la centrul lor de Spa din Fugen: www.erlebnisthermezillertal.at

7) CE SA MANANCI ?
Supermarketurile lor sunt ca supermarketurile noastre: capsuni mari si rotunde injectate bine ca sa fie
frumoase, tot felul de minuni care mai de care. Daca mananci orice, atunci nu este o problema, poti
cumpara mancare de la supermarket si daca ai inchiriat cazare de pe interchlaet.com, ai si bucatarie in
care poti sa gatesti. Daca gasesti insa cazare prin agentie, de regula ai doar camera cu baie si un mic
dejun inclus si atat, seara te-ai lins pe bot, nu ai unde sa-ti incalzesti nici macar un ceai, si este foarte
important cand stai in atata frig sa ai macar mancare calda in stomac. In 2009, la Solden am stat la
cazare printr-o agentie, si autriaca proprietara era nemtoaica serioasa, iti oferea strict ceea ce iti
spusese ca iti ofera, mic dejun si gata. Pe atunci faceam economie la bani si nu mancam nici la
restaurantele de pe partie, asa ca am reusit dupa 5 zile de schiat numai cu mancare rece sa imi pun
stomacul in pioneze. Mare prostie ! Ulterior am descoperit ca, desi ai impresia ca este foarte scump,
cam de 10 euro mananci serios pe partie la pranz, restaurante sau cabanute particulare existand in
foarte multe zone si mancarea lor fiind foarte consistenta, gustoasa si bine gatita. Poti sa mananci pe
partie si 3 feluri de mancare daca vrei si daca nu intentionezi sa mai schiezi foarte mult dupa aceea cu
burta plina, dar altfel o supa si un desert sunt meniul ideal pentru a nu muri de foame, pentru a da
stomacului tau ceva cald si pentru a te bucura de panoramele superbe in care mananci la cabanutele
lor. De asemenea, restaurantele din statiuni au si meniul zilei unele dintre ele, cu trei feluri de
mancare si salata, depinde unde nimeresti. In oraselele mai mari ai mai multe variante, in cele mai
mici, sunt mai putine locuri unde se poate manca, dar daca le cauti bine, le vei gasi cu siguranta.
Serviciile sunt ireprosabile, asta nu mai este cazul sa specific.

8) PE CE PARTII SCHIEZI ? Cum sa citesti informatiile hartilor cu partii:
Exista trei tipuri de partii in functie de gradul de dificultate si culorile acestora se pot vedea pe hartiile diferitelor statiuni. Daca accesati fiecare zona de pe site-ul interactiv http://ski3.intermaps.com/zillertal, unde se gaseste si harta generala a vaii Zillertal cu toate statiunile, se vor putea vedea in detaliu toate partiile, pe categorii si tipuri de dificultate. Asta insemnand: usoare - albastre, medii - rosii, dificile - negre. Unele partii rosii au si portiuni scurte mai abrupte, dar nu este un capat de tara, asa se invata sa schiezi. Pe langa partiile de schi exista si skiroute-uri, un fel de drumuri forestiere pe post de partie, exista si partii de fond, dar care te invartesc stupid in cerc fara sa aiba varietate, exista insa nenumarate locuri pe unde vezi urmele shiorilor de free-ride (aveti insa grija la avalanse !). Atentie insa ca unele skiroute-uri nu sunt batute de catre ratrac, au urme de la schiorii care se dau pe ele, dar zapada este netratata, este asa cum se gaseste ea in teren fara interventii suplimentare. Asta inseamna ca se schiaza mai greu, dar satisfactia de a ajunge jos este mai mare. Este bine sa nu prinzi viteza pe aceste partii, pentru ca daca ai schiuri de partie s-ar putea sa se agate in zapada nebatuta si sa ai probleme, este bine sa te si uiti pe unde schiezi, posibil sa apara stanci sau crevase in peisaj daca esti pe ghetar, dar peisajul de pe aceste skiroute-uri este unic. Exista puncte de belvedere special amenajate, unde ti se face poza sau unde schiezi prin porti si recuperezi materialul de pe skiline.cc, exista practic o incregnatura foarte bine organizata si gandita de instalatii pe cablu, de partii, niciodata nu ajungi la baza unei partii fara sa ai cum sa pleci de acolo, exista intotdeauna o parte care coboara sau un telescaun care te duce in alta parte, un skibus care te recupereaza si te duce la gara - s-au gandit oamenii astia la toate, pe bune, nu cred ca lipseste nimic din peisajul asta, daca incerci sa mai bagi un ac, cred ca nu intra.

9) CAT AI SCHIAT ? Cum poti afla cat ai parcurs zilnic pe schiuri:
Surprizele nu se opresc, ci curg in continuare: site-ul www.skiline.cc iti spune cat ai schiat in fiecare
zi (lungime si diferenta de nivel). Asa ca ai grija si inainte sa duci skipassul la garantie (costa 2 euro),
fa-i o poza ca sa ai numarul de cod. Iti faci cont pe skiline si introduci numarul respectiv, obtinand in
numai cateva minute o desfasurata a cat ai schiat in zilele respective cu skipassul respectiv. Ti se
indica fiecare instalatie pe cablu cu care ai mers si astfel se estimeaza ce rute ai fi putut sa abordezi si
cat ai fi putut sa mergi intre doua instalatii de cablu. Estimarea nu este foarte precisa, dar chiar si asa
rezultatele sunt uluitoare: sa afli ca ai mers vreo 80 de km in ziua respectiva si ai coborat cat de pe
Everest pana la nivelul marii este ceva, nu ? Este foarte fain, pe bune, incearca si tu !

10) CAT COSTA ? Cam de cati bani ai nevoie pentru un concediu de schi in Austria:
In general, drumul costa cam 100 de euro, functie de modalitatea de transport (masina cu 3-4
persoane sau avion). Cazarea se invarte si ea in jurul a 100 de euro daca inchiriezi un apartament,
daca mergi prin agentie cu mic dejun si altele, se ajunge si la 30 de euro pe zi, in functie de conditiile
oferite (din puntul meu de vedere nu se merita, dar depinde de confortul dorit de fiecare). Skipassul
este in jur de 200 de euro pentru 5-6 zile cam prin toate statiunile lor, asa ca de preferat sa alegi o
locatie cu multe statiuni de schi pe acelasi skipass ca sa profiti din plin. Si mai raman inca vreo
100 de euro pentru mancare si alte cheltuieli la fata locului functie de pretentii, doar esti in concediu,
te mai rasfeti si tu din cand in cand. Asa ca in 500 de euro te poti incadra linistit cu tot ce iti pofteste
inima, daca nu ai pretentii foarte exagerate.

11) CUM ARATA ? CE SIMTI ACOLO ?
Acum ca am fost acolo mi se pare o intrebare fara sens: evident ca arata bestial, sa vezi cat cuprinzi
cu ochii numai creste de munti, sa schiezi cat te tin picioarele mereu si mereu pe alta partie, sa te
pierzi printre cabanutele lor cochete, care se integreaza perfect in peisaj, asteptand parca sa apara si
vaca mov de la Milka in decorul acela, sa auzi pe partie trilurile melodiilor tiroleze - asta este
concediul pe care il doresc tuturor la schi. Si pentru ca tot mentionasem vaca de la Milka, eh, bine,
nici ea de fapt nu lipseste, pentru ca treci pe langa cate un staul de unde vine miros de balegar, asa ca
nu lipseste nimic cu adevarat. Tot ceea ce ti se desfasoara in fata ochilor este o adevarata incarcatura
energetica cu frumos, frumos si iar frumos. Este atat de frumos tot ceea ce vezi, de la natura cu
crestele de munti, padurile si intinderile de zapada, pana la arhitectura oraselelor de la poalele
muntilor, cu mult lemn si culori pastelate, cu fresce tiroleze pe peretii caselor, cu case grupate in
centrul statiunii, apoi din ce in ce mai rasfirate pe pantele muntelui, astfel ca pe masura ce se lasa
seara parca vezi cum se aprind toti licuricii pana sus spre cer. Si in toate acestea domneste linistea si
pacea atat de caracteristice unui peisaj montan, incat faptul ca mai sunt inca 1000 de oameni cel putin
pe aceleasi partii cu tine nici macar nu te deranjeaza. Pentru ca austriecii chiar au reusit sa faca partii
pentru toti, astfel ca toti sa aiba cate un loc.