In coborare continua de la Paltinis la Rasinari - 13 febr. 2010

Se anunta vreme buna si se anunta o duminica plina de posibilitati de hoinareala prin mijlocul naturii. Fara prea multa graba, caci cica timp este, mancam de pranz mai devreme si la orele "normale"' ale unui pranz de duminica, atunci cand unora li se pare "normal" sa stea la masa cu familia, noua ni se pare la fel de "normal" sa profitam si sa iesim cu familia in natura.

Purcedem spre Paltinis cu mama, tata, Liviu si cu mine. Urcam serpentinele care duc spre mica statiune montana a Sibiului si oprim la izvorul de pe Valari sa luam apa in sticlele special pregatite de acasa. La izvor e coada, dar Liviu zice plin de incredere ca nu asteptam decat cateva minute. Si intr-adevar nu asteptam decat cateva minute X 10, pana ce nenea dinaintea noastra isi umple tacticos toate bidoanele de 5 l pe care le avea cu el.

In Paltinis lasam mam&dad la plimbare prin statiune, iar eu cu Liviu ne repezim la telescaun ca sa urcam motorizati pana in varful imensei partii de schi. Ajunsi sus o luam agale spre Poiana Oncesti, acolo unde in hoinarelile noastre am mai identificat un indicator care ne spunea ca merge marcajul spre Rasinari.

Pe drumul spre poiana Oncesti regret oarecum ca nu mi-am luat schiuletele de tura, pt. ca este un strat suficient de zapada, cat sa luneci la vale si sa nu zgari talpa. Dar asta se intampla la altitudinea de 1500 de metri, mai jos insa, pe dealurile Rasinariului, abia daca vom mai gasi zapada.

In Poiana Oncesti o luam la stanga (directia cum vii dinspre partia de schi) pe asa-zisul traseu de creasta. Este utopic sa mai afirmam ca suntem pe creasta muntilor Cindrel, dar este un fel de codita crestei, codita care se va bifurca in doua: o varianta de coborare spre Rasinari, iar alta spre Cisnadie (cu trecere prin varful Magura).

Din Poiana Oncesti ne inscriem intr-o coborare relativ continua, depasim la un moment dat un marcaj care vine de undeva din varful Oncesti, continuam sa mergem prin padure, asteptand cu nerabdare sa ajungem la poienile si culmile dealurilor ce coboara spre Rasinari si sa ne bronzam la soare. Nu vom mai prinde soare pe culmi, ca doar am plecat aproape la orele 15 de la masina. Continuam coborarea pe drumul lat de padure, promitem solemn sa revenim cu schiurile si cu bicicleta prin aceste locuri si ii dam mai departe bataie la vale intr-o viteza semi-ametitoare.

La un moment dat, printre crengi de brad stufoase identific cu coada ochiului o mica poienita cu un canton foarte atragator si ii fac rapid o poza, gandindu-ma ca noi o sa mergem in dreapta si nu vom trece prin respectiva poienita insorita inca la acele ore ale dup-amiezii.

Voi afla ulterior de la Mishu de la Amicii Muntilor ca este vorba de cantonul silvic de la Tomnaticu si ca aici mai sunt cazati ciupercarii vara in cotrobaielile lor dupa ingredientele uneori otravitoare.

Mare imi este insa surprinderea sa descopar ca drumul vireaza la un moment dat in serpentine stranse pentru a se indrepta apoi fix spre marea poiana a cantonului Tomnaticu. Din poiana se vad niste panorame superbe spre muntii Fagarasi care domina zarile indepartate, iar in prim plan se vad plaiurile mai apropiate ale dealurilor Marginimii ce duc spre valea Sadului si varful Magura.

Cu ochii atintiti spre Fagarasi, abia reusim sa intrevedem venind din spatele nostru un drum care probabil urca de undeva din zona Santa. Apoi atentia ne este acaparata de cele doua mici casute care alcatuiesc acest mic complex silvic, una mai in picioare, cealalta mai darapanata de vremuri grele. Foarte fain locul, o mica oaza in mijlocul padurii.

Imediat dupa ce depasim micutele constructii de lemn, drumul se avanta din nou intr-o larga poteca de padure si incepem iarasi sa galopam prin padure, cu gandul la dealurile Rasinariului unde abia astept sa ajungem. Multa padure!

La un moment dat reusim sa iesim intr-o defrisatura de unde se vede in stanga bucata superioara din Valari. Credeam ca am ajuns la dealurile mult dorite si o sa tot mergem pe la soare si prin culmi de acum inainte. Nici gand. Soarele si culmile dureaza doar cateva minute cat dureaza si defrisatura, iar apoi ne afundam iarasi in padure. Se repeta faza cu padure, padure, padure si iarasi padure.

Cateva momente pline de speranta cu o frumoasa panorama spre Valari

Ne uitam indarat si vedem varful Oncesti, din spatele caruia venim si noi 

Continuam iarasi drumul prin padure, eu tot sperand la dealurile cu panorama spre Fagarasi, dealurile lasandu-se asteptate, si din cand in cand mai reusim sa mai vedem cate o poienita cu colibe strategic amplasate.

Dupa indelungi marsuri prin padure, ajungem totusi la un punct mult asteptat de bifurcatie, punct in care mi se spune ca mai sunt 4 h pana pe Magura si 7 h pana in Cisnadie, iar in partea cealalta mai sunt 2 h si jumatate pana in Rasinari. Acest punct de bifurcatie se numeste Apa Cumpanita si reusesc si eu sa identific pe harta cam pe unde suntem. In sfarsit vom iesi la dealuri, mult asteptatele dealuri cu panorame montane.

Apa Cumpanita - vedere spre Valari (pe acolo pe unde vine soseaua de Paltinis)

Apa Cumpanita - vedere spre indepartatii muntii Fagarasi, inca scaldati de razele soarelui

Apa Cumpanita - vedere spre muntii Lotrului (aia prin care am balaurit noi asta-toamna cu catelu' dupa noi)

De la Apa Cumpanita mergem pe drumul din stanga spre Rasinari, in cateva momente ajungem intr-o mica sa (probabil adevarata cumpana a apelor), iar apoi incepem sa coboram cu adevarat peste mult asteptatele dealuri, avand vedere constanta spre frumosii Fagarasi. Partea mai proasta este ca intre timp, cerul ala senin si frumos de la pranz s-a transformat intr-n plafon constant de nori, culorile apusului prematur incep sa se intrevada pe la linia orizontului, iar caldura coplesitoare de care imi era mie frica lasa loc unui frig de-ti patrunde si in maduva oaselor.

Inca o data vedere panoramica spre maiestuosii Fagarasi, cu colibe in prim plan

In poza de sus si cea de jos, ne uitam intrebatori spre creasta principala a muntilor Lotrului, incercand sa ne dam seama pe unde mai exact am balaurit noi asta toamna

In partea opusa muntilor Fagarasi, pe plaiuri mai domoale si mai apropiate, se vede portiunea de jos a Valariului (acolo pe unde am mers eu cu schiurile de tura acuma cateva saptamani)

Norul cenusiu care vine amenintator dinspre Valari si Paltinis

In fundal se vede zona ce coboara dinspre Apa Cumpanita (drumul pe unde am venit noi)

In directia opusa pozei precedente se vede drumul forestier care coboara spre Rasinari prin valea Muntelui

Fiindca am reusit sa identificam peisajul ca fiind unul cunoscut si pe unde am mai umblat la un moment dat, ajungand la o troita, ne decidem sa sedem si sa mancam pe-ndelete, cu ochii atintiti spre toate zarile, unele inca cufundate in razele soarelui.

Un popas in zona de langa troita cu acoperis si micuta cruce rezemata

Incercand apa de la izvorul de pe valea Muntelui 

Dupa ce ne intra bine detot frigul in oase ne punem in miscare, caci nici ceaiul nu mai vrea sa ramana cald prea mult timp dupa ce il torni in cana. O luam la vale pe drumul forestier ce incepe sa serpuiasca in lungul vaii, dam si de un izvor si pana sa intram noi bine pe drum, soarele reuseste sa apuna detot pe dupa dealuri. Pastram in gand dorinta de a reveni si cu alta ocazie prin aceste locuri linistite si cu alta dimensiune temporala, ne inscriem in coborarea pe drum si vom avea de luptat cu gheata omniprezenta pe tot santul de scurgere al drumului.

Urma sa constat cu stupoare a doua zi ca ceva tricepsi pretind a avea o febra musculara, parca as fi dat din bete la deal la schi de tura si tot nu intelegeam de ce asemenea febra daca nu am folosit betele. Si atunci imi vine in minte cliseul salvator: " ... pai ne-am proptit la greu in bete cat am coborat pe toboganul ala de gheata de pe drum ..." Eram ca pinguinii inaintand lipa lipa pe gheata ! Marsul pinguinilor !

Ajunsi jos in valea Sibisel mai avem de mers ceva pe drumul forestier pana la inceputul Rasinariului, iar de acolo mai avem de mers ceva pana in centrul Rasinariului, unde sunam pe mama si pe tata care sunt prin zona sa vina sa ne ia. Am constatat insa ca si pe strada in Rasinari in zonele de coborare era gheata si trebuia sa mergem tiptil ca si pe sus pe drumul forestier, asa ca nu era nici o diferenta fata de exercitiul deja bine invatat.

Troita de pe Dealurile Marginimii