Schi pe valea Morarului si Alba - 31 mai-1 iunie 2008

Avand in vedere ca we trecut a fost concursul pe Malin, era clar ca zapada pe vai nu va mai tine foarte mult. Ca urmare, l-am cooptat pe Tibi pt. vai we asta, urmand ca pe la Omu sa ne mai intalnim cu Raluca si Matei.

Plecam spre vf. Omu, eu avand grija sa nu care cumva sa imi uit pieile de foca, dar evident ca mie nimeni nu mi-a zis ca nu mai este zapada pe platou. Cu alte cuvinte, adios sa mai folosesti Iuliana pieile de foca. Punem schiurile pe rucsac si tropaim in clapari de tura. Pana la urma facem schimb de rucsaci, pt. caci ale mele schiuri de freeride sunt mult mai grele decat cele de tura ale lui Tibi, si pana la urma i se face mila de mine vazandu-ma cu elefantul ala in spate si il cara el in locul meu si invers. Mersi Tibi.

Ajungem in Saua Sugarilor unde incepem sa ne intrebam daca nu cumva s-o luam noi pe drumul de vara pe sub Cerdac.

Stau la panda inainte de traversarea Cerdacului

Ne uitam si vedem ca avem de traversdat cateva limbi de zapada pe sub Cerdac, piolet avem, dar coltarii sunt in portbagaj. Toata lumea o lua pe sus, noi cand ne uitam la rucsaci cu schiurile pe ei ne venea s-o luam pe jos, dar nu vedeam poteca facuta. Uitandu-ne mai bine, vedem un baiat care tocmai ce batea urme, aaaa, pai hai dupa el, ca nu mai avem de muncit. Scoatem pioletii, punem castile pe cap si o dam pe sub Cerdac. Limbile de zapada nu ne-au creat probleme pt. ca zapada era moale, puteam si sa cad ca ma opream 5 metri mai jos, nu aveam efectiv pe ce aluneca, iar pioletul oricum nu as fi avut in ce sa-l infig.

Tibi se inscrie primul in traverseu

Traversam Cerdacul si incepem sinistrul urcus spre vf. Omu. Enervant urcus cand ai un mini-elefant in spate si esti in clapari, in timp ce altii vin doar cu schiurile in carca.

Many si Cristina, prietenii mei de la ski, care s-au apucat si ei de ski pe vai de abrupt

La vf. Omu cabana tocmai s-a deschis si cabanierele ne spun ca au si ciorba. Ciorbaaaaaaaaaa ! Pai sigur ca vrem, mancam de spargem si ne asezam pe bancuta la soare in asteptarea lui Matei si Raluca, oricum cu burta plina nu mai eram in stare de altceva.

In poza de jos si cea de sus puteti vedea un om fericit = eu, la cabana Omu, pt. mine totul este perfect atata timp cat stau la soare si este liniste

Pana sa vina Matei si Raluca mai facem o coborare in Valea Gaura, doar in caldarea superioara, reusind sa gasim o limba de zapada cat de cat continua pana jos in caldare, strecurandu-ne prin pragul de stanci pe un valcelas.

Intorsi inapoi la Omu gasca este completa, Raluca si Matei mananca friptura, si tocmai ce apar si Laviniu cu Irina, insotiti de Daniela si Radu sau Liviu (? sory :D), ei venind de pe valea Alba, pe unde au urcat la picior si au vazut URSUL La Verdeata. Cam multi au vazut ursul asta, eu oare cand am sa-l vad ?! Pana una alta ne strangem gasca mare la Omu.

Memorabila poza de grup: de la stanga la dreapta de jos in sus - Tibi, eu, Radu, Matei cu Raluca, Daniela si Laviniu cu Irina

Matei si cu mine vrajim pe Daniela si pe Laviniu sa faca pe cameramanii in timp ce noi ne dam in cladarea superioara din Morar (bestiala zapada in particular) si aici uite filmuletele si pozele cu noi.

Tibi cu Matei pe valea Morarului - caldarea superioara

Eu cu Ralucita cica pozam pe schiuri

Eu cu Tibi urmeaza sa ramanenm sus la cabana la Omu, in timp ce restul coboara pe schiuri sau pe picioare pe Morar mai departe. Asa ca eu in urcare spre Omu mai fac o coborare in caldarea din Morar, undeva de langa saua spre Bucsoiu (misto zapada si aici).

Noaptea auzim cum bate vantul, ploua, vreme d-asta de facut 'plaja', iar a doua zi de dimineata ceata si ploaie. Coboram pe Morar si ne gandim sa renuntam sa mai urcam cu cabina sa ne dam si pe valea Alba, ca nu se merita daca evremea e naspa. Drept urmare ne lalaim, motaim putin si la un moment dat ma satur de atata lancezeala, ma scol in capul oaselor si ma apuc sa fac bagajul. Il conving si pe Tibi ca e cazul sa ne miscam, plecam spre Morar si cand sa ii dam in caldarea superioara ce sa vezi: incep sa apara pete de cer senin. Eh, mi se pare mie, zic eu, in gand, au anuntat vreme naspa astia.

Pe masura insa ce coboram spre si in caldarea inferioara vizibilitatea creste si incepem sa vedem bucati din ce in ce mai mari de cer senin.

O vale din ce in ce mai buna de schiat, vizibilitate maximape valea Morarului.

In poza de sus sunt eu in caldarea inferioara din Morar, in cea de jos este Tibi cam prin aceleasi locuri

Firul vaii este cu pamant si pietre, dar avem pe unde ne strecura, doar e larga valea, si ajungem in platul de jos, de dinainte de canion.

Din pacate mai trebuie sa luam si schiurile in spate, canionul este ingust si cu pietre si iarba

In canion culmea este zapada si fara prea multe pietre, dar ca orice lucru frumos schiul dureaza putin si pe urma o dam la tropaiala cu ele in carca si in clapari pana la cabana Gura Diham.

La Gura Diham Tibi vrea sa manance de pranz o ciorba, timp in care eu scot sandwichul si mananc pe bancuta in fata cabanei. Chemam taxiul care ne duce val vartej la cabina si evident urcam sus la Babele ca sa ne dam pe valea Alba, pt. caci intre timp s-a facut o combinatie de cer senin si nori.

De la cabina o dam din nou pe platou, dar spre valea Alba de data asta si in bocanci, pe care nu am uitat sa ii luam cu noi acuma.

Un impatimit al schiului: merge si vara sa schieze, are in picioare clapari si pe jos nu e zapada

La intrarea in vale ne intalnim cu Paul si cu Grasa care tocmai urcasera pe Alba. Ii convingem sa coboare inapoi cu noi si sa ne filmeze, drept pt. care uite pozele cu Paul si Grasza si filmuletul care ni l-au facut din capul vaii.

Paul si Grasa coborand portiunea superioara a vaii Albe

Pana in saritoarea Carnului zapada este ok, numai ca destul de grea din pacate si abia scap de la o entorsa de genunchi.

In poza de sus, sunt eu cu Tibi si cu Grasa (Nicoleta), mai jos sunt eu in evolutie cica (inainte sa cad):

La saritoarea Carnului insa e delicata problema. Paul si Grasa nu si nu sa o luam pe podul de zapada de peste saritoare ca are 1,5 m grosime si tine, eu cand ma uit la el mi se pare ca cei 1,5 m sunt 2 cm si o sa se rupa cand trecem peste el. In fine, se duc se plimba pe pod, bat urme, drept pt. care ne conving ca putem merge pe acolo. Bun, deci iara am carat coltarii si cordelina degeaba, eu fiind pregatita sa ocolesc saritoarea pe valcelul omonim. Paul ma ajuta si imi ia schiurile (multumesc Paul), asa ca mie imi ramane sa cobor pe podul de zapada.

Tibi si Paul depasind saritoarea Carnului, pe langa rimaye

Vreau sa cobor cu fata pe podul de zapada de peste saritoare, dar mi-e frica sa dau cu calcaiul in pod ca sa se infiga bine, poate se rupe cu mine cu tot, Paul zbiara la mine sa ma intorc cu fata la vale, reusesc s-o fac si p-asta, incep sa cobor, nu vad treptele, regret ca nu mi-am pus coltarii caci zapada e destul de tare, infig pioletul cat pot in zapada, cu cealalta mana infig degetele cat pot si inaintez, dar greu. Lui Paul i se face mila de mine si vine si imi dea si pioletul lui, asa ca acuma la doi pioleti descatar podul de zapada mult mai bine, ajung si eu la finalul podului si constat cu stupoare ca mai trebuie sa trec un podulet, printre doua gauri pe sub care se vede suvoiul, pardon un adevarat torent sau cascada. Trec repede, ca altfel sigur nu mai imi iau curaj si ajung la rimaya finala de sub saritoare. 

Complexul de rimaye de la saritoarea Carnului

Imi pun schiurile din nou in picioare si incep sa cobor, dar nu pt. mult timp, pt. caci pietrele si pamantul sunt pe toata latimea vaii. Descopar insa ca derapand declansez putin zapada de suprafata si plutesc in derapaj pe desupra zapezii, respectiv pe deasupra pietrelor. Bun si asa, si tot derapez asa, printre si pe langa rimaye cam pana aproape de La Verdeata.

Si ca sa fie setul complet, fix dupa ce plecam de la Verdeata incepe o furtuna care ne va insoti prin intensitate si intunecime pana jos la Caminul Alpin. Nu e cazul sa spun ca am ajuns uda la piele, rucsacul de asemenea, alaturi de toate lucrurile din el, pt. caci cu schiuri pe rucsac nu se poate pune husa de ploaie pe el. Cam asta a fost ultimul schi pe vai de anul asta.