Revenind prin Piatra Mare - 20-21 febr. 2010

Dupa ce am stat un we in Bucuresti la vegetat, simt ca iau foc. Cu 2 saptamani inainte, adica in timp ce eram in drum spre Cozia, ne facuseram diferite variante pt. urmatorul we la munte. Avand in vedere ca ninge destul de mult, varianta unei vai mai domoale pe schiuri, ca Sugarile, nu prea ma atrage, ma tot gandesc cum o fi sa imi vina toata zapada de pe vf. Obarsia in cap, asa ca ma gandesc ca este intelept sa mai aman chiar si vaile mai usoare pt. mai incolo.

Vorbesc miercuri cu Dana si imi da vestea cea mare cum ca ar fi facut rezervare pt. 4 persoane la cabana Piatra Mare. Cabana Piatra Mare este deja un fel de hotel de 5 stele si trebuie sa faci rezervare cu f. mult timp inainte, nu merge asa de pe-o zi pe alta, ca si la alte cabane de altfel, care, fiind destul de accesibile iarna, trebuie sa-ti arunci buzduganul cu nu stiu cat timp inainte.

Parcam in jur de 10.30 a.m. masina la Dambul Morii si incepem sa mergem alene pe drumul forestier ce duce la Canionul Sapte Scari, pe care vrem noi sa il prindem inghetat. Pana la canion mergem destul de domol pe valea Sipoaiei, desi este gheata formata pe poteca, dar sprijinindu-te in bete mai merge la inaintare.

Dat fiind gheata de pe poteca, la intrarea in canion imi pun coltarii fiind f. sigura ca voi gasi gheata pe scara mare si pe podetele intermediare. Foarte multa gheata trebuie sa recunosc ca nu a fost, ba din contra, dar in oricare din variante, coltarii dau bine la stabilitate pe orice material, mai ales lemnul ud al traverseelor. Nu am imagini cu toate cele sapte scari, dar macar apar principalele scari din canionul Sapte Scari (ma intreb inainte sa fi fost scarile cum se numea canionul ?!).

Ultima portiune din canion se traverseaza o zona stancoasa cu prize de picior sapate parca in piatra, prize care insa iarna sunt pline de zapada si gheata, drept pt. care au aparut si niste balustrade tepene care insotesc acest parcurs.

Dupa iesirea din canion incercam sa ne regrupam, dar constatam ca l-am pierdut pe Radu inainte, adica saracul Radu a inghetat cat ne-a asteptat pe noi la echipat coltari si pozat cascade in canion, drept pt. care a luat-o in sus spre cabana. Il punem sa ne astepte, eu pornesc inainte si ma regrupez cu el si, cand avem contactul vizual cu restul grupului, o luam in sus pe valea Sipoaiei. Pana la cabana facem ca indicatorul, 2 ore in cap, si cand ajungem sus in poiana cabanei Piatra Mare avem o mare bucurie: este senin si frumos, niste nori pufosi si cenusii plutesc aievea pe cer, in aer este miros de primavara, motiv pt. care si noi ne asezam la plaja pe un tanculet pana vine restul grupului.

In cabana este cat de cat agitatie si un miros foarte greu, de mancare combinata cu oameni multi, drept pt. care abia astept sa tasnesc spre varful Piatra Mare, pt. inca cel putin o ora de clatit ochii in toate zarile si respirat aerul primavaratec al muntelui.

In poza de jos si cea de sus, am ajuns intr-un super punct de belvedere, spre muntii Neamtului care se vad in fundal, respectiv spre muntii Ciucas

Urcam spre Sura de Piatra si facem un alt popas pt. multe alte poze. Valcelul scurt pe care il avem de urcat spre platoul ce ne duce la varful Piatra Mare nu ne pune probleme tehnice de nici un fel, zapada este foarte moale, iar poteca este f. bine batuta, avem de mers pe un fel de autostrada ca sa zic asa.

Valcelul de la Piatra Scrisa, un adevarat bulevard al muntelui

Panorama spre muntii Ciucas vazuti din urcarea la Piatra Scrisa

Panorama spre muntii Neamtului vazuti din urcarea la Piatra Scrisa

Panorama spre varful Piatra Mica vazut din urcarea la Piatra Scrisa

Dupa traverseul pe curba de nivel eu ma abat un pic de la traseu pentru a ajunge deasupra Pietrei Scrise, un alt punct de belvedere si un excelent loc de cort dupa parerea mea (daca nu o bate prea tare vantul). Din acest punct se vede o panorama foarte vasta in toate zarile, o dovada a faptului ca ne gasim la inceput de curbura Carpatilor: Ciucas, Neamtului, Baiului, Bucegi, Piatra Craiului si in departare Fagarasii.

In poza de jos si cea de sus, vedere spre muntii Bucegi, respectiv spre muntii Neamtului vazuti din varf de la Piatra Scrisa

Ajunsi in platoul somital, ne indreptam usor in traversare spre dreapta si in saua de sus tinem tot dreapta spre varf, avand in permanenta in partea stanga vedere spre stana de jos ce flancheaza drumul care merge la cascada Tamina si, in acelasi timp, muntii Bucegi despartiti de muntii Neamtului prin valea Prahovei.

Pana pe varful Piatra Mare mai este foarte putin de mers din punctul in care se iese in platoul somital, iar soarele se pregateste sa apuna in directia Bucegilor fix cand ajungem noi pe varf.

Varful Piatra Mare (in fundal) vazut de la Coada Pietrei Scrise

Plafonul de nori este destul de dens la peste 2000 de metri, varful Omu abia se vede prin ceata, iar Piatra Craiului si Fagarasii se intrezaresc cu greu sub masivitatea cenusie a norilor pregatiti de ninsoare. Soarele ne spune noapte buna lasand sa treaca ultimele raze printre norii adunati, iar noi incepem sa inghetam tot facand panorame la Bucegi.

In poza de jos si cea de sus un frumos apus de soare intr-un imens plafon de nori ce strajuie Bucegii

Coborarea de pe varful Piatra Mare spre cabana este foarte rapida, evident, la vale e usor, in jumatate de ora suntem la cabana si deja facem comanda pt. o ciorba. La cabana este destul de putina lume si in curand apar si Irina cu Laviniu care au urcat pe o culme nemarcata direct pe vf. Piatra Mare. Seara o petrecem linistit, la o gura de palinca, una de ciorba si alta de fasole, iar inspre orele 22.00 cam toata lumea fosneste in sacii de dormit la somn.

Duminica dimineata vremea este insa conform prognozei: ceata, lapovita si pe alocuri ploaie, asa ca visurile de stat la plaja si admirat zarile respirand aer curat se cam naruie brusc. Ma reabilitez insa cand ma gandesc ca vom cobora pe la Sirul Stancilor, un traseu care Radu ne spune ca este foarte spectaculos si ajunge repede pe sub niste stanci la Dambul Morii. O bucata traseul este comun cu Drumul Familial, care este plin de o gheata aproape lucie.

Dupa ce induram ce induram, in poiana de sub urcusul final ne oprim pt. a ne pune coltarii si pt. a cauta bifurcatia spre Sirul Stancilor. Cu greu reusesc sa gasesc poteca facuta cu o zi inainte de alti camarazi pe Sirul Stancilor, nu pt. ca poteca nu ar fi existat, ci pt. ca ea pornea mai din mijlocul poienii si nu fix unde o cautasem eu. Din motive neintelese si greu de comunicat prin ceata si putina ninsoare (cica asta era viscol ?!), restul grupului nu mai are chef sa se abata 50 de metri pt. a intra pe poteca ce duce la Sirul Stancilor, drept pt. care numai eu cu Radu continuam pe acest traseu. Eu ma bucur ca am continuat, in primul rand pt. varietatea peisajului si mai ales pt. ca in scurt timp am lepadat coltarii care mai mult ne incurcau decat sa ne ajute, in timp ce pe Drumul Familial gheata era omniprezenta, fiind amenajat un adevarat tobogan natural, ajutat de asemenea si de multimea ce se perindase pe acolo cu o zi inainte la Maratonul Pietrei Mari.

Continui pe culme cu Radu pana dam de bifurcatia ce duce la Sirul Stancilor in stanga si la Pestera de Gheata in dreapta. Dintr-o eroare de calcul a momentului viram dreapta si incepem sa coboram practic pe cealalta parte a versantului decat ar fi trebuit. Coboram vreo 10 minute si ajungem la Pestera de Gheata, intrarea fiind foarte facila acuma ca este zapada pana deasupra saritorii. Nu avem insa chef sa urcam in pestera, caci nu prea imi este clar cum vom cobora de acolo, asa ca ne continuam drumul. Poanta este ca nu se intrevad acele siruri de stanci pe care le asteptam noi in program, dandu-ne seama prea tarziu ca din entuziasmul de moment am luat-o in directia opusa. De urcat inapoi sigur nu mai urcam, asa ca las' ca-i bine, coboram pe la Bunloc si tot la Dambul Morii ajungem, macar facem si noi un traseu mai lung si respiram mai mult aer curat.

Mergem noi ce mergem, si, la momentul in care pauza de masa se face simtita in mod stringent datorita chioraielilor din stomacul meu (ca Radu n-are nici o treaba cu nevoile alimentare), in timp ce bag in mine lui Radu ii trosneste o idee uitandu-se pe harta: "Aaaaaaaaa, pai de ce sa nu coboram drept in jos pe valea asta, ca uite ne scoate fix la Dambul Morii ?!" Adevarat graieste Radu, decat sa ocolim si sa apucam drumul forestier din capat, mai bine o luam pe vale in jos, GPS-ul ne arata ca mai avem maxim 2 km pana la destinatie, asa ca decizia este luata. La inceput valea pare domoala si este usoara, si chiar dreapta, pare ca vom ajunge f. repede, dar pe masura ce inaintam in salbaticie, valea face din ce in ce mai multe meandre, are versanti abrupti anevoios de traversat si inca un element la care noi nu ne-am gandit: multa apa, chestia aia care uda daca iei contact cu ea.

Valea Pojaru (cred eu) pe care am coborat la Dambul Morii, abatandu-ne din traseul marcat de Bunloc

Dupa ce am incercat toate variantele de traversat, mers pe curba de nivel, mers pe pietre si mers prin zapada, eu aleg varianta cu topaitul din piatra in piatra, avand si betele care ma ajuta, iar Radu se misca haotic in zig-zag dintr-o parte in alta a paraiasului devenit deja raulet. Reusim sa nu masuram nivelul apei cu bocancul, lucru destul de greu de facut in conditiile in care mergem practic prin apa, dar de fapt incercam sa nu luam contact cu apa. Oricum, interactiva coborarea, merita de repetat, desi sigur nu voi mai nimeri fix valea aceea a doua oara in viata. Dupa nenumarate alte curbe, meandre si viraje dam in drumul forestier mult asteptat, un kilometru si ceva si suntem in Dambul Morii, unde colegii nostri ne asteapta foarte nerabdatori deja de o ora jumate.