Cab. Barcaciu - ref. Scara - vf. Ciortea - v. Avrigului - 11-12 sept. 2010

Home sweet home my darling Sibiu. Facem o tura acasa ca sa zic asa, colea'sa aproape in Fagarasi, ca sa nu ne obosim prea mult pe drum, ci pe traseu de data aceasta. Liviu imi propune sa urcam la cabana Barcaciu si sa mai facem nu mai stiu ce in sus, am uitat planul initial, pt. a ca a fost modificat de nenumarate ori pe parcurs. Eu propun in continuare sa nu ramanem la cabana, pt. ca nu am mai fi avut ce face restul zilei decat sa zacem, asa ca ne inhamam in concluzie cu cort, saci de dormit sus in creasta si mancare cat pentru o intreaga expeditie.

Lasam masina lui Liviu la cabana Poiana Neamtului si incepem sa urcam interminabilul, dar finit drum pana la cabana Barcaciu. Si urcam si urcam si urcam, dar mai ne si oprim si pe urma iara urcam si urcam si urcam. Pe la amiaza ajungem si noi pe la Barcaciu, unde mai intai ne intampina un zanganit de clopotei de magari, iar cainii cabanei ne latra si dau din coada in intampinarea noastra.

Mezinul echipei canine imi cucereste rapid inima, motiv pt. care Liviu se va chinui sa imi faca poza cu patrupedul in brate, in acelasi timp eu chinuidu-ma sa stau in poza imbratisandu-ma cumva cu animalul. Javra insa se zbate si se zvarcoleste in bratele mele, ma face tot una cu pamantul pe pantaloni, mai incearca sa ma linga si pe fata, dar reusesc sa-l fentez la momentul oportun si in concluzie iese poza asta.


Cum se apropie orele pranzului, nea' Petre ne incalzeste cate o ciorba de fasole delicioasa pe care o devoram in doi timpi si trei miscari. Nu prea avem noi chef de urcat spre Scara cu burta plina, asa ca eu sprijin rucsacul la soare pe bancuta, iar Liviu sta la taifas cu nea' Petre afland multe lucruri interesante, dar nu prea mai stiu care erau acelea.

Liviu cu nea' Petre la taifas pe bancuta din fata cabanei Barcaciu

Cocosul de munte (foarte foarte stilizat) - sigla cabanei Barcaciu

Odihniti si hraniti ne indreptam apoi vitejeste prin ceata care ne va insoti pana sus in creasta pe muchia Scarisoarei. Pentru divertisment Liviu culege bujori de munte si afine care se vor transforma intr-un gustos ceai mai pe seara, iar incursiunile in tufele de afine vor constitui principala preocupare pe traseul de altfel suficient de monoton prin ceata.

Urcand incet si constant pe piciorul Scarisoarei capatam altitudine si dupa o urcare abrupta observam ca incepe sa se risipeasca din ceata. Ne gandim ca poate avem norocul sa vedem valea fara ceata, dar de fapt in fundal se vede un stalp indicator si poteca de creasta. Atunci abia imi aduc aminte celebrul fenomen fagarasan care se manifesta prin ceata pe partea nordica si soare si clar pe sud. Creasta este practic granita care ridica tavalugii de ceata si ii intoarce inapoi spre Transilvania, lasand in felul acesta Fagarasul sudic descoperit.

Ajunsi in creasta ne bucuram de peisajul de vis-a-vis cu vedere spre varfurile Ciortea si Boia si ne urnim cu greu pe urcusul pe varful Scara. Initial observasem pe harta o poteca care mergea pe curba de nivel de la muchia Scarisoara prin caldarea Puha si iesea undeva fix langa saua Scara. Poteca fiind insa nemarcata nu am reusit sa o gasim prin ceata, probabil ca este si foarte putin batuta, astfel incat noi nu am reusit sa iesim decat prin traseul marcat in drumul de creasta si asta insemna urcat si coborat varful Scara pentru a ajunge la refugiul omonim.

Ajungand la refugiul de sub varful Scara (chestia aia mica rosie din stanga pozei)

Spre marea noastra surprindere seara nu este frig deloc sau poate ca berea si sampania au fost de vina, completate mai apoi de un ceai fierbinte de rhododendron cu biscuiti. Cert este insa ca spre inserate ceata a inceput sa se lase pe vai, iar noaptea cerul instelat ne-a vegheat somnul.

Duminica dimineata avem parte de un senin bec, caci de pe vai ceata incepe sa se ridice treptat, astfel incat, cand in sfarsit reusim noi sa ne urnim din loc cu casa in spate, deja avem o mare mare de nori pe vaile nordice. Era clar de altfel, dar noi tot speram sa nu mai innotam iarasi prin ceata.

Vedere spre varful Scara din zona refugiului omonim (aflat cu rosu in stanga pozei)

Liviu la cursul de geografie: Negoiu, Lespezi, Serbota

In poza de sus si cea de jos, din zona refugiului Scara vedere spre vf. Musceaua Scarii, respectiv caldarea Puha

Si pentru ca se facuse destul de tarziu cand am plecat noi in traseu si pentru ca nu prea aveam chef de drumul urcator si coborator de la cabana Negoiu la cabana Barcaciu, cu ocolire ca la Ploiesti prin Custura Saratii, am abordat planul de rezerva inexistent, adica am luat-o in directia total opusa a crestei spre varful Ciortea. Din pacate, a trebuit intr-adevar sa urcam si sa coboram iarasi varful Scara, dar am estimat noi ca totusi suntem in castig, caci cu o zi inainte nu vazuseram nimic de pe Scara din cauza cetii omniprezente.

Urcand spre vf. Scara, vedere spre vf. Musceaua Scarii, Serbota, Negoiu si Lespezi (in ordinea din fundal)

Urcarea pe vf. Scara din zona refugiului omonim

In poza de jos si cea de sus, vedere de pe vf. Scara spre vf. Negoiu, respectiv Ciortea si Boia

Cum ceata inca nu se ridicase, zabovim pe vf. Scara putin si identificam zarile inainte sa coboram spre saua Garbovei, avand in permanenta in prim plan varful Ciortea si Boia, cu Budislavu in fundal.

Dupa ce depasim bifurcatia marcata cu indicator spre piciorul Scarisoarei, pe care am urcat cu o zi mai inainte, ne angajam in traversarea spre saua Garbovei, de unde, ascunzand rucsacii la secret, vom urca spre vf. Ciortea.

Liviu in traversare spre saua Garbovei, cu proaspatul depasit varful Scara in fundal

Urcand spre varful Ciortea, vedere spre vaile sudice

Urcand spre varful Ciortea, vedere spre varfurile Scara, Musceaua Scarii, Negoiu si Lespezi (in odinea din fundal)

Cand am plecat noi spre varful Ciortea era inca soare si frumos si in zare, iar la poalele varfului se intrezarea sclipitor lacul Avrig. Avand insa in vedere ca urcarea dinspre saua Garbovei pe abruptul varf Ciortea a durat destul de mult (cred ca am urcat vreo ora chiar si fara bagaje), cand am atins noi marele varf a facut si ceata acelasi lucru. Din acest motiv am prins radacini pe varf cred ca vreo ora si ceva, reusind sa prindem si cateva momente de vizibilitate, fara insa a reusi sa mai vedem mult doritul lac Avrig de sus.

In poza de sus si cea de jos vedere de pe varful Ciortea spre vf. Scara, respectiv spre vf. Budislavu si Suru

Coborarea de pe varful Ciortea am efectuat-o evident pe o ceata totala, recuperarea rucsacilor de asemenea, coborarea spre lacul Avrig prin traversarea Garbovei tot pe ceata, mai departe coborarea de la lacul Avrig prin caldarile omonime tot pe ceata pana in caldarea de jos de la stana.

Drumul de la stana din caldarea de jos a vaii Avrigului pana la cabana Barcaciu ne rezerva o surpriza de nedescris. Dupa ce am coborat de ne-au iesit ochii din cap de sus de la lacul Avrig, poteca marcata care in capul meu mergea pe curba de nivel de la stana pana la cabana incepe sa urce. Si urca si urca si frate cat tot urca, urca atat de mult ca trebuie sa ma dezbrac ca sa nu transpir, iar apoi trebuie sa alerg ca sa nu mi se faca frig. Cert este ca noi din valea Avrigului pana la cabana Barcaciu mai mult am urcat decat am mers pe curba de nivel sau am coborat, astfel ca drumul a durat mult mai mult decat ma asteptasem eu initial.

Ajungem intr-un final la cabana Barcaciu, unde nea' Petre isi numara intoarcerea turistilor plecati pe munte si care trebuiau sa mai treaca in coborarea lor tot pe la cabana. Zabovim un pic la cabana, apoi ne rostogolim in mare viteza spre Poiana Neamtului, taiem toate curbele, initial pe drumul magarilor apoi identificam noi ca de fapt era drumul motocicletei si reusim sa ajungem la cabana de la poalele Fagarasilor fix cand se intuneca.