Varful Piatra Mare - 4 iulie 2010

Duminica dis-de-dimineata ma trezeste Paul cu ganduri mari: sa incercam sa facem braul meu cel mult dorit din Piatra Craiului, numai ca o rapida consultare a internetului ne arata ca ne asteapta nenumarate ploi in a doua parte a zilei, apartinand unui nou cod galben. Abandonam rapid ideea si, vazand ca Paul vrea sa ramana acasa, ii explic ca este frumos sa ne miscam pe verticala pe undeva, oriunde, numai munte sa fie. Ca urmare, Paul se decide sa ma duca pe varful Piatra Mare, dupa canionul Sapte Scari urcand fix pe firul de vale ce duce in palnia de sub varf, un traseu nemarcat, dar mult mai rapid decat clasicul urcus la cabana Piatra Mare si abia apoi spre varful omonim.

Abordam ca atare traseul binecunoscut pana la canionul Sapte Scari, experimentand deja primii stropi de ploaie ai zilei. Spre norocul nostru, pe masura ce ne afundam in padure, afara incepe sa se iveasca soarele. Ajunsi la canion sunt iarasi surprinsa de frumusetea culoarului sapat de apa in stanca si ma tot minunez (avantajul de a nu avea memoria locurilor pe unde am tot fost). Nu stiu cum de se face, dar de fiecare data imi place acest canion si, desi l-am facut de nenumarate ori, am impresia ca este mereu si mai frumos si si mai spectaculos.

Dupa canion, urmam traseul marcat spre dreapta inca cateva sute de metri, iar in momentul in care ne intalnim cu poteca ce ocoleste canionul, incepem sa tinem dreapta pe un fir de vale nemarcat. Traseul ce urca sus la cabana Piatra Mare il lasam undeva in stanga noastra, iar noi ne angajam prin padure sa tinem cat de bine putem firul vaii proaspat descoperite.

Asa-zisa bifurcatie din traseul marcat in cel nemarcat - undeva in padure

Valea o vom traversa din cand in cand, avand ocazia sa ne alimentam si cu apa, poteca slab conturata urcand ba pe o parte, ba pe cealalta a vaii. Valea este interesanta, pe firul matematic fiind cursul de apa care se scurge prin zone stancoase si care face ca firul vaii sa fie imposibil de urcat. Putin pe alaturi insa, poteca urmareste directia de urcare a vaii, in unele portiuni intalnind zone chiar f. abrupte de urcat si intalnind, in acelasi timp, si zone stancoase presarate la intamplare prin padure. De asemenea, dupa ce ne afundam destul de mult in padure, incep sa apara din loc in loc si momai, destul de rare, dar daca ai noroc le gasesti in marea de vegetatie.

Dupa mult gafait la deal se ajunge la baza stancilor care marcheaza in sfarsit iesirea din padure la golul alpin. Evident fericire maxima pe mine sa am vederi mai largi decat copacul de vis-a-vis.

Noua grupare de stanci langa care ne aflam face de fapt trecerea de la zona de padure spre zona de gol alpin. Sunt de fapt mai multe tancuri insirate in lungul unei poteci care urca abrupt pe un grohotis, in scurt timp, din fundul palniei in care suntem, zarindu-se si varful Piatra Mare.

Noi tinem directia de urcare pe la baza stancilor pe stanga, prinzand o muchie inierbata, apoi traversand in urcare toata caldarea de sub varf. Ultima urcare abrupta o facem tot pe o muchie care ne scoate fix langa varf, si ne scoate in momentul oportun, cand norii negrii se aduna si mai avem timp fix numai sa mancam cate ceva.

Varful Piatra Mare vazut din urcarea prin palnia finala cu iarba

Palnia finala de urcare cu conturarea clara a potecii ce urca din padure (in stanga, pe sub stanci, observandu-se si valcelul cu grohotis)

Pe varful Piatra Mare, picnic mare, nu gluma. Ce n-am baut eu in viata mea in varful muntelui, adica, mai bine zis, ce n-am carat eu in viata mea pana acolo. Suntem serviti cu palinca si cu vin rosu demisec de cei doi brasoveni care au mai urcat cu noi, eu reusesc sa ma ametesc, dar reusesc totusi sa constientizez ce vreme naspa este acuma sub acei nori din Bucegi si din Piatra Craiului.

Poza de varf: grupul restrans eu si Paul

Neguri intunecate spre valea Prahovei si m-tii Bucegi

Dupa ce mancam, incepem coborarea clasica spre cabana Piatra Mare, fix inainte de a intra poteca in padure, incepand si ploaia asteptata cu cod galben cu tot. Cand ajungem la cabana ploaia este deja torentiala, dar, stiind ca va dura destul, nu ne mai oprim. Continuam spre drumul Familial si incepem sa coboram spre Dambul Morii. Marele nostru noroc este ca, totusi, dupa ce depasim vasta poiana din traseu, in padure nu ne mai ploua asa de tare, dar eu ma incapatanez sa stau cu pelerina pe mine pana jos la masina. Desi nu mi s-a parut o ploaie f. devastatoare, chiar daca pe alocuri a fost, ne-a grabit sa terminam tura de duminica, astfel incat sa nu aprofundam f. mult dn capriciile vremii, care nu era cu siguranta dintre cele mai insorite. Pe la ora 16.00 p.m. eram deja in Brasov si ploaia nu ne mai sacaia, iar noi vizionam un interesant film cu peisaje irlandeze de nota 10.

Cateva din tainele botanice ale acestei ture: niste crini salbatici superbi