Anghelide - Braul de mijloc - Lanturi - Plaiul Foii - 2 august 2008

Week-end-ul asta iara am fost in Crai. De data asta ni se alatura si Crisa, ceea ce m-a bucurat foarte mult, pt. caci nu o mai vazusem de ceva vreme si mi-era tare dor sa mai fac ture cu ea. Innoptam vineri spre sambata la Plaiul Foii cu cortul, iar sambata de dimineata plantam masina la bifurcatia spre Spirla, gandindu-ma cat de tare se vor bucura picioarele noastre la intoarcere, daca le scutim de drumul pana la cabana.

Aveam ceva emotii ca nu vom nimeri intrarea in Anghelide, anul trecut facandu-l doar de sus in jos, cu o deshidratare de zile mari in mine (deh, din bucuriile Craiului), ceea ce inseamna fara nici o sansa de a memora intrarea in traseu. Mergem insa cu descrierea in buzunar, dar nu este nevoie sa o citim, pt. ca de fapt este foarte simplu: imediat dupa ce intram pe valea Spirlei, cotim stanga pe un podulet si intram pe valea Vladusca. Si pe Valea Vladusca tot mergem, urmand firul de apa, ba pe dreapta, ba pe stanga lui, pana ce dam la un moment dat si de izvorul amenjat (atentie: ultima sursa de apa !). Din acest punct o tinem pe poteca din stanga si urcand ajungem la sinistrul grohotis aflat la intrarea in traseul Anghelide.

Grohotisul trebuie urcat din pacate, are o panta ingrozitoare, am impresia ca urc cel putin pe K2, dar, combinand si cu poteca prin padure si cu momaile ce incep sa fie din ce in ce mai clar vizibile, ajungem in punctul unde traseul face stanga definitiv prin padure. Dupa o urcare destul de sustinuta ajungem intr-o poienita aflata la baza peretelui Vulturilor, acel perete cu o pata mare galbena scursa, amanunt care face posibila identificarea traseului Anghelide si de la Plaiul Foii, cand te uiti uimit si cu gura cascata la Crai, incercand sa identifici pe unde ai mai balaurit.

Poteca face de data asta la dreapta pe la baza peretelui, urmand sa incepem urcarea printr-un valcel cu grohotis pana in Poarta Mare (in sa este dita mai momaia, se vede cam de oriunde, eu am identificat-o pana si de sub Zaplaz).

Imi pun casca pe cap, pt. ca ai mei colegi care zburda in sus pe grohotis incep sa dea cu pietre in mine. Ajung si eu in sa si admiram mai departe traseul, vazandu-se foarte clar in departare, ca un fel de fata morgana si canionul negru.

In saua din Poarta Mare din Anghelide, langa imensa momaie

Drumul continua destul de clar, nu ai cum sa te ratacesti, pt. ca deasupra sunt marii peretii, si dedesubt tot marii pereti, asa ca nu exista alta varianta decat poteca ce se strecoara practic printr-o succesiune de valcele cu saritori amestecate cu radacini, si ca sa fie setul complet si cu grohotis instabil pe alocuri.

Din Poarta Mare se coboara pe langa perete si se incepe un nou valcel, cu saritori noi, foarte usoare insa si usor de trecut. In fundalul pozei de sus se vede tancul din Poarta Mare, iar in poza de jos valcelul in sine pe care cataram.

La finalul valcelului, traversam pe sub perete si poteca urmeaza un nou urcus, de data asta nefiind tocmai un valcel, ci mai degraba o muchie inierbata cu grohotis, care abia mai apoi se concretizeaza intr-un nou valcel, tot cu grohotis evident.

Dupa toate aceste succesiuni de valcele ajungem in sfarsit sub Santinela sau Degetul lui Anghelide, de unde continuand prin Poarta Mica, potecuta destul de expusa ne aduce la baza Canionului Negru.

Pentru a ajunge la canion exista si varianta de a ocoli pe deasupra, pe o zona mai stancoasa si cu iarba, potecuta ce se strecoara si incinge panta abrupta. Eu am preferat insa poteca clara, desi expusa, stiind ca pe acolo au calcat mai multi inaintea mea, pe branele de sus insa numai caprele.

Canionul este, dupa parerea mea, un fel de Strunga Dracului din Fagaras, dar in miniatura: ingust, intunecat, aprox. 200 m lungime, cu 2 saritori mai clar conturate, la capatul caruia iesi printr-o fereastra intr-un mare grohotis.

Dupa ce iesim din canion, pentru a ajunge in Braul de mijloc se urca pe firul de grohotis, care treptat treptat se inscrie spre stanga, trecand pe sub un perete.

In poza de sus este iesirea din Canionul Anghelide (fereastra !) si in poza de jos panta de grohotis spre Braul de Mijloc

Singurul loc de cort in Braul de Mijloc.  Numai ca Adi si Crisa nu aveau cort, ci doar mimau ca se poate dormi aici.

Ajunsi in Braul de Mijloc, acesta continua spre dreapta spre traseul marcat La Lanturi, dupa ce traverseaza, urcand si coborand o succesiune imposibil de redat de fire de vai si umeri inierbati, stancosi sau cu grohotis.

Un punct dificil cat de cat, desi e doar o impresie (mai ales cand urci, la coborare poate fi problematic, dar are piton de rapel pe stanga), este o saritoare cu un horn conturat pe partea dreapta, cu prize destule si platforme pt. picioare. Din acest motiv este aglomeratie la catarare.

In continuare, braul continua pe pantele de iarba, traversand in scurt timp o vale mai pronuntata, punct in care face un fel de bucla in "S", pt. a urca un prag de stanci ce vor fi depasite pe deasupra.

La un moment dat urcam printr-un horn inclinat format de peretele de stanca si umarul propriu-zis, peretele de stanca fiind marcat de gauri din loc in loc.

Aceasta este trecerea Mult Dorita care a fost cautata mult de catre primii exploratori care incercau sa gaseasc o legatura intre Anghleide si Lanturi.

Braului de Mijloc (portiunea Anghelide - Lanturi) este oricum minunat, braul fiind acea potecauta care in unele zone se mai intrevede serpuind pe umeri si pante inierbate.

Dupa alte suisuri si coborasuri, braul de mijloc iese in Lanturi chiar intr-un punct cu un horn stancos, intrarea fiind marcata cu un mare punct rosu.

Coborarea pe Lanturi este o adevarata placere, desi foarte abrupt traseul, vaile si peisajele ce ni se deschid ma bucura. Am mai facut traseul de 2 ori, dar de fiecare data descopar si imi reamintesc pasaje care imi plac si care imi solicita calitatile de cataratoare sau descataratoare.

Saritoarea mediana dotata cu cablu se pare ca este zona in care posibilitatea sa se puna dop pe lanturi este maxima: noi avand in vedere ca eram in coborare si nici nu aveam rucsaci, ne-am permis sa descataram primii pt. a trece mai repede, altfel era de asteptat pentru sensul opus.