In cautarea fostei cabane Fantanele - 17 oct. 2010

Week-end-ul acesta a fost un week-end foarte mohorat pt. Sibiu si imprejurimile sale. Imi imaginam o toamna plina de soare cu dinti, cu bruma pe frunze si prin iarba, si, cand colo, capat la schimb ploaie mocaneasca si ceata cat cuprinde. Desi prognozele spuneau ca va ploua la greu sus pe munte, totusi prin Marginimea Sibiului vremea ne lasa sa ne miscam nestingheriti.

Duminica dimineata plecam spre satul Fantanele din Marginimea Sibiului. Ne oprim la biserica din deal, unde barbatii de la strana au niste voci care imi amintesc de colindele de Craciun. Cand plecam noi din Fantanele in sus spre munte ploicica mocaneasca tocmai s-a terminat. Nu va ploua pana spre dupa-masa, aparnd insa o portie generoasa de ceata.

Satul Fantanele vazut de sus de pe dealurile inconjuratoare

Drumul spre fosta cabana Fantanele (desi noi nu stiam ca nu mai este nimica acolo) este un forestier care urca destul de sustinut si cu multe serpentine. Forestierul duce in teorie pana la cabana sau in imediata vecinatate, doar ca, fiind rar folosit, s-a si stricat destul de mult, doar niste jeep-uri bagandu-se pe sleaurile de acolo.

In teorie drumul merge sinuos, dar in practica noi ne apucam sa mai si taiem din curbe prin padure, culorile de toamna fiind din ce in ce mai omniprezente de jur imprejurul nostru. Atmosfera inconjuratoare este compusa din ceata cu ceata si cu ceata, si deci toata padurea este cufundata numai in ceata.

Intr-un final iesim un pic din ceata si ne pregatim sa intram mai apoi in alta ceata, dar totusi inconjurata de culori de toamna.

In dreptul unei livezi de meri, facem o mica incursiune si printre copacii cu pricina, Liviu isi umple buzunarele de mere, asa ca acuma, cu o noua preocupare rumegatoare in mana, trecem mai usor prin noile valuri de ceata.

Casuta parasita din livada cu multi meri, din pacate cam darapanata

In scurt timp iesim din padure si drumul incepe sa mearga in lungul unei culmi, inconjurata evident de ceata, dar prin care ceata mai se intrezaresc aievea siluete de casute si de copaci foarte colorati.

Cum prin ceata asta era totul monoton si fara sare si piper, intr-un frumos moment de cumpana ne asteapta comitetul de intampinare al cainilor de la o stana. Multi caini, foarte multi, nu am reusit sa ii numar, pt. ca mereu mai aparea unul de pe undeva. Nu apareau neaparat ca sa ne latre (asta au facut doar la inceput), ci mai ales pt. ca Liviu a avut stralucita idee sa ii hraneasca cu biscuitii mei si, in felul acesta, fiorosii dulai s-au imblanzit imediat si au inceput sa dea din coada.

Cam asa se imblanzesc cainii de la stana la biscuiti

Continuam prin ceata, foarte multa ceata din nou, pana dam intr-o poienita de un panou indicator pe care insa nu se mai vede ce scria odata. Vedem noi ca drumul forestier se cam termina si marcajul o ia cumva in jos in padure, ne scarpinam ciudat, caci nu prea intelegem mare lucru din asta, Liviu se duce in recunoastere, se intoarce din recunoastere si imi comunica descoperirea unui izvor cu insemn pe el. Concluzia este ca acea cabana trebuie sa fie pe aproape, mergem un pic pe marcaj, traversam un frumos podulet amenajat in dreptul unui izvor si dam in poienita cabanei.

Cabana este insa praf si pulbere, numai temelia din piatra a mai ramas ca dovada a unor vremuri demult apuse, insa in apropiere langa o vatra de foc este si o anexa cu niste locuri de dormit amenajate sus cu saltele (jegoase rau saltelele in particular).

Investigand anexa cabanei, o constructie cu aspect mai mult de stana

Cum la cabana nu putem sa servim un ceai, ne asezam pe busteanul din fata vetrei de foc si scoatem termosul din dotare plin cu ciocolata calda. Este insa atat de frig, ca nici lichidul fierbinte nu reuseste sa ma incalzeasca. Stand asa pe bustean si rebegind de frig ne gandim sa nu ne intoarcem pe acelasi drum inapoi la masina, sa incercam sa facem un fel de circuit, coborand prin Sibiel, de unde pe sosea putem sa ne recuperam in cativa kilometrii si masina din Fantanele. Mergem intr-alta directie spre Sibiel, intalnind culmea si marcajul de pe harta in scurt timp, marcaj care deocamdata merge tot in lungul unui drum forestier.

Ceata insa persista si iesind pe culme nu vedem mare lucru, mai trecem pe langa o turma de oi, dar cainii de aici nici macar nu se mai sinchisesc de noi, mai ne imbarligam cumva prin ceata, desi nu imi este foarte clar cum si ajungem la niste ocoale (gospodarii la inaltime).

Liviu reuseste de cucereste rapid toti cainii unui satean care locuieste aici sus la una din case, primim multe invitatii de a reveni si sa stam cat poftim noi (ca el saracu' se cam plictisea aici sus numai cu catei, vaci si pisici), culegem informatii despre drum si purcedem la vale printre case, casute, livezi si garduri.

La un moment dat se intampla insa si inevitabilul si incepe sa ploua marunt mocaneste. Cum tocmai trecem pe langa un grajd care are frumos aranjat pe jos niste fan, ne gandim sa ne adapostim putin, macar pana se mai potoleste ploaia.

La poarta grajdului, de fapt la usa din dos a grajdului

Afara probabil ca ploaia a incetat destul de repede, grajdul fiind inchis numai pe trei laturi se vedea usor afara, dar odata asezati bine pe scandurile laterale nici ca ne mai misca cineva de acolo. Promit solemn ca peste cinci minute sa plecam, dar cele cinci minute se mai fac inca o ora si abia cand se intuneca afara reusim sa ne urnim si noi din loc. Acuma, daca tot era destula ceata, s-a facut si intuneric, am mai adaugat un grad de dificultate traseului. Binenteles ca in primele cinci minte reusim sa ne pierdem, caci drumul o lua putin mai la stanga, iar noi prin noapte si prin ceata nu am vazut asta. Ne intoarcem si mai purcedem inca o data cu maxima atentie, de data aceasta nimerim si drumul bun, vedem si marcajul si o dam la vale. Drumul este destul de bun la inceput, foarte fain pt. bicicleta, numai ca aproape de Sibiel devine foarte abrupt si cu santuri pe mijloc de la trasul lemnelor. Cu noroiul de sub talpi, abia mai stam in picioare, asa ca pt. prima data pe ziua de azi ma bucur ca nu am luat bicicletele, pt. ca as fi carat-o la greu, pe ceata, pe bezna totala si, ca sa fie setul complet, si pe namol.

Intr-un final glorios ajungem si in Sibiel, strabatem tot satul pt. a ajunge apoi la bifurcatia spre Fantanele. Dupa episodul asta mie mi se inchid ochii la greu, tot drumul spre masina parcata nu visez decat suc de portocale si patul moale si cald de acasa. Norocul nostru este ca suntem totusi numai la 20 km de Sibiu si visul asta se poate transforma rapid in realitate catre miezul noptii.