Valea Cioranga - Braul omonim (ramura de jos) - Padina Inchisa - 27 iulie 2013

Si-am mai facut o tura in Crai ! Nu prea aveam chef, dar cum Petru "insista insistent" sa mergem in Crai, nu imi mai vine sa il refuz si in acest week-end, mai ales ca week-end-ul trecut tot din cauza mea nu se tinuse tura in Crai. Simt ca se duce de rapa echipa Craiului daca as abandona acum. Asadar, accept sa merg si nu ma las, orice ar fi, mai ales ca vremea se prezinta buna. Vorbesc intamplator si cu Marius si imi spune ca ar vrea sa mearga in Fagarasi. Hai in Crai, iti explic eu cum sta treaba si o sa iti dai seama ca iti este dor de Crai. Super, l-am convins, m-am scos, cred ca asta este tura anuala in care reusesc sa ma sincronizez cu Marius si pe deasupra nu mai trebuie sa plec singura cu trenul din Sibiu, voi merge ca o doamna cu masina. Mai nasol este ca Marius a venit vineri de la Bucuresti la Sibiu si nu a mai putut sa plece de vineri dupa-masa inapoi spre Crai, chestie care avea sa ma coste putine ore de somn. Avantajul este ca vineri seara imi trece prin cap sa il sun si pe Dedex sa il corup iremediabil la tura din Crai. 

Sambata dimineata ajungem ca gandul si ca vantul in Plaiul Foii, drum din care eu nu imi amintesc nimic caci dorm pe bancheta din spate de la masina.  

La Plaiul Foii il culeg pe Petru care strangea de-a valma cortul, ii pasez semicoarda la carat lui Cip, Dedex este pe pozitie, il lasam pe Marius sa astepte niste prieteni cu care va face un traseu mai scurt, iar noi plecam spre Valea Cioranga. Petru o mai facuse anul trecut cu Radu si le placuse enorm (atunci cand eram eu rupta in aripa ca ma intepase un cuib de viespi !). Dar cum inca nu aveam incredere in Petru, ma documentasem asiduu, desi el imi spusese ca stie foarte bine pe unde trebuie sa mearga. Suntem pregatiti de plecare in mai putin de 10 minute si plecam la deal. 

Cu cei trei Crai in Crai: Dedex, Cip si Petru (de la stanga la dreapta): pe Dedex il busea rasul, Cip abia astepta sa inceapa aventura urzicilor pe piciorusele sale delicate si paroase, Petru deja inchidea ochii de multumire la gandul explorarii prin ceaunul clocotitor al Ciorangai. Dar noi 4 am facut cea mai tare echipa cand ne holbam la coarda care nu ne ajungea la rapel pe Padina Inchisa: de spus la nepoti !

Plecam de la Plaiul Foii spre Valea Cioranga, vale care incepe de undeva din traseul de urcare pe Valea Ursilor spre Refugiul Diana. Mergem putin pe celebrul forestier de la Plaiul Foii, apoi incepem urcarea pe traseul marcat, traversam marea poiana de la baza Crailor si intram in padure. 

In padure urcam, urmam oarecum un curs de vale si asteptam intrarea in Valea Cioranga. Eu as fi intrat mai repede in vale, ca asa credeam eu uitandu-ma pe harta intuitiva si imprecisa, dar cica trebuie mers cam o ora de la Plaiul Foii pana la intrarea in vale. Semnul cel mai clar ca ne-am apropiat de intrarea in Valea Cioranga este momentul in care traseul de urcare spre Refugiul Diana face stanga pe un versant si paraseste firul vaii de pana atunci. Fix din acest punct noi tinem oarecum directia inainte, cam in 5 minute ajungand la intrarea in Valea Cioranga - vale care isi manifesta imaginea la inaintare cu o saritoare destul de mare si de spalata, ocolibila prin dreapta sa.  

Ocolim saritoarea pe o poteca cu iarba ce urca in doua serpentine deasupra, urmand ca apoi firul vaii sa devina foarte evident, bogat in vegetatie si de o salbaticie debordanta. Fiind vorba de locuri foarte putin umblate, nu avem parte de o poteca vizibila pe vale, desi daca ne uitam foarte bine, reusim sa deslusim niste urme pe unde vreodata a mai calcat picior de om (respectiv Petru si Radu acum vreun an de zile).

Cip se va bucura negresit de tratamentul urzicilor pe picioarele sale dotate cu pantaloni scurti (din gama. Cu craci, liane si urzici noi mergem pe vale, biruind orice obstacol ne iese in cale. Valea alpina inca nu a inceput, dar imediat ce vom birui aceste plante agatatoare, intepatoare si enervante vom reusi sa deslusim doua randuri de pereti care incep sa se apropie simtitor unul de altul, dandu-si mana la seria de saritori care vor incepe cat de curand.

Urcam pe un grohotis cu vegetatie, o combinatie malefica de rulmenti, care iti fug de sub picioare cand ti-e lumea mai draga, lasandu-ma sa scap cate un sughit, acompaniat uneori de cate o injuratura.

Ne strecuram printre doi pereti si intram in prima portiune a Vaii Cioranga. Sub noi grohotisul ne ranjeste amenintator, spunandu-ne ce ne asteapta daca ne dezechilibram: doi pasi inainte, trei inapoi. Niste craci si copaci cazuti vestesc primele praguri de stanca ascunse dedesupt, urmand firul vaii.

Din stanga vine un scoc cu iarba si grohotis, iar firul vaii continua pe o directie putin spre dreapta. Aici prima saritoare adevarata, nu verticala, dar cu multe prize ne ia in primire, urandu-ne bun venit si uite asa incepe distractia catararii. Ca o remarca generala pe aceasta vale: toate saritorile mi se pareau usoare de jos, numai ca pe masura ce le catarai sau te apropiai de ele incepeai sa ai o alta parere.

Chiar de la prima saritoare, Petru imi spune ca se ocoleste prin stanga, prin branele de iarba si jnepeni. Dar eu nu si nu, eu vreau sa ma antrenez, dar cand ma apropii mai bine de saritoare si vad ca are si niste bucati spalate, inteleg val-vartej de ce se ocoleste si ma conformez repede la sefu' de tura, ducandu-ma prin balarii la varianta de ocolire prin stanga firului de vale. Iau o gura de jnepeni si tinandu-ma de cracile de deasupra saritorii (care deja capatase amplitutine si inaltime), ajung in firul vaii.

Cam asa arata saritoarea vazuta de jos, parea prietenoasa, dar avea o intrare cam verticala si spalata de cativa metri. Desi mult mai expusa, Cip a incercat ocolirea saritorii prin dreapta, traversand pe niste fete cu multa stanca si iarba la aderenta. El a vrut sa ocoleasca saritoarea prin dreapta in sensul de urcare, noi am ocolit-o prin stanga prin primul jnepening al zilei.

Vin si baietii prin jnepeni si din firul vaii o iau matematic pe urmatoarele saritorele in sus, desi se puteau ocoli frumos pe stanga prin balarii, baietii pe acolo o iau, dar eu nuuuuuuuuuuuuu, eu ma antrenez pentru tura lui Mugurel si o iau drept in sus. Solicitante cat de cat saritorelele, nu mari, dar necesita putina incordare. Revin si baietii in firul vaii si incepem sa urcam vertiginos si fericiti pe pasajele de catarare.

In aceasta prima portiune, firul vaii este ingust si are saritori micute, pe care le depasim usor prin catarare, in timp ce jnepenii ne cotropesc din laterale. Saritorile dispar aproape pe nesimtite pentru ca urmeaza sa ne apropiem de urmatoarea portiune a vaii, asa zisul ceaun. Dar pana una alta tinem firul vaii pe limba firava de bolovanis ingust, asaltat pe alocuri de vegetatia corespunzatoare acestei altitudini. Inca niste praguri micute si Petru ne arata cum sclipeste in ceaun tablita metalica a unuia care a murit pe aici. Deci ne apropiem de ceaun si nu mai avem mult pana la proba de foc. Aveam ceva emotii cu privire la iesirea din ceaun, daca o s-o gasim, unde ne asiguram, si abia asteptam sa ajungem acolo ca sa rezolv aceasta problema.

Intrarea in ceaun este strajuita de doi pereti care te indeamna sa treci printre ei, dezvaluindu-ti apoi o minunatie de cetate: lasam in urma firul vaii si intram cumva spasiti in cetatea ceaunului. Aici cica valea ar face un S pentru a iesi mai departe dupa ce se depaseste o saritoare mare pe care noi nici nu o vom vedea - o caracteristica a acestei vai care mie mi se pare ca o face foarte speciala: incarligata, intortocheata, greu de ghicit si de intuit cum s-a format asa contorsionata.

Deocamdata urmam firul vaii care coteste la stanga, trecand pe sub peretele de care este atarnata placuta metalica mentionata anterior. Panta vaii devine constant urcatoare si destul de abrupta, semn ca se intampla, se amesteca si se incalzesc lucrurile pe aici pe undeva prin ceaun. Pe masura ce inaintam incep sa inteleg de ce nu exista prea multe variante de iesire din ceaun si de ce de fapt se numeste ceaun: esti prins fix ca intr-un ceaun cu pante abrupte si netede, te urci pe buza lui si aluneci la vale inapoi. Pe oriunde o dai, tot ca dracu' iesi ! Ma uit in dreapta mea in sensul de urcare. 

Imi ingheata putin sangele in vene cand vad un horn abrupt de iarba si pietre, si asta nu era tot, dar intr-adevar la partea superioara sfarsea elegant surplombat, deci nici o sansa sa iesim noi muritorii pe acolo. Petru care mai fusese preia comanda (si bine a facut) si ne indeamna sa urcam pe firul vaii ce coteste in stanga.

Urmeaza o portiune de talveg cu cateva saritori depasibile pe dreapta cum ar veni. Cataram o saritoare cu un prag marisor, cu prize destule, dar si cu miscari care trebuie putin gandite. Urmeaza inca o saritoare pe care o cataram tot prin dreapta, in stanga fiind un fir care merge la o pestera. Saritoarea are vreo doua praguri, dupa care suntem pe fete de iarba si undeva in stanga sus o grota pe unde stiam ca exista o varianta de ocolire, dar expusa rau si care necesita asigurare. 

Din acest punct al ceaunului sunt trei variante cica: ocolire pe stanga pe la grota (dar cica este expus), ocolire putin pe dreapta, apoi iar stanga pe o brana de jnepeni evident, si ultima varianta este de mers pe firul vaii care isi incepe celebrul S si nu stim ce ne asteapta. De aproape par dragute saritorile in continuarea vaii, dar pe masura ce ne apropiem de ele sunt urate si expuse si nu vrem sa ne cocotam acolo sus.

Facem prima curba la dreapta a vaii, dupa care Petru se catara direct pe fetele de stanca, Dedex o ia prin dreapta vaii pe fete de iarba si stanca, eu ma incapatanez sa trec saritorile pe firul vaii, de antrenament. Zici ca-i mica saritoarea, dar cand ajungi langa ea descoperi ca este mai mare ca un om si te solicita putin. Dar bag un ramonaj, bag o catarare cu genunchii, fac o inginerie si trec !

Dupa cateva saritori trecubile incepe sa ni se afisese in fata ochilor ce avea sa urmeze, si situatia se pare ca se imputea si mai tare dupa ce valea isi continua imbarligatura de S. Cica urma o saritoare mare si spalata de multi metri inaltime, diferenta de nivel pe care o intuiam de altfel prin maretia ceaunului in care eram si ai carui pereti incercam sa ii depasim.

In poza de sus si cea de jos se vede cum continua firul vaii, dragut si simpatic in poze, numai ca lipseste scara umana ca sa se vada si anvergura crapaturii prin care trebuia sa urcam. Ramonaj pe pereti nici nu se punea problema, ca era prea mare crapatura, escaladarea vreunui perete de asemenea nu era atractiva, fiind spalati si fara prize.

Asa arata mai departe firul vaii, negru si urat, asa ca noi cotim stanga imediat la fetele de iarba si jneapan, incepand evident un jnepening veritabil, dar finut. Jnepening putin inapoi pe deasupra firului vaii si iesim la niste fete de iarba, undeva la nivelul grotei.

Din dreptul grotei lucrurile se cam imput: in stanga urcarea se inchide cu niste mari pereti, firul vaii era in dreapta jos sub noi facandu-si linisit S-ul, asa ca nu avem deocamdata decat fetele de iarba si jnepening-ul, urmand evident si catararea pe un scoc innierbat.

Mai departe trebuie sa urcam un scoc innierbat cu stanca, dar abrupt, pentru a iesi din nou in firul vaii deasupra marii saritori. Incepem sa urcam scocul, avand in jos imaginea grotei care ne strajuieste caderea. Aceeasi faza inselatoare: de la baza parea accesibil scocul, dar pe masura ce urcai si faceai greseala sa te uiti in jos, era inclinat de numa', cred ca avea linistit 70 de grade.

Scocul pare usor initial, dar pe masura ce urcam pe el se dovedeste a fi suficient de abrupt, chiar daca are jnepeni la greu, este expus, drept pentru care aproape de final eu si Cip ne oprim sa ne punem hamurile, dar era deja prea tarziu. Ultima portiune deja devenea foarte abrupta, are cred ca pe la un 80 de grade, cu iarba, stanca miscatoare si slava cerului ca mai avem si jnepeni. Ma tin de ei vorba aia si cu dintii, traversez valcelul pe partea stanga si printr-un tunel de jnepeni ies sus.

Sus urmeaza o iesire biruitoare printr-un tunel de jnepeni (se vede ca este singura iesire din acest ceaun si s-a facut deja tunel), curba la stanga printr-un alt culoare de jnepeni, pe langa un perete de stanca in dreapta, apoi pe o brana de jnepeni urmand sa facem dreapta ca sa ajungem deasupra peretelui acestuia.

Desi nu este lunga, brana este foarte ingusta si expusa, avand si un mic pasaj fara jnepeni care trebuie trecut cu ghiarele pe stanca. Nu prea imi place mie, dar fiind un pasaj scurt, ma bag bine printre jnepeni la protectia cracilor lor si ma simt mai in siguranta. Jos valea scapa vertiginos sub noi, urmand sa ii intersectam firul vaii in curand dupa ce terminam de jnepenit brana minune.

 

Cam asta este poza maxima pe care am putut s-o fac pe aceasta brana, asta era pasajul fara jnepeni unde stanca scapa vertical sub tine, in rest jnepenii strajuiau vertiginos trecerea, astfel ca trebuia sa gasesti cum sa calci pe la baza cracilor lor, unde erau mai groase si nu se indoiau in verticala suspendarii.

Numai bine suntem din nou in firul vaii. Intortocheata rau valea asta, are atatea curbe si serpentine, de’ti dai foarte greu seama care este parcursul sau firesc, mai degraba ai impresia ca treci dintr-o vale intr-alta, dar nu, realitatea este ca este acelasi fir de vale care are multe curbe stranse, ca la raliu. 

Cam asa arata valea din punctul in care iesim din nou de pe brana in firul principal al vaii 

Proaspat re-intrati in firul vaii ne angajam iarasi in saritori, baietii merg inca paralel cu firul, numai eu ma chinui pe saritori, din acelasi motiv al antrenamentului. Saritori destul de maricele si solicitante pe alocuri, jos scapand panta abrupta a saritorii mari pe care noi am ocolit-o. De acum stim insa ca nu mai avem mari obstacole, decat o saritoare care se osoleste pe dreapta, si pana acolo ne cataram cu bucurie pragurile moderate de stanca. Valea nici de data asta nu se astampara, tot face tot felul de sinuozitati si schimbari de directie, asa ca sa nu ne plictisim.

Ajungem insa numaidecat si la saritoarea spalata cu jgheab, care ea pare in stilul clasic usoara de jos, dar nu este chiar asa. Petru o ocoleste val vartej prin dreapta si imi spune sa nu ma bag la liber pe saritoare, daca vreau ma asigura. Dedex incearca o ocolire pe stanga, dar se da jos si urmeaza cu Cip aceeasi ocolire prin dreapta.

Dar eu stand la baza saritorii, nu si nu si nu, vreau sa fac saritoarea direct si primesc coarda de sus, asigurarea facandu-se la nimeni altii decat jnepenii cei prietenosi ai omului. Cam asa arata ce vroiam eu sa urc la liber de jos, noroc ca m-a temperat Petru si noroc ca apropierea de saritoare iti producea un irevocabil flux de schimbari in gandire.

A dracului saritoare, prima bucata imi pune ceva probleme, trebuie sa bag un genunchi ca sa reusesc sa trec, dar ma sfortez cumva si reusesc sa depasesc pragul.

Dar cum trec acest pasaj ma trezesc pe o bucata buna de stat de unde vad mai bine ce ma asteapta.

Muhahaaaaaa, pe asta vroiam eu sa urc la liber, nici ramonaj nu pot sa fac, este un jgheab spalat si nu am nici o priza, decat Petru care ma trage de sus pe coarda si frecarea piciorului stang pe fata spalata care il folosesc pe post de ramonaj. Si jgheabul ca sa fie jgheab complet, era suficient de mare cat sa nu pot sa merg cu picioarele pe fetele sale laterale. Ajung sus, trasa in coarda ce-i drept.

Gata depasit si acest obstacol, continuam pe firul vaii care are iarasi praguri micutele, fara probleme, o adevarata placere catararea. Nu-mi mai aduc aminte pasaje mai dificile, asteptam insa toti cu nerabdare saritoarea cu fereastracu care ne tot ameninta Petru.

Dar pana la saritoarea cu fereastra iesim in zona unde soarele incepe sa scalde si talvegul vaii si in dreapta pe un tapsan ne asezam la masa intr-o micuta sa si admiram marii pereti care se deschid deasupra noastra, toata imparatia Craiului.

Mancam, si ce foame avem, tot felul de bunatati, toate chestiile naspa mi se par delicatese in varful muntelui si Cip ne trage in poza, un adevarat ospat halpinistic !

Dupa masa plecam spre prima saritoare care este chiar cea cu fereastra. Se poate ocoli si pe fetele de stanca pe dreapta, dar este destul de verticala, iar fereastra are un tunel atat de dragut ca nu iti vine sa nu te bagi prin ea. Fara rucsac evident !

Dedex va catara saritoarea prin dreapta, in timp ce restul ne vom delecta cu metoda de catarare taram-taram, ca rama sau ca omida prin fereastra.

Dupa saritoarea cu fereastra, valea se cam pregateste sa se sfarseasca, firul vaii isi mai pastreaza inca ingustimea specifica, cu cateva saritori micutele si care te mai muncesc, dar plaiurile innierbate de sub creasta deja vestesc apropierea de braurile care traverseaza aceste zone.

Dupa ultimele saritori micutele Valea Cioranga iese in nimeni altcineva decat Braul Cioranga – Ramura de Jos, urmand apoi ca sa iasa in creasta prin mai multe fire secundare, care nu mai au caracter alpin, ci sunt mai mult brane intinse inierbate. Panta vaii se domoleste considerabil si nu mai are deloc saritori, doar bolovanoi maricei peste care inaintam cu nesat.

Chiar inainte sa ajungem in Braul Ciornaga remarc un horn diagonal in dreapta care imi atrage atentia, de sus putand sa ma dumiresc si sa imi dau seama ca acel horn iese din vale tot un brau un pic mai la inceputul acestuia. Valea Cioranga iese in braul omonim dupa ce acesta traverseaza portiunea cea mai expusa pe o poteca de un lat de picior pe stanca.

In poza de sus se remarca confluenta Vaii Ciornaga spre final cu hornul care vine din braul omonim

Din acest punct de confluenta mai urmeaza 2-3 saritori cu bolovanoi si iesim in Braul Cioranga.

Valea Cioranga este prima vale care intersecteaza Ramura de Jos a braului omonim, in timp ce Ramura de Sus merge mai prin dreapta (asa cum vedem noi in sensul de urcare spre creasta), din punctul in care incepe propriu-zis Ramura de Sus putandu-se vedea Ramura de Jos si Valea Cioranga. Noi intram in Ramura de Jos practic dupa ce braul a inceput si evident dupa portiunea cea delicata – depasirea unui horn secundar ce da in Valea Cioranga unde braul face o traversare ingusta si expusa pe stanca.  

Cam asa arata zona in care Valea Ciornaga (unde sunt inca jos Dedex si Cip) da in bral omonim (unde este deja Petru)

Braul Cioranga - Ramura de Jos se deosebeste mult de restul Braului de Mijloc, desi teoretic si pare-se ca oarecum si geologic este o continuare a acestuia (evident, dupa marea ruptura de la Scara de Fier din Padina lui Calinet). De la Refugiul Sperantelor portiunea comuna a Braului Cioranga urca mult pe sub peretele din dreapta, urmand ca abia in Ramura de Jos sa inceapa parcursul sau firesc de brau, care urca si coboara. Dupa ce intersecteaza Valea Cioranga acest parcurs este si mai firesc si incepem sa facem sus si jos prin seile ce incep sa se succeada si evident prin jnepenii specifici acestei altitudini.

Prima portiune din Braul Cioranga dupa iesirea din valea omonima, in fundal dreapta observandu-se hornul care iese din vale mai la inceputul Ramurii de Jos si in stanga hornului remarcandu-se portiunea de traversare pe stanca.

In imaginatia mea imi aminteam ca am facut destul de mult pe acest brau ultima oara cand il parcursesem cu Adi prin 2008, dar atunci ce-i drept nici unul nu mai fusese pe aici, aveam rucsaci mari in spate (caci dormisem la Refugiul Sperantelor) si nici nu cunosteam atat de bine zona si nu aveam exercitiul orientarii pe nemarcate, asa ca era logic sa ne ia mai mult ... plus caaaaaaaa ... si eu eram mult mai crispata la pasaje delicate.

Un jnepening finut, pe Ramura de Jos este deja dita' mai poteca, apoi un grohotis mare de traversat (intreba-m-as finalul carei vai o fi, daca o avea vreo vale finalul in acest grohotis ?!), apoi ne apropiem de portiunile mai interesante ale acestui brau, unde ruptura substantiala a determinat interventia umana: portiunea cu scoabe de metal de La Ginecolog (imaginile sunt graitoare) si Scara de Lemn (care acum a fost inlocuita cu una din metal mai teapana).

Cam asa se vede zona intitulata La Ginecolog vazuta de sus, cum cobori din brau: se vede poteca din centrul jos al pozei si apoi hornul care urca deasupta acelei crapaturi din stanca (ala este traseul)

In poza de jos si cea de sus se vede zona de catarare din dreptul crapaturii, care se depaseste usor pe niste scoabe metalice, ca pe un fel de via ferrata

Dupa zona de catarare pe scoabele metalice urmeaza un horn destul de inclinat si expus la baza lui datorita acestei catarari de vreo 4-5 metri. Adica aici este bine sa nu cazi si in nici un caz sa nu te rostogolesti la vale.

In poza de jos si cea de sus se poate vedea hornul din urcare si cam cum ar arta si la coborare, existand un piton de rapel la capatul superior al hornului, ca sa ma atenueze din emotii.

Ajunsi in saua de deasupra hornului ne intampina un mare jnepening, pretul suprem pe care il avem de depasit pentru a ajunge la fosta Scara de Lemn care acum se vede sclipind in metal in fundalul apropiat al peretelui de stanca.

Depasim jnepenii si ajungem si la Scara de Metal, scara care mie mi se pare cam inutila, cred ca erau suficiente niste cabluri pe aici sau tot niste scoabe, dar probabil ca primii care au amenajat Scara de Lemn au facut-o cu materiale din zona, iar acum de dragul fostei scari, au fost unii din Brasov care s-au incotopenit sa care pana aici o scara de metal.

Baietii chiar se gandesc sa catere prin stanga scarii pe stanca, dar parca ar fi buna o asigurare, asa ca o lasam balta, daca avem scara, ce sa ne mai chinuim atata !?

Nelipsitele poze de jos si de sus de pe Scara de Metal, care sta foarte teapana, asa ca poti sa te tii bine

Dupa fosta Scara de Lemn, Braul Cioranga de Jos nu mai are obstacole de nici un fel, doar un continuum prin jnepeni, si cateva sei care urca si coboara, oferind niste panorame asupra Craiului greu de descris in cuvinte.

Vedere din Braul Cioranga de Jos spre Valea Cioranga (Vf. Ascutit in fundal)

Vedere din Braul Cioranga de Jos spre Padina Popii (traseul marcat merge pe la baza acelui perete pe un grohotis cu niste rulmenti veritabili zii si noapte)

In fundal se poate vedea unde iese Braul Cioranga de Jos in Padina Popii, mai bine zis la acele moate de stanca ce se vad undeva in centrul pozei deasupra limbii de iarba si jnepeni.

Cam asa se vede intrarea in Braul Cioranga - Ramura de Jos din Padina Popii: o mare de jnepeni, doar daca stii foarte bine cam unde iese braul, poti intui o poteca firav conturata, ca momaile sunt canci.

In Padina Popii mai avem de urcat cateva minute pana in punctul de bifurcatie cu Brana Caprelor, punct in care trecem peste sa ne dam la valea pe urmatorul traseu marcat.

Rationamentul nostru a fost beton: vazand ca era abia vreo 4 dupa masa, am zis ca nu are rost sa ajungem asa de repede la Plaiul Foii, mai bine s-o dam noi din Brana Caprelor prin Padina Inchisa, pe unde fusesem eu acum nu stiu cata vreme cu Marian Anghel si ma gandeam ca am inca memoria proaspata. Poanta este ca si Dedexu fusese tot cu Marian pe acolo la un atelier de alpinism si se pare ca el ar fi trebuit sa aiba memoria mai proaspata cu vreo 2 ani decat mine. Dar deocamdat asa coboram pe Brana Caprelor: fain traseu, cobori in gat pe un grohotis veritabil, pregatirea de altfel pentru ce ne astepta pe Padina Inchisa .....

Trecem pe langa celebrul La Gavan care are apa destul de limpede, dar cum avem apa la noi si nu ne lasam impresionati de acest aspect. In schimb ne impresionam mai jos in traseu, cand brana face la stanga in sensul de coborare, primul fir de grohotis care credeam noi ca ne scoate in Padina Inchisa (cel putin asa trebuia in teorie !) Ca urmare o dam in jos pe grohotis, fiind ferm convinsa ca in momentul in care se termina rulmentii, ne oprim in dreptul saritorii mari, ceva de genul: ultimul bolovanel de grohotis, primul piton (si de rapel), cam asta era in capul mneu, atat mai tineam eu minte din Padina Inchisa.

Continuam coborarea pe un grohotis mai ceva ca in gat, ne sprijinim in bete la greu si nu prea intelegeam eu de ce nu se vede nici un perete de stanca jos in grohotis si de ce valea coteste la stanga ?! Detalii, ma gandesc eu, numai ca un detaliu minor nu s-a lasat asteptat si mai jos se vede Petru cum se apropie cu pasi marunti si rezervati de ceea ce avea sa ni se destanuie a fi o saritoare MARE.
MARE RAU!

SARITOAREEEEEEE ?! Saritoarea asta nu era in plan, nu imi aminteam nici o saritoare dupa marea saritoare, imi aminteam doar un fir de grohotis care te scotea alene in Brana Caprelor. Il intreb pe Dedex, nici el nu-si aminteste. Studiem saritoarea: pare cam abrupta vazuta de sus si inaltuta, are vreo 7-8 m si nu prea am chef de descatarat. Ochim un bolovanoi dupa care il pun pe Cip sa ma fileze, iar Petru daca vede ca este rost de coarda se baga si el la o asigurare.

In poza de jos si cea de sus se poate vedea saritoarea de jos si de sus, nu era nicidecum o saritoare grea, dar cand apare din neant acolo si nu te asteptai la ea, era un mare semn de intrebare.

Ajunsi la baza saritorii ma uit foarte nedumerita si nu recunosc nimic, doar fire sinuoase de vale si valcele care se termina in neant, nu inteleg, suntem pe o padina gresita ?! Imi pastrez inca planul de rezerva in caz de ceva sa urcam inapoi in Brana Caprelor pe traseul marcat si apoi la Plaiul Foii.

Cum coboram noi asa tematori pe grohotis, numai ce se vede in vale dupa curba un alt fir de grohotis, aproape paralele cu grohotisul pe care coborasem noi din Brana Caprelor, si care grohotis ducea si el unde altundeva decat tot in Brana Caprelor. Deci de aici era confuzia, d-asta nu recunoasteam eu nimic. Ne grabiseram sa o luam pe primul grohotis intalnit la vale, nestiind ca sunt doua fire de grohotis (eu facusem valea in urcare si ca urmare nu stiam ca dupa colt mai este un alt grohotis). Ceva de genul: grohotis dupa grohotis, cert este ca ambele grohotisuri duc in Padina Inchisa, doar ca unul are o saritoare (pe care noi am descatarat-o), altul nu.

In poza de jos si cea de sus se vede confluenta grohotisurilor, asa cum se vad cand cobori si cand urci, fapt care clarifica mult necunoscutele mele si faptul ca nu imi aminteam de o alta saritoare.

Saritoarea pe care am descatarat-o noi se afla pe firul de grohotis din stanga (in sensul de urcare din Padina Inchisa). Daca o iei pe firul de grohotis din dreapta, aici este cu totul alta discutie, iesi fara probleme in Brana Caprelor. Lamurit: stanga grohotis cu saritoare, dreapta grohotis fara saritoare, ambele dau in Brana Caprelor, numai ca este bine sa stii asta si cand vrei sa cobori pe Padina Inchisa.

Acum ca totul era clar si ajunsesem pe meleaguri cunoscute mie, ne indreptam pe firul comun de grohotis spre marea saritoare din Padina Inchisa. Deja visam pitoanele unde Marian ne asigurase la urcare (cuvantul magic: La URCARE !)

Ajungem unde saritoarea incepe sa scape sub noi si incep sa strig la baieti sa se uite dupa pitoane. Canci, nu le vedeau, desi eu mi le aminteam perfect, si intrezaresc o cordelina rosie legata de un piton. Bingo, le vad si baietii, sunt vreo 3 pitoane, facem o regrupare beton si ne pregatim de rapel.

Bine bine, raple rapel, dar unde, ca eu stiu ca saritoare o urcasem diagonal dreapta, iar noi la rapel nu avem decat directia in jos ? Il trimitem pe Dedex la inaintare la rapel pana in firul vaii fix de sub noi si primim vestea care nu este prea buna: valea mai are o saritoare mare in jos pe fir, vreo 10-12 metri, coarda nu ajunge si nu mai este alt piton de rapel. Poate nu vede Dedexu pitoanele, il dam si pe Petru pe coarda, numai ca verdictul este acelasi !

Dedexu a traversat pe niste brane expuse si a descatarat in stilul specific Horjea 2 dita' mai saritoarea. Petru analizeaza situatia si nu ii surade traversarea, asa ca il tragem inapoi pe coarda in sus asa cum l-am dat in jos. Deja situatia era comica, in loc sa rapelam, noi cataram si cautam nici noi nu stiam ce. Noroc ca in descatararile lui, Dedex vede un piton cu o cordelina rosie intr-un horn mult in partea opusa a regruparii noastre. Imi zisese mie Mugurel ceva, dar eu neamintindu-mi configuratia saritorii nu retinusem detaliile, stiam doar ca aveam pitoane in regruparea in care eram ataranati si care nu ne ajuta cu nimica. Logic, ca nu ne ajungeam coarda de 50 ! 

Dar acum daca a gasit Dedex un piton, il filam pe Petru sa se duca pe o brana mai de jos sa exploreze gasirea altor pitoane. Ajunge Petru in capatul branei inneirbate, si in dreptul unui horn, la vreo 7-8 m mai sus de pitonul pe care il gasise Dedex, mai gaseste un piton, vechi, firav si mititel, dar este piton frate. Il pun sa fixeze coarda ca sa vin pe un fel de balustrada, nestiind cat de expusa este brana pe care trebuia sa cobor. Imi fac un prusik pe coarda si incep parcurgerea branei, care de altfel era foarte lata si de bun simt, avea chiar si poteca, numai ca trebuia sa stii sa cobori pe ea si sa te duci glont la pitonul de rapel.

Cam asa se vedea de pe brana jos in firul Padinei Inchise

Ajunsi cu totii in regruparea cu piton, dam sa amenajam rapelul. Nu exagerez, dar cred ca ne-a luat cel putin un sfert de ora sa trecem coarda prin piton, ba ca era incurcata, ba ca aveam mijlocul marcat cu scoci si scoiul se deplasase si bine ca mi-am dat seama ca erau firele inegale. Ba ca Petru tragea coarda la el si eu vroiam coarda la mine, cert este ca am luat si eu si Petru coarda la mana de vreo 5 ori pana am declarat-o apta de rapel ! Intre timp Dedex vorbea non stop de jos si nu reuseam sa mai fim atenti si la el, noi care crosetam acolo coarda de rapel !

In poza de jos si cea de sus se vede cam cum zaream noi ca 3 gugustiuci blocati in regruparea unde ne "straduiam" sa amenajam un rapel ! Ziceai ca suntem niste pui de vrabie esuati in cuib, care vor sa invete sa zboare, dar noi amenajam doar un rapel, in tot acest timp fiind evident toti 3 asigurati in acelasi unic piton .... vechide cine stie cand !

Pentru ca Cip era clar in plus la amenajarea rapelului, el ne facea poze la mine si la Petru cum ne amenajam a t-spea mia oara coarda pentru rapel. Distractie maxima: Dedexu vorbea non stop de jos, dar cine dracu' il mai asculta ce zicea, eu desiram coarda, Petru o incurca la loc, fain, dragut!

Intr-un final momentul adevarului se produce: declaram coarda apta de rapel, confirma Dedexu care descatarase iarasi pana jos ca ajunge coarda la vale si ma duc eu prima la rapel. Nu spun cat ne distraseram sa invatam sa punem coarda de rapel la 8, eu aveam reverso si stiam figura, dar cu 8-ul de rapel este alta distractie. 

In rapel trec si vizualizez bine pitonul de mai jos cu cordelina rosie, era loc pentru o eventuala regrupare in caz ca aveai coarda mai scurta (hornul pana aici fiind mai usor de descatarat, abia pe urma venea portiunea finala verticala).

Ajung jos in firul vaii, vin si baietii si ne declaram fericiti pe taramuri sigure. Evident, nu am avut nici un dubiu ca nu o sa reusim, doar aveam planul de rezerva de intors inapoi oricand in Brana Caprelor. Dupa saritoare valea mai are un mic pragulet apoi se deschide un mare grohotis care te conduce la vale, inceputul padinei trecand asemanator Vaii Cioranga printr-o zona salbataica si putin batuta de padure.

Ajunsa la zona de padure astept baietii ....

... ce faceau baietii mei: Petru si Dedexu la poze. Asta este una din multele poze pe care si le-au facut, ca la tonomatul ala cu bani, numai ca tonomatul era Cip !

Parcurgem ultima portiune de padure de pe firul vaii si dam in poteca marcata care urca din Coltii Chiliilor la Diana. Ca reper general al vaii, este prima vale intersectata cand cobori de la Refugiul Diana spre Coltii Chiliilor. Evident o minunatie, avem de urcat acum la Refugiul Diana, de unde apoi vom cobora interminabila Valea Ursilor pana la Plaiul Foii. Petru baga mare la deal ca la maraton, io si cu Cip incercam sa ne tinem dupa el sa nu ne plicitisim, Dedexu este mai lent, dar vine fuguta si el. Si ajungem la Dianaaaaaaaaaaaaaa.

Poza de grup cu halpinistii cuceritori si neinfricati (de la stanga la dreapta): Petru, Iuliana, Cip si Dedex

De la Refugiul Diana mai mult sau mai putin alergam la vale, Petru da, eu ma abtin sa merg mai incet desi ma plictisesc monumental, ceea ce avea sa ma coste niste dureri veritabile de genunchi a doua zi. Masa, bere, reuniunea trupei si cu Marius si colegii lui la Plaiul Foii si facut planuri pentru a doua zi. Cort la nea' Roly in curte si somn de voie.