Somewhere, I'm over the rainbow: Dealul cu drum si vf. Moroianu

Dupa ce am parcurs culmea Pricopanului in prima zi, imi amintesc ca era un traseu marcat care urca pe valea Racovei pe undeva si sunt foarte dornica sa il descoperim. Mergem cu masina din satul Greci pe un drum de caruta pe care, intr-adevar, gasim si marcaj, asa ca cel putin pana acuma suntem pe drumul cel bun. Ajungem spre capatul drumului, din ce in ce mai prost, si parcam in camp in fata unor placute mari indicatoare cu Parcul National Macin. De aici va pleca marcajul nostru si sunt foarte incantata ca am identificat inca un traseu nefacut in acesti munti cu un specific aparte.

Drumul incepe foarte frumos printre flori si pe la umbra, poteca de basm urca domol spre culmile insorite ale muntelui, dar acuma dimineata este inca racorel si bine, pe cand mai tarziu, numai noi stim cat o sa tragem de caldura. Si apa in nici un caz nu se va gasi pe acolo.

Urcam pe dealul cu Drum, cam asta este denumirea locala a traseului nostru si, in scurt timp, dupa cateva serpentine prin padure vom iesi la soare. Eu sunt incantata ca am panorame de pozat si ca e soare, dar tata nu este foarte entuziasmat de caldura care ii vine de sus in cap.

Din curba Dealului cu Drum, vedere spre varful Calcata si in fundal varful Ghinaltu (cel de sub vf. Tutuiatu)

Din curba Dealului cu Drum, vedere spre vf. Moroianu (cel impadurit pana aproape sub varf, unde este o poienita)

Din curba Dealului cu Drum, vedere spre muchia pe care urcam si care duce pe undeva pe langa varful Cartalu (cel din fata noastra)

Tot urcam pe poteca ce merge drept in fata prin soare, pozez un sarpe pe o stanca, desi nu prea imi face placere lighioana si, la un moment dat, incep sa recunosc din ce in ce mai aproape valea Racovei si vf. Calcata pe care am fost in tabara de catarare.

Din Dealul cu Drum, vedere spre varful Calcata (in stanga) si varful Cartalu (in dreapta)

In acelasi timp, imi amintesc ca atunci cand a venit rangerul sa ne amendeze ca ne cataram in parc national, a venit pe undeva pe o poteca din dreapta cum stateam noi la peretii de catarare din valea Racovei. Acuma valea Racovei si vf. Calcata sunt in stanga noastra cum urcam, deci prima poteca in stanga pe curba de nivel pe care o intalnim trebuie sa fie brana cu pricina spre zona de catarat, deci este clar ca ne va duce spre valea Racovei si spre vf. Calcata.

Brana de pe valea Racovei este la inceput destul de vizibila si clara

Desi brana este lata si clara la inceput, nu mai reusesc sa ajung chiar la peretii de catarare stiuti de mine, la un moment dat se fac mai multe potecute si le imbarlig eu pe undeva. Avantul oricum ne este taiat inca de la intrarea in brana de prima broasca testoasa pe care o vedem, un puiut mic cat palma unui om, o miniatura de broscuta. Dupa ce ne delectam cu broscuta si o pozam, continuam drumul cu alt tonus. Desi ratacesc putin curbele de nivel, se deschide totusi la un moment dat o panorama frumoasa si ma re-orientez in traversare catre varful Calcata.

Valea Racovei in traversare spre varful Calcata care o strajuieste pe de-o parte

Cu o caldura deja apasatoare deasupra capului reusim sa urcam pe pantele inierbate de sub vf. Calcata si ajunsi sus avem o panorama superba. Se vede in stanga vf. Moroianu si drumul care duce fix pana sub el (ceea ce ne va ajuta foarte mult in orientare mai departe) si se vede si varful Tutuiatu si Ghinaltu, unde vom merge maine.

Vedere de pe varful Calcata spre varful Cartalu si in fundal varful Moroianu

Cuceritorii varful Calcata (tata vorbea cu mama la telefon in poza)

Vedere de pe varful Calcata spre satul Greci care este vizibil peste tot din muntii Macin

Vedere de pe varful Calcata spre varful Tutuiatu (dreapta) si varful Ghinaltu (stanga despadurit)

De pe varful Calcata incercam sa iesim in drumul de asa zisa creasta al Macinului, adica un mare drum de caruta care merge prin padurea ce imbraca toata coama muntelui. Dibuim cu greu o carare care se face pe undeva prin stanga vf. Calcata cum pleci de la el, este si un marcaj cu galben pe el pe care mi-l amintesc din ture trecute si, dupa ce reusim iarasi sa ne pierdem, reusim sa ajungem in drum tinand pur si simplu directia prin padure. Pierdutul este totusi un element firesc pe acest taram, avand in vedere ca drumuri si poteci se intretaie la tot pasul si este foarte usor sa treci de pe una pe alta, fara sa iti dai seama, daca nu stii exact in ce directie trebuie sa o iei. Ba uneori este chiar greu sa iti dai seama si de unde ai venit, fiind atatea poteci. Ajungem in drumul de creasta (dovada este ca are dita' mai marcajele pe el) si acuma macar putem intui pe unde suntem.

Mergem putin pe acest drum si la un moment dat mi se pare mie ca face o poteca la dreapta, mergem pe ea, mai facem cunostinta cu o testoasa, in scurt timp ne dam seama ca am atins si urmatorul varf al Macinului, si anume varful Cartalu.

In poza de jos si cea de sus, vedere de pe varful Cartalu spre varful Calcata si in fundal vf. Tutuiatu si Ghinaltu

O panorama foarte frumoasa de pe varful Cartalu. Varful este foarte mic si de fapt sunt cateva stanci pe care stam aici iesiti din desisul padurii, dar suficient cat sa avem timp sa ne orientam si sa vedem ca drumul de creasta strapunge padurea (dunga care taie diagonal padurea in poza de mai jos) si ajunge sub varful Moroianu mai departe.

Vedere de pe varful Cartalu spre varful Moroianu (dunga din stanga sus prin padure este drumul de creasta ce ajunge sub varf)

Ne reafundam in desisul padurii incercand totusi sa tinem directia buna, iesim in drumul de creasta din nou si o luam la dreapta cum venim noi de pe varful Cartalu. Peisajul padurii se schimba si nu mai avem o padure deasa ca inainte, ci o portiune rara, de' zici ca cine stie unde ajungi - mie imi sugereaza Padurea Spanzuratilor.

Ajungem si in poiana de sub vf. Moroianu, vf. care descopar care are de fapt doua varfuri - Moroianu I si Moroianu II, asa ca deocamdata urcam pe cel sub care ne-a scos drumul de creasta, adica urcam pe Moroianu II.

Vedere de pe varful Moroianu II spre varful Secaria (de aici incepe sa se coboare din creasta Macinului)

Vedere de pe varful Moroianu II spre varful Moroianu I (primul Moroian l-am depasit pe curba de nivel prin padure)

Ne decidem totusi sa mergem si pe varful Moroianu I, asa ca sa stiu ca am urcat o data in viata toate varfurile din Macin. Coboram pe unde am urcat pe vf. Moroianu II si din sa, identificam o poteca ce coboara pe vale si care pare-se ca ar avea un marcaj sters de vremuri, apoi incepem sa urcam mai departe spre vf. Moroianu I - ultimul varf pe ziua de azi.

Uitandu-ma de pe varful Moroianu II spre Iacobdeal (formatiunea mai proeminenta din campia aceea inverzita)

Tata urcand spre varful Moroianu I, in fundal observandu-se Iacobdeal

Vedere de pe varful Moroianu I spre varful Moroianu II, de unde venim noi

Vedere de pe varful Moroianu I spre varful Ghinaltu si Tutuiatu in fundalul foarte indepartat

Coborarea de pe creasta muntelui si pana la baza lui a fost insa o chestiune mai delicata. Am coborat de pe vf. Moroianu I spre saua ce-l desparte de fratele sau, vf. Moroianu II, si de acolo am prins un fir de poteca spre vale, care, speram eu, sa ajunga bine-mersi jos in vale la campie. Cert este ca, imediat dupa ce incepem sa coboram din sa, intram intr-o padure, de' aveam impresia ca va fi totul bine si frumos, o poteca domoala la vale prin padure. Dar poteca si padurea se termina si nu mai intrevad decat o curba de nivel in partea dreapta cum cobori. In jos, pare-se ca este gol, drept pt. care ma duc pe curba de nivel sa investighez acest gol de sub noi, gol care de pe margine incepe sa se umple si apare brazdat de un horn, o brana si mai jos de un picior continuu inierbat - picior care chiar duce la campia de jos. Tata la inceput nu vrea sa coboare, ca zice ca este riscant, dar cand ma gandesc mai bine la cat avem de mers inapoi pe acelasi drum, ma duc sa investighez mai bine hornul si mi se pare chiar foarte bine de coborat. Nu prea mi-e mie clar daca va mai fi vreo ruptura de panta dupa horn spre piciorul inierbat, dar daca hornul este cel mai fioros pasaj de pe aici, atunci nu poate fi mai rau mai departe.

Tata coborand pe hornul care parea foarte fioros vazut de sus - de fapt era doar o panta cu cateva praguri lejere si iarba

Vedere de la baza hornului in directia vaii Carada (vale pe stanga cum coboram noi)

Tata la sfarsitul zonei de horn, indreptandu-se spre zona de brana identificata de mine

Vedere de pe brana inierbata spre valea Carada (unde sunt stancile alea)

Dupa ce terminam de coborat hornul ne indreptam cu pasi marunti spre o potecuta care merge pe o brana pe langa perete. Brana la inceput pare ingusta, avand peretele in stanga si padurea in dreapta, dar este si foarte scurta, dupa ce facem cateva zeci de metri iesim deja din padure si vederea ni se deschide numai bine asupra piciorului inierbat, care este presarat si cu stanci din loc in loc. Incepem sa coboram pe muchia de stanci cu iarba si altitudinea ne scade considerabil, avand in permanenta in stanga noastra valea Carada (probabil valea are mai sus saritori mari si d-asta nu exista o poteca de acces pe aceasta vale in saua Moroianu). Ajunsi la capatul piciorului, in spatele nostru se deschide si mai spectaculoasa toata valea Carada, eu fac poze innebunita de frumusetile ce ma inconjoara, tata culege linistit niste flori sau nu stiu ce plante ca sa ii duca lui mama pt. ceai.

Valea Carada in toata frumusetea ei cu randuri succesive de pereti de stanca

Dupa ce terminam de coborat piciorul cu stanci mai intram intr-o padurice, o traversam si ajungem intr-o mare poiana descendenta - poiana pe care o vazusem eu de sus de cand ma uitam pe deasupra hornului si incercam sa identific un traseu de coborare spre drumul de caruta.

Portiune de poiana presarata inca cu zone stancoase din loc in loc in coborarea noastra

Traversam in coborare si poiana la baza careia se mai afla niste siruri de stanci, viram usor la dreapta si intram numaidecat intr-o padure sinistra, o padure foarte deasa, si asta nu este totul, o padure cu un soi de copaci de talie medie, dar cu tepi, de' nu puteai sa te strecori pe nicaieri ca sa treci de ei, ca te intepau, de' te innebuneau. E foarte frustant sa mergi prin padurea asta, sa vezi la 10 m in fata ta drumul de caruta clar si sa nu poti ajunge la el, pt. ca te inteapa copacii cand vrei sa treci de ei. Reusim pe un traseu mai ocolit sa depasim tepii copacilor si ajungem la drumul de caruta ce ne va duce la masina si mai apoi la locul nostru de campare.