La Termopile - Braul de mijloc - La Lanturi - 28 iulie 2013

Duminica dimineata era amenintata de catre Marius sa ne trezim la 7.00 a.m. si sa plecam la 8.00 a.m. in traseu pe Braul de Mijloc intre Termopile si Lanturi. Toate bune si frumoase, problema este ca daca tot ma scol la ore d-astea matinale de'-mi plesneste capul as vrea sa si respect ora de plecare. Si pentru ca sunt flexibila, accept si sfertul academic de intarziere, dar nu o ora si jumatate de intarziere este prea mult chiar si pentru toata bunavointa mea.

Ii dau bice la deal spre Termopile ca sa ajung mai repede acolo, urcusul prin padure si prin salbaticia zmeurei si a copacilor cazuti contribuind din plin la viteza mea de urcare, provocata pana in Poiana Cotofenei si de incapatanarea lui Marius de a nu recunoaste ca la Malul Galben firul vaii face putin stanga pentru a urca saritoare pe dreapta. Nu si nu si nu, el sustine ca mergi drept in fata, de parca ai putea sa sari peste dita' mai Malul Galben. Dupa Poiana Cotofenei, momaile apar insistent si fac stanga pe muchia ce duce in Termopile, copacii cazuti si miile de poteci intretaiate sunt la ordinea zilei.

Urcam prin jugla amazoniana a Pietrei Craiului, trecem de punctul de belvedere de pe dreapta cum urci si intersectam poteca Braului de Jos, acolo unde am inteles ca ar fi fost zona La Borcan, desi nu mai exista nici un borcan acum. Punctul se poate identifica usor: poteca braului de jos merge spre firul vaii in dreapta (acolo unde Valcelul Ciorangutei si cel al Coltilor Gemeni isi unesc destinele) si mai sus merge spre stanga, urmand punctul in care se trece pe sub un perete de stanca ce margineste dreapta traseul in urcare.

Dupa ce depasim acest perete de stanca pe dreapta (in sensul de urcare spre Termopile), poteca braului de jos iese intr-o muchiuta si paraseste directia de Termopile, urmand sa coboare in firul Vaii Podurilor. Din acest punct mai se fac cateva minute de urcare printre alte craci, maracini si bolovani pana in punctul denumit La Termopile.

Eu si Dedexu la relaxare la Termopile

Valea Podurilor vazuta in stanga din punctul de belvedere de la Termopile

In Termopile ma loveste un somn monumental, mai ca-mi vine sa cobor de aici inapoi pe drumul cel mai scurt. Pana una alta parasim cu greu locul de plaja de la Termopile, mergem putin pe curba de nivel prin padure, apoi ne inscriem pe urcarea spre Amfiteatrul Coltilor Gemeni - acolo unde o poteca cu grohotis ne incalzeste pentru urmatoarele zone de rulmenti.

Amfiteatrul Coltilor Gemeni este inca in umbra la aceste ore ale diminetii, amintindu-mi de incursiunea noastra prin hornurile sale anul trecut cand am intrat pe undeva prin zona spre Valea Podurilor. Acum insa planul nostru este mult mai putin maret, urmand sa mergem pe poteca Braului de Mijloc- destul de monoton de altfel o portiune. Urmeaza jnepeni, grohotis si depasirea unor fire de vale sau de valcele pe care cu greu mi le amintesc din alte incursiuni, motiv pentru care tot revin pe aceste trasee, ca sa-mi mai improspatez si eu memoriile. Abia in tura lui Mugurel aveam sa invat sa recunosc un valcel pietros cu saritori datorita prezentei unei grote mai pe fir mai sus.

Grota nu se vede pentru ca trebuie sa cobori putin pe firul valcelului care se depaseste de catre poteca Braului de Mijloc, dar ea exista undeva pe dreapta cum te uiti in sus si este si destul de mare cat sa poata constitui un punct de reper pentru cunoscatori.

Un alt aspect care te ajuta sa recunosti Valcelul cu Grota este faptul ca dupa depasirea sa urmeaza Valea Vladusca firul principal, strajuit la partea superioara de pasajul denumit La Placi (este scris mare pe stanca in stanga in sensul de urcare LA PLACI + crucea verde stearsa a Braului de Mijloc). Cum depasim umarul care desparte Valcelul cu Grota de principalul Vladuscai ni se dezvaluie in fata ochilor portiunea placilor - o urcare inclinata spre dreapta pe niste placi stancoase netede, strajuite pe o parte de un perete inalt in portiunea superioara a pasajului.

Nu are rost sa mai spun de cate ori am trecut pe La Placi, prima oara acum multi ani avand si rucsac mare in spate si fiind mai tematoare in cele ale catararii, motiv pentru care am cerut un capat de cordelina ca sa urc acest pasaj pe care nu prea stiam sa il abordez.

Dedexul urca insa Placile la bete, cracile uscate ale jnepenilor de pe stanga in sensul de urcare nefiind de prea mare ajutor, ci mai degraba prizele bune fiind mai sigure decat alte instrumente auxiliare. De sus din saua ce strajuieste Placile peisajul incepe sa ni se deschida in fata ochilor, fiind punctul in care padurea ne paraseste definitiv pe Braul de Mijloc si jnepenii si grohotisurile si mai ales soarele arzator ne ia in primire pentru portiunea urmatoare pana in Lanturi.

Vedere din saua de deasupra pasajului La Placi spre principalul Vladuscai si locul unde padurea ramane in urma

Urmeaza pentru mine cea mai chinuitoare portiune a Braului de Mijloc, nu ca ar avea ceva dificil, dar este portiunea unde trebuie sa te adaptezi la caldura ametitoare in timp ce rulmentii iti fug de sub picioare, iar jnepenii iti trag mii de crengi pe fata.

O curba de nivel prin jnepeni, o urcare pe un grohotis si ajungem intr-o muchie partial golasa si partial acoperita de jnepeni, strajuita insa in toate zarile de niste combinatii ametitoare de pereti - pereti care ma fascineaza de fiecare data cand vin in Crai, pereti pe care ii pozez mereu sperand sa le pot surprinde varietatea infinita de forme, umbre si lumini ... si parca de fiecare data rezultatul nu ma multumeste, pentru ca aparatul meu nu poate surprinde tot ceea ce ma inconjoara.

La momentul respectiv nu stiam, dar acum stiu ca aceasta coborare pe firul de valcel care ocoleste un umar de stanca este in prelungirea Valcelului cu Poieni, care rupe vertical in Braul de Mijloc. Zona este usor de recunoscut fiind prima mare coborare intr-un fir bine conturat dupa ce treci de pasajul la Placi mergand spre Lanturi, sau in sens invers primul fir dupa coborarea de la Ulcior.

In poza de sus se vad doua poteci, dintre care numai una este buna - poteca corecta si usoara este cea care traverseaza grohotisul si o ia in dreapta jos pentru a ocoli umarul de stanca pe la baza sa. Poteca cealalta incearca inutil sa mearga pe la baza peretelui si sa urce intr-o sa pietroasa mai sus fiind foarte aninata si nerecomandata din acest motiv (eu personal nu am urcat niciodata pe acolo, nici intr-un sens, nici in celalalt, pentru ca este foarte expus si friabil, asa ca nu are sens).

Dedexu merge frumos pe langa perete si traverseaza grohotisul care bolboroseste zgomotos sub noi, urmand ca din capatul potecii, inainte sa dam coltul pe dupa muchie sa se poate vedea aceasta tentativa de caldare a Valcelului cu Poieni.

Valcelul cu Poieni continua si in jos intr-o involburare de saritori probabil, cea mai mare saritoare a sa fiind de fapt aceasta ruptura verticala pe care o prezinta la varsarea in Braul de Mijloc, fix deasupra limbii de grohotis, mai sus incepand sa se contureze, chiar cu multe poieni si chiar cu trei fire de acces in creasta din Braul de Sus (fire mai greu de identificat, dar care chiar exista).

Trecem muchia pentru a merge apoi putin pe curba de nivel si pentru a incepe deja celebra, enervanta si teribila urcare pe grohotisul sau pe langa grohotisul de sub grota La Ulcior - moment epic in care soarele incepe sa ne bata si mai tare in cap, combinat cu un vant care nu stii daca sa te bucuri de el sau nu, combinat cu o foame monumentala si o stare de lesin pentru mine si Dedex, care mai traseseram si 12 h in ziua precedenta. Urcam mai intai pe stanga pe o limba de iarba si cand asta se termina, fac un salt de caprioara atingand grohotisul vorba aia doar cu aripile si ma transfer pe fetele de iarba din dreapta urcarii, mult mai prietenoase si stabile in comparatie cu rulmentii de pe talveg.

Ajungem sus la grota La Ulcior si inerc sa indentific pe unde ar urca Valcelul de la Ulcior pe aici sus in creasta, cu greu putandu-se observa un fir de vale care urca foarte abrupt si cu foarte multe rupturi in sus. Ma cam crucesc gandindu-ma ca pe aici ne va duce Mugurel in tura sa, dar ma consolez la gandul ca orice ar fi ma vor lega bine, nestiind inca de intrarea care de fapt se face din Braul de Sus, ruptura pana in Braul de Mijloc fiind total impracticabila.

La Ulcior mancam, da' mancam bine. Dedexu declara clar ca el va cobora prin Anghelide, se simte epuizat si nu mai are nici apa, iar apa din sticlele de la grota nu il satisface ca rezerva pana in Lanturi. Robert imediat alege si el sa coboare, eu astept totusi sa mananc la Ulcior, desi Marius nu are chef de masa, ca el cica mananca o data la 3 zile. Dupa ce mananc bine mai capat totusi putere si ma simt mai bine, asa ca iau decizia sa continui pana in Lanturi, il corup si pe Leo sa vina cu noi, ca sa nu ma alerge Marius pe traseu. Ne punem in miscare si purcedem mai departe cu burtile pline la deal.

Depasim grohotisul care vine din Braul de Sus si coboara vertiginos spre Anghelide, lasand placerea colegilor de a cobora pe aici, la asistenta verbal strigata a noastra ... caci ei nu gaseau intrarea.

In zona se gasesc 2 urcari foarte importante: iesirea in Braul de Sus, urmata apoi de posibilitatea de urcare in creasta prin Valcelul de la Ulcior si Valcelul cu Poieni.

Prima limba de grohotis pe care o traversam venind de la Ulcior spre Lanturi ne conduce in Braul de Sus

Apoi un alt scoc important este asa numitul Scocul Bun, care duce direct in creasta.

A doua limba de grohotis pe care o traversam de la Ulcior spre Lanturi si care este marginita pe stanga de un perete de stanca ne conduce cu anumite sinuozitati in Creasta Nordica, inainte sa inceapa Caldarea Ocolita, avand denumirea simpla de Scocul Bun.

Dupa Scocul Bun, Braul de Mijloc trece pe langa locul de cort Elis (singurul loc de cort din Braul de Mijloc, in proximitatea sursei minime de apa de la Ulcior, marcat fiind cu pietre asezate in forma de cerc). Apoi mergem pe curba de nivel care urca si coboara usor, urmand ca in scurt timp sa ajungem la ruptura din Braul de Mijloc - acea saritoare usor catarabila, dar pare-se ca greu descatarabila (nu am parcurs insa niciodata aceasta portiune de brau venind dinspre Lanturi).

In fundal se poate vedea cum poteca Braului de Mijloc se opreste intr-un perete, existand o momaie in dreapta intr-o seuta pana la care trebuie sa cateri. Varianta cea mai facila a depasirii obstacolului nu este sa te duci in acea sa, ci sa cateri saritoare pe stanga printr-un fel de fata cazuta cu foarte multe prize, care are si o fisura, face apoi un fel de curba la stanga si iese printr-o catarare in dreapta in muchie.

In poza de jos si cea de sus se poate vedea saritoarea, dotata pe la mijloc pe undeva si cu ceva grohotis ca sa se destabilizeze si eventualele emotii

 Odata ajunsa sus in muchie langa Marius il asteptam si pe Leo sa catere a doua jumatate de saritoare

De deasupra saritorii se poate vedea cum vine poteca Braului de Mijloc, ultima muchie din fundal fiind cea care ne desparte de Valcelul de la Ulcior.

Dupa saritoarea din Braul de Mijloc urmeaza alta curba de nivel care se inscrie pe versantul stang al Caldarii Ocolite, se depaseste acel pasaj cu bolovan expus in dreapta cu o rupere considerabila spre firul vaii si ne lasa sa vedem in fundal dreapta trecerea Mult Dorita. Pana anul acesta imi scapase acest apelativ, acum afland de la Dedex ca Dinu Mititeanu a cautat multi ani aceasta iesire din dreaptul Caldarii Ocolite pentru a putea continua Braul de Mijloc pana in Lanturi ... din acest motiv se numeste Trecerea Mult Dorita.

De fapt trecerea Mult Dorita este acea poteca ce se vede in centrul pozei in portiunea superioara, urca diagonal in dreapta intr-o sa si este marginita la stanga de un perete de stanca cu gauri, ca un fel de clepsidra - aceea este de fapt poteca Braului de Mijloc, asa cum i-a fost gasita continuarea spre Lanturi.

Dar pentru ca aceasta Caldare Ocolita rupe destul de urat zona Braului de Mijloc, in aceasta zona poteca urca mult, traverseaza firul stancos al vaii pe la acel pasaj cu bolovan si apoi ocoleste spre dreapta niste stanci mari (pe sub care este cat se poate de evident ca nu se poate trece si care atunci trebuiesc trecute pe deasupra).

De undeva de deasupra firului de vale gata depasit vedem mai clar continuarea Braului de Mijloc si Trecerea Mult Dorita, saua acuzata ca fiind cea buna este prima sa din stanga (chiar in centrul pozei) unde peretele cu clepsidra de la baza urca diagonal in dreapta.

Poza de jos si cea de sus exprima cel mai bine Trecerea Mult Dorita si dovada ca se poate merge pe acolo pe la baza peretelui cu gauri in stanga.

Ajunsi in saua de deasupra Trecerii Mult Dorite suntem intr-unul din punctele cele mai inalte ale Braului de Mijloc pana in Lanturi, urmand apoi o succesiune de sei si curbe de nivel care mai urcatoare, care mai coboratoare pana in valea Lanturilor.

Vedere din saua de deasupra Trecerii Mult Dorite spre poteca urcatoare a Braului de Mijloc care traverseaza Caldarea Ocolita

Ajunsi aici, Marius se mai linisteste din alergat si il loveste un moment de admiratie maxima fata de peisaj, fata de Crai, poate si fata de noi si incepe sa se uite in toate partile la maretia stancilor. Ma bucur si eu de ce-mi ofera natura de vazut si ne uitam cu totii cu atata nesat la toate dantelariile de stanca, incat cred ca si daca am fi stat o zi intreaga acolo nu ne-am fi plictisit. Totusi se pare ca nu am stat suficient de mult, pentru ca nu imi amintesc toate detaliile din zona, nu am parcurs cu ochii toate valcelele, hornurile si branele de iarba ... deci nici acum a treia oara ca parcurg acest braul nu pot sa spun ca l-am apropfundat cu nesat.

Pana in Lanturi nu mai este foarte mult, dar totusi mai sunt de trecut cateva fire de vale, cu posibile iesiri in creasta din cate stiu eu, valcele si scocuri fara nume care isi asteapta exploratorii, in timp ce poteca braului urmeaza acum un parcurs firesc pe branele de iarba foarte evidente.

Urmeaza scocul de iesire in Lanturi, o panta de iarba marginita de un perete de stanca, in fundal observandu-se poteca serpuitoare a Lanturilor care urca in Varful La Om sau Piscul Baciului.

Acest scos innierbat are o momaie la intrare, chiar in poteca marcata (cine stie, cunoaste !) si daca te uiti foarte foarte bine se poate intrezari la un moment dat si o cruce verde stearsa de negura vremurilor. Totusi inceputul firesc si geologic al Braului de Mijloc din Lanturi ar trebui sa fie mai aproape de unde iese Braul de Mijloc ce vine din Poiana Inchisa - undeva in dreptul unui stalp indicator care marcheaza virajul potecii marcate la stanga in sensul de coborare. Numai ca, exista o problema si un motiv pentru care actuala iesire (mai mult practica si nu teoretica) a fost aleasa mai sus, pentru ca altfel este foarte greu de trecut pe sub Turnul Spirlei si greu de traversat si Caldarea Ocolita mai pe jos.

Poteca Lanturilor imi place intotdeauna. De fiecare data cand trec pe aici imi spun ca este un traseu marcat, dar este cel mai greu traseu marcat din Romania si nu degeaba este asa, pentru ca este ingrozitor de frumos si de fiecare data mi se para ca il fac pentru prima oara, scotand semne de exclamatie la fiecare schimbare de peisaj. O fi retina mea mai sensibila la placeri vizuale, altora parandu-li-se un traseu banal, dar mie imi place de fiecare data cand il fac si mi se pare frumos si acum ca il cobor a nu stiu cata oara.

Depasim indicatorul cu marcaj care spune sa coboram pe un grohotis tocat de vreme la stanga, de data aceasta coborarea facandu-se mai mult cu mainile pe toti peretii posibili ca sa nu o iei la vale.

In poza de sus si cea de jos se vad insa elemente de reper foarte importante: sus este grohotisul care coboara spre firul vaii, jos este intrarea in continuarea Braului de Mijloc spre Poiana Inchisa, fix sub un perete, marcata cu o momaie aflata la baza un horn care urca diagonal in sus spre o sa.

Imediat dupa ce depasim si intrarea in Braul de Mijloc spre Poiana Inchisa, incepe periplul de saritori cu lant, banale in urcare, dar carora in coborare la sfarsit de traseu intotdeauna le multumesc pentru existenta lanturilor. O singura data am coborat pe ud pe aici si stiu cat de mult ajuta cablurile astea.

Prima saritoare in coborare vazuta de jos si de sus din firul vaii Lanturilor

Nu se coboara mult si se ajunge numai decat si la urmatoarea saritoare

A doua saritoare in coborare vazuta de jos si de sus din firul Vaii Lanturilor

Apoi se mai merge putin si este ultima saritoare cu lant, urmand o traversare pe stanga peretelui si trecerea printr-o sa ce ne conduce la un valcel ingust si cu grohotis mult - rupere pentru genunchi.

Coboram acest valcel abrupt de grohotis pentru a ne inscrie apoi pe dreapta in sensul de coborare la o serie de lanturi de traversare, care te crosteaza pe tot peretele si marcheaza de fapt intrarile in Braul de Jos.

In poza de jos si cea de sus se vad punctele cheie care marcheaza intrarile stanga-dreapta in Braul de Jos: mai intai cobori lanturile diagonale care te plimba in traversare pe toata stanca si de acolo se face intrarea in stanga cum cobori in Braul de Jos spre Umeri, apoi mai cobori hornul in dreapta care te duce la o alta sa cu potecauta care marcheaza intrarea in Braul Inflorit sau al Florilor de Colt.

Dupa portiunea cablurilor coboram ca in gat pe grohotis si poteca pana cand traseul face dreapta pe sub un tunel de jnepeni si pe langa un perete de stanca spre Zaplaz.

Zaplazul vazut de sus intotdeauna este fascinant, nu cred ca a trecut vreodata pe aici fara sa il pozez. Apoi coborarea de la Zaplaz se face pe un alt horn cu cabluri (ultimele cabluri, care se mai si misca) si se ajunge la baza unui perete de stanca.

Acest ultim horn cu lanturi marcheaza portiunea tehnica a traseului La Lanturi si de fapt ocolirea Zaplazului

Zaplazul vazut de jos anunta cumva din maretia acestui traseu.

Dupa Zaplaz imi scot betele de trekking ca sa ma minimizez impactul coborarii asupra genunchilor. Raul fusese deja facut insa din pacate si pana spre Refugiul Spirlea ma dureau destul de tare genunchii. Pe coborarea de la Spirlea inspre izvor, Marius ma depaseste in alergare, sarea de pe un picior pe altul ca un copil strengaret care se ducea la scoala. Pe Valea Spirlei are loc momentul culminant al durerilor mele, desi panta nu parea sa fie foarte mare - totusi orice pas in coborare imi sageta genunchii. Imi pusesem genunchierele preventiv, dar se pare ca nu strangeau suficient muschiuletii aia infimi ai genunchiului.

Am zis ca mor efectiv pe coborarea pana la bariera de la Tamasel, binecuvantand momentul in care Robert a venit sa ne ia cu masina si m-a scutit de 2 km chinuitori de drum forestier. La Plaiul Foii eram KO, numai limonada cu lamaie m-a mai trezit putin si povestile lui Petru si Cip care urcasera Padina lui Calinet si coborasera ca niste halpinisti ce sunt in rapeluri tot Valcelul cu Fereastra. Pana acum o luna mi se miorlaia ca vrea si el pe Valcelul cu Fereastra, acum Petru deja stia toate reperele pentru a intra din creasta in traseu ... invata repede, are potential baiatu'.

La final am reusit sa mai surprind si frumosetea naturii.

In poza de sus si cea de jos se afla traditionala si endemica garofita a Pietrei Craiului, cat si clopoteii de stanca, crescuti in locuri unde nu te astepti