Ski la Vidra - 2 ian. 2013

Dupa un revelion plin de somn, se simtea nevoia de miscare. Si propunerea concretizata a venit repede: mergem la noua statiune Vidra, ca tot este inca gratis telescaunul si teleschiul de cand le-au dat drumul ca sa-si faca marketing. Reusim sa plecam pe la 9.00 a.m. din Sibiu, eu fiind treaza de pe la 5.30 a.m. La Brezoi viram spre Voineasa si urmatorii 40 de km avem impresia ca mai avem putin si ajungem. Dar nuuuuuuuu, cum ajungem in Voineasa aflam ca mai sunt 30 km pana la "Ski resort Transalpina" (adica la Vidra). Bine, fie, hai, inca 30 de km, zicem noi, uitandu-ne cu nerabdare la ceas si batand din picioare in gol. Ajungem si la Vidra, drumul ca pixul, ca fondurile europene pentru acest proiect nu a mai ajuns si pentru drum.

Ajungem la Vidra, ultimii 10 km venind dinspre Voineasa se merge pe un drum pe malul lacului Vidra, drum care din 100 in 100 de metri iti zgaltaie masina in dreptul podurilor care niciunul nu a putut fi rezolvat la nivel cu restul soselei. Totusi ajungem, vorba vine ajungem, ca masinile opresc si nu mai inainteaza ?!?!?!?!?! Un politist se plimba tantos cu o masina tot de la politie urmandu-l indeaproape si ranjeste spunand ca trebuie sa parcam acolo pe marginea soselei, la dracu in praznic fata de telegondola, ca mai departe nu mai sunt locuri de parcare. Ne supunem, ce sa facem, ne echipam si plecam spre gondola care se vede in zare la maxim 1 km de mers in clapari, cu schiurile in carca, pe asfalt. O placere ! Avem socul ca alte masini ne depaseau si se duceau totusi in fata, dar uitandu-ma in spate si in fata, la oamenii care se dau jos din masini ca sa mearga "sa schieze" la/pe partie, constat cu stupoare ca proportia de schiori / sosonari inclina vertiginos in favoarea ultimilor. Ceva de genul: la 10 pantofari, vedeai si un "fraier" cu schiurile in spate. Multi cu pungi, perne de fas pe care vroiau sa se dea pe partie.

Ajungem si la marele furnicar. Unii vand niste mici in strada. Urc spre statia de gondola prin Marea Parcare, amenajata deocamdata in noroi. Urma sa aflu ca acea cladire cu schelet de beton inca nefinisat din fata mea este o parcare moderna cu multe niveluri, si cred ca vor sa mai o supraetajeze, ca avea mustati de armatura lasate vizibile, deci are potential sa devina un P+10 etaje.

Ne asezam la ”coada”. Cuvant aproape necunoscut cand mergi la schi in Austria, cuvant foarte drag si familiar cand faci greseala sa vii la schi in Romania. Este o coada micuta si fiind gratis nu se pierde timp cu cumparatul biletelor, deci merge uns ca pe sfoara. Ne suim in telegondola in timp ce niste handralai proaspat angajati ai resortului Ski Transalpina urla la noi sa facem ce si cum. Urcam cu gondola si cerem impresii de la cei care calatoresc cu noi, ca ei erau la a nu stiu cata tura. Ei doar o partie deschisa si un mic teleski sus. Ma uit in spate si vad lacul Vidra cum se intinde la picioarele noastre oferindu-ne un frumos spectacol peisager, asa ca ma multumesc cu pozele si ma consolez ca o sa schiez in Austria fara sa ma plictisesc de o singura partie.

Ajungem la statia intermediara de telegondola si coboram ca sa luam in piept o noua coada la teleschi. Bun stam la inca o coada, doar este gratis si apoi urc cu teleschiul. Ajung sus, dar nu ma atrage sa schiez partia micuta, asa ca ma duc la facut de poze, mai ales ca in fundalul foarte apropiat se vad nimeni altii decat muntii Parang.

Mai fusesem eu prin muntii Latoritei si vazusem Parangul la rasarit, dar atat de aproape nu mai traisem aceasta impresie. Aproape ca il atingeam cu mana ! Spre marea mea surprindere era putina zapada in Parang si ochii mei urmareau culmile ce duceau spre transalpina si spre Pasul Urdele, pe care mi le aminteam din vara lui 2009 de cand facusem creasta Parangului de la Petrosani la Obarsia Lotrului si retur. Nu mai beneficiasem de o zi atat de frumoasa cu soare de cam multisor, mai ales cu asemenea privelisti, asa ca si extazul meu este pe masura. Tot fac poze in toare partile, spre Varful Fratosteanu (unde fusesem acum vreo 2 ani), spre Lacul Vidra, spre muntii Lotrului si in zare chiar si spre muntii Sureanu (unde fusesem tot acum vreo 2 ani). Un adevarat paradis montan, intr-adevar un mare potential pentru a deveni o statiune de schi la standarde europene.

Vedere de pe partiile de schi spre muntii Parang, cu urmele Transalpinei spre Pasul Urdele

 

Vedere de pe partiile de schi spre m-tii Lotrului si m-tii Sureanu in fundalul indepartat

 Vedere de pe partiile de schi spre Varful Fratosteanu din m-tii Latoritei si creasta muntilor Capatanii

Vedere de pe partia de teleschi de sus spre Lacul Vidra si creasta principala a muntilor Lotrului

In mini-concluzie, nota 10 pentru panorame (daca este vremea buna), nota 10 pentru posibilitati de ture pe schiuri (si cam asta tintesc in viitor, ca de cele 2 partii te saturi repede acolo), si nota 10 pentru zona inca suficient de salbatica, neinvadata inca de pensiuni, vile, si multe alte kitsch-uri cu specific romanesc barbar. Dar din pacate pentru calitatea schiului nu sunt foarte incantata, exista numai o partie intr-adevar lunga de sus pana jos si atat, cu gheata si cu pietre rascolite de ratrac, o gondola care merge si un teleschi, si un telescaun care nu mai merge din lipsa de zapada si gheata pe partia pe care o deservea - cam slabut la cata reclama i-au facut.

Daca mai adaugam si 140 km de Sibiu (prin Valea Oltului), si cam 110 km tot de Sibiu (prin Jina-Dobra-Obarsia Lotrului), rezulta ca suntem cam la departarea Bucurestiului de Valea Prahovei. Partia  lunga ar avea cateva variante la un moment dat, dar fie nu era zapada si era totul plin de noroi, fie nu era bagat ratracul si scria ca este partia inchisa, fie era atata gheata ca abia asteptam sa ajung intreaga jos. Pe partia asta lunga am coborat de vreo 2 ori (ca mai mult nu ma atragea gheata aia), pe partiuta mica de sus (continuarea celei lungi) am schiat de mai multe ori, dar este atat de scurta partia, ca abia ce ne dadeam drumul, ca si ajungeam jos. Si pe urma am facut si excursia cu gondola pana la statia finala ca sa fac poze si de acolo, si am revenit pe schi de tura inapoi in partia principala. Dupa ultima coborare am zis sa ne punem si noi stomacul la cale, dar nu am gasit decat 3 rulote care vindeau sandwichuri la vreo 10 lei si nici un spatiu inca izolat termic, deci era totul cat mai in mijlocul naturii, la cate minus grade erau.

In drum spre casa m-a luat somnul, in stilul meu clasic cand merg cu orice mijloc de locomotie, asa ca pana la Brezoi am dormit bustean, apoi am socializat la fel de bustean cu un betiv care ne saluta pe cale, crezand ca il claxonam in semn de urare.

Din nou in m-tii Latoritei - 3-4 martie 2012

Cu gand de duca catre o tura cum faceam pe vremuri, ma uit in calendar si imi dau seama ca nu am mai iesit de vreo luna cu Theo, Dana, Radu & co. Cum il intreb pe Theo ce fac in week-end, imi si da raportul ca merg in Latoritei. Evident, se facea un an de cand am fost prima si ultima oara acolo, era si cazul sa mergem din nou. Stabilesc cu Dana ca vin si eu de la Sibiu, orice ar fi, vin si ne vedem, vorba lui Dana: "Mai reintregim gasca." Asta se intampla pe marti, prematur rau, dar promitator la fel de rau ! Toata saptamana imi frec palmele de nerabdare, mai ales cand ma gandesc la pastravul pe care il face tanti de la pensiune, si acuma imi lasa gura apa cand ma gandesc la el.

Vineri seara ramane sa ma intalnesc cu Dana, Ceapa si Mihai care vin de la Bucuresti, caci Theo, Mircea si cu Radu & co se razgandesc in ultimul moment si vor veni abia de sambata dimineata. Vineri seara imi parchez masina in statia de Petrom de la bifurcatia spre Brezoi, zambesc frumos la baietii de la benzinarie si ma asigura ca pot lasa masina acolo, si din Brezoi mai avem vreo 30-40 km pana in Valea Macesului - unde este pensiunea noastra de anul trecut (adica putin inainte de Voineasa). Din pacate nu ne-a mai cazat tanti la casuta de anul trecut, ne-a pus intr-o pensiune mare si solida care are cateva etaje, nu prea imi place arhitectura, dar n-am ce-i face. Ne alegem camerele dupa niste criterii aparte (primii veniti, primii serviti), si ne ducem la culcare: noapte in care din varii motive eu reusesc sa am un cosmar pe cinste in care cadeam la propriu din pat. Dana imi confirma a doua zi ca totusi nu am cazut as-noapte din pat.

Samabata dimineata, Ceapa este de-a dreptul fermecat de micul dejun - pe buna dreptate ca a fost un bufet suedez mai pe cinste

Samabata se intregeste gasca, vine o masina plina de intarituri cu Theo, Mircea, nelipsitul Radu, Bob si Costin (ultimii doi sunt new-entry, nu ii cunosteam). Reusim sa ne miscam catre orele 11.00 a.m. catre un traseu, pe care nu il gasim la iesirea din Ciungetu spre vf. Tarnovu Mare, asa ca luandu-ne dupa harta estimam noi pe unde ar trebui sa fie. Culmea este ca se estimase bine, numai ca ne-am bagat in balarii la un moment dat si am ratat sa gasim marcajul. Avem de urcat pe un versant nordic, la aceasta data calendaristica plin de ghiocei si branduse bine ascunse sub pamant si sub un strat mare de zapada, si fiind si tarziu, evident ca nu vom ajunge prea departe (in traducere libera zapada era mare si cat casa prin care noi sapam urme).

Ceapa insa este foarte hotarat si se lupta in fata cu zapada si chiar si cu urmele batute. Dat fiind foarte abrupt urcusul la nimereala, ma rupe la picioare. Asa ca raman in urma cu Costin ca sa mai discutam despre vreme, oricum nu il cunosteam si trebuia sa aflu totul despre el, si inca acuma, repede.

Urcusul este insa interminabil si stupid prin padure, abrupt de'ti iei campii, si ma intreb ipotetic cat voi mai putea sa merg in stilul asta barbar fara o tinta frumoasa de cucerit. Salvarea imi vine de la Mircea, care a avut grija sa ii fie rau (parca il durea ficatul sau ceva prin zona, prin corp in orice caz): el decide sa se intoarca si nu mai are chef de urcat, drept pt. care incep sa imi sclipeasca si mie ochii in cap cand ma gandesc ca nu o sa mai urc asa fara tinta.

Coboram pana la urma, eu, Mircea si cu Bob, mergem alene la vale, mai ne oprim la o sueta, mai ascultam cocosii cum canta, d-astea, ca la tara. Este inca devreme si Mircea propune sa mergem pana la Voineasa, iar eu propun sa mergem ca sa si mancam ceva, ca mie imi chioraie matzele, logic. Ajunsi insa in vasta statiune nu vom reusi decat sa cautam fara speranta un local pentru servirea mesei si nu vom gasi decat fostele localuri comuniste, care acuma sunt inchise. Mircea pare foarte nostalgic la revederea cu fotoliile si scrisul clasic de pe vremuri demult apuse, mie insa imi este prea foame ca sa mai ma gandesc la altceva, asa ca produc numai o poza de grup pe scarile comuniste ale unui complex.

Pe treptele complexului parasit (de la stanga la dreapta): Bob, Iuliana si cu Mircea (in spatele nostru scria nimic altceva decat: Braserie, cuvant deja intrat in limba moarta

Fiind o statiune cam moarta pentru gusturile noastre Voineasa, ne intoarcem la pensiune si pana vine restul grupului reusim sa mancam o supa cu galusti memorabila, o friptura de porc tinuta in untura sau ceva de genul (si mai memorabila), un vin alb dulce perfect si pe urma ma apuca moleseala si ii provoc pe baieti la niste carti ca sa nu cadem cu totii in agonie. Mi se reimprospateaza memoria jocului de Septica si tot jucam asa in prostie, pierzand si castigand, ba unul, ba altul, pana vin si restul. Au reusit sa ajunga pana intr-un varf secundar de unde cu greu la final s-a deschis peisajul si au vazut si ei creasta muntilor Capatanii. Au reusit sa se intoarca pe traseul marcat (pe care de fapt trebuia noi sa urcam), l-au gasit ei marcajul pe undeva anume din intamplare, asa ca macar au facut un circuit strasnic si s-au intors pe intuneric.

Veniti de pe drum, le e foame, logic, si se astern pe comandat. Eu cu Mircea si cu Bob (care deja am mancat acum cateva ore) nu putem refuza oferta de a manca din nou si ne surade ideea unui pastrav, ca noi nu am avut decat friptura de porc. Dupa ce ne facem niste calcule cum sa impartim un pastrav la 2 sau la 3 persoane, chipurile sa nu ne ingrasam, ne da cu virgula si preferam sa luam fiecare cate unul. Am mancat, de' am spart ! Si mancam, si mancam nene, cat am visat eu la cina asta cu pastrav cu tot in farfurie. Mai stam la povesti, ne mai uitam la televizor, se mai chinuie baietii sa faca cubul lui Rubik, reusesc intr-un final si ne ducem la culcare. De data asta nu mai am cosmaruri ca am sa cad din pat, probabil ma obisnuisem cu patul.

Duminica dimineata ne hotaram cu greu ce sa facem, din lipsa de inspiratie zicem sa mergem tot pe vf. Fratosteanu Mare ca si anul trecut, dar cum eu intotdeauna am avut talent la creat trasee, ma uit pe harta si reusesc sa ii corup pe toti sa mergem de la Curmatura Vidrutei in dreapta pe varful Manaileasa - cum ar veni vecinul Fratosteanului de peste sosea. Din sosea se vad niste urme care urca in directia dorita de noi, ma rog sa continue urmele alea ca sa nu trebuiasca sa batem noi poteca. Norocul meu este insa ca Danuta este foarte activa si merge prima, mai clarifica poteca, mai merg destui si in spatele ei, asa ca pana la mine poteca este bine mersi ca un covor rosu lipsit de dificultati.

Deocamdata mergem cam fara tinta, fara sa stim foarte bine unde trebuie sau unde vrem sa ajungem, dar orice varf cu panorame ma gandesc eu ca este binevenit. Pana una alta este un soare orbitor, iar Ceapa, in lipsa de ochelari de soare, inventeaza noul model de ochelari, colectia de iarna: o foaie de hartie cu doua gauri pt. ochi, bagata si fixata sub caciula (a se vedea Mihai care deja ii poarta in poza de mai jos!)

Urcam pana pe primul varf cu releu si incep sa ni se deschida panorame nenumarate spre valea Oltului, spre vecinul varful Fratosteanu, incepe sa se vada bine tot Parangul si apoi si in fundal si Retezatul, si de partea cealalta vad si m-tii Lotrului (de partea cealalta ar trebui sa fie Sibiul). Cum am iesit insa la gol alpin un vant necrutator ne-a luat in primire, asa ca cu greu vom inainta, mai ales eu la greutatea mea fantastica. Din varful intermediar ne decidem sa mergem mai departe la dreapta, trecand lateral pe langa o stana, dar si pe noul varf atins ne vom confrunta cu aceeasi problema a vantului. Varfurile pe aici prin zona se cam numesc toate Manaileasa mic, mare etc, asa ca noi azi toata ziua ne vom plimba pe o serie de varfuri Manaileasa.

In poza de sus si cea de jos, vedere spre varful Manaileasa Mare, respectiv spre Voineasa si valea Oltului in zare

Trecem pe langa o stana pe care o vom explora la intoarcere

Depasim aceasta stana pe curba de nivel pe undeva pe deasupra ei

Ajungem pe un alt varf de tipul Manaileasa intermediar, de unde vedem in spate vf. Manaileasa mic de unde venim noi (cel cu releu).

Pe noul varf, Theo am impresia ca imi zice ceva de genul ca hai sa plecam ca bate vantul, eu inteleg ca vrea sa se intoarca la masina, majoritatea cam dau semne de intoarcere, asa ca raman eu cu Dana, Ceapa si Mihai sa mergem mai departe pana pe varful Manaileasa. Evident acasa aflam ca a fost o neintelegere si ca toti vroiau sa mai continue si sa vina cu noi pana pe urmatorul varf, dar pana sa plecam noi mai departe, ei deja se intorsesera. Nici pe noi nu ne incanta prea tare vantul si batutul potecii (ca de acum inainte nu mai este poteca), dar Dana este atat de fortoasa ca face zob toata zapada sub greutatea bocancilor ei.

In drum spre varful Manaileasa Mare, vedere spre muntii Lotrului

In drum spre vf. Manaileasa Mare, vedere spre varful Fratosteanu de vis-a-vis si spre m-tii Parang din fundal

Inaintam pana la o culme ce coboara apoi la dreapta intr-o padure, aici nu mai bate nici vantul si este numai bine, doar zapada este mare - adica mare rau, noroc ca este la vale.

Dupa ce parcurgem culmea prin padure ajungem la baza varfului Manaileasa Mare si in stanga mai identificam inca o stana. Ne hotaram sa mergem pana la stana, ca baietii au iarasi ganduri mari de identificat stane pentru revelioane viitoare, si adevarul este ca era o stana foarte faina.

In drum spre stana de sub varful Manaileasa Mare

Poteca batuta pana la stana de sub varful Manaileasa Mare

Odata ajunsi la stana, dupa ce ii inspectam camerele, ca are multe camere (ca la hotel), ma trezesc ca ma provoaca Ceapa la o sedinta foto. Sedinta foto a fost de fapt numai o rafala de poze facute in caderea mea de pe gardul stanei in zapada (tot la sugestia lui Ceapa, evident, are imaginatie de fotograf).










Numai bine ca ne venise si mie si lui Dana mintea la cap si am inceput sa ne dam pe bare.

Una bucata maimuta atarnata pe bara

Doua maimute atarnate de bara de la stana: Iuliana si Dana

Dupa ce vizitam stana incepem sa urcam in zig-zag-uri largi spre varful Manaileasa Mare, ajungem destul de repede sus si surpriza cea mare ne este data de faptul ca vantul nu mai prea bate, lumina puternica a soarelui a mai slabit (si pozele ies mai faine), iar de aici se vede cel mai bine in toate zarile, rememorand toata geografia Romaniei.

Urcand spre varful Manaileasa Mare, cu m-tii Parang in fundal

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre varful Fratosteanu

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre statiunea Voineasa

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre muntii Lotrului

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre muntii Lotrului

Dupa o rafala de poze pe varf, ne intoarcem inapoi pe drumul pe care am venit. Imi pare rau ca trebuie sa plec atat de repede de aici, as mai sta ca sa aprofundez zona si sa simt atmosfera locului, dar stomacurile noastre isi spun cuvantul, mai ales al meu si al Danei care nu au cine stie ce gabarit de rezerva, si cum ajungem la masina ne infigem in punga cu pufarine de ciocolata. Si cand ajungem la pensiune, stimabilii colegi deja mancasera supa cu galusti si se pregateau sa termine si friptura, noroc ca am venit si noi si ni s-a mai suplimentat portia sa nu murim de foame.














Multumesc cu mult drag lui Ceapa pentru pozele in rafala si in a mea cadere.

Din Curmatura Vidrutei pe vf. Fratosteanu - 5 martie 2011

Intr-una din discutiile noastre, ma tot intreaba Dana pe unde sa mai mearga pe munte. Avea ea o varianta mai veche cu cabana Petrimanu, varianta care parea atractiva pentru noutatea zonei, dar cazarea era scumpa, aproape ca la hotel, asa ca s-a votat in unanimitate sa mergem la o pensiune din zona Voineasa si sa urcam pt. traseu sus in Curmatura Vidrutei cu masinile.

Eu voi veni din Sibiu sambata dimineata, Dana cu Mihai cu Ceapa si cu Mircea intr-o masina vineri seara de la Bucuresti, Theo cu Magda cu Radu si cu Angi sambata dimineata cu o alta masina tot de la Bucuresti si Sandu cu Maria vin de la Valcea tot sambata dimineata. Ultimele 3 masini reusim sa ne reunim in bifurcatia de pe valea Oltului spre Brezoi la 10.00 a.m. si mergem impreuna pana la Voineasa. Pe drum depasim frumosul lac de acumulare din zona Ciungetu si imi amintesc de tura facuta cu FDC Brasov cu un an inainte pe creasta Pietrei Tarnovului din m-tii Capatanii.

Cu 8 km inainte de a ajunge la Voineasa se afla de fapt si pensiunea Lazar. Pe colegii veniti cu o seara inainte ii nimerim la un mic dejun copios cu produse traditionale si pur ecologice din gradina si animalele omului: branzica, carnaciori, ochiuri la tigaie, lapte proaspat, unt de casa.

Cu mic cu mare reusim sa ne punem in actiune, astfel incat la orele 11.00 a.m. ne miscam cu doua masini spre Curmatura Vidrutei, acolo unde Sandu deja ne astepta pt. a pleca in traseu spre vf. Fratosteanu.

In Curmatura Vidrutei - parcarea de masini si o panorama superba spre o groaza de munti indepartati

Curmatura Vidrutei - vedere spre maiestuosii si inzapezitii muntii Fagarasi

Din Curmatura Vidrutei o luam la stanga pe traseul ce urca pana pe varful Fratosteanu Mare din muntii Latoritei, traseu facut in urma cu cateva sapatamni de colegii de la Amicii Muntilor, motiv pt. care m-am gandit sa ii copiez intr-un alt we.

In poza de jos si cea de sus se vede poteca de acces spre golul alpin, de fapt un drum forestier care face multe meandre pana spre stana din Nopteasa

Pana sa ajungem la stana din Nopteasa, incep sa se vada in fundal muntii Lotrului cu zona varfului Steflesti, pe unde am umblat eu cu Liviu asta-toamna in traversarea din Cindrel in Lotrului.

In zona stanei din Nopteasa, una din putinele mele poze in zona, facuta de Sandu (cu muntii Lotrului in fundal)

La stana din Nopteasa ajungem cam in maxim o ora de urcat pe drumul lat si batut, stana este in totalitate acoperita de zapada, iar in jurul ei nici macar nu sunt urme, semn ca nu prea trece lumea pe aici si nici nu prea se adaposteste pe la stana, nici macar animalele.

La dus trecem in urcare pe langa stana, zapada fiind foarte greoaie si neavand chef sa ne afundam prin mari nameti (chiar daca eu eram pe schiuletele de tura, tot degeaba, zapada era mult prea moale). La coborare eu insa ma voi incumeta sa schiez in zona stanei, drept pt. care am reusit sa ma afund in platul din zona atat de mult, incat nu mai puteam sa alunec deloc, aveam numai zapada uda lipita pe talpa schiurilor.

















Depasim si stana din Nopteasa si continuam urcarea usor inainte prin padure pana la golul alpin. In spatele nostru incep sa se vada pe langa muntii Lotrului si muntii Sureanu, amintire pt. alta tura memorabila in masivul respectiv, asa ca promisiunile pt. o panorama si mai frumoasa de sus sunt pe cale sa se implineasca.

Sandu cu Maria raman mai in urma, iar eu reusesc sa ma aliez cu ei pt. ca nu stiu de ce, dar inaintez foarte greu pe schiuri, chiar daca nu ma afund ca in bocanci.

Dupa ce iesim definitiv din padure, viram brusc la dreapta pentru a ne indrepta spre o grupare de stanci mai proeminente, de unde colegii care au ajuns fac deja poze spre toate zarile.

In urcare spre gruparea de stanci din zona vf. Nopteasa (in fundal m-tii Lotrului si Fagarasi)

De sus de pe stanci din zona vf. Nopteasa se vede intr-adevar foarte frumos, spre Fagarasi si spre Lotrului si spre Sureanu, se vede un pic si din lacul Vidra, este deja frumos si abia asteptam sa ajungem sus in varf.

In urcare spre vf. Fratosteanu Mare, vedere spre m-tii Fagarasi

In urcare spre vf. Fratosteanu Mare, vedere spre m-tii Lotrului

In urcare spre vf. Fratosteanu Mare, vedere spre m-tii Lotrului si Sureanu

In urcare spre vf. Fratosteanu Mare, pun schiurile in spate pt. ca se vesteste o panta mai abrupta pe care nu prea pot urca cu doagele in picioare.

Monomul dispersat pana pe varful Fratosteanu Mare 

Din zona varfului cel mai mare din masivul Latoritei incep sa se vada in toate zarile numai celebre masive de munti. Nici nu banuiam eu ca o sa vad atat de aproape muntii Parang, nici nu credeam ca numai peste o vale sunt muntii Capatanii si deja in departari se vede un mot de Retezat si Cozia.

In zona varfului Fratosteanu Mare, vedere spre muntii Fagarasi si Cozia

In zona varfului Fratosteanu Mare, vedere spre muntii Lotrului si Fagarasi

In zona varfului Fratosteanu Mare, vedere spre muntii Lotrului

Ajung printre ultimii la linia de sosire pe varful Fratosteanu Mare, asa cum mi se intampla de obicei cand peisajul este frumos si faci multe poze.

Memorabila poza de grup de pe varful Fratosteanu Mare atesta ca l-am cucerit cu totii si ca ne-am bucurat pe varf (de la dreapta la stanga si de sus in jos): Mihai cu Dana, Radu cu Angi, Mircea, Sandu cu Maria, Magda si Theo, si jos sunt eu cu Ceapa

Vedere spre muntii Parang de pe vf. Fratosteanu Mare

Vedere spre muntii Capatanii de pe vf. Fratosteanu Mare

Vedere spre muntii Fagarasi de pe vf. Fratosteanu Mare

Vedere spre muntii Lotrului de pe vf. Fratosteanu Mare

Vedere spre muntii Lotrului si Sureanu de pe vf. Fratosteanu Mare

Coborarea de pe vf. Fratosteanu Mare (desi era cald si bine si am fi vrut sa mai stam la plaja, ne-am supus majoritatii care vroia la lacul Vidra sa il imortalizeze in poze)

Lacul Vidra vazut de sus din culmea ce duce spre vf. Fratosteanu Mare: lacul este inghetat si cu zapada, deci este alb in aceasta perioada a anului (in fundal sunt m-tii Parang care se scurg domol spre Obarsia Lotrului)

In poza de sus si cea de jos, este culmea de coborare de pe vf. Fratosteanu, cu vedere permanenta spre muntii Fagarasului

Revenind in Curmatura Vidrutei ne suim in masini si pornim la vale spre statiunea si lacul Vidra, statiune care din pacate este total moarta, hotelurile au geamurile sparte si nu mai sunt intretinute, telescaunul vechi se balangane in aer mai sa cada, doar punctual este o receptie pt. turisti care nici macar nu stiu unde te poate caza.

Facem niste poze prin zona, rebegim putin prin frig si pe la baraj, iar apoi ne intoarcem la casuta noastra de la familia Lazar, pensiune unde bucatareasa ne-a pregatit pt. cina pastrav cu mamaliguta, cartofi natur si mujdei, mult mult mujdei. Eu am beneficiat de un somn intr-un mare pat dublu la pret de grup, adica de o persoana.

Cel mai bun pastrav pe care l-am mancat vreodata, mai ales dupa o tura pe munte si frig si zapada mare

Cele de mai jos sunt pozele portret surprinse de fotografii grupului in diverse momente si ipostaze inedite.













Pe aceasta cale le multumesc lui Theo si lui Ceapa pt. poze, pozele celui din urma avand pe ele semnatura artistului.