De Revelion la Isverna - ziua a 6-a - intoarcerea acasa

Paiiiiiiii, cica se plecam acasa la Bucuresti. Da, da, vezi sa nu, e zapada cat casa, un' sa plecam !!!??? Ne apucam sa dam zapada de pe masini, facem poteca prin curte, batem poteca pana in sosea, imbarcam bagajele si cica plecam (asta dupa vreo 3 ore de pregatiri, ca zapada nu se da asa usor la o parte). Sub cata zapada au fost ingropate, paaaaaaaaaaaaaai, uite aici:

Deci plecaaaaaaaaam, ........... si ajungem la primul deal unde Bursucu' nu poate urca cu dubitza, ca deh, el are doar cauciucuri de vara si nu are nici lanturi in dotare, ca cica la ce sa le foloseasca ?!

Aici ne regrupam ca sa tinem bine minte aceasta patanie cu incercatul ajunsului la Bucuresti, iar de la stanga la dreapta suntem urmatorii: Irina, Adri, Bursucu ' (adica Florin, care pune coarne), Iuliana, Laviniu, Laura si Raluca (cele din urma pe jos).

Irina si cu Laviniu reusesc insa sa urce, ca doar au cauciucuri de iarna si lanturi, Adrian e in spate si asteapta cuminte la rand, Bursucu' in schimb nu ii inainteaza duba deloc. Eu ma orientez repede, imi iau bagajul din dubita si ma mut la Irina in masina, si cica mergem in Baia de Arama sa luam lanturi pt. dubitza lu' Bursucu'. Pe drum, in schimb, ne depaseste Adrian cu restul lumii in masina, restul lumii neavand rabdare sa stea sa ne astepte sa ne intoarcem, ci venind sa caute ei personal lanturi. Drept pt. care noi ne continuam drumul spre Craiova, iar ei se intorc dupe ce gasesc un fel de lanturi (nu mai mentionez ca peste tot era gol si lanturi nu au gasit decat la Tg. Jiu). In fine, reusesc cica sa urce dealul doar tractati de un tractor si pe urma tot drumul merg fara lanturi, dar deh, acuma are Bursucu' lanturi in dotare.

In Craiova, eu cu Irina si Laviniu ajungem cand tocmai pleca un tren full spre Bucuresti, ziceai ca e razboi, atata aglomeratie si lume era in gara. Eu care merg mai rar cu trenu si il si urasc, nu prea pricepeam ce se petrece. Buuuuuuuuun, deci pierd acel tren si mai am unul la 21.18 p.m. Ii refuz frumos pe Irina si Laviniu si le zic ca nu mai raman cu ei in Craiova ca vreau acasa. Ma parchez intr-un bar pana la ora cu pricina si ma sui in tren, iar la 12.00 p.m sunt in gara in Bucuresti. Cu masina sigur nu faceam doar 2 h1/2 din Craiova la Bucuresti in nebunia care era pe sosele, mai ales ca am circulat in medie cu 40 km/ h pe ruta Tg. Jiu - Craiova. Concluzia zilei: e bun si trenu' din cand in cand ! :))

De Revelion la Isverna - ziua a 5-a la sanius

Ninge incet da' sigur, s-a pus zapada, e ceata, sigur nu mai plecam nicaieri in vreo tura, nu de alta da' ne pierdem la fel de sigur, asa ca singurul lucru pe care il putem face e sa ne dam cu sania. Unde ?! Pai stati linistiti ca nu departe, ci colea'sa in spatele casei pe deal. Facem rost de sanii din vecini si incepem sa ne dam, si ne dam, si ne dam, si ne dam, prind si eu curaj si ma dau mai de sus, invat sa pun frana, invat cum se zboara de pe sanie, invat cum se ia un copacel in brate (figura o stiam de la freeride cu schiurile prin padure, dar acum o aprofundez si cu sania prin livada).

Aici Matei vine cu artileria grea, adica a cules 4 bucati de sanii de prin vecini (aici se vad numai 3, a 4-a cred ca se dadea deja la vale). Cert este ca ningea asa de tare ca imi intrau fulgii de zapada in ochi cand ma dadeam .......... si evident ca nu ma gandisem sa imi iau cu mine ochelarii de schi, doar stiam ca vin la tara. :))

Ni se alatura si pustii satului la sanius :

Dupa ceva vreme, probabil de la chiuiturile noastre, vin si vecinii, aia in varsta, ca pustii se dadeau de mult cu noi cu sania. Se dau si batranii, tot cu sania, si culmea se dau mai bine ca mine, mai trag o dusca de tuica, mai isi aduc si dulaii, si uite asa toata lumea din sat este vesela si se da cu sania.

Se joaca si dulaii (doi ciobanesti mioritici dementiali), noi evident facem poze la caini:

Dar pana la urma inghetam si, catinel catinel, ne retragem in casa si jucam "Nu te supara frate" pana seara tarziu. Misto joc, cum spune Irina, ar trebui dupa parerea mea sa aiba si o morala mai profunda.

Si cam asa arata gasca satului de dat cu sania, compusa din "mic" si "mare" ! Nush care se dadea mai tare, da stiu ca aveau experienta la sportul asta! Pentru mine e declarat sport semi-extrem deocamdata, tre' sa mai exersez!

De Revelion la Isverna - a 4-a zi spre catunul Giorgiani

Dupa ziua apoteotica cu ratarea varfului lui Stan, lenea-i mare! Suntem obositi rau dupa tura de ieri de 5 h. Lumea abia se misca jos din pat, eu am dormit in bucataria de vara la caldurica (ca oricum aveam sacul de puf de hiper-extrem), in timp ce restul au dormit un fel de claie peste gramada, de regula fiecare in patul lui, dar inconjurati de castele de bagaje. Si eu aveam castelul meu, dar era cu lemne de pus pe foc.

Vin eu de dimineata hotarata: "Hai, ati zis ca mergem in catun la Giorgiani sa dam pozele la oameni!" Nici o reactie. Pana la urma plec numai eu cu Laura pe jos, facem toata Isverna pana in capatul celalalt al satului pe jos, pozam ce apucam, caini, pisici, babete, nepoate de babete si macar ne alegem cu viata rurala.

Cocosi in timp ce canta (dovada ca are gatul alungit) :)

Eu imi fac damblaua si pozez din toate unghiurile biserica veche de 400 de ani din lemn.

Apoi urmeaza seria de localnici (100% autohtoni):

A se remarca opincutele doamnei din picioare. Eu chiar stau si ma intreb daca nu mi-ar ingheta picioarele in astfel de incaltari, totusi?

Case parasite si care se prabusesc rand pe rand sub greutatea timpului.

Un catel care m-a impresionat profund. Saracul, zici ca a iesit acuma de la coaforul pentru caini, da' are o moaca simpatica foc.

Iar dansul, nu stiu cine l-a putut lua pe post de caine de paza sau din alt motiv, dar saracul este cat oala de langa el de mare!

Iesim incet incet din sat, o dam pe drum si tot inainte si tot inainte.

Eh, acuma daca tot am ajuns pana aici, zicem noi, hai sa mergem si in catun la Giorgiani pe jos, ce daca-i departe. Si mergem si mergem, si ajungem, facem poze, gasim o moara de lemn super faina pe care o pozam din toate partile si cand sa plecam ce sa vedem: agale veneau Raluca cu Matei si cu Adi. Venisera intr-un final cu masina pana la capatul Isvernei si de acolo tot pe jos.

In poza de sus este o casa din catunul Giorgiani, si in poza de jos o moara, din pacate nu mai functioneaza :(


Si tot stand noi pe acolo, vedem si lumea de prin sat.


Cei doi din caruta se numeau unul pe celalalt "indieni". N-am descoperit de ce, dar nici nu am facut prea mari eforturi ca ne grabeam cica.

Si la un moment dat zice Matei: "Pai, cica ma duc sa ii caut pe oamenii carora le-am facut poze asta vara si sa le dam pozele cu ei". Mergem si noi, ne invita oamenii in casa, mai intai la o cafea, pe urma la o tuica fiarta. Raluca cu Laura fac poze la greu la gazde, eu trag si eu cateva cadre, dar eu nu am super DSRL ......... asa ca numai la blit mi-au iesit pozele. :)

Doamnele gazde supuse la un raid fotografic

Si asta este motanul gazdelor, inconjurat cu multa dragoste si tandrete de Laura. Dupa aia i-am furat eu subiectul si l-am luat in brate la smotocit ! :)

In sfarsit, pe la 3-4.00 p.m. reusim sa plecam si noi spre casa, catinel, catinel pe jos pana in Isverna si de acolo ne suim in masina la Adi. Si seara cica sa stam pana la 12 noaptea ca e revelionuuuuuuuuuuul. Da ce somn ne este la toti. Vin si Irina cu Laviniu intr-un final, ne punem facem un gratar in curte, facem si focul si tragem de noi pana pe la 12 noaptea, mai la foc, mai la gratar, hranim toti cainii din zona cu mici si cu friptura de porc, ca deh, noi nu mai putem manca. Si in sfarsit vine revelionul, ne pupam, ne imbratisam, ne uram alea alea .......... La multi ani, iarasi alea alea .............. gata, Happy End.

Raluca cu Matei si Irina cu Laviniu chiar au o tentativa de petrecere si incearca sa se duca la hora in sat (ciuciu hora ca era inchis Caminul Cultural), evident se intorc cu buza umflata, iar intre timp restul joaca celebrul "Nu te supara Frate".

De Revelion la Isverna - a 3-a zi cautand vf. lu' Stan

Acum ca echipa este completa, cica sa mergem pe varful lui Stan! Uraaaaaaaaaaaaaaa! Asta se gaseste in m-tii Mehedinti si are 1460 m altitudine (mare varf, si cica e stancos, deci nu e asa usor de cucerit cugetam noi). Studiasem eu bine drumul pe harta cu o seara inainte, luasem azimuturi, chestii nebunii, se prevestea o zi mare.

Culmea reusim sa plecam de acasa pe la 10.00 a.m. Planul era sa mergem cu masina pana la intrarea in traseu (drum cu masina de tara care ne-a luat o ora) si d-acolo speram noi ca in 2-3h sa fim pe vf. lui Stan (600 m diferenta de nivel, fac eu socoteala, p-acolo trebe sa ne iasa). Zis si facut, plecam in traseu si dam pe curba de nivel, ca asa e marcajul ce sa-i faci. Mai facem o poza, mai inca o poza, admiram crestele muntilor Godeanu si Cernei ce se vad in zare, mai ne uitam in sus spre varful lui Stan, sau cel putin ala care credeam noi ca tre' sa fie varful lui Stan, mai boscorodim traseul care tot ocoleste si ocoleste varful si ii dam inainte cu tupeu. Eh, zicem noi, acusha tre' s-o facem in sus pe varf. Si uite pe ce curba de nivel am mers noi, in loc sa urcam cumva spre vf. lui Stan. Clar socoteala de acasa nu e si cea din targ.

In afara de frumoasele belvederi spre muntii Godeanu si Cernei:

.... cam asta e traseul - in "continua urcare" ..... plin de stane .....

Capite de fan ............. drum orizontal ............. deci sigur nu urca pe vf. lui Stan.

Si uite tot asa o tinem vreo 2 h, ocolim clar varful, incepem sa vedem valea Cernei pe dreapta cum mergem, deci clar eram la mama cucului departare de varf, da' noi eram smecheri, eram pe traseu marcat ce spunea clar ca merge pe varf si mai vroiam sa ajungem si pe varful lui Stan pe 30 decembrie 2007. Aiurea !

Muntii Cernei in zare (adica pe partea cealalta a vaii)


Si cateva poienite cu inevitabilele casute temporare

O tot dam noi pe curba de nivel, ca deh, asa merge traseul marcat, incepuse sa ne placa ca se vedea frumos in zare si trageam nadejde sa ajungem undeva. In cel mai rau caz zicem unii dintre noi, o dam prin poiana Beletina in jos la Isverna si macar facem circuit. Da, da, vezi sa nu. Ajungem in poiana Diconi, facem un mic popas, Raluca se supara pe mine ca nu vreau sa imi dau rucsacul jos din spate sa o tratez cu biscuiti, ii explic ca are snitzel si chiftele jos langa rucsac, pana la urma ma convinge sa umble ea in rucsac sa scoata biscuitii, mi se pare o varianta mai rezonabila si cand sa bem din sticla de apa pe care o pasasem lui Matei d-acasa sa o care, ghici manastire-ntr-un picior: Matei a uitat sticla cu apa acasa la Isverna ! Maaaaaaaaaamaaaaaaaaa, Matei, sa vezi ce-ti facem, te duci si cauti apa, noroc ca era destula zapada in jurul nostru.

Laura in drum spre poiana Diconi pe urme de animalute

Poiana Diconi are super toata splendoarea ei. Sincer, mai bine ca n-am ajuns pe varf ! :)

Mai facem poze, vedem un cal, auzim si un caine latrand de forma, o dam inainte prin Poiana Diconi, vedem intr-un final si un om si cerem lamuriri ! "Aaaaaaaaaaaa, pai zice nenea, ca sa ajungeti pe varful lui Stan din poiana Beletina tre' sa urcati pe Foeroaga si sus e tobogan, eu nu putui sa urc cu calu'!" Evident ca nenea era in cizme de cauciuc si calu' avea doar 4 picioare, da noi avem bocanci, eu un piolet pe rucsac si evident mai am si coltarii care i-am lasat acasa la Isverna ! Ajungem pana in dreptul vaii si jumate din noi incep sa dea inapoi, ca car, ca mar, ca aluneca, si decidem pana la urma sa ne intoarcem pe acelasi drum. No comment !

Asadar, aprofundam tot Poiana Diconi si la intoarcere:

Naaaaaaaaaspa, zic eu in gandul meu, iau o fatza lunga si ii zic lui nenea din poiana vestea ca ne intoarcem, la care nenea ne spune sa o dam drept in jos p-acolo' sa, ca ajungem in Valea Cernei de unde la 4.00 p.m. e autobuz spre Godeanu.

Nenea cu "sursa de informatii" pentru balaureala pana jos in valea Cernei

Perfect zicem noi, hai in jos, macar facem alt drum la intoarcere. O dam in jos, mai o poza, mai un izvor cu apa unde Matei umple o sticla goala si o cara in contul aleia care trebuia sa o care d-acasa, mai dam la vale, fara o directie anume, dar in principiu dupa moto-ul sa nu mai urcam, ci sa coboram, si mirare mare ajungem in valea Cernei la sosea.

Aproape de soseau din Valea Cernei, cateva imagini d-ale locului

In sosea, ne punem pe asteptat rata de Godeanu, si e un friiiiiiiiiiiiiiiig! Semnal la telefon evident ca nu avem, facem de cateva ori la ia-ma nene, da cine sa ne ia, doar eram 5 oameni cu rucsaci in spate. Intalnim niste oameni si din vorba in vorba incepem sa ne milogim de ei sa ne duca cu masina macar de unde am plecat, unde teoretic trebuia in 5 h de la plecare sa o astepte Bursucu pe Laura. Si in momentul urmator vine incet incet o Dacie, Matei mai ca se arunca in fata ei, il oprim pe bietu' om care mergea si el catinel spre casa si mai ca ne suim cu forta la el in masina. O dam inainte si ce aflam, aaaaaaaaaaaaaaaa, pai el mergea chiar in Isverna. Perfect, claie peste gramada, mie imi inghetau genunchii ca la balamuc, ajungem ca sardelele in Isverna, reusim sa dam un telefon la Bursucu' sa vina inapoi ca Laura a ajuns acasa si ne reunim intr-un final cu totii.

Frumos a fost pe varful lui Stan (ala pe care trebuia sa urcam)! Data viitoare poate si ajungem si pe varf.

De Revelion la Isverna - a 2-a zi

Dormim bustean toti trei in aceeasi camera (adica eu, Laura si Florin), ne trezim pe la 8-9.00 a.m., mancam, ne ambalam si ii dam sa facem o plimbare prin sat, spre Pestera Isverna. Zis si facut, luam din intamplare un rucsacel mic cu ceva suc in el, de mancare nu avem nevoie zicem noi, ca cica ne intoarcem repede si purcedem la drum.

Cred ca cea mai mare pisica pe care am vazut-o la Isverna :) ............ cea alba ! Ca Laura e doar Bursuc.

Un biet caine care latra mai mai sa-si scuipe plamanii ! A se remarca aburul de locomotiva din gura lui ! :)

Ajungem la Pestera Isverna, care e inchisa si unde se termina satul, ca deh, nu mai are unde sa se continue.

La intrarea in Pestera Isverna, Laura pozeaza de zor ceva, nush ce anume ! Eh, si acuma ce sa facem, abia am iesit din casa, doar nu ne intoarcem?! Vedem un drum si o dam pe el in sus, si in sus, si in sus, pana ce ajungem intr-un platoas dragut, cu oite, cu capite de fan, se vede o mare de nori in departare. Foarte frumos, si mai facem o tona de poze !

Si dupa ce incheiem tona de poze ce sa mai facem ne intrebam noi ?! Paaaaaaaaaaaai, zice Bursucu' El, o dam in sus asa pe culmea asta si iesim in dealu' ala de colo (s-a uitat el de jos si intre cele 2 dealuri este o sa si se face legatura intre ele). Ok, zis si facut, o dam noi catinel, mai o poza, mai o gura de suc (noroc ca m-am gandit sa il car cu mine), si curg apele de pe noi, era o calduraaaaaaaaaaaaa, miros de primavara p-afara, iarba frumos, mai ca lipseau doar floricelele, zapada ioc, si tot dam jos din toale de pe noi ! Ajungem in saua pe care o vazuse Bursucu, ne intalnim cu un vanator (d-ala veritabil cu pusca) si ne atrage atentia asa intr-o doara sa nu ne speriem daca auzim zgomote ca ei vaneaza mistreti si poate ne intalnim din greseala cu un mistret sau un copoi. Bineeeeeeeeeeee, zicem noi ! Si o dam in sus, pe stanci, pe pietre, pe ce apucam si noi. Priveliste faina, poze facem ca la balamuc, eu ma chinui sa iau trackul de GPS, ca deh, in vacanta de Craciun mi-am imbogatit cunostintele si am invatat dupa 2 ani sa il folosesc, si dai si dai in sus.

Si la un moment dat ne oprim ca se cam impute treaba si dam numai de maracini. Ei, zicem noi, o dam asa pe curba de nivel si iesim repede in dealul ala despuiat de colo din zare. Da, da, numaidecat. Urmeaza o balaureala de vreo ora si ceva prin maracini de ajunsesem toti in culmea disperarii, cu tepi in cap, agatati prin pantaloni. La un moment dat dam intr-un final de o semi-poteca si o apucam fericiti pe ea, doar doar o duce undeva. Si intr-adevar dupa ce urmam niste urme de sange pe zapada si pe stanci, dam de un drum ce venea din sat (urmele de sange erau probabil de la mistretul proaspat vanat). Ajungem la marginea satului fericiti, ne odihnim bine bine 5 minute, eu ma bucur ca nu-s vipere p-aici in aceasta perioada a anului si o dam mai departe pe drumul de caruta. Si aici incep niste privelisti minunate, niste casute mici si dragute, cu fundatia din piatra cioplita asezata direct pe pamant si barnele de lemn asezate pur si simplu pe deasupra. Fac poze ca la balamuc, bag detalii de imbinari de barne, de buiandrugi, detalii arhitecturale adica:

Si cand era mai frumos si vroiam sa ma mai plimb, li se face foame la Bursuci. :( Eh, pai atunci hai sa o dam in jos spre casa lu' Matei (salvasem eu punctul in GPS). Ajungem acasa, ne punem la soare in curte, mancam, facem focul, alea alea si ii asteptam pe restul, adica: Raluca, Matei si Adi.