Alta tura de bicla - creasta Baiului - 22 iunie 2008

Duminica dimineata, dupa ce dormim la cort in drumul spre Gura Diham, ne indreptam spre Azuga, cu gand sa urcam cu telescaunul sus si sa purcedem toata creasta Baiului, coborand pe undeva prin Sinaia (nu stim evident pe unde, la vale sa fie, speram noi pe un drum de bicla).

Reusim sa ajungem la telescaun inainte sa ii dea drumul, ne informam si aflam ca trebuie sa platim pret dublu pt. ca biclele sunt voluminoase si ocupa teribil de mult loc, ne ambalam si urcam cu caii in gondola.

Ajungem sus in culmea Urechea si o dam la deal.

In poza de sus sunt pe culmea Urechea (cu muntii Bucegi in fundal), in cea de jos se vede deja culmea Zamora, vazuta din creasta matematica a Baiului

Pe drumul ce urca pe vf. Cazacu eu fortez foile, rotile, ceva p-acolo si imi sare lantul de pe dintisori, drept pt. care imping bicla la deal pana ajung la depanatorul Ady, care ma astepta curios si intrebator. Ma repara si o dam mai departe, dar in orice caz, sinistru urcusul pe bicla pana in creasta matematica a Baiului, pana la urma ma lasa plamanii si imping bicla la deal.

Odata ajunsi in drumul de creasta, treburile incep sa merga mai bine: adica avem portiuni de drum plat, zone in coborare si f. putine zone de urcat (zone in care de altfel cam impingem biclele, pt. caci nu putem ocoli toti bolovanii din drum, mai ales cand suntem in urcare).

Ady in action, pedaland cu spor spre varful Baiul Mare

Ajunsi sub vf. Baiul Mare, Iuliana are o idee extraordinar de proasta: hai sa urcam cu biclele pe varf, in conditiile in care parasim drumul si trebuie sa impingem instrumentele cu doua roti in sus pe iarba. Pai de unde sa stiu ca pe iarba se inainteaza asa de greu cu bicicleta ?!

Cam asa se impinge bicla la deal, mai ales cand nu aluneca pe iarba: e un fel de ramura a culturismului, dar mult, mult mai greu

Dupa ce ne odihnim pe unul din varfurile Baiului, ne continuam drumul.

Admiram zarile si vaile de sub varful Baiul Mare 

Ajungem si pe vf. Baiul Mare, de fapt traversam mai multe varfuri, nu mi-e clar care din ele a fost al Baiului si care era asa de mare, dar luam o pauza bine meritata sus.

Daca urci cu bicicleta sus pe varf, simti nevoia sa faci si exercitii cu ea, nu de alta, dar deja aveam muschi de la cat o impinsesem (in fundal se vad fix muntii Bucegi)

La coborare traiesc o noua experienta: coborarea pe doua roti prin iarba si nu numai prin iarba, ci prin mogaldete de iarba, chestii care luate in roata de la bicicleta, daca nu tii bine ghidonul, te trezesti imprastiat pe jos si cu f. multe vanatai, care le am eu acuma pe picioare.

Oare cad, oare nu cad ... asta-i marea intrebare ???

Reusesc totusi sa stau si pe bicla, dupa ce reglez saua un pic mai jos, si cu chiu cu vai reintram din nou la drum (adica eu, ca Ady nu are probleme din astea de echilibru pe 2 roti).

Reintrati inapoi in drum, abia ne revenim dupa coborarea pe iarba ca incep serpentinele printre niste bolovani cat casa. Evident ca iara ma imprastii, si unele portiuni le cobor pe langa bicla, dar asta este nimic pe langa ce urmeaza.

Ajungem in final si trecem de bifurcatia spre culmea Cainelui, facem o pauza de pranz si studiem harta.

Singurul drum de bicla care coboara este prin Comarnic, adica prea departe, dar uite aici poteca asta nu om putea cobora cu bicla pe ea. Facem greseala sa intrebam un cioban si ne spune ca drumul pe care suntem ajunge si la Izvorul Rece si ceva cu putem cobora cu bicla pe el (sau cel putin asa intelegem sau vrem noi sa intelegem).

O intalnire amicala intre om, cioban, caini si oi

Continuam pana ce la dreapta se face un drum interesant, cu pamant care coboara spre tinta noastra. Asta-i frate, ce noroc avem: e lat, se poate cobora cu bicla si ajungem si la Izvorul Rece, adica aproape de Sinaia. Cam asa arata drumul, eram foarte incantati de el, mai ales ca era prin padure si nu ne mai ardea soarele.

Numai ca drumul la un moment dat se termina si iese in culmea Gagu Mare, de unde vedem vis-a-vis stana din piciorul Cainelui.

O luam pe 2 urme de caruta la vale, ne scot sigur la un drum, urmele fiind ceva abia peceptibil prin iarba care ramasese inca culcata, dar nicidecum o poteca sau ceva clar conturat.

Urmand firicelul de poteca, de fapt dara de iarba culcata, iesim intr-adevar intr-o panorama superba spre Bucegi, dar cam atat, nici un drum de bicla.

Eu as mai sta aici trantita prin iarba sa admir muntii, dar habar nu avem pe unde sa coboram si riscam sa ne apuce noaptea cine stie pe unde !? Deja intalnim un cioban cu miorite si un caine care ma latra "prietenos" aratandu-si coltii sclipitori la mine.

In concluzie, noi mergem de fapt pe o curba de nivel tarand biclele dupa noi, ca de mers pe 2 roti prin iarba, fara poteca si pe panta aia nu se punea problema.

Ady doar simuleaza cum ca ar merge pe bicla

Coborarea pe aceasta fata este sinistra, car bicla dupa mine la greu, ma intreb de ce oare nu mi-oi fi luat bocanci ca sa imi tina si mie glezna si ma chinui in adidasii astia. Reusesc sa pierd o piulita de la roata, roata incepe sa se desfaca, eu strig dupa Ady sa vina sa ma depaneze, printr-o minune gaseste Ady piulita pierduta prin iarba, strange bine roata sa nu care cumva sa ii mai treaca prin cap sa se desfaca, si continuam pe curba de nivel, tragand biclele dupa noi, pana ce iesim un piciorul matematic ce coboara de sus din creasta. De ce nu am luat-o initial pe acest picior care era mai domol, nu stim.

Cica pe aici pe undeva, pe langa o stana, e un drum care duce la Izvorul Rece, drum insemna o chestie cat de cat batuta, dar nicidecum drum pe care sa pot cobora eu pe doua roti la vale.

Reusim sa gasim stana si evident reusesc sa ne simta si cainii, pt. caci eu ma apropii sa fac poze la cai si la vaci. Nu sunt decat vreo 5 dulai mioritici, care mai de care cu coltii mai ascutiti, drept pt. care eu cu Ady ne punem spate in spate cu biclele in fata si incepem sa urlam dupa proprietarii stanei, care in particular se uita la noi si nu isi cheama cainii. Intre timp mie imi trec prin cap tot felul de scenarii de genul: cum ar fi daca cutul asta, care latra din tot sufletul la mine, ar sari acuma si prin aer s-ar infige fix in mainile mele, singurele neprotejate, considerand ca biclele ne protejau extraordinar in formatia in care stateam baricadati. Culmea, nu imi este frica, nu ma impacientez deloc, mai strig din cand in cand la ciobani sa vina sa-si ia odrasla de pe noi, si in rest stau si ma uit ca hipnotizata in ochii dulaului. Cred totusi ca cainii astia isi fac doar datoria si incearca sa supravietuiasca unei vieti nu tocmai usoare.

Cat timp stau eu si cuget, apare si un pusti dand din bici si chemand cainii. Se linistesc dihaniile si pot si eu sa fac poze linistita la stana, la cai si la vaci, stanele fiind preferatele mele in materie de arhitectura vernaculara.

In poza de jos si cea de sus, veritabila stana din Gagu Mare

Si mai jos avem oare caldarile pline de lapte ???

Macar sa nu murim de foame, ca de caini sigur o sa murim muscati

Si acuma cica sa gasim drumul de vale ce duce la Izvorul Rece. Pai, de vale asa, zice pustil si da cu biciul intr-o directie. Evident ca nu intelegem in ce directie si mai intrebam odata. Mai da o data din bici si ne arata in aceeasi directie, ceva de genul in momentul ala trebuia sa iei azimutul si sa stii ca directia buna la vale e numai p-acolo. Si asa si era, ocolind stana si tinand directia aratata de pusti, gasim la intrarea in padure un drum de caruta.

Eu care visam la un drum de caruta lat si neted sa pot cobora cu bicla pe el, constat cu stupoare ca e atat de abrupt si de plin de noroi pe care nu se poate frana, incat reusesc pana jos la Izvorul Rece sa stau fix vreo 200 m pe bicla, si in rest o car de coarne la vale.

Ajunsi insa aproape de DN1, gasim drumul paralel care duce in Sinaia si care da, este dita mai drumul pe care cobor cu bicla, atingand fericirea maxima dupa o coborare cu bicla de coarne.