Pentru valea Galbenele, imediat dupa ce se pleaca de la refugiu, dupa maxim 100 m se face bifrucatia.
Crucea metalica - semn ca poteca spre valea Galbenele o da in sus, pe dreapta, printre cele doua tancuri
Pt. a face valea Costilei, o dam in sus si surpriza: din primii pasi incep sa imi dau seama ce inseamna o vale 1B cu adevarat, ca restul de 1B-uri le facusem in rapel la vale. Valea in portiunea inferioara are saritori mai mari, cica ocolibile, dar noi nu stim exact pe unde, asa ca o dam drept pe fir, la inceput luand saritorile in piept cu cel mai mare avant.
Dupa cateva saritori la care ma chinui ingrozitor, mai ales pt. ca mi-e frica sa nu ma desprind de stanca aia de conglomerat, il instiintez pe Adi ca de acum inainte urcam ca in trasee: se duce cap, regrupeaza unde se termina coarda, ma fileaza, si macar in felul asta ma bag cu tupeu drept in sus pe firul vaii matematic.
Solutia aleasa merge foarte bine, merg snur, mai sunt ajutata si de sus unde nu pot si intr-un final reusim sa intram in zona de vale marginita de peretele Costilei pe dreapta.
In stilul mai sus mentionat, de genul urcat cap - regrupat - filat - regrupat, urcam inca o portiune de vale si castigam ceva altitudine.
Dupa ce depasim inca o serie de saritori inlantuite, avem noi impresia ca e o poteca ocolitoare prin stanga. O dam pe ea si ce sa vezi, incet incet urcam un valcel inclinat perpendicular pe vale si ajungem sus intr-o crestulita, in niste boscheti fara legatura cu valea noastra. Inapoi, ca valea este jos. Valcelul la coborare necesita rapel, asa ca o dam pe o oarescare curba de nivel, prin jnepeni, si reusim sa iesim dupa ceva vreme inapoi pe firul vaii.
Nu-mi dau seama daca am ocolit astfel marea saritoare, cert este ca de aici in sus valea este mult mai usoara, isi pierde aspectul de canion si se largeste, astfel ca saritorile le depasesc fara probleme tehnice.
Pana sus pastram mereu firul din dreapta, pe sub peretele Costilei, iesind printr-un horn destul de inclinat intr-un fel de creasta lata si innierbata, care de fapt separa 2 firicele ale vaii. Urcam pe creasta ca sa nu o mai dam pe saritorile de pe vale, pt. ca pe nici un fir nu pare a fi mai usor, respectiv atragator. Eu cer coarda pe aceasta creasta, pt. ca dupa cateva ore de catarat m-au lasat detot fortele.
Continuam mai mult pe fetele de iarba, evitam catararea si intr-un final glorios dam in Brana Mare a Costilei.
Iesirea in Brana Mare se face intr-un punct foarte aproape de Hornul lui Gelepeanu, horn prin care se poate iesi in platoul Bucegilor.
Hornul lui Gelepeanu foarte usor de recunoscut dupa Coltul cu acelasi nume
Dupa o scurta pauza de masa, cu forte noi, o luam pe Brana Mare a Costilei inspre valea Scorusilor.
Undeva in fundal se vede iesirea din creasta Costila-Galbenele
Depasind cresta Costila-Galbenele se observa foarte clar coborarea pe valea Scorusilor, din Brana Mare a Costilei desprinzandu-se in jos o poteca bine conturata, care merge de fapt pe fetele innierbate, in lungul vaii, avand in permanenta Strunga Galbenele ca punct major de reper in fundal dreapta.
Coboram pe Scorusi, avand in dreapta Umarul Galbenelelor, cu strunga omonima foarte vizibila, punct de unde stim ca incepe firul principal al vaii Galbenelelor - adica pe acolo o sa coboram noi.
Valea Scorusilor continua pana la confluenta cu valea Malinului, poteca clara coteste insa spre Strunga Galbenele, iar in jos raman doar fete innierbate de coborat spre Malin.
Poteca ce coteste din Scorusi inainte de intrarea sau trecerea prin Strunga Galbenele
Pana sa ajungem in strunga ne intalnim cu 3 baieti care au urcat pe firul principal al Galbenelelor si ne spun ca este destul de greu, are praguri mari si nu au vazut pitoane de rapel. In mintea mea, coborarea pe valea Galbenelelor o faceam din rapel in rapel, evitand sa-mi mai folosesc membrele superioare si inferioare deja obosite de urcarea pe valea Costilei.
Ajungem si in strunga si vedem in jos desfasuranduni-se firul principal din valea Galbenele. Incepem descatararea, in portiunea superioara a vaii saritorile fiind usoare, valea mai deschisa, cu posibilitatea de ocolire a firului propriu-zis fara mari abateri stanga-dreapta. Prind curaj, vazand ca la vale am mai mult elan decat la deal si descatar mai departe.
Adi descatara si el si mai imi arata pe unde sa pun mana si piciorul cand descatar cu spatele.
Ajungem la confluenta cu Hornul Coamei, care, culmea, hornul arata ca-n pozele pe care le vazusem pe net.
Descataram in continuare o serie infinita de saritori, saritorele si inlantuiri combinate intre primele doua, fara probleme, eventual ma mai ajuta Adi spunandu-mi unde sa pun picioarele. Din pacate nu avem timp sa admiram prea mult valea, si mergem destul de mecanic in jos, asteptand sa apara marile praguri.
La un moment dat vedem o poteca ce se duce spre dreapta. Sa fie deja retragerea spre refugiul Costila ? Pesemne ca da, pt. ca deja incepe sa se vada in stanga inceputul firului secundar al vaii Galbenele, rationam noi aiurea evident. O dam spre dreapta pe poteca, numai ca la un moment dat poteca se pierde si incepem sa urcam accentuat pe o fata de valcel innierbata si cu panta mare. Adi, pana sa apuc eu sa zic ceva, s-a catarat deja pana sus si cica sa vin si eu. Ma uit in jos, mi-este foarte clar ca poteca de la refugiu nu poate veni pe aici, este mult prea abrupt, nu poate fi decat rapelat si nici o descriere de traseu nu mentiona asa ceva. Fiind presati insa de limita orelor de lumina, Adi se duce pana sus sa vada unde am iesi, gaseste si un piton de rapel la un moment dat si cica vede Tancul Ascutit undeva jos si o poteca ce merge spre el. Ma iau dupa el sperand ca din amintiri recunoaste locurile, numai ca pana ajung eu, filata si hiper asigurata evident, trece timpul si se face tarziu. Balaurim prin jnepeni pana la tancul care cica ar fi trebuit sa fie Tancul Ascutit de langa refugiu si abia de acolo vedem hat in departare Tancul Ascutit in varianta adevarata. Incercam sa gasim o poteca de retragere care sa vina din creasta Costila-Galbenele si sa duca la refugiu, dar se vede clar ca nu suntem pe drumul cel bun si poteca gasita de Adi era o amarata de poteca de capre si cataratori. In momentul in care vad ca daca am continua balaureala pe curba de nivel spre Tancul Ascutit adevarat ar trebui sa traversam si un perete vertical, dau semnalul de retragere.
Ne intoarcem in firul vaii Galbenelelor, dand 2 rapeluri pe fata innierbata, si cautam o poteca clara de retragere cat om mai avea lumina. Problema este ca din firul vaii incep marile praguri si saritorile care nu mai pot fi descatarate.
Praguile mari sunt ocolibile pe undeva (daca nu chiar pe poteca din poza de mai sus), dar noi nu mai avem timp sa inspectam potecutele ocolitoare, pt. ca e recomandat sa gasim poteca de refugiu pe lumina, altfel ne paste retragerea pe firul vaii pana jos in poteca marcata de Poiana Costilei si cine stie peste ce praguri de nu ne ajunge nici coarda dam acolo.
Concluzia este ca am dat 3 mari rapeluri, 2 amenajate in anouri si cordelina dupa bolovani, pt. ca nu am gasit piton de rapel, o singura saritoare reusind sa ii gasim pitonul pe acea lumina de inserat. Adi reuseste sa mai descatere cate ceva in loc sa rapeleze, eu m-am dus insa in rapel cate 3 saritori deodata ca sa econosmisesc timp de minute lumina. Intre saritorile cu probleme mai descataram si cu chiu cu vai reusesc sa ajung sa vad o poteca clar conturata si suficient de lata care face dreapta prin padure. Pana ajunge si Adi deja se intuneca si retragerea spre refugiul Costilei o facem la lumina frontalei. Buna frontala noua, mai ca as fi zis ca e lumina afara. Mai pierdem poteca de cateva ori, dar o regasim repede, dat fiindca este foarte batuta, doar coborarea in valea Costilei o facem printr-o semi-poteca, iesind cu Crucea de metal in stanga, desi ziua se vedea clar poteca spre Galbenele ce trebuie sa iasa cu Crucea in dreapta.
Ajungem la refugiu, care este aproape gol, si imi doresc cu jind sa fi avut aici sacii de dormit. Inca o ora si jumatate pana in Busteni, recuperand si o gasca de 4 oameni care ii prinsese noaptea prin padure la retragerea din Valea Alba si nu reuseau sa inainteze decat foarte greu fara lumina.
Concluzia recomandata: dormit vineri seara la refugiul Costila si economisit astfel o groaza de timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu