Doua saptamani in Ceahlau - Pasti 2010 (2)

Joi, in Ceahlau incepe sa se ridice ceata din zilele precedente si, desi norii sunt destul de amenintatori si cenusii deasupra capului meu, ma incapatanez sa fac o escapada mai intai pe Gardul Stanilelor si spre Stanile (pana in punctul de bifurcatie spre brana Ocolasului Mare), iar apoi prin rezervatie pana pe vf. Ocolasul Mare si inapoi la schit cu un ocol pe la pestera lui Ghedeon si pe la Dochia.

Vedere spre Piciorul Schiop mergand spre Gardul Stanilelor

Formatiunea stancoasa denumita Piatra Lacramata vazuta mergand spre Gardul Stanilelor

In punctul in care traseul marcat vireaza stanga si incepe sa coboare printr-o zona partial impadurita, ramanand in permanenta pe versantul abrupt al Ocolasului Mare, eu ma hotarasc sa merg in directia quasi-opusa, adica pe Gardul Stanilelor. Atata cat se poate merge pe buza versantului stancos al "gardului" este suficient pt. panorame si vedere cat mai ampla spre rezervatia Ocolasului de vis-a-vis.

Gardul Stanilelor - un intreg versant stancos care bareaza vertical vederea cum vii de pe brana Ocolasului

Vedere spre vf. Ocolasul Mare de pe Gardul Stanilelor (pe la mijlocul versantului se poate vedea si poteca ce merge deocamdata pe curba de nivel, dar care duce mai departe jos la schitul Stanile)

In momentul in care poteca de margine a Gardului Stanilelor intra in padure si parcurgerea devine anevoioasa ma intorc inapoi si, cand intersectez traseul marcat, incep sa cobor pe el o portiune, pana intra definitiv in padure.

Coborand spre Curmatura Stanilelor (in stanga se vede inceputul din Gardul Stanilelor)

Gardul Stanilelor vazut in coborare spre Curmatura Stanilelor

Vedere spre vf. Ocolasul Mare din Curmatura Stanilelor (se remarca la liziera padurii zona prin care trece Brana Ocolasului Mare)

Din Curmatura Stanilelor fac cale intoarsa spre platou. Traseul deja va intra in padure si nu mai prezinta extraordinar de mult interes, il stiu de acum cateva luni de zile de la revelion 2010, asa ca ma hotarasc sa urc inapoi si din platou sa incerc sa urc dupa memoriile mele de acum 2 ani pana pe varful Ocolasul Mare.

Incerc sa ma abtin sa nu urc pe vreun jgheab care pleaca din poteca si da eventual in buza Ocolasului, ma gandesc ca nu am nici echipament de asa ceva si sunt si singura, asa ca prefer sa ma intorc chiar pana la punctul de bifurcatie spre Gardul Stanilelor si de acolo sa urc printre jnepenii semi-acoperiti de zapada pe la limita versantului. La inceput se intrezareste ceva poteca, dar sunt doar urme de capre de fapt, si, cum caprele mai au luat-o si pe tancuri, eu nu prea pot sa faca asa ceva, motiv pt. care trebuie sa imi croiesc singura poteca.

Seria de poze de mai jos reprezinta momente din urcarea pana pe vf. Ocolasul Mare (ultima poza), putandu-se admira aproape la fiecare pas abrupturile Ocolasului si jgheaburile marginite de tancuri care fac legatura intre Brana Ocolasului (de dedesupt) si platoul Ocolasului (de deasupra). Asadar, urcand pe vf. Ocolasul Mare (abruptul Ocolasului este in dreapta mea cum urc).

Urcand pe varful Ocolasului Mare, pe masura ce te apropii de varf, ai in permanenta in spate sau in lateral (depinde de unde urci) varful Toaca: varful Ocolasul Mare si varful Toaca sunt de fapt cele doua varfuri importante ale Ceahlaului, marcandu-i oarecum limitele, iar, pe oricare dintre acestea te afli, pe vreme buna, vezi celalalt varf.

Varful Toaca vazut de pe varful Ocolasul Mare

Vedere spre Ocolasul Mic de pe varful Ocolasul Mare

Vedere spre Poiana Stanile de pe varful Ocolasul Mare

De pe vf. Ocolasul Mare incep sa cobor spre cabana Dochia, desi cabana nu se vede inca din acest punct, este oarecum ascunsa dupa varfuletul denumit Batca Ghedeonului. Merg insa tot pe limita versantului stancos, atat pt. perspectivele extraodinare ce mi se deschid la fiecare pas inspre gruparile de stanci, cat si ca sa-mi fie mai usor la batut poteca (chiar prin platou era zapada mare, nu gluma, ma afundam pana la brau printre jnepeni). Asadar, coborand de pe varful Ocolasul Mare spre cabana Dochia (avand in permanenta in vizor varful Toaca).

Coborand de pe Ocolasul Mare (in fundal Ocolasul Mic)

Coborand de pe Ocolasul Mare, tot pe marginea abrupturilor

Coborand de pe Ocolasul Mare (in fundal vf. Toaca, jos in dreapta se coboara spre Izvorul Muntelui)

Si un crampei din platoul Ocolasului care cam asa arata.

... jnepeni, zapada, iarba cu muschi extraordinar de moale si ace de gheata (evident, numai iarna), cam asta inseamna rezervatia Ocolasul Mare

Vedere spre Ocolasul Mare de pe Batca Ghedeonului

Vedere spre varful Toaca de pe Batca Ghedeonului: in sfarsit se vede si cabana Dochia (constructia din centrul pozei)

Cabana Dochia, avand in fundalul indepartat Ocolasul Mare

Desi vremea nu era extraordinara si nori negrii se zareau la orizont, in permanenta deasupra mea a fost un gol de cer senin. Pe unde eram eu in toate zarile vedeam numai nori negrii si apasatori, iar deasupra mea era soare, un soare care imi arata muntele intr-un mod mai luminos, mai viu si mult, mult mai colorat decat ar fi fost altfel.

Intoarsa la schit sunt convinsa ca din ceata proaspat lasata nu va iesi nimica bun si nu mai are rost sa ies afara. Mananc, mai stau de vorba cu parintele, dar tocmai cand ma intrebam ce sa ma apuc sa mai fac, pe la orele 17.00 p.m. incepe de se face un senin bec care ma face sa ma echipez in 5 minute si sa fug spre Toaca.

Piatra Ciobanului vazuta dinauntru de la Schitul Ceahlau

Platoul de langa Dochia, de data aceasta Ocolasul fiind fara nori mari si negri deasupra (desi este vorba de aceeasi zi)

Schitul Ceahlau vazut din culmea ce duce la varful Toaca

Pe la Piatra Ciobanului vin niste nori negrii si ceata pe Toaca si ma gandesc ca totusi nu m-am miscat suficient de repede, si uite, am ratat marele senin. Dar iarasi se limpezeste cerul si pana la urma urc pe Toaca.

Vedere spre platoul Ocolasului din zona de langa Piatra Ciobanului (se vede si schitul acolo mic in dreapta)

Varful Toaca vazut din zona de langa Piatra Ciobanului

In punctul de bifurcatie spre varful Toaca - in dreapta statia Meteo

Incep sa urc pe Toaca si alte zeci de stanci, tancuri si vai incep sa se vada pe masura ce ma apropii de varf. Zona asta nu este insa populata de atatea capre cate am vazut de dimineata pe Ocolas, este o zona mai circulata si se sperie bietele animale.

Intorcand capul indarat observ cum atmosfera a inceput totusi sa se incetoseze. Se pare ca am prins momentul oportun de urcat pana sus pe varf, fix fereastra aia de vreme buna cat sa vad ceva si sa pot face cateva cadre. Fulgi mici se aseaza pe mine, iar norii aceia cenusii incep sa cearna incet incet.

Vedere de pe varful Toaca spre rezervatia Ocolasului (in fundal)

Ajunsa sus pe Toaca traiesc cel mai ireal spectacol intalnit de mine pe munte vreodata: Panaghia este scaldata de razele soarelui, iar din aceeasi nori ninge cu niste fulgi mari de poveste. Momentul nu tine mai mult de 10 minute, timp in care trag cateva cadre pe minut, sa fiu sigura ca ma aleg cu ceva, dupa care se lasa ceata din ce in ce mai mult si nu mai prea se vede mare lucru.

Panaghia scaldata de razele soarelui si ninsa in acelasi timp

Pe masura ce se lasa ceata si ninsoarea se inteteste, aud clopotele de la schit care vestesc slujba si ma afund la coborare in pacla care deja cuprinde din nou muntele. Imi ia jumatate de ora sa cobor de pe vf. Toaca si sa ajung la schit, ajungand fix in momentul in care vizibilitatea scade drastic si vremea devine clasic mohorata.

Am prins insa cateva momente deosebite de apus in dreptul Pietrei Ciobanului: nu mi-este clar daca ningea sau soarele apunea peste Durau, dar cert este ca acolo jos ceva se intampla.

Un apus de soare, un nor de zapada care cerne, culori aprinse si o liniste profunda