Braul Rosu - Poiana Inchisa - Braul de Mijloc - Lanturi - 21-22 august 2010

In urma cu cateva saptamani ma intreaba vechiul meu coleg de tabara de alpinism, Dan Popescu, daca nu vreau sa merg cu ei in Piatra Craiului, caci in sfarsit are in plan o asemenea tura. Consimt fara sa ma gandesc prea mult, caci asa fac eu cand este vorba de preferatul meu – Craiul, si ramane sa vorbim ca peste 2 saptamani sa punem tura in aplicare. Cu cateva zile inainte de week-end, consultand prognozele meteo, ma trezesc spre marea mea uimire ca se arata vreme buna la orizont. Aproape in ultimul moment imi scrie si Adrian Caziuc un mail in care isi exprima dorinta de a face o tura de 2 zile la sfarsit de saptamana prin Bucegi, ii explic ca este binevenit, dar la o tura in Crai si uite asa se completeaza echipa.

Vineri seara eu plec din Sibiu spre Brasov, unde innoptez la Pustiu' (multumesc Pustiu' pt. cazare), smanglesc de la el 50 m de cordelina, 2 carabe si un anou de chinga, o pereche de manusi desperecheate (adica fiecare din alta pereche, ca atat a gasit sa imi dea) si un izopren gros. Sambata dimineata il culeg pe Adi din Brasov si ne indreptam spre Plaiul Foii, unde ne intalnim cu Dan Popescu & co (Marius si Mircea ... parca). Saracul Dan are un rucsac cat frigiderul in spate, ca el trebe sa care cortul pt. ceilalti doi, care au un rucsacel mai mic decat poseta mea. Adi are si el un rucsac f. impodobit pe dinafara cu bocanci si sac de dormit, eu insa nu stiu cum de am reusit si, in lipsa de alte echipamente care sunt inca la Bucuresti, am venit chiar cu strictul necesar de data aceasta si m-am simtit infinit mai bine cu un rucsac mai usor in spate.

In jurul orei 10.00 a.m. parcam masinile inainte de Barsa Tamasului in fata barierei si incepem urcarea pe valea Spirlei, interminabila ca de obicei urcarea asta, mai ales cand o stii pe dinafara si stii cat mai este. Alimentam la izvorul de sub refugiul Spirlea si cand ajungem in poiana de la refugiu, surpriza mare, poiana e ticsita de lume. Se vede ca este vreme buna in Crai si toata lumea a venit cu ganduri razboinice. Gandul meu razbonic se pune insa in aplicare si, din dorinta de a sta mai mult pe traseele mult dorite decat in poiana refugiului Spirlea, reusesc sa ii urnesc pe camarazi din loc si sa purcedem spre Marele Grohotis.

Adi in drum spre Marele Grohotis - o lunga perioada de pauza asteptandu-ne camarazii din urma

Din motive obiective camarazii nostrii se misca insa f. incet, Mircea chiar trimite un SMS prin care anunta ca trebuie sa se intoarca inapoi din cauza unei glezne umflate cica, asa ca Dan si cu Marius raman cu buza umflata si numai cu 2 litri de apa pt. tot restul zilei. Foarte greu, spre orele 13.00 p.m. ii vad aparand la baza Marelui Grohotis, eu cu Adi fiind de mult cocotati pe la baza peretelui, cu rucsacii dositi prin jenepeni si brazi, asteptand nerabdatori venirea colegilor de tura. Cand apar agale pe poteca, ma pun pe urlat la ei ca sa auda si sa o ia in sus pe grohotisul abrupt, ascunzandu-si pe parcurs rucsacii prin boscheti. Intre timp ne viziteaza cateva capre negre, venind atat de aproape de noi, incat sunt uimita de cat de curajoase sunt capritele astea.



















Pentru a intra pe Braul Rosu, de la Marele Grohotis viram pe valcelul din dreapta, tinand firul vaii drept in sus, opintindu-ne pe poteca de grohotis miscator care se disloca si se reface dupa fiecare pas (asta face parte din serialul Grohotisuri miscatoare).

In poza de jos si cea de sus se vede valcelul cu grohotis care urca spre intrarea in Braul Rosu

Depasim prin catarare cele cateva praguri mai stancoase pe care le intampinam, sfatuindu-l cat mai constructiv cu putinta pe Marius pe unde sa o ia, caci el nu are bocanci. Reusim in scurt timp sa ajungem la baza peretelui, in punctul in care poteca prin iarba incepe sa se contureze mai bine la dreapta noastra, urmand sa urce intr-o mica sa de unde incepe propriu-zis Braul Rosu (cred ca de aici incepe, desi mai este o asemenea sa cu o cruce in varf fix pe mijlocul Marelui Grohotis).

Saua cu iarba din care incepem sa mergem pe Braul Rosu (in fundalul indepartat se vede poteca de urcare spre Poiana Inchisa de la Marele Grohotis)

Din saua mai sus mentionata, Braul Rosu va merge pe versantul vestic pe la baza peretelui de stanca, din sa in sa, coborand in firul de vale sau de valcel traversat, apoi urcand din nou in urmatoarea sa. Episodul asta se repeta de foarte multe ori, nu am numarat de cate ori si nici nu cred ca as reusi, cert este insa ca poteca este aproape imposibil de pierdut, mai sus fiind perete, un pic mai jos dupa ce se termina iarba incepand alte tancuri si alte serii de pereti verticali. Braul Rosu nu urca si coboara foarte mult si nici atat de abrupt ca Braul de Mijloc, ci, asa cum spunea parca Irina intr-un RT de-al ei, acest brau incinge practic muntele, fiind nu numai usor de urmat, cat si mai putin solicitant din acest motiv.

Poteca braului se vede mai in toate pozele pe la baza peretelui de stanca, atat in pozele in care privesc in sensul de mers de la Marele Grohotis spre valea Urzicii (peretele de stanca este pe stanga), cat si in pozele in care privesc inapoi spre Marele Grohotis (peretele de stanca este pe dreapta). Acolo unde se coboara sau se urca spre si din valcelele care se traverseaza, poteca se vede mai greu, dar urmarind omuletii miscatori din poze se poate identifica si pe unde o ia traseul.

Intersectam la un moment dat si valea lui Ivan, o vale care am inteles ca este destul de usoara si ar merita sa fie facuta intr-o buna zi. Dar trebuie pusa bine la punct logistica cu tabara de baza, pesemne pe undeva pe la Garofita Pietrei Craiului, unde tot nu am inteles daca se poate sau nu urca cu masina.

Valea lui Ivan urca pe acolo pe unde se termina bucata de jnepeni de pe umarul de vis-a-vis

Dan, Marius si Adi (de la stanga la dreapta) - colegii de tura asteptandu-ma la un moment dat pe Braul Rosu

Pe masura ce parcurgem braul si ne apropiem de Valea Urzicii (pe unde coboara traseul marcat din saua Funduri) incepem sa intalnim din ce in ce mai multe zone de jnepeni prin care trebuie sa ne croim drumul. Poteca este insa destul de clara, desi momaile sunt putine, dar prea multe variante de traversat jnepenii nici nu prea exista, asa ca nu te poti rataci decat tot in jnepeni.

Dupa inca cateva urcusuri si coborasuri prin zone de jnepeni intrezarim la orizont poteca bine conturata care urca spre saua Funduri. Ma uit bine si cateva semne de vopsea se vad pe peretii de stanca, dovada ca acolo chiar este traseul marcat ce urca in creasta sudica.

Incerc sa imi iau toate punctele de reper pt. intrarea in brau, astfel incat sa stiu data viitoare si intrarea din valea Urzicii pe Braul Rosu. Numai bine, caci este o momaie care troneaza fix in traseul marcat, acolo unde o potecuta timida se face la stanga spre brau nemarcat, toata poanta este ca trebuie sa stii sa te uiti dupa momaia respectiva in zona aceea, altfel poti sa o confunzi lejer cu grohotisul, ca doar face parte din peisaj.

Adi scotandu-si grohotisul din bocanci dupa o repriza de surf pe grohotis (sau asa zisul grohoting), in fundal vazandu-se valea Urzicii ce urca in saua Funduri (finalul teoretic al crestei sudice)

Odata ajunsi in valea Urzicii coboram pe marcaj, bucurandu-ne cat mai putem de umbra padurii, caci cu apa suntem pe terminate. La Cerdacul Stanciului facem o mica pauza ca sa bagam capul in pestera, baietii insa nu vor sa urce si sus deasupra bolovanului de sub arcada, asa ca de data aceasta ma multumesc doar sa il pozez.

In pestera eu nu intrasem niciodata, dar ma impresioneaza dimensiunile sale sporite, Adi se incapataneaza sa mearga mai departe sperand ca va gasi niste apa, dar se va intoarce insa bosumflat inapoi, iar Dan face pe vedeta si imi pozeaza in ochiul de la intrare.

In drum spre Marele Grohotis mai mancam niste mar verde avut de baieti prin rucsac, f. suculent si bun pt. a ne potoli setea buclucasa. Adi insa va primi mar abia cand ajunge la rucsacul sau ascuns prin boscheti, ca el cauta apa in pestera cat mancam noi mar bun.

Inca la baza Marelui Grohotis, la primii pasi ale urcusului prin soare spre Poiana Inchisa

Sleiti de sete, incepem sa urcam pe la baza peretelui Marelui Grohotis, pe poteca conturata printre bolovani, ajungand in scurt timp la zona de jnepeni, prin care momaile ne croiesc drumul spre iatacul din Poiana Inchisa. Apa fiind pe terminate incepe acum carcoteala ca poate nu gasim apa sus in Poiana Inchisa, desi eu stiu ca de fiecare data am alimentat de aici. E drept ca eu intotdeauna am luat apa de la Adapatoarea Caprelor si nu stiam de izvorul cimentat special amenajat, dar niciodata nu este prea tarziu sa afli lucruri noi. Izvorul cimentat, aflat in apropiere de cel pentru capre, cu siguranta va avea mai tot timpul apa, chiar daca trebuie sa scufunzi sticla ca sa o umpli, pe cand firicelul de apa care se scurge pe vale este mai riscant si poate intr-adevar seca vara.

Traseul de urcare pe la baza peretelui Marelui Grohotis spre Poiana Inchisa

In fine, pana la urma, dupa multe rugaminti si promisiuni de apa proaspata, urca toata lumea sus in poiana, dupa ce Dan coboara de fapt cu o sticla de apa jos la Marius care a ramas la pazit rucsacii.

Marele Grohotis vazut de sus din Poiana Inchisa cocotati pe un perete (de fapt eu stateam pe partea cealalta a peretelui, numai aparatul foto l-am scos deasupra prapastiei, legat fiind f. bine de mana)

Poiana Inchisa ca de obicei de o liniste neasteptata si binevenita ! Mai gasim un cort montat in poiana, unde Razvan si Ondina vor fi noii nostri camarazi de tura pt. a doua zi pe Braul de Mijloc. Ei au ocupat locul cel mai bun de cort ce-i drept, eu cu Adi il ocupam pe cel de-al doilea, asa ca Dan si Marius, cand ajung si ei sus, mai le ramane doar un peticel pe marginea poienii (bun si ala, ca in rest poiana este inclinata, adica abrupta rau pt. cort).

Seara mancam bine, ca sa scada greutatea rucsacilor, bem f. bine (apa, nu altceva), ca sa ne refacem cantitatile de lichid pierdute in timpul zilei dupa ce am ramas fara apa lui Mircea, si dormim cu ochii atintiti spre o parte din peretele Marelui Grohotis. Eu, in particular, ma rog ca a doua zi sa fie vreme buna pentru ca sa putem sa facem braul de mijloc si sa nu orbecaim pe ceata sau ploaie, restul asculta niste zgomote bizare din poiana si cu greu vom reusi sa ne trezim a doua zi la ora matinala propusa pentru plecare.

Duminica dimineata aveam in plan sa ne trezim la ora 6.00 a.m. pt. a merge cat mai pe racoare pe Braul de Mijloc pana in Lanturi. Nimeni nu isi pune insa ceasul sa sune si cu totul intamplator deschid eu un ochi pe la 6.30 a.m. Cand vad cat este ceasul il zgaltai disperata pe Adi ca sa-l trezesc si de la galagia noastra incep sa se trezeasca si Dan cu Marius, respectiv Razvan cu Ondina. Mancam, ne impachetam bagajele si strangem corturile, astfel incat la 7.45 a.m. deja coboram cu rucsacii in spate spre izvorul din poiana.

Dupa ce facem plinul tuturor recipientelor din dotare (putine recipiente la setea baietilor) incepem sa coboram spre firul abrupt Padinei Lancii, apropiindu-ne de prima saritoare echipata partial cu cablu, saritoare pe care trebuie sa o descataram pt. a putea intra in poteca Braului de Mijloc.

In poza de jos si cea de sus, saritoarea cu cablu de pe Padina Lancii (ultima saritoare de sus, inainte de a ajunge in Poiana Inchisa cum urci) vazuta de sus, respectiv de jos

Saritoarea este destul de delicata, in sensul ca pana a ajunge la acel cablu trebuie traversat pe pragul de stanca, pragul fiind destul de expus si anevoios cand mai ai si rucsaci in spate. Merg mai intai Razvan si Ondina, apoi ma bag eu la inaintare ca vad ca Razvan are rabdare cu fetele, apoi coboara Adi, Marius si Dan (cu rucsacul cat frigiderul in spate).

De sub saritoarea proaspat descatarata se face la dreapta (luand ca reper sensul de coborare al vaii) poteca bine conturata a Braului de Mijloc, avand confirmarea si in prima sa unde troneaza maiestuos o momaie din bolovani. Odata ajunsi sub saritoare traseul pe care il avem de urmat in lungul braului nu mai prezinta nici o dificultate tehnica sporita, doar mici zone de catarat - descatarat, fara a fi insa foarte expuse. Cordelina pe care o are Marius in spate este luata doar din precautie, ca sa avem si noi 50 m de sfoara in caz de ceva, realitatea a fost insa mult mai blajina decat imi imaginam si nu am avut nevoie nici macar de un metru de asigurare.

Zona de intrare in Braul de Mijloc din Padina Lancii, cateva zone simple de catarat

Braul de Mijloc din Poiana Inchisa spre traseul marcat Lanturi poate fi impartit in mare in doua zone semnificative: prima jumatate dinspre Poiana Inchisa si a doua jumatate, mai mult prin zona de jnepeni, dinspre Lanturi. Pentru descifrarea directiei din care sunt facute pozele, in sensul de parcurgere al braului dinspre Poiana Inchisa spre Lanturi, valea este in stanga. Pentru reconstituirea traseului, daca nu se vede clar poteca (si de obicei se vede doar pe curba de nivel), este bine de urmarit pe unde sunt insirati oamenii, chestiile alea mici colorate pierdute in marea de piatra, aia eram noi, caprele negre ale oraselor.

Prima jumatate din Braul de Mijloc dinspre Poiana Inchisa este caracterizata mai ales prin suisuri si coborasuri abrupte din sei micute spre firele de vale care se traverseaza in parcurgerea braului. Majoritatea seilor sunt marcate cu momai, astfel incat li se poate vedea silueta piramidala de departe pt. orientare, abia apoi aparand in raza vizuala si celelalte momai, pe masura ce inaintezi pe poteca. Zonele de traversare a firelor de vale sunt in general pe curba de nivel, fie poteca clar conturata, fie traversari pe praguri de stanca, dar fara a fi expuse. In fiecare sa incercam sa identificam pe unde merge poteca spre urmatoarea sa, uneori vazand siluetele de momai, alteori descifrand cu greu doar zone din poteca. Cel mai adesea poteca se desluseste abia in momentul parcurgerii sale, micile devieri descoperindu-le abia in momentul in care ajungem in dreptul locului respectiv, zonele care aveam impresia ca sunt greu de depasit fiind de fapt doar puncte de cotitura din traseu bine ascunse de bolovani sau stanci privirilor noastre curioase.

A doua jumatate a Braului de Mijloc este portiunea care depaseste zonele de jnepeni dinspre Lanturi. In aceasta zona suisurile si coborasurile din sei in fire de vale isi pierd din amploare, directia fiind de fapt clar de urmat - teoretic pe curba de nivel (taind jnepenii credeam noi). Practic, se traverseaza numai zonele mai reduse de jnepeni, intrarile in jnepeni din ambele sensuri de parcurgere fiind in general marcate de momai. Doar ultima portiune dinspre Lanturi, unde intinderea de jnepeni este mult sporita fata de precedentele, este o zona care se depaseste pe deasupra padurii de jnepeni, poteca urcand la un moment dat pe un fir de grohotis si mergand mai departe pe curba de nivel, cu usoare suisuri si coborasuri in sei micute si cu panorame frumoase.

Din ultima sa in care ajungem se vede aievea stalpul indicator din traseul marcat Lanturi si imediat dedesupt observam si o coborare pe grohotis care da in firul unei vai, speram noi, aproape de traseul marcat.

Coboram valcelul stancos spre un fir de vale cu grohotis unde identificam o momaie, descoperind mai apoi ca de fapt poteca mergea prin spatele acestui valcel. Oricum valcelul este frumos de descatarat, nu are portiuni dificile la coborare, ci multe praguri solide si prize rezistente.

Ultimul valcel stancos din Braul de Mijloc, desi se pare ca o momaie era pe partea cealalta a tancului, dar valcelul asta este f. frumos de descatarat oricum

Ajunsi in valcelul cu grohotis se coboara o portiune pe firul de vale pana la o momaie, apoi poteca vireaza la dreapta spre Lanturi, traversand o mica zona de jnepeni. De aici un alt valcel abrupt cu grohotis coboara perpendicular spre Lanturi, punctul in care intersecteaza traseul turistic fiind exact zona unde acesta din urma vireaza la stanga 90 de grade pt. a urca spre unicul stalpul indicator din zona (directia la stanga este privind traseul in sensul de urcare).

Adi si Marius pe ultimul horn de coborare spre Lanturi (valcelul cel de jos in care ajungem face deja parte din traseul marcat, vis-a-vis fata de unde stau baietii in poza sunt Lanturile)

Punctul din care incepe Braul de Mijloc (varianta spre Poiana Inchisa) din Lanturi: acolo unde este un marcaj pe perete semnaland virajul traseului marcat spre stanga

In sensul de urcare, din punctul de bifurcatie mai sus mentionat, primul horn la dreapta conduce in Braul de Mijloc marcat cu momai

Odata ajunsi in Lanturi renuntam la planurile marete de a continua spre Anghelide, nu pentru ca ar fi tarziu (caci abia sunt orele 12.00 ale amiezii) si nici pt. ca am fi noi obositi (ca nu am mers decat 4 ore pe acest frumos brau), ci mai ales pt. ca trebuie sa urcam vreo 200 m diferenta de nivel inspre creasta pana in punctul in care se face bifurcatia spre stanga pt. continuarea Braului de Mijloc spre Anghelide.

Alegem sa coboram pe Lanturi spre Spirlea, avand de luat in piept intreaga zona echipata cu cabluri pe saritori si coborarea destul de abrupta pe la Zaplaz. Imi aduc aminte ca eu de fapt nu am mai fost pe aici de aproape doi ani de zile, de cand am facut cu Crisa si Adi cealalta bucata de brau din Anghelide pana in Lanturi. Constat iarasi ca memoria imi joaca feste si nici macar nu mai stiam cate zone sunt echipate cu cabluri (sau poate ca au mai fost montate cabluri noi ?!), cert este ca traseul de coborare imi place si ma solicita la descatarat, motiv pt. care m-am trezit a doua zi cu o slaba febra musculara la picioare.

Dupa ce terminam de descatarat marile portiuni cu cabluri, ne relaxam putin pentru a ne intampina mai apoi Zaplazul cu ale sale cabluri

Zaplazul vazut de sus din traseu, coborand abrupt ultimele portiuni cu lanturi

Hornul de ocolire al Zaplazului echipat pana in dinti cu cabluri

Dupa Zaplaz cobor direct spre Spirlea unde il ajung pe Adi din urma, trecem pe langa refugiu fara sa oprim, caci foamea deja imi joaca feste si dupa inca vreo ora si mai bine de mers ajungem si noi la Plaiul Foii, unde mai nou ciorbele se servesc in cani mari, desi pretul este mai mare. Inca un vis batran de cativa ani de zile implinit: am facut in sfarsit si aceasta bucata din Braul de Mijloc.