Concursul Cupa Malinului - 29 mai 2010

Cu o saptamana si ceva inainte, pe cand inca planuiam traversarea din pasul Bratocea in pasul Predelus si mai departe in Predeal, vremea nu a tinut cu noi. Am amanat asadar proiectul si, tot cautand eu intamplator cateva chestii pe net, constat ca s-a amanat pentru a doua oara concursul de ski extrem de pe Malin. Ma uit mai bine si constat ca este fix sambata pe 29 mai, adica a doua zi.

Mi se pare o idee buna sa dau o vale pe schiuri, avand in vedere ca anul asta am schiat extrem de putin, si, mai ales, avand in vedere ca va sa ploua abia in a 2-a parte a zilei. Ii dau mesaj lui Tibi si astept sa vad ce zice, el fiind mult mai antrenat anul acesta in vai, in ciuda accidentului avut la coloana. Pana la urma ramane sa mergem pe Malin, urmand sa ne intoarcem cat mai rapid ca sa evitam ploaia si ca sa prinda Tibi o nunta.

Sambata dimineata urcam cu una din primele cabine sus (scumpa rau telecabina, vreo 29 de lei o urcare), stam pt. o mini sedinta tehnica la cabina unde ne si inscriem la concurs si apoi, cu schiurile in carca, o dam spre intrarea in valea Malinului. Am uitat sa adaug: si cu claparii de tura in picioare, adica ceva f. greu, in traducere libera.

La intrarea in vale este relativ putina lume, arbitrii inca nu au venit si se tot taraganeaza concursul asta pana in sfarsit incepe. Intre timp incepe sa vina si ceata in multe valuri de jos, dar cu putin noroc reusim sa ne strecuram aia 20 de concurenti ca sa ne dam la vale.

Evolutia mea pe vale a fost cam traumatizanta, nu in sensul ca nu mai stiu sa schiez, ca asta nu se uita, ci in sensul ca am schiat f. putin anul acesta si, ca urmare, o coborare pe o vale de abrupt cu zapada destul de moale ma munceste la picioare de innebunesc. Nu cred ca am reusit sa leg mai mult de 5 viraje, sau, daca am legat, atunci sigur m-am si balarit pe schiuri, cert este ca m-am oprit f. des, ba chiar am avut timp de vorbit si cu arbitrii, iar concurentul de dupa mine m-a si depasit, ca nah, avea bulan. Pozele de mai jos mi le-a facut Laurentiu Barza, caruia ii multumesc.

Jos in poiana Malinului am ajuns mai mult sau mai putin obosita, in mod cert zapada moale si-a pus amprenta asupra evolutiei mele artistice si tehnice, motiv pt. care am si reusit sa prind macar ultimul loc (adica 4 din 4 fete cate am fost la ski).

Zona canionului de jos, cu mai putina zapada, a trebuit sa o parcurgem partial pe schiuri, apoi partial in descatarari. Nu a fost tocmai usor, caci cu clapari de tura si cu schiuri dupa noi nu am inaintat tocmai cursiv.

La saritoarea cea mare dinainte de retragerea din firul Malinului Tibi chiar m-a ajutat cu o cordelina suplimentara, pt. ca eu sa pot ajunge la cordelina montata undeva mai jos de salvamont. Schiurile le-am dat jos printr-o gaurica a saritorii, motiv pt. care inca si acuma pantalonii mei sunt plini de noroiul zonelor pe unde m-am tarat.

Saritoarea cea mare din partea inferioara a vaii (inainte de canionul de jos)

Pe retragerea din vale am avut montata de catre salvamont o semicoarda, moment in care m-am tinut vorba aia si cu dintii de ea, nu de alta, dar cu schiuri in spate nu aveam un echilibru decat extrem de instabil.

Rapa de urcat la retragere, asigurata cu semicoarda (mai exista varianta de urcare prin Hornul Pamantos, mai dificil insa dupa parerea mea, chiar aluneca tot pamantul la vale)

Coborarea spre poiana Costilei a fost rapid executata, iar mai departe spre Gura Diham am luat si eu in sfarsit cunostinta cu Drumul Fanului - varianta directa spre Gura Diham: o poteca mai mult sau mai putin vizibila care se face din drumul marcat, undeva la stanga cum cobori, cam dupa o treime din parcurgerea traseului. La Gura Diham am mancat o ciorba si apoi a inceput o ploaie torentiala, ne-am suit in masina si am venit acasa.