3 x Valcelul cu Fereastra si Braul Cioranga integral

Am reinceput turele pe munte, nu ca as fi incetat eu vreodata sa merg pe munte, dar a trecut ceva vreme de la ultima tura pe nemarcate (adica de anul trecut), ca iarna-s cumintica si stau mai mult pe schiuri. Am reinceput nemarcatele in forta, sper eu, si sa nu fie o vara cu ploi, inundatii, respectiv viituri si torente in munti.

Vineri seara am plecat spre Crai si am dormit la cort in Plaiul Foii. Sambata dimineata devreme am luat-o in sus spre ref. Sperantelor, cu gand sa facem Valcelul cu Fereastra si sa coboram pe Braul Cioranga de sus din Vf. Ascutit. Ajungem la izvor la Orlovschi, umplem sticlele si imi iau de data asta apa destula (4 litri de apa am avut). Si dupa ce ingreunez rucsacul cu tonele de apa, o luam in sus la Malul Galben. urcusul la Malul Galben este ingrozitor pe grohotisul ala, data viitoare cred ca incerc varianta ocolitoare prin valcelul Nisipos.

Cand sa dau sa escaladez Malul Galben, constat evident ca e greu rucsacul pentru a ma catara la liber cu el in carca, stanca e uda, drept pt. care solicit asigurare pe portiunea de catarare. Pe poteca mai sus, vrand nevrand trebuie sa merg neasigurata, desi plantez morcovi la fiecare pas, caci apa mi se balanseaza in rucsac in toate directiile, iar directia in jos nu este tocmai aproape, adica am ceva de cazut pana la la baza malului in caz de alunecare. Merg incet si atenta ca sa-mi echilibrez kg din spate la fiecare pas si reusesc sa trec de portiunea expusa (sau care cel putin mie mi se pare expusa, dar ce nu este expus cand ai un elefant in spate).

Ajungem la refugiul Sperantelor (altitudine 1690 m) si constatam cu bucurie ca toata ceata din vale s-a ridicat, si vremea este tocmai naspa si numai buna de orbecait. Mergem mai departe si imi trece doar asa prin cap, ca din intamplare, ca poate cautam pe ceata iesirea din traseu pana in creasta, dar ma incurajez gandind pozitiv ca putem oricand sa ne intoarcem pe acelasi drum. Plantam un rucsac prin boscheti si plecam cu bagaj usor pe Valcelul cu Fereastra.

Valcelul cu Fereastra insumeaza vreo 5 mari saritori, de vreo 15-20 m fiecare, si in total vreo 15o metri diferenta de nivel, la capatul sau gasindu-se celebra "fereastra", care i-a si dat numele si m-a facut pe mine sa il doresc atat de mult. Pe prima saritoare surplombata, desi e ocolibila pe dreapta, direct pe prizele de stanca, prefer sa fiu asigurata, pt. ca a plouat noaptea si stanca e f. uda, iar eu nu mai m-am catarat de anul trecut. Dupa ce depasim aceasta saritoare, valcelul cica ar trebui sa se contureze, asa scrie in cartea lui Emilian Cristea. La noi insa nu se contureaza mai nimic, pt. ca este ceata, dar o luam pe grohotis in sus si intr-adevar dam de alta saritoare abia vizibila. O depasesc fara probleme, desi merita si ea macar cativa morcovei, dar o sa ii plantez a doua zi, cand nu e ceata si vad mai bine unde sunt cocotata si la ce ma expun.

Mai depasim inca o saritoare, unde vreau iara asigurare ca e ud rau, dupa aceea obstacolele dificile terminandu-se, iar penultima saritoare e chiar banala. Nu am inteles care erau acele fete inierbate descrise in carte pe unde se ocolesc saritorile, le-am tot cautat, dar pe bune daca am gasit alt drum mai sigur decat escaladand saritorile, majoritatea avand un hornulet care se preteaza f. bine la ramonaj.

Ajungem in punctul unde valcelul coteste la stanga, iar in dreapta se face un alt valcel, care probabil se infunda mai sus. Ne dam seama care este drumul corect dupa momaile care urmaresc poteca spre stanga si inaintand ajungem la o saritoare imensa, cu un horn lateral stanga, numai bun de ramonaje.

De la baza saritorii zarim prin ceata si "fereastra" care anunta finalul valcelului, drept pt. care suntem f. motivati mai departe. Depasim hornul final fara probleme, desi e ud, si ajungem in fereastra, respectiv trecem prin fereastra in Valcelul cu Smirdar.

Aceasta poza e facuta a doua zi in "fereastra", cand am refacut valcelul pe o vreme mai normala

In Valcelul cu Smirdar nu vedem mai nimic, decat o poteca destul de conturata prin grohotis si momai in lungul ei. O tinem tot asa in sus, desi nu intelegem absolut deloc peisajul: e ca la munte cand e ceata. Ceata laptoasa permite vizibilitate la maxim 20-30 m, dar, atata timp cat poteca e conturata, mergem bine. La un moment dat, dam si de Acul de la Amvon si deci concluzionam ca am intrat pe Braul de Sus, conform descrierii din carte.

Mergem pe Braul de Sus, coboram in firul Canionului Cioranga, si o luam in sus pe grohotisul acestuia, caci cica dupa 300 m ar fi trebuit sa ajungem in creasta. Pai in creasta, ca o fi aproape, dar noi nu o putem vedea, pt. ca este ceata ca la balamuc. Tot mergem pe grohotis si ajungem la un moment dat intr-o bifurcatie de grohotisuri, in mintea mea grohotisul fiind pe firul principal al canionului, fir care trebuia sa ne scoata in creasta. O luam pe primul fir din stanga si ne trezim dupa o balaureala prin jenepeni si iarba uda in varful unei creste secundare. Nu e bine, hai inapoi, si incercam celalalt fir. Pe celalalt fir urcam si incepe sa se ingusteze si sa aiba saritori micute, dar din ce in ce mai dese si mai ude. Nu e bine nici p-aici, in carte nu scrie cum ca mai depasim nu stiu cate saritori pana dam in creasta, zice ca dintr-o data ajungi in creasta, ori mie nu mi se pare ca din saritoare in saritoare inseamna "dintr-o data", daca era ceva notabil de semnalat cred ca aflam din carte. In cautarea crestei am inaintat fara sa mai urmam momaile, care oricum prin ceata erau greu de gasit, dar am sperat ca firele de vale sa fie suficient si sa iasa macar unul in creasta principala. Renunt repede in a mai cauta creasta la finalul sirului de saritori, in carte zicea ca se iese intr-o strunga, valcelul ala nu avea cum sa dea intr-o strunga, se ingusta si devenea prea abrupt pt. asa ceva.

Ma intorc la punctul de bifurcatie al firelor de grohotis, de unde abandonasem de altfel si momaile, caut din nou poteca si o regasesc in cu totul alta directie, spre marea mea fericire cu momai cu tot vizibile in poteca. Mai punem si noi pietre pe momai ca sa le consolidam si sa mai salveze si pe altii din orbecaiala. Poteca nou gasita nu merge insa defel in lungul canionului asa cum credeam eu ca trebuie sa ies in creasta, ci este chiar Braul de Sus. Urmand braul indeaproape, gasim momaie dupa momaie prin ceata, ne creste si altitudinea, iar gps-ul arata ca aveam 2073 m altitudine, creasta era cu siguranta la o aruncatura de bat deasupra noastra si decidem sa nu ne intoarcem decat daca nu atingem creasta principala pana la orele 15.00 p.m. (era 14.45 p.m.). Ca printr-o minune, mai luam putina altitudine urcand in lungul potecii si in maxim 10 minute iesim in creasta si gasesc poteca marcata cu punct rosu. Cotim stanga pe creasta si in mai putin de cateva minute gasim indicatorul de sub varful Ascutit si se vede in ceata si refugiul Lehmann.

La refugiul din vf. Ascutit stam si mancam putin, si cand sa o dam pe Braul Cioranga in jos ce sa vezi, se ridica brusc ceata si vedem totul. Nu avem nici o problema in a gasi braul, l-am mai cautat o data dupa descrieri anul trecut si stiu cum trebuie sa arate. Ne inscriem pe poteca marcata de momai, mi se pare acuma ca e cat dita mai autostrada, si coboram agale fara probleme spre refugiul Sperantelor.

Pozele de mai sus sunt facute pe portiunea de brau care coboara accentuat din creasta, imediat de sub vf. Ascutit, inainte de a se face cotitura brusca spre stanga pe sub marii pereti.

In coborare, avem grija sa cautam cu mult interes ramificatia cu ramura de jos a Braului Cioranga, ramura care da in Padina Popii, si ramura care se face destul de mult cautata. Vedem undeva in zare ramura de jos bine conturata, dar nu ii gasim intrarea.

Identificam pana la urma o poteca ce duce probabil in Padina Popii, adica directia dorita de noi, si consolidam la intersectie cu o momaie ca sa recunoastem a doua zi locul.

Pozele de mai sus sunt facute pe zona Braului Cioranga (ramura de sus), care merge pe sub peretii de stanca, in coborare destul de accentuata, continuandu-se mai apoi cu poteca prin padure spre Refugiul Sperantelor.

A doua zi de dimineata, Iuliana are o idee geniala, conturata de altfel de cu seara: nu mai facem o data Valcelul cu Fereastra ? Ca timp este, valcelul e scurt, si macar il vedem si noi bine, ca pe ceata nu am vazut mai nimica. Repetam figura cu rucsacii in boscheti si mergem pe valcel cu mainile in buzunare, doar cu hamul si cu semicoarda de 20 m. De data asta nu mai vreau asigurare decat la saritoarea de jos, restul saritorilor catarandu-le usor. Ma concentrez bine si trec toate saritorile fara probleme, iar odata ajunsi in fereastra incepem coborarea pe acelasi traseu.

La coborare descataram fara probleme zonele unde e horn, ca bagam ramonaj la greu, dar pe panta de grohotis trebuie coborat cu mare grija ca e abrupt si orice pas gresit imi dau seama ca te arunca peste saritoarea care vine, si saritorile nu sunt micute defel. Tot nu reusesc sa identific care or fi fetele inierbate care ocolesc saritorile, drept pt. care la ultimele 3 saritori sunt facuta "salam", pt. ca nu le descatar la liber pt. nimic in lume. As fi preferat rapelul, 2 saritori aveau si piton de rapel zdravan, dar cum nu aveam decat semicoarda de 20 m, nu ajunge jos. In 2 h am facut valcelul in urcare si in coborare si am avut si vreme buna de data asta.

Valcelul cu Fereastra de deasupra hornului final, imediat sub "fereastra", in vale fiind zona unde firul valcelului coteste la dreapta

Inceputul Valcelului cu Fereatra, vazut undeva de deasupra celei de-a 2-a saritori

La iesirea din Valcelul cu Fereastra recuperam rucsacii si continuam pe Braul Cioranga, mergand pana in zona Hornului Inchis, acolo unde stim noi ca trebuie sa fie ramificatia cu ramura de jos a braului. Trecem de Hornul Inchis si nu gasim bifurcatia, si urcam si urcam, si nu spun cum urca braul asta, mai ales cand ai rucsac mare in spate. Gasim pana la urma o poteca si momaia salvatoare, parca ar merge in directia buna, dar constatam ca o buna bucata de timp ramura de jos merge practic paralel cu ramura de sus.

Pierdem de cateva ori poteca, regasim momaile mai sus, braul oricum nu are continuitate, dar la un moment dat, dintr-un punct de belvedere unde re-intrasem de fapt in ramura de sus, ne uitam in jos si vedem braul nostru hat departe jos in vale. Asta este sigur ramura de jos, zic eu in gandul meu, dar pe bune daca stiu cum sa ajungem la el, am cautat cat am putut, se pierde mereu poteca si momaile alea erau efectiv in toate partile. In gandul meu deja renuntasem, ne ramanea sa urcam pe ramura de sus in creasta si vedem noi pe unde om cobora ca sa nu repetam drumul.

In punctul de belvedere de unde regasim ramura de jos - situata mult in vale, departe de noi si aici ma intrebam cum facem noi oare ca sa ajungem jos

Inainte insa de a ne razgandi mai cautam o data momaile si poteca, si culmea le gasim, mult mai jos pe o fata inierbata, pe care nu stiu cum ajugeam pe poteca, dar cert este ca noi am ajuns coborand o creasta ingusta si expusa, unde mie mi-a fost luat rucsacul, pt. ca incepusem sa plantez foarte mult zarzavat. Ajung cu chiu cu vai la momai. Mai departe se vede pe unde continua braul si surpriza surprizelor este ca braul e intrerupt de o succesiune stancoasa, perfect verticala, expusa mult dupa parerea mea, dar intr-adevar cu prize suficiente de maini si picioare.

Cam asta e zona prin care trece braul (poza jos si sus), intrerupt de o traversare pe stanci, banuiesc eu in zona in care traverseaza unul din firele vaii Cioranga: braul e de fapt acea fasie de iarba care traverseaza peretele, e destul de lat, doar ca la un moment dat latimea dispare subit transformandu-se doar in cateva prize

Ar fi fost un cablu aici, balustrada din semicoarda nu avem cum sa facem, pt. caci nu avem unde s-o fixam, avem numai iarba in imediata apropiere, drept pt. care se repeta figura cu lui Iuliana i se ia rucsacul din spate. Ma hotarasc cu greu sa fac acea traversare, chiar si fara rucsac. Reusesc sa trec. Imi reiau elefantul de rucsac in spate si continui braul, care abia acuma incepe ramura de jos sa se contureze bine: este diferit de Braul Rosu spre exemplu, brau care urca si coboara foarte putin si incinge efectiv muntele, si este mai degraba asemanator Braului de Mijloc "clasic", cu sute de urcari si coborasuri in firele de vale pe care le traverseaza.

Cam asa se desfasoara ramura de jos a braului Cioranga, la majoritatea coborarilor in firele de vale fiind portiuni de descatarat, mai usoare sau mai grele, mai expuse sau nu, iar la urcarea inapoi in urmatoarea inseuare fiind zonele de catarat. Cu namila in spate a fost perfect, ne-am obisnuit unul cu altul, si am dansat impreuna pe moatele alea de stanca.

Zonele mai deosebite sunt in zona pesterii Cioranga, zona unde efectiv se escaladeaza peretele cu ajutoul unor scoabe metalice, continuat fiind de un valcel f. abrupt pana in inseuare.

In poza de jos si cea de sus, se poate vedea central o pata neagra corespunzatoare pesterii, zona unde sunt si scoabele metalice pt. depasirea pragului de stanca si imediat deasupra un valcel destul de abrupt ce se termina in jnepeni. Zona se mai numeste si La Ginecolog.

Din inseuare se parcurge cumva padurea de jnepeni, eu am renuntat sa mai caut poteca pt. ca trebuia sa fac o traversare expusa, drept pt. care am preferat sa ma bag prin jnepenis, destul de rar de altfel. Dupa padurea de jnepenis traversata urmeaza o scara de fier, noua (in locul fostei Scari de Lemn), f. teapana si bine prinsa de stanca, cu ajutorul careia ajungem in alta inseuare.

Alte portiuni notabile de semnalat nu mai sunt, prin alte suisuri si coborasuri ajungandu-se in final in Padina Popii, intr-un punct in poteca marcata unde nu am banuit niciodata facand padina respectiva ca se poate sa iasa braul Cioranga.

Mai departe pe poteca marcata fluieram fara probleme, faina inventie chestia asta cu marcajele - un drum pe care nu mai trebuie sa te chinui sa vezi in ce directie o ia si unde este urmatoarea momaie (daca este vreo momaie). Desi e drum marcat, fiind in coborare se aluneca la greu pe grohotisul care pleaca in fiecare secunda, plantez bine betele telescopice la fiecare pas si merg ca un robotel.

Si cand ajungem aproape de Plaiul Foii, soarele apune si iarba este aurie.