Pe cod portocaliu in Cozia - 6-7 febr. 2010

Ultima tura, ca si ultimele ture de altfel, incep de la o trecere in revista a tuturor cabanelor deschise iarna pe o raza de 2-3 h de Bucuresti si sfarsesc treptat cu eliminarea celor unde deja am fost. Si tragand eu la sorti, sun la cabana la Cozia, cabanierul este f. dragut si ne asteapta cu mare drag si dor la sfarsitul saptamanii, le comunic acest aspect si Danei si lui Radu, si, in finalul finalului, aceasta este echipa cu care ne vom confrunta pe traseu in continuare.

Vineri la pranz insa aflu marea veste: e cod galben ... ma uit la averizare, o studiez, o intorc pe toate partile ... nu e grav ... mai trece ceva vreme ... ma suna Dana: "E data avertizare meteo, ce facem ?" ... ma mai uit inca o data pe net, vad ca incepe abia sambata pe la amiaza ... "Pai nu ne prinde decat la intoarcere, asa ca eu zic sa mergem conform planului initial !" ... OK, OK. Asa ca sambata de dimineata plecam spre Calimanesti (statiunea de unde se urca cel mai rapid in Cozia), facand o mica bucla prin Curtea de Arges din cauza drumului f. prost pe ruta Pitesti - Rm. Valcea. Ajungem pe la 10.00 a.m. in parcarea motelului de langa podul ce trece peste Olt si care conduce la manastirea Turnu, parcam, ne echipam si demaram in sus spre traseu.

Echipati fiind, mai bine zis bine blindati fiind (noi asteptandu-ne la un fel de uragan in urma avertizarii meteo), traversam frumusel podul si, in momentul in care intersectam centura Calimanestiului, viram dreapta spre intrarea in traseul spre manastirea Stanisoara. Intrarea in traseu nu este marcata, dar imi amintesc locurile din alti ani si, dupa cateva sute de metri, viram stanga in sus la deal. Urcam linistiti pe poteca deja marcata cu banda galbena si in scurt timp ajungem in poiana La Musetel - poiana din mijlocul careia se vede deja valea Oltului.

In poza de jos si cea de sus, traversand poiana La Musetel:

Depasim poiana mentionata anterior si continuam sa mergem alene pe drumul de caruta ce duce La Troita. Intre timp, asteptand pe o bancuta la un loc de popas, vad cum coboara in poteca o caprioara, se uita la mine, se gandeste putin si se intoarce inapoi. Nu am avut cand sa ii fac poza! Dar au vazut-o si Dana si Radu care veneau din urma.

Continuam drumul si dupa vreo ora si ceva ajungem si in punctul denumit La Troita, punct in care intr-adevar este ridicata o troita si punct in care drumurile se despart: unul duce la stanga spre manastirea Turnu, iar celalalt la dreapta spre manastirea Stanisoara. Noi alegem sa continuam pe ultima varianta, paranduni-se a fi traseul cel mai scurt spre cabana Cozia.

Depasind punctul intitulat sugestiv La Troita - Dana si Radu

De La Troita drumul incepe sa mearga pe o asa-zisa curba de nivel, mai cu suisuri, mai cu coborasuri, dar in maxim o ora traversam deja paraul dinainte de manastirea Stanisoara. Cum ma apropii de manastire, incep cainii sa latre intr-o veselie, eu merg spre ei, ei tot latra, dar se dau si inapoi, si tot vacarmul asta tine pana ce iese un calugar si ii face sa taca, iar eu ma aleg cu un mar cadou.

Panouri indicatoare pe zidul manastirii Stanisoara

In poza de jos si cea de sus, manastirea Stanisoara vazuta din traseul de urcare spre cabana Cozia

La manastire intram putin in biserica si mai vorbim un pic cu parintele, asa ca abia inspre 13.30 reusim sa ne urnim in sus pe traseu. Vremea este inca frumoasa, adica nu s-a declansat deocamdata codul galben cu tente portocalii, asa ca noi mergem tare linistiti pe drum. Poteca, desi aparent merge pe curbe de nivel, incepe sa urce foarte sustinut, traverseaza cateva fire de valcel si mai departe tot urca si tot urca.

Pe poteca ce urca sustinut spre cabana Cozia - Dana si Radu

In punctul de belvedere spre vf. Bulz si Durduc - Dana si Radu

Pentru 3 ore si jumatate incepand de la manastire urcam constant, zapada isi mai schimba consistenta, asa ca mai sus avem chiar un pic de innotat, noroc insa ca poteca este deja facuta. In ultima portiune de traseu tinem muchia Vladesei, pana sa depasim zona valcelului ce patrunde spre platou printre cele doua varfuri (Bulzul si Durducul). Acolo avem de depasit o zona de cabluri, urmata de un urcus sustinut si alta zona cu multe alte cabluri. E deja o nebunie de fierotanii, drept pt. care ma incapatanez sa urc fara a pune mana pe ele, sapand din greu urme in zapada mare si afanata. Razbatem, in sfarsit, si pe masura ce urcam constatam ca s-a declansat codul galben: s-a lasat ceata si fulguieste din ce in ce mai tare, asa ca ne punem ochelarii de schi, iar cand iesim in platoul cu drumul forestier de sub vf. Ciuha Mica stihiile chiar se dezlantuie. Se dezlantuie in sensul ca ceata este la ea acasa si viscoleste destul de bine, tot acest cocktail fiind acompaniat de un vant de vreo 50-60 km/h estimez eu. Noi insa infruntam fortele naturii cu multa perseverenta, continuand pe drumul forestier la stanga, in usoara coborare, si dupa vreo 10-15 minute de mers ajungem la cabana Cozia.

Cabana Cozia intrezarindu-se prin ceata si ninsoare

In sfarsit suntem inauntru in cabana, asa ca urmeaza pe rand: palinca, ciorba, seminte, palinca, cozonac, palinca, friptura .......... a se remarca folosirea repetata a ingredientului palinca ... dupa care urmeaza pauza (palinca este de la Radu, carata special in aceasta tura intr-o sticluta de medicamente, deci nu o cantitate mare, dar suficienta pt. gustul turei). Ulterior, fiind f. devreme, vrem sa ne uitam la un film la TV in sala de mese, insa cineva mai insistent ca noi a monopolizat televizorul si l-a comutat pe un meci de rugby, asa ca plecam dezamagiti in camera. In camera, caldura mare, soba cu lemne arde de zor, Radu pune lemne pe foc (caci el nu are sac de dormit), Dana vrajeste un catel care pana la urma este convins sa intre fix 5 minute in vizita la noi in camera, iese musafirul din camera, pana la urma de la atata caldura ni se face somn si ne culcam odata cu gainile.

Dana cu prietenul ei, unul dintre cateii de la cabana: am imortalizat momentul in care a reusit sa-l convinga sa ne viziteze in camera

A doua zi dimineata hotaram sa coboram pe muchia Turneanu, ne hranim din buzunar cu ce mai avem, caci la cabana nu au decat conserve, hidratam la greu cu ceai ca sa compensam lipsa de mancare si, blindati mai bine ca in ziua precedenta, ne avantam in ceata de afara pt. a infrunta stihiile codului galben-portocaliu (devenit peste noapte). Se culege singur dupa noi si un cutu' din fata cabanei, cutu' care ne va fi ghid in momentele in care nu vom mai intui directia potecii nebatute.

Prima portiune de traseu merge pe curba de nivel, traversand o zona de padurice spre Pietrele Vulturilor, o zona cu panorame foarte frumoase cand ai vizibilitate, dar in nici un caz pe ceata laptoasa si ninsoare abundenta.

Traversand zona din Pietrele Vulturilor - Dana si Radu

Trebuie sa recunosc ca traseul nu il recunosc deloc, ceata si iarna fiind nu imi mai amintesc decat f. vag anumite pasaje, in lipsa vizibilitatii totul fiind f. nou pt. mine. Incepem sa coboram usor spre saua Rotunda, depasim si bifurcatia spre stana omonima si tinem poteca inca batuta de cei dinaintea noastra. Treptat incepe sa se contureze si muchia Turneanu, chiar daca ceata este groasa s-o tai cu cutitul, si, in acelasi timp, si noi incepem sa innotam printr-un pulvar mare cat casa in care ne afundam constant.

Coborand pe muchia Turneanu - un punct rosu si-unu negru

Bing bang printre copaci: uite semnul, nu e semnul

In curand ajungem si la bifurcatia de la stana din Turneanu, de fapt un mic refugiu sau adapost in zona despadurita a muchiei.

La adapostul de pe muchia Turneanu 

De aici constatam cu regret ca urmele batute coboara mai departe pe muchia Scortaru, si nu pe muchia Turneanu pe unde vrem noi sa continuam. Dupa o mica sedinta de grup, ramanem consecventi si vrem sa coboram pe cel mai scurt drum spre manastirea Turnu, deci ramane tot muchia Turneanu. Continuam in directia indicata de marcaj si in scurt timp identificam prin zapada nebatuta care este directia buna de mers. Tinem practic matematic muchia geografica, iar in momentele de cumpana, colegul nostru catelul de la cabana ne ajuta si o ia pe drumul cel bun ... asta pt. ca noi nu observam marcajul prea indepartat in ceata sau acoperit cu zapada. Lasam ca urmare cainele sa bata poteca, noi mergem pe urmele lui, faza asta tinand insa numai o perioada. Din pacate la un moment dat, cainele incepe sa alerge ca bezmetic prin padure, in toate directiile, ceea ce nu mai ne este de folos ... asa ca, dupa ce ma pierd o data de Dana si Radu pt. ca am urmat cainele, nu mai ascult de animalul patruped, ci urmez cu sfiintenie poteca greu de identificat, dar sigura.

Aproape de finalul traseului, ajungem la punctul de belvedere de deasupra manastirii Turnu (in fundal vazandu-se serpuind valea Oltului).

Poza de grup restrans: eu, Radu, Dana si catelu' ghid

Ultima portiune din coborarea pe muchia Turneanu este f. abrupta si este bine de tinut marcajul dat fiind multitudinea formatiunilor stancoase, peste care este bine a nu se sari. Zapada fiind insa proaspat asezata, aluneca peste stratul suport alcatuit din frunze si noroi .... alunecam pe rand fiecare, peste radacini ude, peste frunze cu namol, peste gheata de curand formata. Dupa multe cazaturi, alunecari, derapari si reporniri, ajungem in sfarsit la poarta manastirii Turnu. De aici mergem pe drumul de masina 2 km pana la podul care traverseaza Oltul si ne aduce la masina in parcare. Multumim la catelul ghid, il imbratisam cu drag si aici drumurile noastre de oameni se despart de drumul lui de catel simpatic.

Catelul care ne-a fost ghid aproape tot traseul de coborare

Mancam la motel si ne avantam pe soseaua de pe Valea Oltului care este impecabil de curata si practicabila, in conditiile codului galben care se transformase in portocaliu peste noapte. Pana aproape de Pitesti mergem normal, cu exceptia momentelor idilice de depasire a gropilor de pe ruta Rm. Valcea - Pitesti. De la Pitesti nu mai putem intra pe autostrada, deja a avut loc un accident in lant, asa ca suntem deviati pe drumul vechi ce trece prin Gaesti si Titu. Pe aici, vreme de 3 ore, vom circula cu maxim 50 km/h, calatorind fie intr-un taram de basm, cu fulgusori si ninsori feerice, fie spre iadul din centrul pamantului: rafale de vant, drum in mod constant cu zapada, pluguri care trec pe langa noi fara sa curete drumul, cam asta este caracterizarea scurta a codului portocaliu trait la fata locului.