Tura de bicla Traisteni - pasul Predelus (tur-retur) - 14 noi. 2008

Despre tura asta nu este mare filozofie de povestit, o banala, dar frumoasa tura de bicicleta, la un sfarsit de toamna, in anul 2008. Desi se prevestea vreme buna la munte, decid sa plec numai sambata. Pt. ca tocmai imi povestise Tibi despre o tura facuta pe Valea Doftanei, si cum eu nu fusesem niciodata prin aceste locuri, ii zic lui Adi cum ca bicla nu s-a pus inca in cui si il corup la tura pe doua roti.

Din Campina viram dreapta prin centrul orasului si pe urma urmam indicatoarele spre Valea Doftanei, ajungem cu greu si in Valea Doftanei, pt. ca se merge ingrozitor de incet pe acolo, serpentine, carute etc, si, la capatul capatului de drum, acolo unde scrie ca mai sunt 30 km pana in DN1a, parcam masina, pt. ca asfaltul se termina brusc. Echipam si ne echipam de bicicleta si o dam la deal.

Adi socializeaza cu un localnic binevoitor

Drumul nu este greu, panta este suficient de mica cat sa nu se simta si sa nu pedalezi prea tare, dar problema cea mare sunt bolovanii de pe drum, ingrozitor de multi, drept pt. care spre final nu mai puteam efectiv sa stau in sa din cauza ca ma zdruncinasera ingrozitor la drum.

La Bazinetul din Valea Neagra continuam pe firul principal al vaii Doftanei, pana spre ultima bifrucatie, unde o luam in lungul Doftanitei care urca spre pasul Predelus.

Nu este greu sa nu ne pierdem, pt. ca firele de inalta tensiune trec in partea cealalta a muntelui tot prin pasul Predelus, asa ca, pur si simplu tinandu-ne dupa ele, tot acolo ajungem.

Pe drumul forestier in lungul Doftanitei intalnim si balti inghetate, pe care se poate derapa de data aceasta, spre deosebire de drumul din Traisteni unde, trecand prin apa, te poti impiedica de un bolovan si, ca sa te echilibrezi, pui piciorul jos, adica in balta pana la glezne. Mai trecem pe langa o amenajare silvica, unde, inevitabil, suntem latrati de caini, apoi incep ultimii 2 km de drum ce urca in panta sustinuta, dar cu un frumos covor de frunze de toamna pe jos.

Desi nu e f. abrupt, eu prefer sa imping bicicleta, pt. ca efectiv nu mai pot sta in sa, iar bolovaneii cu siguranta sunt acolo la locul lor pe drum, camuflati pe sub frunze, pregatiti sa-mi faca masajul de rigoare. Impingem bicicleta inca cateva serpentine, pt. ca la un moment dat si Adi renunta sa mai mearga pe bicla, si ajungem catinel catinel in pasul Predelus.

Pasul Predelus este un pas oarecare, teoretic, ca oricare altul, dar f. frumos cand vezi cum coboara piciorul Predelus din muntii Neamtului pt. a continua mai departe in muntii Grohotis. Fiind impresionati de maretia muntilor ce parca se parbusesc asupra noastra cu pantele lor, decidem sa urcam putin pana la golul alpin pe piciorul Predelus. Eu bag bicla in frunzele de toamna, pt. ca mi-este absolut imposibil sa o imping fara drum, fara poteca batuta etc, Adi in schimb se ambitioneaza sa o suie pana sus al golul alpin.

E bicla lui Adi, dar mi-am permis macar o poza langa ea cu muntii Grohotis in fundal 

In fundalul pe care ma profilez se vede vf. Paltinu din muntii Neamtului

Adi ca o umbra pe fundalul muntilor Neamtului

La coborare, dupa ce a intrat frigul in noi, ca nu bate decat un vantisor recisor rau detot, Adi coboara f. repede si fain pe bicicleta pe piciorul Predelusului pana in pasul omonim.

Ma cam uit cu jind cum aluneca Adi pe doua roti, dar ma calmez repede cand imi aduc aminte ca eu nu prea sunt indemanatica la sportul asta prin hartoape.

Revenim in pasul Predelus de unde incepem coborarea a tot ceea ce urcasem, ultima portiune urcata de noi fiind interesanta, dar si solicitanta in aceasi timp, caci necesita atentia si trebuie sa vezi f. bine pe unde bagi bicla, sa nu care cumva sa nimeresti vreun sant. Dupa acesti 2 km de drum mai abrupt, intram pe clasicul in lungul Doftanitei, apoi in lungul Doftanei si dupa 1 h de pedalat mai la vale, mai pe drum drept, suntem la masina.