Valea lui Stan - 30 august 2008

Plec eu cu Tibi si cu Iuliana (Iuliana 2, nu eu, eu-s 1 cred) vineri pe dupa-masa din Bucuresti spre Fagarasi. Coada pe autostrada cu titlul de centura a Pitestiului, dar s-a gasit si o scurtatura, desi nu mi-e foarte clar pe unde, gps-ul stie.

Ajungem intr-un final vineri seara la Bilea, unde este o ceata a-ntaia. Punem cortul pe ceata si frig, eu ma bag la somn, colegii mai baga o bere la Paltinu de incalzire. A doua zi de dimineata este aceeasi vreme bestiala. Super, bagam plaja, doar suntem la altitudine (2000 m).

Facem inversiune de planuri, adica planul de duminica il aplicam sambata si invers, cu speranta ca poate iese mai bine: concluzia este ca dupa ce merg cu 20 km/h pe o ceata de o tai cu cutitul, cu avariile puse sa ma vad bine in marele trafic de pe Transfagarasan, reusim sa iesim din plafonul de nori, iar Iuliana 2 cu Tibi se pun pe bicla la vale spre Vidraru, in timp ce eu fac pe soferul constincios si merg in urma lor ca sa ii pazesc sa nu dea alte masini peste ei.

Ajungem dupa 3 h la baraj la Vidraru, unde este soare si senin. Am avut eu dreptate cand am zis de dimineata ca o sa facem plaja. Aplicam continuarea planului si lasam biclele si masina la baraj, iar noi ne indreptam spre Valea lui Stan, vale pe care o mai facusem acum vreo 3-4 ani si speram din tot sufletul sa imi reamintesc retragerea din vale pe o potecuta.

La intrarea in vale am oaresce probleme de orientare, pt. ca nu mai stiu cat trebuie mers pe firul vaii pana apar amenajarile care te conduc singure pe traseul cel bun. Mergem ceva pe firul vaii si ne asiguram de traseul corect gratie potecii care apare si dispare in apa, pe bolovani, pe butuci etc.

Canionul este ocolit prin stanga cum urci pe vale, pe o brana amenajata cu scari si cablu, poteca reintrand firesc in firul vaii dupa terminarea canionului.

In poza de sus, vedere dinspre canion inspre firul vaii, iar mai jos vedere inspre intrarea in canion.

Traversarea vaii dintr-o parte in cealalta se face cu o scara care se clatina cand urci pe ea. Aici am plantat morcovi numai la gandul ca poate cedeaza minunea de scara fix cand urc.

Valea se continua cu o serie de mici cascade si saritori, pe care le vom depasi cu ajutorul scarilor amenajate destul de bine (adica sunt bine ancorate si nu se misca la utilizare). Zgomotul discret al cascadelor, stanca slefuita de suvoiul de apa, razele de soare ce patrund aievea de undeva de sus si se reflecta in apa - astea nu-s basme, sunt pura realitate.

In escaladarea pragurilor nu sunt amenajate treceri doar cu scari metalice si cabluri, ci butuci finisati a.i. sa nu aluneci, sau pur si simplu mormane de crengi si pietre din loc in loc.

Ajungem la un pasaj pe care nu mi-l aminteam de nici o culoare, la un moment dat trebuie sa trecem prin apa, adica: ne descaltam si topaim cu viteza luminii, cu apa care ne ajunge aproape pana la fund (asta raportat la inaltimea mea). Frumoasa imaginea cheilor, dar rece rau apa.

Spre final, firul vaii prezinta niste formatiuni fabuloase, forme spalate si modelate in chip miraculos, iar cascadele dispar, cursul de apa uniformizandu-se la acelasi nivel.

Ca retragere, mergand pe firul vaii, la cateva sute de metri de barajul mic, se face dreapta pe o poteca la deal prin padure, se iese intr-o poienita cu un observator pt. animalele salbatice, din capatul poienitei se coboara pe o poteca, apoi se intra pe un drum forestier secundar, drum care la final va da in drumul neasfaltat Vidraru-Cumpana.

La final ne reintoarcem tot in ceata de 2 lei de la Bilea, ca acolo aveam corturile montate. Am facut si noi o poza de 2 lei, pe masura vremii de 2 lei, ca cocalarii de 2 lei care veneau si-si faceau o poza de 2 lei la Bilea, noaptea, cu blitul, pe ceata: 2 x Iuliana si cu Tibi

PS: pozele de pe valea lui Stan in care apar eu sunt facute de Tibi si ii multumesc pe aceasta cale pt. ele