Valcelul cu fereastra - Braul Cioranga Mare de Sus - 29 iulie 2013

Venise vara mult asteptata ! Venise sezonul cald, se dusesera zapezile si orice iubitor de Crai vroia sa-si vada craiul sau craiasa cu proprii ochi ! Dar eram numai eu cu Petru doritori de Crai. Cu Radu nu am mai reusit sa ne suprapunem de nici o culoare (desi cu totul intamplator aveam sa ne intalnim in aceasta tura). Cu restul din echipa scurt incropita anul trecut nu ne nimeream iarasi. Avuseseum noi o tentativa de Rusalii, dar iarasi am ramas numai noi doi. Si atunci ma hotarasc eu: "Eu pun tura pe Carpati Petru, vreau sa strangem gasca !"

Petru vroia sa punem tura mai intai pe FB si sa asteptam. Si pun tura pe carpati, evident cu traseul mult dorit de Petru: Valcelul cu Fereastra (cadou tocmai de ziua lui). Am pus tura din timp si au avut cand sa se inscrie oameni. I-am lasat frumusel sa se inscrie si pe urma am inceput sa selectez, am ales numai crema, toata floarea cea vestita a intregului apus. Asa ca se contura o gasca faina de muntomani dornici sa descopere abrupurile Craiului, iar eu eram mai mult decat nerabdatoare sa revad Valcelul cu Fereastra dupa mai bine de 5 ani de zile. Valcelul cu Fereastra fusese la vremea premierei sale pentru mine un traseu mult dorit, asa ca avem o relatie foarte speciala cu valcelul acesta.

Din pacate vremea ni se arata cam potrivnica, dar eu nu ma las si tin tura, sambata fiind o prognoza destul de favorabila. Problemele apar abia duminica, dar aveam sa ma obisnuiesc sa fac ture numai de o zi in Crai sezonul asta datorita genunchilor mei neascultatori.

Vineri dupa-masa plecam din toate colturile tarii, dar efectiv din toate colturile tarii 4 carpatisti, dornici sa ajungem cat mai repede la poalele Crailor: eu plec din Sibiu, Senty din Vaslui, Tazu' din Bucuresti (noi trei urmand sa ne intalnim in Gara Brasov cu Senty si sa mergem mai departe spre Plaiul Foii). Pe drum spre Cabana Plaiul Foii facem jonctiunea si cu Petru care venea din Craiova. Cand am zis ca din toata tara, chiar ca din toata tara am venit. Sambata dimineata mai vine Claudia din Ploiesti cu Tibi si Cip din Bucuresti, completand echipa finala, ca pe Cip il acceptasem ad-hoc pe usa din dos.

Poza de grup cu carpatistii Craiului in parcarea de la Plaiul Foii (de la stanga la dreapta): Senty, Petru, Iuliana, Tibi si Claudia pe randul de sus, Tazu si Cip pe randul de jos ... momente nostalgice: cine stie daca ne vom mai reintalni cu totii vreodata in aceasta formula la Plaiul Foii.

Sambata dimineata ne strangem de plecare si taman ce il vedem si pe Radu ca se parcheaza cu masina la Plaiul Foii, desi nu stiam ca va veni si nici el nu ne anuntase (eu stiam ca ar fi trebuit sa fie in Germania). Radu are oricum alte planuri si nu vrea nicidecum sa vina cu noi decat pana la Refugiul Sperantelor. Pornim pe forestierul de Plaiul Foii si la poiana cu stana viram inspre abruptul Craiului. Ne afundam in padure si tinem firul de grohotis subtire care se contureaza pe vale. Poteca cu momai stiu ca era prin padure, paralela cu firul vaii, dar pentru ca viiturile au sapat adanc aici in talveg, nu este greu sa tinem directia spre Malul Galben. Cand ajungem la Izvorul lui Orlovski, salvat in mod miraculos de sub aluviunile de grohotis, eu imi doresc foarte mult sa urcam pe Hornul Nisipos - in primul rand pentru ca nu mai fusesem niciodata pe acolo, in al doilea rand pentru ca vroiam sa descopar o varianta de coborare a Malului Galben mai putin expusa decat cea uzuala pe brana si cabluri.

Hornul Nisipos incepe practic cam vis-a-vis de Izvorul lui Orlovski, este ultimul horn pe stanga cum urci spre Malul Galben inainte sa iei in piept grohotisul ocolitor spre stanga. Hornul Nisipos nu este nisipos trei sferturi din desfasurarea sa, ci, din contra, chiar are niste saritorele micute de catarat, dar care se ocolesc usor pe partea stanga. Este destul de friabil, dar foarte practicabil totusi. Pe Hornul Nisipos, urcam eu, Petru, Claudia, Tazu' si Cip, iar restul se duc pe la grohotis si saritoare, urmand sa ne intalnim sus in saua de bifurcatie de la Malul Galben.

In prima sa portiune Hornul Nisipos este mai abrupt si chiar i se disting niste saritori foarte inguste, dar evidente. In a doua sa portiune talvegul incepe sa se macine mult si saritorile dispar, facand loc nisipului din portiunea finala de iesire din horn.

 

 

Iesim noi cam in patru labe si doua bete sus din horn, dar mi s-a parut o varianta foarte buna de ocolire a branei expuse de la Malul Galben. Acum va trebui sa parcurg candva hornul asta si in coborare ca sa vad cum se prezinta situatia.

Iesim din Hornul Nisipos si urmam poteca serpuitoare pe cateva galme din padure. Urcam mai intai sustinut un umar, apoi mergem putin pe o curba de nivel si coboram in dreapta in saua de deasupra Malului Galben, unde ne reunim cu restul colegilor de tura. De aici pana la Refugiul Sperantelor mai este o aruncatura de bat, dar destul de urcat si destul de abrupt - pe la Adapatoarea Caprelor, apoi pe valcel in sus pana in refugiul de la fosta Cabana Ascunsa /Refugiul Sperantelor.

 

Aglomeratie mare la Refugiul Sperantelor: mai vin niste carpatisti cunoscuti, apoi toata agentia Extreme cu gasca de agarici in adidasi, dar cu casti si hamuri pe ei. Mai stam putin pe la refugiu, apoi o caram in sus spre Valcelul cu Fereastra, ca nu vroiam sa ne-o ia toti handralaii inainte sa ne dea bolovani in cap pe saritori.

Valcelul cu Fereastra este primul pe dreapta intalnit in parcurgearea Braului Cioranga, ramura care incepe chiar de la Refugiul Sperantelor. Braul Cioranga urmeaza apoi a se bifurca in ramura de jos - care duce pana in Padina Popii, si in ramura de sus - care duce cumva fortat chiar in Varful Ascutit (nu este insa o ramura efectiva a unui brau, este mai mult o iesire din ramura de jos in Creasta Nordica a Pietrei Craiului).

Intrarea in Valcelul cu Fereastra din Braul Cioranga, imediat dupa Refugiul Sperantelor

 

Eu cu Tibi si cu Tazu' asteptandu-ne randul la evolutia pe saritoarea de intrare in Valcelul cu Fereastra

Saritoarea de intrare in Valcelul cu Fereastra este practic cea mai grea saritoare - nu ca ar fi grea tehnic de depasit, doar ca este maricica si daca ai picat de sus, nu te opresti prea repede. Inaintea noastra tocmai mai urca doua persoane care isi trag rucsacii pe coarda, asa ca punem si noi coarda (ca doar nu am carat-o degeaba de la Sibiu), mai ales ca pe sus saritoarea este uda. Se duce Cip cap de coarda si ne asigura pe toti de dupa copacul din varful saritorii.

 

In poza de jos si cea de sus este parcurgerea primei saritori de intrare in Valcelul cu Fereastra, vazuta de sus din regrupare si vazuta de jos de la baza ei

 

Odata depasita saritoarea de la intrarea in Valcelul cu Fereastra suntem in firul principal al valcelului si de aici nu mai sunt probleme tehnice sau saritori atat de inalte ca cea de intrare.

Odata intrati pe Valcelul cu Fereastra la stanga noastra se poate vedea daca urcam in muchie celebrul Valcelul cu Smirdar - avand o posibilitate de acces si din acest valcel pe fetele de iarba pana in muchia ce il desparte de vecinul sau - Valcelul cu Fereastra.

 

In poza de sus si cea de jos se vede Valcelul cu Smirdar, vazut din muchia ce il desparte de Valcelul cu Fereastra sau vazut din intrarea din Braul Cioranga.

 

Valcelul cu Smirdar nu are insa o intrare mai putin dificila decat Valcelul cu Fereastra - saritoarea de intrare fiind pare-se cam singura saritoare de depasit a acestui valcel (una da' buna, asa ca nu prea vad afacarea daca vrei sa ocolesti saritoarea din Valcelul cu Fereastra, te complici cu alta similara pe Valcelul cu Smirdar).

 

Continuam pe Valcelul cu Fereastra in sus, prima portiune pana unde valcelul face un cot destul de vizibil spre stanga fiind dominata de cateva saritori, desfasurate in mai multe trepte, nu foarte grele, dar nici foarte usoare.

Dupa ce parcurgem prima parte a valcelului ajungem in punctul in care in sus si in dreapta accesul se inchide si in stanga sus se vede accesul spre fereastra valcelului (de unde acesta isi poarta numele).

 

Cotim asadar la stanga si incepem sa urcam un horn lung, care se termina practic abia sub fereastra, unde se termina si valcelul de altfel.

 

Ajungem fericiti in fereastra, ii amenajez lui Petru o fundita pe o stanca drept cadou de ziua lui si ii cantam La Multi Ani ! Emotie mare pe Petru, nu prea arata el, dar pe urma a marturisit intr-un comentariu pe carpati ca s-a bucurat de acest moment si ca evident era cel mai frumos cadou. Stiam eu de ce alesesem fix Valcelul cu Fereastra. 

 

Poza de grup in fereastra Valcelului cu Fereastra (de la stanga la dreapta): Claudia, Senty, Tibi, Petru si eu pe randul din spate, Tazu' si Cip pe randul din fata stand pe vine .... alta poza memorabila.

Parasim fereastra si intram in ceata. Ce ghinion am eu sa fac Valcelul cu Fereastra numai cand este ceata. Si prima oara acum 5 ani tot pe ceata l-am facut si am orbecait pana sus in creasta. Acum se cam repeta figura, este un triunghi al bermudelor pe aici, nu stiu care-i faza.

Dupa ce am iesit din Valcelul cu Fereastra si am trecut prin fereastra, suntem in firul Valcelului cu Smirdar, in lungul caruia vom urca o vreme (nu stiu cat, ca si data trecuta era ceata si si acum este ceata, ceva de genul pana vezi Acul de la Amvon in stanga). Urcarea pe Valcelul cu Smirdar nu prezinta nici un fel de dificultate, doar fete de iarba si un fir de grohotis pe alocuri discontinuu.

Eu raman mai in spate, dar nu stiu cum fac baietii ca gasesc in stanga niste momai la un moment dat si vad Acul de la Amvon in ceata. Perfect! Pe aici trebuie sa o luam pe Braul de Sus ca sa iesim in Varful Ascutit.

 

Saracul ac, va fi catarat si sprijinit in toate pozitiile, parca ar fi fost cine stie ce obiectiv turistic, nu un biet mot de stanca, dar al naibii de usor de recunoscut ca punct de reper de oriunde si oricum ai fi.

 

In poza de jos si cea de sus se vede iesirea din celebrul Canion Cioranga, marginit la stanga inspre Valcelul cu Smirdar de o creasta foarte frumos ascutita

La Acul de la Amvon facem pauza de regrupare si de admirat maria sa acul

In poza de jos si cea de sus se vede continuarea unei ramuri inferioare a Braului de Sus inspre varful Ascutit, respectiv inspre Calinetul Mic

De la Acul de la Amvon coboram in firul Canionului Cioranga si vom urca in lungul acestuia o perioada pana cand iarasi momaile ne vor indruma spre stanga.

In talvegul de iesire al Canionului Cioranga treburile sunt mai stancoase si mai grohotoase, dar cand firul matematic nu mai este atat de evident, este semn ca trebuie sa cotim la stanga prin jnepenis in lungul momailor ce ne vor scoate la cateva sute de metri de Varful Ascutit in Creasta Nordica.

Ajunsi in Creasta Nordica urmeaza ospatul de la Varful Ascutit, cu ceturile aburinde in jurul nostru.

Inainte de plecare, dupa ce am luat masa in creasta, urmeaza si poza memorabila de grup la Refugiul Ascutit.

Poza de grup la refugiul din Varful Ascutit (de la stanga la dreapta): Senty, Tibi, Petru, Tazu', Claudia si Cip, iar eu stau in fata. Cu totii avem o aplecare spre dreapta pentru ca aparatul statea inclinat pe o stanca si am incercat sa compensam asta prin aplecarea noastra, dar acum imi dau seama ca refugiul din spate fiind semisferic oricum nu prea exista orizontala de referinta in poza

Coborarea din Creasta Nordica o vom face pe Braul Cioranga - Ramura de Sus deocamdata, urmand la intersectia cu Ramura de Jos sa ne hotaram ce facem in functie de limbile ceasornicului.

Din Varful Ascutit (nu de langa refugiu, ci fix din varful matematic si geografic), ne abatem pe fata de iarba de pe abruptul vestic care curge diagonal sub Creasta Nordica inspre Padina Popii. Poteca nu este foarte vizibila, dar sunt momai, pe care daca le urmarim cu atentie, nu exista probleme de orientare. Dupa cateva sute de metri, poteca marcata cu momai coteste la stanga trecand peste un mic umar.

Dupa ce trecem de mica muchiuta continuam sa coboram pe o fata de iarba si stanca, de data asta pe directia perpendiculara spre Plaiul Foii / Creasta Nordica. La capatul acestei fete, acolo unde incepe sa se caste sub noi un mare abrupt, poteca cu momai coteste din nou la dreapta peste muchia din aceasta directie.

Traversam muchia din dreapta atunci cand nu mai putem cobora in jos si dupa muchie observam venind din creasta o alta fata, mai mult stancoasa, dar pe care se poate cobora din fata de iarba pe care noi am apucat-o din Varful Ascutit (este cumva o alta modalitate de iesire din creasta a Ramurii de Sus a Braului Cioranga).

Continuam coborarea care ne duce spre o muchie in dreapta, partea stancoasa si grohotoasa incepand sa ia sfarsit, urmand intrarea efectiv pe ceea ce poarta denumirea de un brau montan. Intorcand capul in sus, se poate vedea mai clar coborarea din Creasta Nordica pana in acest punct (varianta pe care nu am coborat noi acum, ci varianta pe care am coborat cu alta ocazie).

Valcelul stancos din stanga pozei de mai sus duce pana sub creasta, urmand ca la baza crestei sa se abordeze o fata de iarba in dreapta (in sensul de urcare) care iese fix in Varful Ascutit. Din punctul din care admiram aceasta iesire in creasta, noi ne continuam coborarea pe poteca din ce in ce mai vizibila si uitandu-ne pe dreapta (in sensul de coborare) peste muchie, zarim jos in vale Ramura de Jos a Braului Cioranga.

Orele fiind insa inaintate hotarasc sa nu ne mai lalaim pe Ramura de Jos, mai ales ca eu stiam ca are o portiune mai expusa si ca ia cateva ore bune pana in Padina Popii (ceea ce nu era chiar asa daca nu ai rucsac mare). Continuam ca urmare pe Ramura de Sus a Braului Cioranga, urmand sa trecem de bifurcatia cu Ramura de Jos, de unde braul urmeaza traseul sau foarte clar definit pe sub perete.

Atunci cand Braul Cioranga trece de intersectia cu punctul de unde incepe Hornul Inchis (firul principal), braul incepe sa coboare puternic in zona de padure, parasind semetia peretilor de stanca. Un mic pasaj prin padure si ajungem in punctul de unde incepe Valcelul Spalat cu o mare saritoare (acesta fiind accesibil de fapt prin secundarul Hornului Inchis).

Desi nu prea se pare ca ar incepe vreun Valcel Spalat din acest punct, locul este usor identificabil datorita unei placute in memoria unui iubitor de Crai. Spalatura de deasupra este de fapt saritoarea de intrare in valcel, total inaccesibila, dar valcelul se contureaza abia mai sus.

Continuam pe Braul Cioranga spre Refugiul Sperantelor si dupa o serie de portiuni prin padure intersectam frumoasa intrare in Canionul Cioranga (atentie, a nu se confunda cu Valea Cioranga, care este la ceva distanta mai incolo inspre Padina Popii).

Dupa ce intersectam Canionul Cioranga mai avem cateva portiuni prin padure, trecem si printr-o fereastra care se numeste Poarta Sarutului sau ceva de genul si ne indreptam mai departe spre Refugiul Sperantelor.

Pauza de reculegere, meditatie, socializare sau ce vrea fiecare la Refugiul Sperantelor. De la refugiu coboram pe drumul stiut si deja parcurs si de dimineata pana in saua de deasupra Malului Galben, iar acolo inaugurez un nou traseu: Valcelul Cainelui Mort, care este cica mult mai usor la coborare decat variantele clasice de urcare pe la Malul Galben.

Valcelul Cainelui Mort este in directia fix opusa a grohotisului care urca pe langa pata galbena de la Malul Galben, si cumva perpendicular pe poteca ce vine de la Hornul Nisipos. Practic in saua de deasupra Malului Galben conflueaza 3 poteci: cea care vine chiar de sub Malul Galben si este cea mai uzuala, cea care vine din Hornul Nisipos pe o muchie, si Valcelul Cainelui Mort (care de fapt nu are poteca, dar este singurul valcel care coboara in directie opusa Malului Galben).

Coboram o portiune pe acest Valcel al Cainelui Mort si incercam sa tinem firul matematic.

Dupa ceva vreme talvegul Valcelului Cainelui Mort se umple de grohotis, indicandu-ne ca ne gasim pe un valcel veritabil. La confluenta Valcelului Cainelui Mort cu Padina lui Raie se gasesc pe copaci niste benzi albastre care indica valcelul corect, in zona existand si alti afluenti ai vaii care se ramifica in toate directiile, de' nu mai sti pe care sa o iei daca vii de jos. In caz ca benzile albastra vor dispare, Valcelul Cainelui Mort este primul valcel din dreapta (in sensul de urcare pe vale) in momentul in care Padina lui Raie incepe sa se ramifice in mai multe fire care merg in sus spre Braul Cioranga.

Continuam coborarea pe Padina lui Raie, o padina larga si lipsita de dificultati, care are doar doua saritorele mai delicate: pe prima o ocolim pe dreapta (in sensul de coborare); pe cea de-a doua eu cu Tibi si cu Cip o dam pe fund pe unul din jgheaburi, avand doar cativa metri si fiind de asemenea ocolibila prin dreapta.

Dupa aceste doua obstacole micute valea se largeste foarte mult, devenind practic un plat mare prin padure, usor descendent spre Plaiul Foii. Singurul aspect care ii divulga aparteneta la o padina este firul de grohotis sau marimea considerabila a unei limbi de grohotis presarata ca margaritarul prin padure.

Iesirea din Padina lui Raie se face pe undeva in traseul marcat de Valea Ursilor inspre Refugiul Diana - in poiana mare de intrare din drumul de Plaiul Foii spre acest trsaeu (cam greu de descris, este unul din acele firicele, dar nu stiu daca l-as mai nimeri venind din sens invers).

 

La Cabana Plaiul Foii ne reunim cu totii si ne ospatam pe masura. A doua zi din pacate vremea este total nefavorabila, asa ca tura se va tine "la sala", adica pe izoprene cu ochii la munte, adulmecati fiind din cand in cand de porcii lasati sa zburde in voie.

 

Eu cu Tazu', Senty, Tibi si Claudia la Cabana Plaiul Foii - eterna si draguta noastra tabara de baza pentru nemarcatele in Crai

 

Eu cu Senty (stanga) si Cip (dreapta) uitandu-ne la poze cu munte, daca muntele este in ceata si nu-l vedem

Desi duminica nu am mai putut face nimic si doar am stat sa socializam pe izopren, ma bucur ca am organizat aceasta tura, mai ales pentru ca am cunoscut oameni noi, doritori de descoperirea de nemarcate in abruptul vestic al Crailor.