Valea Cerbului - cab. Omu - Hornurile si cab. Malaiesti - 27-28 sept. 2008

Plecam sambata de dimineata foarte convinsi sa facem valea Priponului in conditii de vara (adica cu saritorile neacoperite de zapada), sa vedem si noi cum arata valea asta fara tonele de avalanse scurse pe ea. Fara zapada e alta mancare de peste, cica e 1A si descrierea zice de o poteca ce merge pe fetele de iarba, suna bine si promitator, subtire, de vara. Ajunsi insa la fata locului, ne uitam cu jind la ceata amenintatoare de sus din munte.

Inainte de urcarea spre poiana Costilei, ne uitam cu interes zicand: "Acolo sus trebe' sa ajungem noi ?!"

Ca urmare batem in cuie planul B, care spunea ca urcam pe valea Cerbului si duminica, daca avem vizibilitate, incercam valea Priponului la coborare. Urcam aproape pe nesimtite in poiana Costilei, apoi tot amanam pauza pt. a o face in final in poiana La Piatra Parlita. La baza saritorii de la intrarea in valea Priponului luam inteleapta decizie de a nu orbecai prin caldarile ei superioare, caci sus se vede clar ca este ceata la peste 2000 m si mie mai nou nu-mi mai functioneza nici GPS-ul. O dam frumusel in sus spre locul numit "La numaratoarea oilor".

Cezar si Adi in pasajul numit La Numaratoarea Oilor, din cate stiu eu denumit astfel, pt. ca in momentul in care se urca sau se cobora cu oile de la stana aflata un pic mai sus pe Pripon, locul fiind foarte ingust, nu se poate trece decat oaie dupa oaie, neincapand doua oi in acelasi timp prin acest loc, si atunci ciobanii puteau sa-si numere oile

Dupa ce trecem de Numaratoarea Oilor dam si de granita dintre doua anotimpuri si incepem ascensiunea pe marile zapezi, pe masura ce ne apropiem de vf. Omu stratul de zapada crescand evident.

Nu trece mult si vedem cum se apropie amenintator si plafonul de ceata, urcam spre el, mi se pare interminabil pragul glaciar de urcat, parca nu mai ajungem niciodata in caldarea superioara.

Intram in ceata si vad aievea prin ochelarii albastrui si stana de pe fundul vaii Cerbului. Incepem sa urcam in dreapta pe serpentinele interminabile, mai vedem din cand in cand si cate un semn, sunt cel putin 3-4 poteci prin zapada, poteca originala oricum e acoperita de zapada si numai pe alocuri o putem identifica, si tot urcam si urcam, pe ceata asta ca nu se vede nimic, dar ajungem in sfarsit la Omu pe o ceata de iti vine sa faci plaja afara.

Adi si Cezar (in spate se vede aievea cabana Omu)

Eu cu Dana (idem in fata cabanei care nu prea se vede)

Seara se desfasoara in mod normal, adica: mancam, luam o pauza marcata de un ceai la Statia Meteo (multumim Radu), ne reintoarcem si iar mancam.

A doua zi de dimineata este tot ceata, numai ca ceata este mai luminoasa, adica o sa se raspandeasca la un moment dat, dar nu stim cand si noi nu putem sta sa asteptam la infinit.

Cabana Omu intr-o dimineata de septembrie, cu zapada, evident

Cocotata pe scarile laterale ale cabanei Omu

In fata la Statia Meteo de la Omu - Dana si Cezar echipati de plecare

Luam inteleapta decizie de a amana Priponul, pt. simplul motiv ca nu stiu daca ii nimeresc intrarea si nu stiu daca reusesc sa ma orientez prin caldarea-i superioara interminabila. Evitam si Morarul, pt. ca cica are trecerea de la pragul glaciar cu gheata peste care s-a asezat zapada si nu toata lumea are coltari, iar cordelina lunga am lasat-o fix acasa. Alegem sa coboram prin Hornul Mare din Malaiesti si sa speram ca din marcaj in marcaj vom dibui si cabana omonima pe ceata.

Indicatoare spre Saua Hornurilor, directia este clara

La intrarea in Hornul Mare ma echipez hotarata de iarna, nu ca nu ar fi mers si fara coltari, dar daca tot i-am carat, macar sa stiu de ce.

Facem regruparea la intrarea in Hornul Mare, scoatem coltarii (eu cel putin) si purcedem spre vale.

Regrupare cu Hornul Mare in fundal: Adi, Cezar si cu Dana

Vedere de la intrarea in Hornul Mare spre Padina Crucii

Urmeaza coborarea spre cabana Malaiesti, din fericire fara ceata, cabana unde tocmai am mai fost saptamana trecuta, si pe urma ne asteapta din nou Tache, e drept, in sens opus pentru variatie. Coborand pragul glaciar vedem cum pe nesimtite zapada care ne-a bucurat pana acuma dispare pe masura ce noi coboram.

La granita intre caldari, in drum spre alte anotimpuri

Pe marginea pragului glaciar, la granita intre anotimpuri

La cabana Poiana Izvoarelor, cea noua refacuta dupa incendiu, ne asezam la masa, iar motanul cabanei nu poate sa manance decat la Dana in brate.

Norocul motanului ca a scapat fara sa i se puna miere in blana, pt. ca o iubea atat de mult pe Dana dupa ce i-a dat friptura, incat nici cand manca miere nu se dezlipea de ea si mierea curgea.