Tabara de catarare CAR Cluj Universitar - Rimetea - 13-14 aprilie 2013

In ultimul an am reusit sa ma catar numai cu ocazia taberelor special organizate in acest sens si imi dau seama ca asta nu este bine, raman la un nivel de confort din care mi-este greu sa ma sustrag si ma complac in siguranta nodurilor, asigurarilor si regruparilor amenajate de un profesor, in timp ce eu nu sunt capabila sa amenajez macar un rapel singura. A inceput insa sezonul de catarare, in curand se duce si zapada de pe vai si incepe si sezonul de vai alpine si tine-o asa pana la toamna. Deci, echiparea cu ham, carabe, casca si papuci.

Cum tabara de catarare din toamna a CAR-ului o ratasem cu succes, de data asta am zis ca orice ar fi eu nu renunt si vin negresit, mai ales acum in calitate de nou membru al clubului (cu acte in regula). Zis si facut, il bat la cap si pe Mihaita sa se inscrie in tabel ca sa creasca ponderea doritorilor la Rimetea si nu iar la Ampoita, castiga Rimetea ca locatie a taberei si ca urmare nu ne mai ramane decat sa ne prezentam la datorie.

Plecam de vineri seara ca sa fiu functionala la volan, ne bucuram de inca o noapte de dormit in cort departe de pisica mea care doarme numai cu mine. Zis si facut, pe la 18.00 p.m. se prezinta Mihaita cu o ocazia din Calimanesti in Sibiu si plecam numaidecat spre Rimetea. De la Aiud il las pe el sa conduca in speranta sa castig si eu mai multi copiloti cu rolul de soferi care sa ma poata inlocui la nevoie sau la ore dubioase de condus. Mihai la inceput chitaie ca ii este cam frica la volan, dar pana la Rimetea 20 km taman bine ca are timp sa inceapa sa ii placa si incepe sa se descurce chiar bine.

 

La Rimetea campam la locul stiut de mine din anul precedent si apoi mergem sa dam binete si pe la tabara CAR-ului care incepe sa creasca pe terenul ingradit al salvamontului din zona. Mihnea, Delia - principalii cataratori ai clubului nu ma mai recunosc de anul trecut (oricum este si noapte acum), dar ma stiu dupa nume de pe lista clubului, discutii, foc, frig, fum.

Sambata dimineata din pacate dupa un rasarit binemeritat cu soare frumos si ranjitor incepe ploaia, ploaia in reprize si o tine tot asa, pana ce ma enervez cu Mihai si mergem pe traseul care duce la minele de fier medievale.

In drum spre descoperirea minelor gasim si colegii de club plantati la unica crasma din sat, sub niste rogojini adapostindu-se de ploaie. Noi insa perseveram, asa ca nu, noi nu si nu, noi mergem sa cautam minele de fier.

Iesim din sat si urmam indicatorul la dreapta, apoi mergem pe un fel de curba de nivel si la un moment dat gasim intr-un boschet o sagetuta infima care arata spre drumul din dreapta. Incercam sa identificam ce scrie, dar este in ungureste, asa ca nu am decat varianta de a ma uita la poza facuta mai jos la indicator unde am si traducerea. Este intr-adevar vorba de minele noastre si traseul este la dreapta, pe alte curbe de nivel, pe poteci umbrite prin padure. Mergem si la un moment dat traseul vireaza puternic stanga pe firul unei vai si mergem tot asa, cu un marcaj relativ bun sau prost, in functie de caz. Cand tocmai ne intrebam daca o fi poteca buna, intalnim si o turma de capre cu un cioban care duce in brate o oaie ranita si jupuita plina de sange, biata oaie.

Aflam de la cioban ca suntem pe drumul cel bun, dar fiindca dulaii lui ne latra si el nu prea ii opreste o cam luam la sanatoasa si banuiesc ca aici am pierdut drumul. Tot mergem pe un drum de caruta care incepe sa urce abrupt in stanga, dam de o poiana, dar marcaj nu mai vedem demult, asa ca acceptam ideea ca nu vom vedea minele medievale si ca vom cobora inapoi in sat cu buza umflata. Ca sa nu ne intoarcem totusi pe acelasi drum continuam sa urcam pana in culme de unde se vede pe partea cealalta satul Rimetea (noi facusem un fel de bucla in jurul unui deal), asa ca decidem sa coboram pe miile de drumuri care se vad inspre sat.

Incepe binenteles ploaia, aproape de sat incep sa ne latre evident cainii, in lipsa de alt bat luam sperietoarea de ciori de pe ogor si ne aparam cu ea, dar nu este nevoie de auto-aparare, caci cainii au treburi unii cu altii si nu cu noi. Plantam sperietroarea la loc pe ogor, sa se mai sperie si altii de ea sau sa mai sperie alti caini cu ea si plecam mai departe prin ploaie, evident, ca doar veniseram la catarat. Ajungem in sat tot pe ploaie si la crasma ne oprim la o cola si o bere, ca daca tot ploua.

Cat stam noi la crasma iese si soarele, asa ca ne indreptam plini de sperante spre corturi si ne bucuram sa vedem ca deja lumea este catarata sus prin pereti. Facem bagajelul si o taiem spre stanca.

Sambata dupa masa ne-am catarat in peretii fix din stanga sus fata de tabara de corturi (nu stiu cum se numeste zona): trasee si usurele si mai grele, dar coada mare la manse. Daca nu stim sa ne punem singuri manse, stam si asteptam si admiram Rimetea vazut de sus.

In sfarsit ma dau intr-un perete pe 2 trasee care sunt destul de ok, cica un 5+, destule prize si de maini si de picioare, nu foarte mari, dar suficiente cat sa invat sa fac miscarile corect. Mi-a trecut toata oboseala, tot somnul, mi-a venit cheful de aventura si ma bucur din plin.

 

Apoi coboram la traseele de mai jos unde ma dau pe unul usor, dar de acolo nu mai am poze ca ma fila Mihai si trebuia sa stea cu mainile pe coarda.

Neavand ce sa mai fac (desi mai era un traseu de 5+, nu pot sa ma dau ca nu este pusa mansa pe el), il pune naiba pe Mihnea sa ma convinga sa ma dau pe un 6+, de' am crezut ca mor pe acolo pe sus prin perete. Mihai a reusit sa il faca cap de coarda, dar eu abia m-am tarat pe el in mansa. Categoric a fost cel mai greu traseu pe care l-am facut vreodata, evident cu tras in bucle, folosit spiturile ca priza de picior, d-astea etc.

Deja apune soarele pe dupa dealuri si incepe sa se faca frig, asa ca incet incet incepem sa o taiem cate unul cate unul in jos spre corturile care ne vor adaposti peste noapte.

Seara nu mai stau la foc decat putin, incepe iarasi sa-mi fie frig si nu mai rezist sa astept gulasul Evei facut pentru toata tabara, prefer sa ma duc sa dorm ca sa am timp sa recuperez si orele nedormite noaptea trecuta.

Duminica dimineata vremea este ca la indigo: soare frumos, dupa care incepe ploaia fix cand plecam noi spre pereti. De data asta traseele alese sunt mai sus pe vale la stanga, in zona unde s-a tinut Rimetea Climbing Open in 2007: se face cel putin jumatate de ora din sat pana la zona de catarat si cum urcam noi pe vale iarasi ne ploua, fix cand trebuie sa urcam si un grohotis abrupt de numai.

Ne dam sufletul pe urcatul acelui grohotis, mai mult pentru ca trebuie sa urcam in patru labe la propriu, nu pentru ca ar fi foarte obositor. Injur de nu se mai poate urcusul pe grohotis, mai ales ca a inceput sa ploua si presupun ca ziua de azi de catarat este compromisa, dar avea sa nu fie asa. Ajungem si la baza peretilor si un vant rece ne ia in primire. Este bine ca usuca repede peretii, dar este rau ca ne baga noua frigul in oase. Toate toalele pe noi este deviza cataratorilor. La baza peretilor in care cica o sa ne cataram azi n-are nimeni habar ce si cum, acum se uita si ei ca sa identifice traseele.

Cam asa arata zona de catarat RICO 2007, pereti dupa pereti pe unde vezi cu ochii, nu-s pereti mari, ci mai degraba mici as zice, dar foarte variati. 

La primele trasee nu ma dau ca mi se pare foarte greu si vad cat se chinuie o fata, este si coada si ma enerveaza, dar cum cobor putin la dreapta ma bag intr-un traseu de vreo 6, dar care dupa ce imi pune Mihnea o bucla in perete ca sa ma pot trage, depasesc pasul si apoi catar extraordinar pana sus.

Gasesc prize putine, dar bune, un fel de causuri in care pot sa ma trag foarte bine, asa ca in ciuda pronosticurilor mele terifiante ajung pana sus in top. Ma provoaca traseul, taman bine ca m-am incalzit, vad un traseu si in stanga de unde tocmai s-a coborat o gagica, ceea ce inseamna ca pot si eu sa incerc. Daca a putut ea, eu de ce sa nu pot ?! Desi parea mai greu, mi se pare mai usor acest traseu, de jos pare stanca neteda, dar prizele sunt scobite bine inauntru, dita' mai buzunarele in care ma prind extraordinar, mai ca nici nu m-am tras de bucle. Sunt foarte incantata cand vin jos, mai putin incantata de vantul care mi-a inghetat spatele cat am catarat, dar oricum sunt incantata. Apoi mai coboram si mai facem un traseut mai lung, Mihai trece si de surplomba, eu ma opresc sub ea si ma bucur ca am reusit sa ma catar ceva si intr-o zi in care ploaia ne ocoleste la fix, iar vantul ne ajuta in acest sens, asa ca trebuie sa il suportam.

Si acum din seria pozelor de cataratori - ru, eu cu Lori, eu cu Mihai.

Incetisor pe grohotisul imens coboram la corturi pe unde am venit, mai pun de gatit o supa si plecam la drum, Mihai conduce din ce in ce mai bine, dar de la Aiud ma lasa pe mine la volan. Frumoasa tabara, frumoase trasee, deci pot sa catar si mai mult si mai greu.

Flea - cateaua cataratoare, se baga cu botul peste tot dand non stop din coada prin toata tabara