Culmea Lolaia - vf. Retezat - valea Stanisoara - 9 iulie 2011

Pentru cea de-a doua tura in Retezat avem un plan de bataie mai flexibil. Important este sa urcam pe culmea Lolaia pana pe vf. Retezat si de acolo om mai vedea noi ce sa facem, pe unde sa coboram sau pe unde sa continuam. In principiu cam toate variantele includ coborarea la un moment dat pe valea Stanisoara, iar singurul traseu marcat pe aceasta vale coboara din saua Retezatului. Trebuie sa urcam in primul rand interminabila culme Lolaia, apoi varful cica nu este chiar la o aruncatura de bat. Stiu ca 4 h de drum nu pot insemna mai mult de 5 h, decat daca este f.f.f. cald.

Nu mai pornim chiar asa de dimineata ca in ziua precedenta, reusim abia pe la 8.30 a.m. sa fim gata cu toate sarsanalele, dar cert este ca asa fac si alte mari grupuri care pleaca in aceasta tura - adica grupul de timisoreni pe care i-am cunoscut cu o zi inainte pe traseul nostru pe la Galesu si prin Portile Inchise. Nenea batran care este cumva un conducator de al lor ne saluta voios cand trec prin fata casutei noastre, iar noi ne bucuram la fel de tare cand aflam ca mai sunt si altii care merg pe acelasi traseu cu noi.

Incepem sa urcam spre saua Ciurila, traseul fiind la inceput prin padure, dar pe urma urca abrupt prin ceva ce deja nu mai imi doream atat de mult in Retezat, si anume: soare. Este un soare binefacator dupa multele ture ploioase prin Retezat, dar este ceva ce nu-mi mai doream in ceafa dupa ce sunt arsa complet pe gat din ziua precedenta. Drept pt. care, cum dam de grohotisul insorit de sub sa, imi pun o esarfa in jurul gatului si pe cap, de' zici ca suntem pe munte in Arabia Saudita. Ajungem si in saua Ciurila si bucurie mare, aici este si mai cald, o naduseala apasatoare ne anunta ca asa va fi pana sus pe varf. Luci este mereu nemultumit, se vaita si ofteaza de caldura si cred ca ar vrea sa fi facut orice altceva, mai putin acest traseu expus la soare.

Din saua Ciurila incepem sa avem panorame frumoase, vedem vf. Mare si vf. Papusa, unde am fost ieri, si in fata vedem si vf. Retezat, unde vom ajunge azi, dar nu vedem si saua Lolaia ce desparte vf. Lolaia Sud de vf. Retezat - o sa foarte adancita si care te face sa pierzi multa altitudine cu greu castigata.

Vedere din culmea Lolaia spre varful Mare si Papusa, valea Galesului si valea Rea

Vedere din culmea Lolaia spre varful Retezat si valea Stanisoara

Vedere cu urcusul constant si monoton pe culmea Lolaia: bolovani, jnepeni, pietre, jnepeni, jnepeni, pietre

Vedere de pe culmea Lolaia spre indepartatul varf Retezat (de fapt varful Retezat nu se vede, de' banui eu ca se ascunde dupa vf. Lolaia)

Mergem ce mergem pe culmea Lolaia si deja stim cum se desfasoara peisajul: jnepeni multi, pietre multe, grohotis mult, caldura mare. Luci merge incet, eu incerc sa ma tin de grupul din fata. Dar totusi dupa Luci trebuie sa astept, asa ca pe vf. Lolaia ma pun pe un bolovan la asteptat Luci.

De pe varful Lolaia Nord si Sud mai am o mica bucurie, si anume revederea vaii Stevia si a lacului omonim, vale pe care am urcat acuma cativa ani cu tata. Laculetul mic se vede in caldarea adanca de sub vf. Retezat si apa lui linistita imi aminteste de pietrele rosii ce se vedeau pe fundul lui. Fain laculetul asta Stevia.

Pe varful Lolaia Sud sunt foarte fericita de panorama spre lacul Stevia (se vede mic in dreapta in caldarea de sub varful Retezat)

Dar acuma situatia se prezinta deja altfel: varful Retezat troneaza cumva in fata noastra ca un monstru adormit, noi trebuie sa coboram o mare sa si apoi sa urcam din nou sustinut, cica 1 h de urcus, pe bolovani si grohotis, si pe caldura. Culmea pe care am parcurs-o pana acum pare mic copil pe langa urmatoarea urcare, dar ce mai conteaza ca am depasit toti timpii de pe indicatoare, acuma nu mai imi doresc decat sa ajung sus si apoi jos si sa scap si de ploaie si de soare. Si cam asa a si fost, a fost tare bine.

Vedere spre varful Retezat si saua Lolaia de pe varful Lolaia Sud

Ultima privire aruncata spre culmea Lolaia - nu cred ca voi mai reveni prea curand pe aici (face parte din traseele de facut o data in viata, urci totusi prea mult)

Eu incep sa cobor spre saua Lolaia impreuna cu domnul batran din grupul timisorean. Povestim de una de alta pana ajungem jos in sa, unde nenea se pune pe asteptat grupul. Eu vazand ca Luci deja coboara, aplic strategia cu merg inainte ca sa il fac sa vina si el, ca altfel ii piere cheful. Asa ca plec mai departe si incep urcusul spre varf, urcus care la inceput pare nasol, dar pe masura ce devine mai abrupt te arunca parca din ce in ce mai mult inspre varf.

Lacul Stevia vazut printre niste stanci din urcarea spre varful Retezat

Valea Stanisoara si varfurile Bucura si Peleaga in fundal (toata crema Retezatului)

Luci pe urcarea spre vf. Retezat, in jos in urma lasand vf. Lolaia Nord si Sud

Si, in sfarsit, ultimul horn destul de inclinat care ne aduce in platoasul de langa varful Retezat, jos hat departe vazand valea Stanisoara unde vom cobora noi

Cuceritorii varfului Retezat se bucura ca, dupa atata ani, am ajuns aici sus 

Pe varful Retezat relaxare mare. Initial nu vroiam sa stam atat de mult, dar pe urma ne-am gandit ca daca tot am ajuns, macar sa aprofundam zona, daca tot nu incepe sa ploua sa profitam de ocazie. A venit grupul de timisoreni, a plecat grupul de timisoreni, a venit lume, a plecat lume, si noi tot pe varf eram. Cu asa minunatii de jur imprejurul nostru era cam greu sa pleci de acolo, doar mi-am dorit atat de mult sa ajung si eu pe varful Retezat si de fiecare data vremea imi juca feste.

De sus de pe varful Retezat vedem mare parte din Rezervatia Stiintifica Gemenele cu ale sale lacuri: taul Stirbu, lacul Gemenele si taul Negru, ascunse printre paduri de jnepeni si bolovani mari cat masina a la Retezat.

Vedere de ansamblu cu rezervatia Gemenele - pt. lacuri un zoom mai jos.











Si cele 2 lacuri minune ale Rezervatiei: Gemenele si Negru

Apoi ochii roata se facura si dam peste custura Retezatului (pe care din pacate nu avem timp sa o facem) si in zare vad vf. Judele (varf restant si asta), dar varf care se vede foarte frumos cum strajuieste caldarile cu suratele sale Bucurele.

Vedere de pe varful Retezat spre varfurile Judele si varful Bucura

Micutul tau Stirbu aflat la umbra si la poalele varfului Judele de deasupra lui

Vedere spre caldarea vaii Stanisoara, strajuita de varful Bucura

Vedere spre caldarea vaii Stanisoara si spre vf. Bucura, Custura Bucurei si Peleaga

Vedere spre caldarea Stevia cu laculetul omonim (astea cu laculete mici si ascunse mie imi plac cel mai mult)

Dupa ce am admirat aceste minunatii din varful Retezatului, incepem sa ne scoboram agale spre saua Retezatului. Traseul este mult mai usor decat muchia si hornul prin care am urcat noi si acuma inteleg de ce lumea prefera sa mearga mai mult pe valea Stanisoara si sa urce pe aici decat sa vina pe culmea Lolaia, cu soarele-n cap, fara apa, fara vant, si cu moralu' la pamant.

In poza de sus si cea de jos, sunt in saua Retezatului cu Luci langa batul indicator, cu vedere spre vf. Judele si Bucura

Coboram din saua Retezatului spre stanga spre valea Stanisoara, lasand in spate rezervatia Gemenele cu ale sale campuri nemarginite de jnepeni, bolovani si multe alte endemisme pe care nici eu nu le cunosc. Coborarea spre valea Stanisoara este destul de abrupta, dar nu este lunga, astfel ca in scurt timp ajungem la prima caldare de sus, unde o salba de lacuri se imprastie care mai de care dupa marime prin toata valea.

Coborand spre valea Stanisoara si lacul omonim (muchia Stanisoarei in fundal suprapunandu-se cu muchia Pietrele)

Coborand spre valea Stanisoara suntem strajuiti in dreapta de varful Bucura

Apoi ne indreptam cu incredere spre lacul Stanisoara care domina celelalte lacuri mai micute din zona

Ajunsi pe malul lacului Stanisoara avem placuta surpriza sa reintalnim gasca de timisoreni care au fost sus pe culmea Lolaia si pe vf. Retezat cu noi. Stau aici langa lac la o pauza bine meritata, unii joaca carti, altii se uita fermecati la lac, asa ca iau exemplu de buna purtare si ma descalt, alturandu-ma celor ce au incercat apa cu picioarele. De aici mai departe nu urmeaza decat admiratia interminabila a lacului Stanisoara.

Apa este insa rece, dar este buna dupa atata mers, asa ca mai perseverez, pana imi ingheata picioarele detot. Reconfigurez pozitia si ma asez mai bine pe un bolovan, in intentia de a vedea mai bine apa, fara sa cad in apa. Si apa se vede intr-adevar f. bine, atat de bine ca ma las vrajita de pietrele rosii de sub apa si de unduirile sclipitoare ale acestui fascinant material: apa.











Incepe insa sa apuna incet incet soarele, timisorenii se tireaza treptat in doua grupuri, ca cica mai sunt vreo 3 h de coborat pana la cabana la Pietrele, si incet incet imi iau si eu la revedere de la lacul Stanisoara, desi frumos lac. Coborarea pe valea Stanisoara este foarte lejera, doar ca valea are praguri foarte mari si vaste, din caldarea de sus unde este si lacul Stanisoara coborandu-se un prag mediu spre caldarea inferioara unde este locul denumit La Bordulet (dupa vecinul sau din valea Pietrele - La Bordul Tomii). Deocamdata incepem insa sa coboram pe valea Stanisoara si suntem inca in caldarea superioara.

Din caldarea superioara a vaii Stanisoara trecem in coborarea spre caldarea inferioara.

Coborand pe valea Stanisoara sub privirile aprige ale varfului Retezat si Lolaia

In poza de jos si cea de sus, locul plin de cai salbatici denumit La Bordulet: langa un fir de apa, o pajiste

Dupa o sedinta foto la cai si caluti, maro, albi si negrii, reusesc sa ma dezlipesc de animalele mele preferate si incepem sa coboram mai departe ultimul prag glaciar spre poiana de unde vom intra in padure.

O ultima privire aruncata spre valea Stanisoara cu vf. Bucura, care se vede undeva in fundalul crestei

Mai departe valea devine din ce in ce mai plina de vegetatie, poteca incepe sa strabata suprafete intinse de jnepeni, si poteca merge de fapt pe un fir de apa, aspect atat de caracteristic Retezatului. Imi amintesc prima oara, cand am venit in Retezat si am urcat cu Bogdanosu' de la Poiana Pelegii spre lacul Bucura, eram f. fascinata de cum curgea apa printre pietrele de pe poteca. Nu mai vazusem asa ceva niciodata si parca intr-adevar nu vezi asa ceva oriunde, mai curge si in alte locuri apa pe poteca, dar parca nu se armonizeaza asa firesc ca in Retezat. Aici poteca face parte din paraias si paraiasul din poteca. Este parca un drum croit de apa printre jnepeni special ca sa putem merge si noi pe acolo.

Ultima poza este poiana plina de vegetatie dinainte de intrarea vaii in zona de padure, zona de padure care este si ea foarte spectaculoasa cu cascade si cascadite.

Dupa ceva coborare si prin padure ajungem in sfarsit in zona cabanei Pietrele, pe firul apei care vine si invarte valtoarea de lemn din spatele cabanei (cam acolo vin spalate paturile noastre de pe paturile din casute). Ca in fiecare seara dupa o tura frumoasa toata ziua prin Retezat, masa la cabana, caci meniul este bogat si pofta de mancare este mare dupa asa o zi minunata. Sa mai tot fie asa, si mai ales, asa presarate cu floricele si firisoare de apa si fluturasi.











Floricele movulite, fluturasi colorati si buruiene de apa.