Doua saptamani in Ceahlau - Pasti 2010 (4)

Pana marti au fost iarasi niste zile de ceata si constat ca ceata este omniprezenta in Ceahlau. Daca as fi venit numai pt. cateva zile, probabil ca iarasi nu intelegeam nimic din peisaj (ca de revelion). Desi, preocuparile au fost cat mai variate si indreptate spre activitati indoor, totusi ma arde talpa sa plec in alta parte si sa mai vad si altceva.

Marti dimineata, in sfarsit, este o mare de nori jos peste Durau, iar noi sus in Ceahlau innotam intr-o zapada proaspata. Pe la schit nu mai este decat Iliuta (fratele Iacob) si haiducul Petru. Parintele Ciprian trebuia sa se intoarca de ieri, dar nu stiu de ce intarzie, fratele Radu este 2 zile prin Bicaz, fac eu niste calcule, imi da cu virgula si, ca urmare, ma hotarasc sa cobor in Durau. Iliuta se hotaraste sa coboare si el cu mine (caci are un dinte care il supara tare rau), asa ca inchidem manastirea cu cheia, punem cheia la loc secret, de' nici parintele nu a gasit-o, si o luam la drum, facand urme noi spre Toaca prin zapada proaspata.

Schitul Ceahlau pudrat un strat de omat proaspat

Vedere de la schitul Ceahlau spre Piatra Ciobanului (parca ninsa arata altfel decat acum 3 zile, inainte de marele val de ceata si ninsoare)

Vedere de la schitul Ceahlau spre Piciorul Schiop

Schitul meu preferat din Ceahlau, asa cum il las in urma, fara sa stiu cand voi mai reveni pe aici 

Depasim cabana Dochia si ne indreptam iar spre Toaca. Am urcat deja de 3 ori pe Toaca in perioada asta si tot as mai urca pt. panorama superba de acolo.

Mergand spre varful Toaca (de data asta sub zapada)

Vedere spre Politele cu Hotaru din drumul spre Toaca

Vedere spre Jgheabul cu Hotar din drumul spre Toaca

Intorc capul la un moment dat si in spatele nostru vedem niste carduri de capre negre pascand domol prin iarba care abia se vede de sub zapada. Fluieram la ele, le strigam, se uita la noi, plecam, ne mai uitam la ele, iarasi plecam spre Toaca.

In poza de jos si cea de sus, mergand spre Toaca - in dreptul statiei meteo

La statia meteo pastram poteca pe curba de nivel care merge pe sub Toaca si pe sub Panaghia si, in scurt timp, iesim la muchia ce ne coboara spre cabana Fantanele.

Trecem de formatiunea stancoasa denumita Altarul.

Pe aici pe undeva prin zona cica a fost odata un schit, care in noaptea de Inviere a fost devastat de o avalansa care venea de pe Toaca (probabil ca de aici isi trage numele gruparea de stanci)

Apoi trecem pe sub Panaghia si privind inapoi o vedem in toata splendoarea sa.

Panaghia profilandu-se pe Toaca (proaspat intrata in ceata)

In coborare spre cabana Fantanele, ne indreptam spre Piatra Lata (cu zapada de data aceasta)

Panorama spre Durau ne insoteste in permanenta pe partea stanga a drumului de coborare

Depasim Piatra Lata si coboram prin spatele ei pana la prima poienita, unde mai facem un popas la Cusma Dorobantului.

Cusma sau Caciula Dorobantului - o stanca in forma de revolver 

Din acest punct traseul de coborare se afunda in padurea ce ne va scoate jos la cabana Fantanele, trecem de punctul denumit La Morminte, unde sunt niste cruci, si mergem mult prin padure, fara sa vedem nimic interesant pana la cabana Fantanele.

Cabana Fantanele intrezarindu-se printre brazi, ma bucur sa vad ca arata ca o veritabila cabana de munte

La cabana Fantanale ma bucur sa revad locuri pe unde nu am mai fost de ani de zile. Nu-mi mai aminteam cabana de cand fusesem cu Sorinescu in Ceahlau prima data, dar imi doream sa revin ca sa-mi improspatez memoria. Ii explic lui Iliuta ca ma doare spatele de la rucsac, desi nu-s defel obosita, dar, gratie acestei scuze, storc de la el vreo ora de pauza, facand plaja pe bancile terasei de la cabana.

Pe terasa la cabana Fantanele - stau la plaja

De la cabana Fantanele peisajul se mai deschide si avem belvedere spre Durau si muntii din zare.

In acelasi timp, printr-o singura rotire a capului, avem perspectiva varfului de unde tocmai am coborat.

Acolo sus pe Toaca este insa alt anotimp, aici jos, mai pe la poale, primavara deja s-a instalat.

Cabana Fantanele era pustie, atata liniste acolo, doar o matza portocalie se aciuiaza repede pe langa noi si incepe sa cocheteze cu Iliuta.

Eu imortalizez momentele pt. eternitate si toata lumea este multumita: Iliuta ca are poza cu pisica si pisica pt. ca a fost mangaiata.

Fara prea multa tragere de inima trebuie sa ma despart de ultimul loc care imi face legatura cu Ceahlaul. Iliuta ma convinge sa plecam, el o sa revina curand pe aici ca va ramane sus la schit, dar eu cine stie daca voi mai ajunge. Coboram mai departe spre Durau si odata ajunsi in statiune ne indreptam spre manastire, pe unde zabovim o vreme si ne dau maicile cate ceva de mancare.

Vedere din fata manastirii Durau spre Ceahlau

Nu prea ma inspira locul, asa ca, daca Iliuta merge spre manastire la Petru Voda, ma hotarasc si eu sa merg intr-acolo.

Traversand podul de la Poiana Largului, mai arunc ultima privire spre Ceahlau

Continuarea drumului consta dintr-un ia-ma nene pana la Poiana Largului, asteptat mult intr-o statie de microbuz si luat pana la urma un alt ia-ma nene pana la bifurcatia spre Petru Voda. De acolo 5 km de mers pe jos, dormit la manastire, coborat 2 km si dormit din nou la manastirea de maici si, in sfarsit, ajuns in Iasi la Delia.

Si gazda primitoare de la cabana Fantanele ureaza de pe acum "Bine-ati venit !" 

Doua saptamani in Ceahlau - Pasti 2010 (3)

Avand in vedere ca joi seara mai urca niste lume sus la schit, vineri dupa-masa am pe cine trage dupa mine iarasi pana pe Toaca. Initial am vrut sa plec doar in plimbare, fara o tinta anume, dar, ca de obicei, cand ajung eu pe Toaca se face senin si tentatia "marii ascensiuni" pe varf este irezistibila. Ca sa nu fie inca doar o ascensiune pe Toaca (a 3-a pt. mine in 2 saptamani) propun si o coborare spre cabana Fantanele, traseul pe culmea muntelui fiind deosebit de pitoresc dupa ultimele mele amintiri de acum 4-5 ani.

Toaca ne cheama din nou spre varfurile sale (de fapt spre unicul sau varf ce domina piramida)

Piatra Ciobanului vazuta de data aceasta din drum spre Toaca (deci din directia opusa perspectivei pe care o vedeam de la schit)

Valcele strajuite de pereti stancosi sunt principala carateristica a tuturor jgheaburilor din zona varfului Toaca

Cu soarele deasupra capului am hotarat sa urcam iar pe Toaca, nu inainte de a mai investiga niste posibile valcele de urcat prin spate (adica fix pe partea cealalta decat traseul marcat).

In poza de jos si cea de sus, balaurind prin branele si valcelele de la baza varfului Toaca (in poza de jos protagonist este Iulian)

De la soare trecem insa la nin-soare si un nor de zapada vine amenintator spre noi, sub forma unei fuior aflat in rotatie.

Fuiorul de ninsoare pana la urma ne ocoleste, asa ca ne vom bucura tot de soare si de belvedere de pe Toaca.

De pe Toaca se vede in toate zarile la fel de frumos ca intotdeauna si, precum spunea Vasile, un pelerin venit in noaptea de Inviere la schit: "Ce fain se vede ... daca de aici de pe Toaca se vede atat de frumos, va dati seama cat de frumos se vede de sus din ceruri ?!"

Panaghia si lacul Bicaz in fundalul indepartat vazute de pe vf. Toaca

Coborand de pe varful Toaca, zarile Ocolasului sunt mai limpezi de data aceasta

Jgheabul cu Hotar vazut din coborarea de pe varful Toaca (un traseu pe care sper sa-l refac vreodata)

Dupa ce coboram de pe Toaca, mai coboram putin si spre cabana Fantanele, luand-o pe poteca ce merge pe curba de nivel pe sub Panaghia si mergem pana in poiana unde se gaseste formatiunea stancoasa denumita Cusma Dorobantului.

In poza de jos si in cea de sus se vede formatiunea denumita Piatra Lata (probabil pt. ca stanca respectiva este lata sus ?!)

Trecand de Piatra Lata, pe care o depasim prin spate, fara sa urcam pe ea caci e jnepeneala multa, incepem sa coboram destul de mult pana ajungem in poienita de la Cusma Dorobantului.

Vedere spre lacul Bicaz de langa Cusma Dorobantului

Pe un tanc mai proeminent de unde vederea este foarte frumoasa spre Durau, ne asezam bine ca sa admiram apusul. Vorba vine apusul, pt. ca norii stangandu-se din nou nu prea putem vedea decat ceva roseata la orizont, dar este si asta o forma de apus.

Apus de soare peste Durau ... urmat de o ninsoare in drumul de intoarcere spre schit

Doua saptamani in Ceahlau - Pasti 2010 (2)

Joi, in Ceahlau incepe sa se ridice ceata din zilele precedente si, desi norii sunt destul de amenintatori si cenusii deasupra capului meu, ma incapatanez sa fac o escapada mai intai pe Gardul Stanilelor si spre Stanile (pana in punctul de bifurcatie spre brana Ocolasului Mare), iar apoi prin rezervatie pana pe vf. Ocolasul Mare si inapoi la schit cu un ocol pe la pestera lui Ghedeon si pe la Dochia.

Vedere spre Piciorul Schiop mergand spre Gardul Stanilelor

Formatiunea stancoasa denumita Piatra Lacramata vazuta mergand spre Gardul Stanilelor

In punctul in care traseul marcat vireaza stanga si incepe sa coboare printr-o zona partial impadurita, ramanand in permanenta pe versantul abrupt al Ocolasului Mare, eu ma hotarasc sa merg in directia quasi-opusa, adica pe Gardul Stanilelor. Atata cat se poate merge pe buza versantului stancos al "gardului" este suficient pt. panorame si vedere cat mai ampla spre rezervatia Ocolasului de vis-a-vis.

Gardul Stanilelor - un intreg versant stancos care bareaza vertical vederea cum vii de pe brana Ocolasului

Vedere spre vf. Ocolasul Mare de pe Gardul Stanilelor (pe la mijlocul versantului se poate vedea si poteca ce merge deocamdata pe curba de nivel, dar care duce mai departe jos la schitul Stanile)

In momentul in care poteca de margine a Gardului Stanilelor intra in padure si parcurgerea devine anevoioasa ma intorc inapoi si, cand intersectez traseul marcat, incep sa cobor pe el o portiune, pana intra definitiv in padure.

Coborand spre Curmatura Stanilelor (in stanga se vede inceputul din Gardul Stanilelor)

Gardul Stanilelor vazut in coborare spre Curmatura Stanilelor

Vedere spre vf. Ocolasul Mare din Curmatura Stanilelor (se remarca la liziera padurii zona prin care trece Brana Ocolasului Mare)

Din Curmatura Stanilelor fac cale intoarsa spre platou. Traseul deja va intra in padure si nu mai prezinta extraordinar de mult interes, il stiu de acum cateva luni de zile de la revelion 2010, asa ca ma hotarasc sa urc inapoi si din platou sa incerc sa urc dupa memoriile mele de acum 2 ani pana pe varful Ocolasul Mare.

Incerc sa ma abtin sa nu urc pe vreun jgheab care pleaca din poteca si da eventual in buza Ocolasului, ma gandesc ca nu am nici echipament de asa ceva si sunt si singura, asa ca prefer sa ma intorc chiar pana la punctul de bifurcatie spre Gardul Stanilelor si de acolo sa urc printre jnepenii semi-acoperiti de zapada pe la limita versantului. La inceput se intrezareste ceva poteca, dar sunt doar urme de capre de fapt, si, cum caprele mai au luat-o si pe tancuri, eu nu prea pot sa faca asa ceva, motiv pt. care trebuie sa imi croiesc singura poteca.

Seria de poze de mai jos reprezinta momente din urcarea pana pe vf. Ocolasul Mare (ultima poza), putandu-se admira aproape la fiecare pas abrupturile Ocolasului si jgheaburile marginite de tancuri care fac legatura intre Brana Ocolasului (de dedesupt) si platoul Ocolasului (de deasupra). Asadar, urcand pe vf. Ocolasul Mare (abruptul Ocolasului este in dreapta mea cum urc).

Urcand pe varful Ocolasului Mare, pe masura ce te apropii de varf, ai in permanenta in spate sau in lateral (depinde de unde urci) varful Toaca: varful Ocolasul Mare si varful Toaca sunt de fapt cele doua varfuri importante ale Ceahlaului, marcandu-i oarecum limitele, iar, pe oricare dintre acestea te afli, pe vreme buna, vezi celalalt varf.

Varful Toaca vazut de pe varful Ocolasul Mare

Vedere spre Ocolasul Mic de pe varful Ocolasul Mare

Vedere spre Poiana Stanile de pe varful Ocolasul Mare

De pe vf. Ocolasul Mare incep sa cobor spre cabana Dochia, desi cabana nu se vede inca din acest punct, este oarecum ascunsa dupa varfuletul denumit Batca Ghedeonului. Merg insa tot pe limita versantului stancos, atat pt. perspectivele extraodinare ce mi se deschid la fiecare pas inspre gruparile de stanci, cat si ca sa-mi fie mai usor la batut poteca (chiar prin platou era zapada mare, nu gluma, ma afundam pana la brau printre jnepeni). Asadar, coborand de pe varful Ocolasul Mare spre cabana Dochia (avand in permanenta in vizor varful Toaca).

Coborand de pe Ocolasul Mare (in fundal Ocolasul Mic)

Coborand de pe Ocolasul Mare, tot pe marginea abrupturilor

Coborand de pe Ocolasul Mare (in fundal vf. Toaca, jos in dreapta se coboara spre Izvorul Muntelui)

Si un crampei din platoul Ocolasului care cam asa arata.

... jnepeni, zapada, iarba cu muschi extraordinar de moale si ace de gheata (evident, numai iarna), cam asta inseamna rezervatia Ocolasul Mare

Vedere spre Ocolasul Mare de pe Batca Ghedeonului

Vedere spre varful Toaca de pe Batca Ghedeonului: in sfarsit se vede si cabana Dochia (constructia din centrul pozei)

Cabana Dochia, avand in fundalul indepartat Ocolasul Mare

Desi vremea nu era extraordinara si nori negrii se zareau la orizont, in permanenta deasupra mea a fost un gol de cer senin. Pe unde eram eu in toate zarile vedeam numai nori negrii si apasatori, iar deasupra mea era soare, un soare care imi arata muntele intr-un mod mai luminos, mai viu si mult, mult mai colorat decat ar fi fost altfel.

Intoarsa la schit sunt convinsa ca din ceata proaspat lasata nu va iesi nimica bun si nu mai are rost sa ies afara. Mananc, mai stau de vorba cu parintele, dar tocmai cand ma intrebam ce sa ma apuc sa mai fac, pe la orele 17.00 p.m. incepe de se face un senin bec care ma face sa ma echipez in 5 minute si sa fug spre Toaca.

Piatra Ciobanului vazuta dinauntru de la Schitul Ceahlau

Platoul de langa Dochia, de data aceasta Ocolasul fiind fara nori mari si negri deasupra (desi este vorba de aceeasi zi)

Schitul Ceahlau vazut din culmea ce duce la varful Toaca

Pe la Piatra Ciobanului vin niste nori negrii si ceata pe Toaca si ma gandesc ca totusi nu m-am miscat suficient de repede, si uite, am ratat marele senin. Dar iarasi se limpezeste cerul si pana la urma urc pe Toaca.

Vedere spre platoul Ocolasului din zona de langa Piatra Ciobanului (se vede si schitul acolo mic in dreapta)

Varful Toaca vazut din zona de langa Piatra Ciobanului

In punctul de bifurcatie spre varful Toaca - in dreapta statia Meteo

Incep sa urc pe Toaca si alte zeci de stanci, tancuri si vai incep sa se vada pe masura ce ma apropii de varf. Zona asta nu este insa populata de atatea capre cate am vazut de dimineata pe Ocolas, este o zona mai circulata si se sperie bietele animale.

Intorcand capul indarat observ cum atmosfera a inceput totusi sa se incetoseze. Se pare ca am prins momentul oportun de urcat pana sus pe varf, fix fereastra aia de vreme buna cat sa vad ceva si sa pot face cateva cadre. Fulgi mici se aseaza pe mine, iar norii aceia cenusii incep sa cearna incet incet.

Vedere de pe varful Toaca spre rezervatia Ocolasului (in fundal)

Ajunsa sus pe Toaca traiesc cel mai ireal spectacol intalnit de mine pe munte vreodata: Panaghia este scaldata de razele soarelui, iar din aceeasi nori ninge cu niste fulgi mari de poveste. Momentul nu tine mai mult de 10 minute, timp in care trag cateva cadre pe minut, sa fiu sigura ca ma aleg cu ceva, dupa care se lasa ceata din ce in ce mai mult si nu mai prea se vede mare lucru.

Panaghia scaldata de razele soarelui si ninsa in acelasi timp

Pe masura ce se lasa ceata si ninsoarea se inteteste, aud clopotele de la schit care vestesc slujba si ma afund la coborare in pacla care deja cuprinde din nou muntele. Imi ia jumatate de ora sa cobor de pe vf. Toaca si sa ajung la schit, ajungand fix in momentul in care vizibilitatea scade drastic si vremea devine clasic mohorata.

Am prins insa cateva momente deosebite de apus in dreptul Pietrei Ciobanului: nu mi-este clar daca ningea sau soarele apunea peste Durau, dar cert este ca acolo jos ceva se intampla.

Un apus de soare, un nor de zapada care cerne, culori aprinse si o liniste profunda