Cum nu mai fusesem de ceva vreme pe munte, am ramas cu impresia ca este inca toamna si zapada doar fulguita. Numai ca la peste 2000 m zapada incepe sa fie la ea acasa. Era in program sa incercam sa facem creasta Pietrei Craiului, eu sperand ca nu este decat ceva zapezica fulguita pe sus prin creasta. Pe masura ce inaintam insa spre Curmatura, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si pe langa rucsacii grei, se mai adauga si zapada, care oricat ar fi de putina, cand este gheata pe dedesupt tot te incetineste din drum.
Cand ajungem in poiana Zanoagei ma bucur sa revad locuri dragi si ma bucur in acelasi timp ca urcusul abrupt in n-spe mii de serpentine plictisitoare a luat sfarsit.
In poiana Zanoagei, colegii mei de tura - Dan si Matei
Pe masura ce incepem sa urcam spre creasta zapada este destul de multa in comparatie cu ce ne asteptam noi, noroc insa ca este un pufulet usor si nu este cazul sa batem poteca. Se inainteaza repede, numai ca trebuie sa avem mare grija, pt. ca sub acest pufulet de zapada se ascund pietre alunecoase si chiar si gheata.
Cum Drumul lui Lehman urca abrupt spre creasta, capatam si noi destul de repede altitudine, pacat ca ceata vine in valuri si nu ne putem bucura de peisajul adevarat care ne inconjura. Importalizam cateva instantanee de pe valcelul cu grohotis de pe Drumul lui Lehman.
Urcarea pe grohotisul combinat cu zapada ia sfarsit, ajungand intr-o mica inseuare din padure, unde un tanc marcheaza intrarea in valcelul final care ne urca spre creasta.
Dan si Matei pe tancul de la baza valcelului
Urcarea pe valcelul final de sub saua Padinei Inchise
La stalpul indicator din saua Padinei Inchise
Chiar daca avem putin de mers pana in vf. Ascutit, cautand cel mai bun drum de creasta, prin ceata si zapada, reusim sa dublam timpii programati de indicatoare pt. traseul parcurs vara.
Urcand spre vf. Padina Popii - Dan si Matei
La refugiu prima observatie este zavorul: daca nu aveam pioletul sa dam in el, zavorul era inghetat bine de puteam sa facem bivuac afara langa refugiu. In refugiu frig mare la prima impresie, noroc ca atata au facut mistouri baietii ca de atata ras ne-am incalzit cu totii (mie oricum imi era cald in sacul de puf, dar baietii parca nu era rasul lor).
Din nou sunt la refugiul de sub vf. Ascutit
Poza de semi-grup la refugiu - eu si Dan
Inainte de intrarea pe Padinile Frumoase, vedere spre Timbale (in fundal m-tii Iezer-Papusa)
Coborand din nou pe aceasta vale imi aduc aminte de multe ture, de vara sau de inceput de iarna, cand am urcat la refugiul din Ascutit cu gand de creasta si nu m-am ales decat cu bucatica clasica dintre vf. Ascutit si saua Padinei Inchise (noiembrie 2003, octombrie 2005, iunie 2006). De data aceasta, se adauga experientei mele pe Padinile Frumoase o frumoasa coborare pe ceata, pe zapada proaspat ninsa, si nu oricum, ci la 8.00 dimineata.
Dupa ce se iese din firul principal al Padinilor Frumoase se traverseaza cateva poieni, dominate acuma de o ceata stravezie.
Traversand prin poienile Padinilor Frumoase
3 comentarii:
Frumoooooosssss. Ai idee cat bine poti sa faci cu aceasta descriere de tura "scurtata"? Asa merg si eu iarna asta pe muntii romanesti. Ca altfel ma bate vantul aici de abia ma tin pe picioare cateodata.
Multumesc mult si poate oi reusi si eu ceva prin Piatra cat timp sunt in Romania.
Mai Cezar, eu zic sa vii mai repede prin tara, ca avem in plan ture serioase ... cred ca si Dana este de aceeasi parere dupa ce-si rezolva piciorul ! :P
F frumos! De-abia acum am inceput sa citesc blogul si imi place :)
Trimiteți un comentariu