Aveam planuri mari pentru toamna asta: Vartopel-Arpasel, un Podragu ceva, ca in Fagarasi fusesem putin anul, as mai vrea si niste vai de abrupt prin Bucegi, sa nu mai spun de Umerii Pietrei Craiului sa pun tura pe carpati.org. Dar vine frigul, vine si un front, ninge peste tot, mai ales la munte, si dupa ce dispare frontul si norul, se vede totul alb pe crestele muntilor.
Pentru o iarna timpurie (cum ii zice tehnic vorbind Max) nu aveam planuri. Daca tot nu mai este vreme pentru marile trasee pe care mi le doream atat de mult, macar sa fac ceva ce nu am mai facut de mult prin jurul Sibiului. Vorbesc cu Bucureii si ramane sa ajungem cumva sambata la Iezerele Cindrelului, ramanandu-mi mie sarcina sa aleg traseul. Tot stau eu si cuget, pe asa zisa creasta nu as merge ca faci 10 h dus-intors pe acelasi drum, as vrea ceva mai variat si mai scurt, sa pot macar sa admir peisajele, mai ales ca ma chinuie si o viroza si nu vreau sa trag de mine.
Plecam sambata dimineata si decidem sa mergem sa urcam de pe Valea Sadului, din Raspantia Contu pe Muchia Canaia pana sus la refugiul omonim. Locul il recunosc destul de greu, pentru ca nu mai fusesem de multisor pe aici, iar pe acest traseu nu mai urcasem decat o data, dar imi aminteam ca te scoate repede sus la refugiu. Norocul nostru este ca exista un indicator baban plantat in drumul forestier, asa ca parcam masina si facem putin echilibristica pe podul de lemn pudrat cu prima zapada pe anul acesta.
De la Raspantia Contu urcam pe Muchia Canaia pana sus la refugiul omonim: zapada, zapada, din ce in ce mai multa zapada, pe jos, pe sus, treci pe sub un brad si ti se scutura toate crengile in cap cand il atingi cu rucsacul, si chestia asta se repeta de 1000 de ori pana ajungem la refugiu, motiv pentru care polarul meu este ud fleasca, si eu-s infofolita cu fular pana in dinti de la viroza toamnei.
Inainte sa ajungem la refugiu ne si ratacim putin, asa de control, sa nu ne plictisim, tot gratie tonelor de zapada cazute care au acoperit bine poteca si ai impresia ca este poteca peste tot. Asa ca ratacim poteca, balauresc in niste s-uri alambicate pe unde mi se pare mie ca se mai raresc copacii, incerc totusi sa tin muchia matematic si pana la urma revin dupa un mare ocol din nou in poteca marcata.
Refugiul Canaia este renovat frumos cu fonduri europene, fumega un fum de foc cu lemne pe cos, termopanele ii stralucesc in soare, este chiar cochet si dragut, chiar ma bucur ca se mai fac si lucruri bune in tara asta. Intram inauntru sa ne mai uscam de zapada ce ne-a cazut tot drumul in cap, pe spate si pe rucsac, primim ceai gratis de la baiatul administratorului, stam si ne uitam pe geam la panoramele cu Muntii Lotrului.
De la Refugiul Canaia incepem sa urcam domol spre Saua Cindrel, urmand sa ne inamolim putin, dar asa de control, ca pe urma incepe iar zapada si o sa ne afundam destul in stratul proaspat nins pana pe varf.
In Saua Cindrel supriza mare, zapada este si mai mare, adica incepe stratul sa creasca si evident ca nu a venit nimeni pe aici sa bata poteca. Suntem deschizatori si exploratori de drumuri cu alte cuvinte, asa ca o bag pe Mihaela la inaintare, ca eu urasc sa fac urme.
In poza de jos si cea de sus se vede stratul de zapada din Saua Cindrel, inspre varful omonim, respectiv spre Varful Canaia
In drum spre Varful Cindrel facem si un mic ocol pe buza caldarii ca sa vedem mai bine Iezerul Mare - principala noastra atractie naturala in acest loc
Si binenteles ca eu ma duc la hornul stiut de mine de unde urc de jos de la lac sus in Platoul Diavolului si imi fac poza cu lacul. Intr-un final am fost si eu prinsa bine in poza, cu lacul intreg, ca Mihaela nu vroia sa ma lase sa apar in poza decat cu juma' de lac.
De la marginea platoului ne inscriem intr-o linie dreapta si sinuoasa in acelasi timp spre Varful Cindrel, blagoslovind vantul care a indesat discret multa zapada pe alocuri.
Victorie mare la cucerirea maretului varf al Cindrelului, pe la vreo 2244 m altitudine
Vedere de pe Varful Cindrel spre creasta principala a Muntilor Cindrel (in fundal se vede Magura Cisnadiei)
Vedere de pe Varful Cindrel spre creasta principala a Muntilor Lotrului (in fundal stanga se vad si muntii Fagarasi, imbracati in mantie alba)
Vedere de pe Varful Cindrel spre creasta principala a Muntilor Lotrului (in fundal dreapta Muntii Parang)
Vedere de pe Varful Cindrel spre creasta principala a Muntilor Lotrului (in fundal dreapta Muntii Parang si Retezat)
Cum imi facusem plinul de alergat prin zapada, imi vine mie o idee cel putin nastrusnica, sa nu ne mai intoarcem pe acelasi drum, ci sa coboram in Saua Steflesti si pe urma sa venim pe forestier inapoi pana la Raspantia Contu, unde ne lasaseram masina. Geniala idee, noroc ca nu stiam cat inseamna exact harta 1:60000 si nu am putut aproxima cati kilometri aveam de mers pe drumul forestier, dar dupa timpul scos cred ca am bagat vreo 7-8 km lejer.
In poza de jos si cea de sus, suntem in coborare spre Saua Steflesti, cu panorama Muntilor Lotrului in fata
Apoi la un moment dat intersectam drumul care merge pe curba de nivel si uneste traseul din Saua Steflesti pana pe Varful Cindrel cu Refugiul Canaia. Vazand ca nu avem nici o fata de iarba continua pana jos in forestier (asa cum imi arata mie pe harta, ca sa mai scurtam din kilometri de forestier), mergem pe curba de nivel, apoi pe traseul marcat pana in Saua Steflesti.
Si in toata poezia asta plina de caldura mie mi se face o sete de mor, si nu mai aveam ceai cald la mine, si apa rece de la izvor clar nu-mi bagam pe gatul proaspat afectat de diverse tulpini de virusi.
In poza de sus se vede din Saua Steflesti in sus spre Varful Cindrel, iar in poza de jos spre Varful Steflesti
Urmeaza acei interminabili kilometri de drum forestier, la inceput par mai putini, dar spre final par din ce in ce mai multi in stilul traditional. "
Dupa curba asta vedem masina" incepe sa fie lait-motivul incurajarilor noastre. Ba parca recunoastem ceva, ba parca nu, se tot prelungeste suspansul, pana ce Mihaela se hotaraste totusi sa isi puna geaca pe ea ca sa nu ii mai fie frig si atunci surpriza, dupa cateva curbe ajungem si noi la masina. Conform legilor lui Murphy, cand nu mai ai rabdare si te hotarasti sa faci ceva ceea ce asteptai sa faci la masina, atunci apare si masina pe dupa colt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu