Traversarea pas Bratocea - pas Predelus - cab. Susai - 5-6 iunie 2010

Un vis implinit ! Am reusit, in sfarsit, traversarea din Pasul Bratocea, peste muntii Grohotis, trecand prin Pasul Predelus si, de acolo, peste muntii Neamtului la cabana Susai, respectiv Predeal. Aceasta traversare face parte, de fapt, dintr-un proiect mai amplu, intitulat alegoric 'Marile traversari,' proiect care include in aceasta vara parcurgerea mai multor traversari, ca de ex: pas Bratocea (peste m-tii Grohotis) - pas Predelus (peste m-tii Neamtului) - Predeal, Valea Stanii (m-tii Ciucas) - Tabla Butii - Poarta Vanturilor (m-tii Siriu), o traversare prin Leaota care este inca in proces de gandire si, nu in ultimul rand, traversarea din m-tii Iezer in m-tii Fagaras prin celebra culme Mezea-Otic, traversare aflata, de asemenea, in profund proces de gandire a logisticii si mai ales de cantonamente intense.

Dupa o atenta supraveghere a vremii pe meteoblue.com, in sfarsit, in we se anunta vreme buna, doar cu ceva ploaie sambata dupa masa. Am stat eu cu Radu pe bara we trecut (de fapt eu am fost sambata la concurs la Malin totusi), dar we asta rupem pisica in doua. Zis si facut, pentru inceput, reusim sa bagam toata lumea in sperieti, de' nu mai vrea nimeni sa ni se alature la o asemenea tura cu alura de balaur: mers cu microbuz, cu ia-ma nene (ce-i aia ?!), carat si dormit la cort, intors nu se stie cu ce, dormit nu se stie bine unde, mers nu se stie cate ore de traseu - mult prea multe necunoscute, ca sa nu mai adaug ca nici nu stiam unde avem puncte de apa pe drum, noroc ca e primavara la munte si curgeau izvoare peste tot intr-o fericire.

Ma vad sambata de dimineata cu Radu in fata garii Basarab, la matinala ora de 6.00 a.m., de unde in 5 minute ajungem la frumoasa si moderna autogara IBM Kennedy, de unde abia la 6.25 a.m. reusim sa ne imbarcam in microbuzul de Cheia.

Radu asteptand nerabdator printre calatori: „Nu mai trage la peron microbuzul ala odata ?!”

In sfarsit, plecam ! Trebuie sa recunosc ca am ceva emotii pentru tura asta, emotii pentru ca de fapt nimic nu este clar (nici macar puncte de GPS pentru marile bifurcatii nu avem) si alte emotii, pentru ca imi doresc foarte mult sa ajung in niste locuri in care, dupa parerea mea, cred ca ajung o data in viata. Nu cred eu ca o sa fac tura asta asa in fiecare an, doar de placerea de a strabate 50 de km pe we dintr-un munte intr-altul.

Microbuzul opreste rapid in Valenii de Munte si in Maneciu, iar la ora 9.10 a.m. ne lasa in Cheia, la 1 km de centrul orasului, acolo unde DN1a continua la dreapta spre pasul Bratocea. Ne postam vis-a-vis de manastirea Cheia intr-o curba cu un mic intrand unde sa poata opri masinile, scot foaia A4 elegant scrisa de acasa cu „PAS BRATOCEA” si o arat zambitor la masinile care trec. Nu apuc sa o arat la 2-3 masini ca aud un claxon din spate ?! Oprise o masina, dar noi, neincrezatori cum suntem, daca masina a trecut in viteza pe langa noi, nu ne-am mai sinchisit sa ne uitam sa vedem daca opreste. Ne rostogolim fericiti rapid spre masina si ghici cine este soferul: Ionut Banica, amicul alpinet care tocmai ce ma refuzase si nu a mai venit cu noi in tura. Eh, macar isi scoate parleala ca nu ne acompaniaza cu prezenta sa distinsa si ne va duce drept pedeapsa pana sus in pas, asta ca sa aiba si el o contributie prin absenta la marea traversare.

Pasul Bratocea - punctul nostru de plecare in traseu

Ziua 1: Pasul Bratocea (altitud. 1263 m) – urcare Plaiul Sterp prin padure – viraj dreapta si urcare in culmea principala a m-tilor Grohostis - drum de creasta pe langa vf. Bobul Mic (altitud. 1752 m) – in jur de 1750 m altitud. viraj dreapta si coborare culmea m-tele Vaii Negre – in jur de 1500 m altitud. iara viraj dreapta, coborare si urcare m-tele Cioara (altitud. 1412 m) – coborare si urcare pe langa vf. Urlatelul (altitud. 1502 m) – coborare si urcare pe sub vf. Sloeru-Marcosanu (altitud. 1592 m) – coborare pana in saua de sub vf. Sloeru-Marcosanu (~ altitud. 1500 m) – montat si dormit la cort

Multumita lui Ionut care ne-a motorizat pana in pas, la uluitoarea ora de 9.30 a.m. suntem in Pasul Bratocea (altitud. 1263 m) si pornim la drum pe banda rosie ce duce in inima muntilor Grohotis. O perioada urcam prin padure pe Plaiul Sterp, padure care se dovedeste a fi destul de frumoasa si, de asemenea, destul de absenta in memoria mea de acum 3 ani, cand am facut tura cu Emi Cristea & co pana pe vf. Bobul Mic.

Mai mergem ceva vreme pana iesim la golul alpin, imediat in dreapta, inainte de iesirea din padure, fiind un abundent izvor de apa, unde alimentam cu spor (caci eu nu aveam apa deloc). Izvoare de apa am mai gasit insa pe drum, pt. ca acum este primavara si tot pamantul este imbibat cu apa de la zapezile proaspat topite.

Ajunsi la gol alpin continuam poteca de latimea unui drum forestier care merge pe sub muntele si Coltii lui Babes si care, pe masura ce avanseaza, ne ofera privelisti incantatoare spre m-tii Ciucas pe care ii lasam in spate.

Poteca trece si pe langa o turma de oi, de fapt noi cam trecem printre oi, ca alta varianta nu aveam si, culmea, scapam fara prea multe latraturi si de dulai.

In poza de jos si cea de sus, singura turma de oi intalnita la propriu in tot traseul 

(si noi care credeam ca ne vor face terfelita dulaii de la stane pe aceasta mare traversare)

Dupa ce depasim Coltii lui Babes, la intersectia drumului cu traseul ce coboara la stanga pe Fata lui Gherghel, noi facem dreapta pentru a ne orienta spre urcarea pe vf. Bobul Mic.

Radu sub Coltii lui Babes, inainte de bifurcatia Fata lui Gherghel - vf. Bobul Mic

Radu urcand spre vf. Bobu Mic (in fundal fata lui Gherghel)

Din sa tinem tot dreapta pentru a ocoli un platou destul de vast care ne desparte de varful Bobul Mic, mergem pana intr-un fel de ce-a de-a doua sa, de fapt abia acuma in creasta principala a muntilor Grohotis, si abia in aceasta creasta viram stanga. In scurt timp depasim vf. Bobul Mic, pe care insa nu mai urcam, caci norii negrii sunt destul de amenintatori si deja din dreapta vedem venind din vale valuri de ceata. Cocktailul perfect, evident, cum nu se putea mai bine ! Abia reusim sa mergem putin pe creasta Grohotisului (vorba vine creasta - dita' mai platoul multi-directional al Grohotisului), ca vine o ceata de nu mai vedem decat poteca pe care mergem ! Multe momente de semne de intrebare ??????????????????????????????????????

Ultimele momente de vizibilitate in vastul platou de creasta al m-tilor Grohotis

Uitasem sa spun ca, odata cu aparitia golului alpin, a aparut insa si disparitia marcajului, il mai vedem doar asa de cateva ori in semn de adio pana in dreptul varfului Bobul Mic, dupa care salutare si drum bun, de aici va descurcati fara marcaje si fara puncte de GPS, doar cu busola si cu harta. Si acum dintr-o amarata de harta frumos colorata, trebuie sa incep sa ii citesc lui Radu si sa ii descriu traseul pe care il avem de urmat, de' parca as mai fi fost vreodata pe acolo. E drept, ca as fi putut sa il pre-vizualizez in Google Earth acasa, dar mi-a fost lene, m-am rezumat numai la harta.

Cum afara este insa ceata, degeaba citesc eu harta, ca nu pot sa imi iau punctele de reper. Ne tot fataim pret de vreo ora in zona dintre vf. Bobul Mic si vf. Grohotisul. Stiu clar de pe harta ca in aceasta zona se face bifurcatia la dreapta spre culmea Muntelui Vaii Negre, culme care ne duce spre dorita noastra traversare, dar nu intrezaresc nicidecum culmea prin ceata. Radu tot insista ca el are punctul de GPS de la Susai si ca sa mergem asa, pur si simplu la dreapta, de parca am fi traversat doar o vale si am fi ajuns la Susai. Nestudiind harta, el nu stie saracul ce serpentine va trebui sa facem pana sa ajungem la Susai. Ii explic ca nu se poate cap compas Susai si ca nu putem inainta pe ceata asta, mai ales ca pe dupa-masa se anunta si ploi. Punem cortul si dormim pana la fereastra de vreme buna, caci stiam eu ca duminica se anunta un senin bec de invidiat. Radu nu prea vrea, se plictiseste sa faca pe casnica de la amiaza in jurul cortului, eu insa rabdatoare si obisnuita cu d-ale casei, ma gandesc linistitor ca o sa stau sa citesc restul zilei bagata in sacul de dormit, macar ca nu orbecai pe ceata.

In momentul in care ne hotaram sa cautam un loc de cort, la un moment dat se ridica putin ceata si vedem o culme care coboara in zare in partea dreapta. Asta este culmea cautata, hai repede spre ea ca sa nu o ratam. Mergand insa spre culmea vag intrezarita in ceata, imi dau eu seama ca aceasta culme coboara fix de sub vf. Grohotisul si nu este bine, culmea dorita de noi trebuie sa fie deja undeva in spatele nostru, si este clar pozitionata pe harta mai sus de saua dintre vf. Bobul Mic si vf. Grohotisul.

Vedere spre varful Bobul Mare

Vedere spre varful Grohotisul

Mergand ca directie spre vf. Grohotisul, arunc o privire in spate si vad prin ceata si culmea cautata de noi, ii zic lui Radu si ne intoarcem inapoi incercand sa o identificam pe ceata. Imi aduc aminte ca, dupa ce am trecut de vf. Bobul Mic, am vazut o poteca destul de clar conturata virand puternic dreapta, dar nu ne asteptam sa fie atat de repede bifurcatia. Acuma insa, intersectand poteca ce incepe deja sa coboare pe culme, imi dau seama ca acolo ar fi trebuit sa o facem la dreapta. Primul mare viraj de 90 de grade din traversare !

In poza de jos si cea de sus, se vede partea superioara a culmii Vaii Negre, pana se intra in culmea matematica propriu-zisa

Coborand un pic reusim sa ajungem sub valul de ceata in care orbecaisem o ora dupa poteca nemarcata, identificam si drumul cum coboara pe toata culmea Muntelui Vaii Negre si identific destul de neclar inca in ceata din zare si legatura mai departe la dreapta, prin m-tele Cioara si Urlatelul, spre vf. Sloeru-Marcusanu (ultima mare altitudine inainte de coborarea spre pasul Predelus). Acuma, cu traseul cat de cat identificat si la fata locului, parca mai creste inima in mine si incepem sa mergem mai departe, cat ne-o permite vremea pe ziua de azi.

Culmea Vaii Negre, in fundal dreapta fiind piciorul ce intra in padure si traverseaza spre poiana m-telui Cioara

Incepem coborarea pe poteca ce coboara in lungul culmii Vaii Negre si incerc sa imi iau puncte de reper sa stiu unde sa virez din nou dreapta spre m-tele Cioara, in caz ca vine iarasi ceata peste noi. Era ultimul lucru pe care mi-l doream: sa fac aceasta traversare orbecaind pe ceata ! De fapt, cred ca daca ceata ar fi persistat, ar fi fost un semn clar ca nu este cazul sa continuam acest traseu, mult prea mult bazat pe orientare la fata locului dupa formele de relief, adica vai si culmi.

In zona celui de-al doilea punct de bifurcatie: Radu avand in fundal culmea Vaii Negre si vf. Grohotisul

In scurt timp ajungem in platul de la finalul muchiei Vaii Negre si ne indreptam increzatori spre o poteca care coteste vizibil pe curba de nivel spre dreapta. Drumul de caruta care ne-a coborat din culmea Vaii Negre continua inainte (avand directia Susai), insa acest picior va sfarsi printr-o abrupta coborare in valea Doftanei si gata. Noi insa virand dreapta vom aborda drumul care coboara si urca cel mai putin posibil spre pasul de trecere din m-tii Grohotis in m-tii Neamtului: pasul Predelus.

La bifurcatia spre m-tele Cioara si Urlatelul facem o pauza de masa de vreo jumatate de ora si ma uit cu regret la norii negrii care pun intr-o umbra gri tot muntele. Totul este mohorat si sumbru in amenintarea acestor nori. Noroc ca macar ne putem orienta la fata locului, fara sa mai orbecaim.

Punctul de bifurcatie din culmea Vaii Negre spre m-tele Cioara (in fundal se vede usor poteca pe curba de nivel pe care o vom urma la dreapta)

Ultimii metri pana sa coboram in padure, in fundal vazandu-se poiana m-telui Cioara - urmatoarea noastra tinta

Continuam pe noua poteca care marcheaza deja al doilea viraj puternic dreapta din traseul nostru de traversare. Poteca la inceput merge pe curba de nivel si intra in padure, numai ca, la un moment dat, dupa ce depasim o mica poienita, reintra in padure si incepe sa coboare, si coboara, si coboara !

Radu carteste si nu ii place deloc cat coboram, eu ma uit pe harta si vad abia acuma ca intr-adevar trebuie sa coboram pana la o sa vreo 200 de m diferenta de altitudine. Radu nu ma crede deloc, tot sustine ca ar fi trebuit sa o tinem drept si ca ajungeam la Susai. Mai coboram o perioada si in sfarsit trecem de saua impadurita si incepem sa urcam, intrezarind printre copacii si poiana m-telui Cioara. Cand ajungem in poiana, surprize, surprize: cer senin si soare, sa nu imi vina sa cred.

Poiana asta a m-telui Cioara nu este insa o poiana orizontala si ea, ca toate poienile, nuuuuuuuuu, e o poiana cam ca Poiana Inchisa din Piatra Craiului, adica o poiana in panta, pe care pentru a o traversa trebuie sa urci de-ti ies ochii din cap. Si panorama incepe sa fie insa pe masura, iar soarele ne mobilizeaza si risipeste toate sovaielile din noi legate de traseu.

In poza de jos si cea de sus, vedere din poiana m-telui Cioara spre culmea Vaii Negre

Trebuie sa recunosc ca ajungem destul de greu in partea superioara a poienii, una la mana pt. ca poiana este f. mare si nu stim in ce directie trebuie sa o traversam, doi la mana pt. ca se vede superb tot traseul parcurs de noi pana acuma si ne tot oprim sa admiram.

In capatul de sus al poienii m-telui Cioara intram intr-o mica alta padurice care brusc coboara foarte abrupt. Vad insa jos saua impadurita prin care trebuie sa trecem spre m-tele Urlatelul si cobor cumva la ea si dam jos intr-un mic luminis. Luminisul il strabat spre stanga, acolo unde in sus se vede o curba de nivel urcatoare tot spre stanga. Pe masura ce urcam pe muntele Urlatelul peisajul devine din ce in ce mai spectaculos si ni se dezvaluie mare parte a traseului parcurs pana acuma. Un mare, foarte mare „S.”

Traversam pe curba de nivel m-tele Urlatelul si vedem in fata vf. Sloeru Marcusanu, tinta noastra finala de astazi, caci deja orele sunt inaintate, dar noroc ca vremea este din ce in ce mai buna, desi unii nori negri mai sunt inca insistenti si nu vor deloc sa se dea batuti.

Deasupra noastra insa pluteste un gol de cer senin care ne incalzeste nu numai pe noi fizic, dar si speranta din inimile noastre cum ca vom duce la bun sfarsit aceasta traversare.

Vedere spre valea Doftanei din m-tele Urlatelul

In poza de jos si cea de sus, vedere spre vf. Sloeru Marcusanu din m-tele Urlatelul

Traversam pe curba de nivel cu usoara orientare spre stanga si muntele Urlatelul si intram in ultima traversare prin padure, traversare care ne scoate fix pe un fir de vale unde vedem apa clipocind prin iarba. Identificam un izvor, cam mlastinos el, dar cu apa limpede pe alocuri, refacem plinul si incepem sa urcam mai departe panta abrupta a ultimului urcus pe ziua de azi: varful Sloeru Marcusanu.

Valcelul cu izvor de sub varful Sloeru Marcusanu

Urcusul pare mai anevoios acuma cu 2 litrii in plus de apa in spate, intram sub incidenta unui plafon de nori care scad brusc temperatura ambienta, ne imbracam si privim cu jind inapoi la plaiurile parcurse astazi si concluzionam prima maxima a turei: suntem in plina desfasurare a traversarii marelui S, da' un S f. intortocheat, nu gluma. Traversarea asta este formata de fapt numai din viraje la 90 de grade si bifurcatii pe care, daca le ratezi, mergi mult si bine pana sa iesi undeva. Nu este o culme propriu-zisa pe care o tii si te scoate in pas, nuuuuuuuuu, trebuie mereu sa fii pe faza sa nu pierzi marile viraje hotaratoare ale turei.

Urcand spre vf. Sloeru Marcusanu, avand in fundal m-ti Ciucas

In poza de jos si cea de sus, panorame spre creasta principala a m-tilor Grohotis de sub vf. Sloeru Marcusanu

Varful Sloeru Marcusanu il salutam din mers si tinem pe curba de nivel trecand pe sub el, il lasam pt. maine dimineata, caci acuma suntem prea obositi, si, ca urmare, coboram in prima sa de sub varf in directia noastra de mers si stabilim locul de cort. Gasim o zona mai fara galme, caci tot traseul a fost de fapt un drum plin de galme de iarba, nicidecum o poteca batuta si buna de mers ca la plimbare, montam repede cortul, ne punem pe mancat ca sa avem energie maine dimineata si bagam somn de voie dupa clasica poza de apus. Saua a fost destul de ferita de vant, din punctul nostru de cort vazand simultan m-tii Grohotis, un pic de m-tii Ciucas, m-tii Neamtului (vf. Paltinul) si un pic din m-tii Piatra Mare. Hotel de 3 stele, ce sa mai vorbim, mai ales cu vedere la apus.

Ziua 2: urcare pe vf. Sloeru Marcusanu (altitud. 1592 m) – revenire in sa la cort – coborare culmea m-tele Prisciu – viraj dreapta prin padure spre Pasul Predelus (altitud. 1298 m) – urcare pe Piciorul Predelusului 500 m diferenta de altitudine – saua Paltinului (altitud. 1800 m) – drum de creasta spre vf. Turcu (altitud. 1833 m) – coborare culmea Lacul Rosu – Lacul Rosu - coborare in Valea Azugii si urcare la cabana Susai – coborare in Predeal

Duminica dimineata reusim sa ne trezim destul de devreme, nu prea ne este foame, abia daca ciugulim cate ceva mai mult de forma si hotaram sa urcam rapid pana pe vf. Sloeru Marcusanu, pe care il ocoliseram cu o seara inainte. Fara rucsaci in spate merge mult mai usor si ajungem imediat pe varf, unde, intra-devar, panorama este de exceptie, pacat ca soarele ne cam bate din fata, dar bine macar ca este soare.

Vedere de sub vf. Sloeru Marcusanu spre m-tii Piatra Mare

Vedere de pe vf. Sloeru Marcusanu spre m-tii Ciucas

In poza de jos si cea de sus, vedere de pe vf. Sloeru Marcusanu spre m-tii Grohotis (poza cu Radu), respectiv m-tii Neamtului (poza cu mine)

Coboram de pe varful Sloeru Marcusanu, ajungem in sa si ne apucam de strans cortul, astfel incat pe la 9.45 a.m. incepem sa ne miscam in continuarea traseului de ieri.

Poza de grup restrans: eu si Radu la cort in saua de sub vf. Sloeru Marcusanu

Tinand drumul destul de clar conturat ce coboara de pe varf, coboram cautand locul unde acesta va intra in padure spre pasul Predelus. Drumul mai face cateva curbe, care desi nu au o directie promitatoare, la final coteste puternic dreapta si coboara fix pe culmea ce ajunge in pasul Predelus.

In poza de jos si cea de sus, coborand spre pasul Predelus

Chiar inainte de intrarea in padure este pe stanga si un izvor, unde oprim pentru a alimenta cu apa.

La intrarea in padure spre pasul Predelus - zona izvorului generos

Padurea ce merge pe culme spre pasul Predelus este f. frumoasa, drumul este lat, desi anevoios, nu este o poteca f. batuta si circulata, dar deja ne-am obisnuit ca de fiecare data sa ocolim cate un copac cazut, cate o mare balta plina de namol, sau pur si simplu galme inierbate prominent crescute.

In scurt timp ajungem si in pasul Predelus, trecand pe sub linia de inalta tensiune ce traverseaza pe acolo muntii din valea Doftanei spre Doftana Ardeleana, traversam si noi muntii, dar din Grohotis in Neamtului si incepem urcarea care ne va munci de acum inainte vreo 2 h pana in saua Paltinu.

Pasul Predelus vazut din m-tii Grohotis

Pasul Predelus vazut deja din m-tii Neamtului

Urcarea pe piciorul Predelus se face mai intai prim padure, ca sa fie asa simetric cu coborarea spre pas de pe partea cealalta din m-tii Grohotis. Iesim insa in scurt timp la gol alpin si incepem sa cuprindem toate zarile cu privirea: m-tii Grohotis, Valea Doftanei si Doftana Ardeleana. In sus avem de urcat vf. Paltinu, un pic mai departe vedem o stana si incercam sa socializam cu catelu' (dragut catel de altfel).

Piciorul Predelus este foooooooooarte luuuuuuung si mi s-a parut f. greu de urcat, nu atat pt. ca aveam rucsaci sau nu, ci mai ales pt. ca nu este un drum sau poteca clara care sa urce pe culme, se intrevad doar din cand in cand niste urme de drum, urme adesea acoperite si inghitite de galme de iarba prin care iti afunzi in mod repetat piciorul, si pe urma te redresezi, si iar te afunzi, si iar te redresezi, si tot asa. Urcam f. greu, nu stiu de ce, dar mi se pare interminabil drumul, nici macar nu mai imi pun problema sa urc pe varf, ci cu siguranta curba de nivel, destul de urcatoare si ea, va fi cea mai indicata optiune.

Tot piciorul Paltinului, pana sus in varful omonim

La un popas pe piciorul Predelusului, privind spre Doftana Ardeleana

In poza de jos si cea de sus, urcand pe piciorul Predelus, vedere spre valea Doftanei, respectiv Doftana Ardeleana si m-tii Grohotis de unde venim

In circa vreo 2 h reusim sa ne apropiem si noi de saua finala a Paltinului, sa care marcheaza finalul urcusului celui extenuant pe piciorul Predelusului.

Ultimele sute de metri din piciorul Predelus

Izvorul de sub saua Paltinului (se ia punctul de GPS !)

Pe la ora pranzului ajungem si noi in saua Paltinu, ma pravalesc instant sa mananc, caci mi-e o foame de lup dupa marea ascensiune si dupa dieta numai cu napolitane de dimineata. Este tare frumos sa stai si sa mananci acolo sus, vazand in toate zarile numai munti. Este un pic racoare si in acelasi timp te prajesti de la soare – combinatia perfecta. Suntem fericiti in saua Paltinu, cu vf. Paltinu si valea Doftanei in fundal (respectiv piciorul Predelus)

Din saua Paltinu o luam pe sub varful omonim pe poteca de creasta, de data asta chiar cu forma de creasta (nu ca cea din Grohotis care este mai mult un culmeo-platou), avand tinta varfului Turcu, de unde urmeaza sa incepem coborarea finala.

Mergand spre varful Turcu, f. recomandat pt. enorm de multe panorame

In drum spre vf. Turcu depasim vf. Paltinului (in fundal)

Si aproape de vf. Turcu, vedem vf. Neamtu in departare

Imediat ce creasta face bucla pe sub vf. Paltinu incep sa ni se deschida in fata o multitudine de panorame, iar din saua dintre vf. Turcu si vf. Paltinu si de pe vf. Turcu propriu-zis vezi de fapt toate masivele muntoase din zona: se vad clar acuma muntii Ciucas si pasul Bratocea de unde am plecat noi, Bucegii si Craiul nu mai vorbim, in zare rasare si Iezerul cu un plafon de nori negricios ce-l strajuieste temeinic, apoi in dreapta vedem bine si clar m-tii Postavaru si Piatra Mare.

Vedere de pe varful Turcu spre m-tii Postavaru si Ciucas

Vedere de pe varful Turcu spre m-tii Bucegi si Piatra Craiului

Vedere de pe varful Turcu spre m-tii Ciucas

Pe varful Turcu oprim cativa ATV-isti din goana lor nebuna si ii intrebam pe unde au urcat, caci noi nu stim f. bine pe unde sa coboram. In afara de faptul ca mi se spune sa tin urmele de ATV nu inteleg nimic de la ei, probabil ca nici ei nu ne intelegeau f. bine daca nu le-am vorbit in maghiara, mai intelegem ceva cu niste pui de ursi un pic mai jos intr-un copac si, in concluzie, pricep ca trebuie sa tinem Culmea Lacului Rosu (pe care acum o identific si in realitate) pana dam de lac si de la lac avem marcaj de cabana Susai.

Zis si facut, incepem coborarea pe culmea Lacului Rosu, o culme foarte frumoasa si cu vedere extraordinara spre toti muntii mai sus enumerati pana intri in padure. Pe aceasta portiune Radu o ia practic la fuga, facand imposibil ca eu sa ma pot tine dupa el oricat de repede dau din picioare. Si-a dat el seama ca mai avem mult de mers pana la Susai (care acuma se vede 'colo hat departe pe o culme) si s-a gandit sa mergem mai repede. Genunchii mei insa nu sunt de aceeasi parere si pauzele de pozat imi fac f. bine, motiv pentru care pe Radu il voi pierde curand din vizor in momentul in care ajunge in padure.

De la stana de langa padure pana la lacul Rosu mai este foarte putin de mers. Este prima data ca ajung la acest lacusor si sunt foarte impresionata de el, mie in general imi plac lacurile foarte mult la munte, si acuma ma duce cu gandul la Taul dintre Brazi din Retezat, un laculet asemanator.

Langa lacul Rosu gasim si indicatorul magic, primul indicator si marcaj pe care le gasim dupa ultimul semn spre vf. Bobul Mic din m-tii Grohotis. Indicatorul asta spune cabana Susai: 1 ½ h - „Ah, respiram noi usurati, ajungem repede si poate prindem si trenul de ora 18.00.” Numai ca eu in acest interval de timp, de la lacul Rosu pana la Susai fac pana la picioare, in special la genunchi si la talpi. Se pare ca acea coborare rapida de pe varful Turcu m-a cam bagat in pioneze si coborarea continua spre valea Azugii a pus punctul pe I. Motiv pentru care ne mai oprim prin poienile de dupa Cabana de Vanatoare ce au vedere spre m-ntii Neamtului, de unde venim noi.

Depasim o micuta cabana de vanatoare ce pare parasita

Mai aruncam o ultima privire spre m-tii Neamtului de unde venim

Dezamagirea maxima este insa in momentul in care intr-adevar traseul cobora in valea Azugii, de unde trebuie musai sa urcam cateva sute de metri diferenta de altitudine pana la Susai. Eu am tot sperat cumva ca ne va scoate pe o curba de nivel, pe o culme, astfel incat sa evit aceasta urcare, dar nu, harta e harta si nu minte, iar traseul este traseu, dar eu am sperat.

Amenintatoare valea Azugii se vede jos din urcarea abrupta spre cabana Susai

Spre marea mea fericire la urcare genunchii mi se refac si mi-este mai bine cand ajungem la Susai. Ajungem insa abia pe la ora 18.00 p.m., motiv pentru care sunt convinsa ca am ratat deja acceleratul de Bucuresti. Cabana Susai, desi cabana accesibila acum via auto, mi s-a parut destul de linistita si draguta, desi albul de la lambriurile exterioare imi sugereaza mai mult o cabana la mare decat la munte, dar e bine si cu marea, in ultima vreme a inceput sa-mi placa.

Coborarea de la Susai in Predeal a fost insa intr-adevar cosmarul turei mele: picioarele ma dor la fiecare pas, ca bocancii mei Raichle, desi de 3 sezoane, sunt un pic semi-rigizi, genunchii ar cere genunchierele, dar care sunt adanc bagate in rucsac, iar drumul este plin de noroi adanc excavat la tragerea trunchiurilor de copaci. De la Cioplea pana la gara in centru am trait alt cosmar, tot legat de genunchi si bocanci, dar ajungem pana in ora 19.00 in gara. Radu se duce repede la casa de bilete si il vad ca mestereste ceva in portofel, il intreb la ce ia bilete: „Pai la acceleratul de 6 si ceva care vine in 5-10 minute, are intarziere.” Bine macar ca nu m-am grabit sa-mi rup picioarele ca sa astept 1 ora clasicele intarzieri ale CFR-ului. Pe la 22.30 p.m. recuperez masina parcata pe undeva pe langa Gara de Nord (din Bucuresti) si incheiem o frumoasa tura, mult dorita si mult asteptata.

Pt. ca am facut toata traversarea, estimam noi de 50 de km, am cadou de data asta doua floricele

Si floricica de la mine

Si floricica de la Radu, desi tot poza mea este 

Multumesc lui Radu ca mi-a fost camarad de tura si ca nu m-a alergat mai tare decat oricum m-a alergat, si multumesc ca am fost ajutati sa se ridice ceata si sa vedem traseul, sa nu ne manance cainii de la stane, care au fost chiar prea cuminti si inofensivi, sa avem soare si vreme buna, sa avem izvoare de apa pretutindeni si, nu in ultimul rand, sa avem panorame atat de frumoase pe care omul inca nu le-a stricat.