Muchia Tarata - cab. Podragu - vf. Moldoveanu - valea Vistea - 3-4 sept. 2011

Cu cateva zile inainte de week-end programasem cu Raluca sa mergem in Fagarasi si, ca printr-un facut, ne gandim amandoua la zona Podragului. Este foarte clar ca trebuie sa fie Podragu si, cum eu nu fusesem la Podragu de mult si nu facusem nici muchia Tarata, traseul se incropeste cat ai zice peste. Pe vineri incearca si Ada sa ni se alature, dar se cam sperie cand ii spun ca vreau sa urcam pe Tarata, iar Alin reuseste sa o sperie pe Raluca si sa ma bata si pe mine la cap sa nu plecam amandoua singure, ci sa mai luam macar un baiat cu noi! Intamplator pe seara ma apostrofeaza Luci pe msg si dupa ce ma interogheaza de' ma innebuneste, in lipsa unei alte oferte, se hotaraste sa vina cu noi.

Pornim in sfarsit pe la 8.30 a.m. din Sibiu si ne indreptam spre Victoria. La Victoria viram la un moment dat dreapta spre Sumerna si la indicatorul cu traseele turistice, lasam in dreapta drumul ce urca pe valea Arpasului direct la cabana Turnuri si Podragu, iar noi o luam tot inainte pe marcajul ce ne va conduce spre muchia Tarata. Lasam masina la o tanti in curte de la o cabana privata sau ceva de genul, ne echipam si pornim la drum pe forestierul ce ne conduce spre muchia Tarata.

La inceput drumul este enervant, din forestier incepem sa urcam abrupt pe muchie, de' zici ca acuma acuma ajungem in varf, dar nu, traseul urca asa sustinut mult si bine pana iesim la golul alpin. Abruptul urcarii mai ne este insa intrerupt de dulceata afinelor si a murelor, care pe Raluca cel putin o cuceresc de-a dreptul, Luci in schimb ofteaza a ceva nemultumire mereu, desi spune ca nu este ceva care sa-l nemultumeasca !? Catinel catinel, ajungem totusi in muchie si incep sa ni se deschida zarile, desi este inca ceata pe sus prin caldari, dar incet incet incepe sa se limpezeasca si pe dupa-masa chiar prindem vizibilitate din ce in ce mai buna.

Poza de grup (de la stanga la dreapta): Raluca, Luci si cu mine - mancam bine, ca Raluca a carat tot frigiderul cu ea

Dupa primul popas de masa de pranz (ca urci ceva pana iesi in muchie sus la Tarata) incepem sa parcurgem muchia, care spre dezamagirea mea merge mult pe sub creasta, ba chiar pe curba de nivel destul de mult. Avand in vedere ca muchia totusi este urcatoare, mai urca si poteca din cand in cand, ajungand pe alocuri in zone de unde se poate vedea si in valea vecina la Ucea Mare. Poteca merge paralel cel mai mult timp cu valea Arpasului, nu trece niciodata pe partea dinspre valea Ucea Mare, probabil datorita abruptului stancos de pe partea respectiva, asa ca perspectiva noastra va fi dominata de valea care coboara la Turnuri, muchia ce desparte valea Arpasului de caldarea Podragelului si mai sus incepem sa vedem catre saua Podragului. Vedem si capre negre, ne vad si ele pe noi, dar foarte mult nu reusim sa ne apropiem de ele, asa ca ne vedem de drumul nostru si le lasam sa se catere linistite pe tancurile lor stancoase.

Inca o pauza vom lua in dreptul hornului de coborare din muchia Tarata spre cabana Turnuri, ocazie cu care Raluca scoate la iveala niste mere pe care ne ademeneste cu mult interes sa la mancam ca sa-si mai usureze din rucsacul apasator. Noi nu stiam insa ca a fost atat de entuziasmata ca merge pe munte, incat a carat si conserve si supe si primus, o adevarata bucatarie. Pacat ca am aflat prea sus asta si a carat singura totul !

Dupa hornul ce coboara la Podragu, poteca pe muchia Tarata incepe sa urce destul de sustinut si ne aduce destul de aproape de zona seii de unde se va incepe coborarea spre caldarea si cabana Podragu. Muchia Tarata, desi continua pana in creasta principala a Fagarasilor, este marcata de o custura si o zona foarte dificila de mers (cel putin pentru noi), asa ca vom aborda marcajul care ne duce la lacul omonim si la cabana trainica cu piatra aparenta.

In poza de sus se poate vedea deja lacul Podragu vazut din muchia Tarata, iar in poza de jos Raluca deja incepe sa coboare spre caldarea ce adaposteste cabana Podragu. A fost tare zglobie pt. rucascul pe care il avea in spate, eu cred ca sucombam demult !

Din coborarea spre cabana Podragu vedem muchia Taratei cum se duce semeata mai departe spre creasta principala, dar noi suntem deja obositi si nu mai avem chef de alte balaureli ca sa o vedem mai indeaproape si de fapt incepe incet incet si soarele sa se duca pe dupa crestele secundare.

Ajunsi pe malul lacului mai profitam de ocazie si de ultimele semi-raze de soare ca sa ne spalam. Initial nu vreau sa ma spal, dar, cand o vad pe Raluca curajoasa ca se descalta si isi incepe tabieturile, prind si eu curaj si trebuie sa recunosc ca a fost tare bine. Nu prea ma spal des pe munte, pt. ca nu transpir daca e mai racoare, dar acuma am facut o exceptie.

Lacul Podragu cu apa inca buna de spalat la aceasta data calendaristica

La cabana numai ce ajungem si o si vad pe Corina in usa asteptandu-si musterii. Ne cazeaza la priciurile din camera din spate si pe urma ne apucam de gatit afara la primus. La masa trebuie sa asistam la discutiile inevitabile ale vecinilor care ne ademenesc cu nu stiu ce tarie pe care se lauda ca au carat-o pana acolo.
Culmea este ca seara mi se pare ca a fost mai cald decat imediat dupa ce a apus soarele, motiv pt. care Raluca tot tragea de mine sa mergem sa ne plimbam, iar eu nu vroiam, fiindca eram convinsa ca era frig. Poate ca totusi veniseram noi incalziti din tura si lipsa de miscare s-a transformat pe moment in frig.

Poza de grup pe terasa cabanei Podragu (de la stanga la dreapta): Raluca, Iuliana si Luci

A doua zi de dimineata, duminica, pentru tura de intoarcere au existat foarte multe variante: fiind vreme buna, ni se pare tuturor propice sa urcam si pe vf. Moldoveanu, numai ca aici incep disputele. Eu propun sa mergem cu rucsacii si dupa ce coboram de pe vf. Vistea-Moldoveanu sa mergem spre Victoria pe valea Vistea Mare, dar nici nu apuc bine sa imi exprim ideea, ca Luci deja riposteaza tot plin de nemultumire. Incercand sa evitam o incaierare la care ne arbitreaza un nene din zona, pana la urma Raluca decide sa mergem pe unde am propus eu, asa ca ne avantam in traseu. Muntele va contribui din plin la refacerea grabnica a elanului meu si al Ralucai si sus in creasta sunt atat de incantata de panoramele pe care le vad si uit de toate.

In poza de sus si cea de jos, se vede urcarea de la cabana Podragu spre saua omonima din creasta Fagarasilor

Din saua Podragului si din bucata de creasta ce merge spre vf. Tarata se vede lacul Podragu

Vedere spre lacul Podragu din apropierea seii omonime (din pacate inca in putina umbra data de creasta)

Din saua Podragu vom pacurge treptat toate suisurile si coborasurile crestei, corespunzatoare vf. Tarata, Corabia si Ucea Mare, respectiv in dreptul vailor Ucea Mare, Ucisoara si Vistea Mare. Avand in vedere ca avem rucsacii cu noi, nu mai trebuie sa ne grabim atata ca sa ne intoarcem, asa ca mergem relaxati, avem timp de stat si admirat, iar eu chiar am timp si de mancat. Raluca din pacate este inca apasata de greutatea rucsacului, incercand din greu sa tot mancam din conservele ei si sa o mai usuram macar de pe Moldoveanu in jos. Cu alte cuvinte am mancat in tura asta cat nu am mancat eu cu siguranta niciodata pe creasta Fagarasilor.

Incet incet, din saua Podragului depasim varful Tarata pe poteca ce trece pe dedesuptul sau

Vedem in spate varfurile Mircii (din fundalul indepartat) si Podragului (din fundalul mai apropiat)

Mergem paralel cu valea Ucea Mare strajuita de peretii abrupti din stanga crestei

Coboram spre vf. Corabia si vedem indarat trapezul binecunoscut creat de varfurile Vistea-Moldoveanu

Pe curba de nivel urcatoare a varfului Corabia (varful din fata spre care merge Raluca)

Poza de grup (de la stanga la dreapta): Raluca, Luci si Iuliana, avand in spate vf. Mircii, Podragului si Tarata

Lasam in urma valea Ucea Mare, pentru a ne indrepta spre alta vale lunga si mare: Vistea Mare

Ne apropiem cu pasi marunti de saua Orzanelei si de urcarea spre monstrul vf. Vistea-Moldoveanu

O mica bucatica stancoasa spre zona seii Orzanelei, dar nu suficient de interesanta tehnic

Raluca incepe urcarea pe muchia Vistei Mari, eu insa ma opresc sa mananc ceva

Si deja intrezarim o bucatica din valea Vistea Mare, precum si firul serpuitor al drumului de jos

Sus pe vf. Vistea Mare lasam rucsacii langa multi alti rucsaci parasiti pe varf pana la intoarcerea de pe Moldoveanu si pornim spre acoperisul Romaniei. Nu mi se pare ca as fi atat de sus, poate pt. ca plafonul de nori nu este asa jos, dar numai bine ca dinspre nord incep sa vina rotocoale mari de ceata si treptat treptat, pana ajungem noi pe Moldoveanu, incepe sa se instaureze ceata, cel putin inspre vf. Negoiu si Lespezi.

Dovada de varf: poza cu steagul de pe varful Moldoveanu

Vedere de pe vf. Moldoveanu spre valea Rea cu Iezerul Triunghiular

Vedere de pe vf. Moldoveanu spre Curmatura Moldoveanului, doar 15 h de traseu cica

Vedere de pe vf. Moldoveanu spre valea Izvoru Moldoveanu

Vedere de pe vf. Moldoveanu spre valea Izvoru Orzaneaua

Intoarcerea spre varful Vistea Mare venind de pe varful Moldoveanu

De pe varful Vistea Mare incepem coborarea spre saua si refugiul Vistei, ceata invaluind din pacate partea superioara a vaii Vistea Mare. Valea Rea nu este insa in permanenta invaluita in ceata, asa ca mai vedem cat de cat ceva in dreapta noastra, tinta principala a aparatelor foto fiind mereu Iezerul Triunghiular. Depasim alte grupuri de turisti si mi se pare atat de firesc sa fie asa mare animatie aici in zona somitala a varfului: doar este acoperisul Romaniei.

Luci coborand spre saua Vistei si refugiul omonim: deocamdata doar atat se vede

Din saua Vistei nici macar nu mai ajungem la refugiu si deja dam de marcajul de coborare spre valea Vistea Mare. Deocamdata este ceata si prea mult nu se vede, dar, pe masura ce coboram si iesim din plafonul de ceata, vad un prag imens ce ne desparte de caldarea de jos a vaii. Intalnim si un domn cu o doamna care coboara foarte incet pe aici, ma gandesc eu ca trebuie sa aiba masina jos la drumul forestier daca zic ei ca au urcat tot pe aici, dar avand in vedere pesimismul lui Luci cu privire la aceasta vale si gasitul unei masini, mi-e si lehamite sa ii intreb pe unde ajung in Victoria.

Coborand primul prag glaciar de pe Vistea Mare prin ceata

Tot aceeasi domni ne vor spune mai pe seara (in masina lor !) ca nu au vazut niciodata valea atat de bine ca astazi, cu mica exceptie a plafonului de sus. Intr-adevar, de obicei ceata pe vaile nordice este omniprezenta, mai ales vara, asa ca noi am avut un mare noroc acuma ca am prins cica atata vizibilitate, ba chiar a iesit si soarele cand am ajuns jos la izvor.

Valea intr-adevar este destul de lunga si pana la intrarea in padure, pragul glaciar este f. abrupt, asa ca se coboara cu mare grija si incet, ca altfel se nenorocesc genunchii, iar apoi mersul pe firul vaii pare uneori interminabil, mai ales cand pesimismul spune ca mai ai foarte mult de mers. Eu insa sunt atat de fericita ca am facut aceasta vale pe care nu as urca-o nici sa-mi dai bani, incat nu ma mai intereseaza cat avem de mers, solutii exista, important este ca am reusit circuitul.

La intrarea in padure insa surpriza mare: un nou refugiu circular domina poteca, iar Raluca si cu Luci, fiind in concediu, vor sa ramana aici, ca sunt foarte obositi (asta taman bine dupa ce ne chinuiseram sa terminam toata mancarea ca sa nu mai avem de carat). Eu insa am programare la doctor tocmai la Alba Iulia luni dimineata, asa ca este imposibil un asemenea plan spre dezamagirea colegilor de tura.

Incepem si coborarea de la refugiu si ma opresc din cand in cand ca sa ii vad pe colegi ca vin din urma. Ajungem si la drumul forestier si ne asteapta cica 9 km pana la Victoria si de acolo pana in sat la Sumerna, unde am lasat masina. Raluca este insa foarte obosita si abia mai merge, Luci pufaie nemultumit, macar ca murele ne mai agrementeaza mersul si ne mai indulcesc retragerea.

Mergem pe drum pana ce intram in satul Vistisoara si de acolo trecem de sat si ne indreptam spre Victoria. Aproape de Victoria, Raluca clacheaza si deja se intunecase, drept pt. care incepea sa fie mai neplacut sa mergi. Luci imi zice ca sa ma duc eu sa aduc masina, ca ei ma asteapta aici cu rucsacii. Nu accept sa ma duc singura prin noapte si continuam cu toii ca urmare.

Ne punem totusi pe asteptat o masina, Raluca fiind f. extenuata si suparata, drept pt. care se pune in mijlocul drumului la prima masina care vine. Masina opreste si ghici cine era in ea: cei doi care coborau alene si lejer in spatele nostru pe valea Vistea Mare. Au avut masina lasata la intrarea spre vale din sat in Vistisoara si, pt. ca nu am comunicat suficient, nici nu am aflat acest amanunt foarte pretios pe care eu ma bazasem in retragerea aceasta de pe vale. Oamenii sunt foarte draguti si ne duc pana la masina noastra si de acolo o luam incet spre casa.