Braul lui Raducu sau Brana mare a Jepilor - 27 iulie 2008

La mine a inceut sezonul branelor, cu precadere cele nemarcate, ca marcate cred ca le numeri pe degete. De data asta alegem Braul lui Raducu (il aveam restanta de 5 ani), denumit prin carti si Brana Mare a Jepilor, in traducere libera - acea brana nemarcata ce face traversarea intre Valea Jepii Mici si Jepii Mari (Schiell-ul), mergand pe la o altitudine in medie de 1700-1800 m (cam asa a aratat gps-ul meu, cand prindea sateliti).

Am ales parcurgerea braului dinspre Jepii Mici spre Schiell, in primul rand ca prima portiune pana in Saua dintre Clai nu o facusem decat 200-300 m acum 5 ani, pe o vreme naspa cu ceva zapada si gheata, renuntand dat fiind conditiile meteo nefavorabile. De asemenea, dinspre Jepii Mici spre Saua dintre Clai braul urca, ceea ce mi se parea mai convenabil in cazul unor portiuni expuse (daca existau), iar portiunea dintre Saua dintre Clai si Schiell o parcursesem pe vizibilitate buna acum 2 ani cu Tibi, ca retragere dupa urcarea Vaii Seaca dintre Clai, si deci cunosteam traseul, stiam ca nu pune probleme de nici un fel, putand sa il parcurgem, vorba aia, si in carje la frontala.

Plecam in traseu destul de tarziu, Sebi ajungand in Busteni abia pe la 10.30 a.m., cert este ca abia pe la 11.00 a.m. incepem sa urcam pe Jepii Mici. Frumosi si Jepii Mici, pacat ca-s atat de circulati, altfel mi se pare un traseu destul de tehnic pe anumite portiuni, necesitand atentie sporita.

In poza de jos si cea de sus, se afla Sebi pe Jepii Mici (nu a lasat nici o secunda aparatul din mana)

Dupa circa 1 ora si jumatate ajungem la punctul unde se face intrarea in Braul lui Raducu, practic ultimul loc unde poteca marcata se mai gaseste pe stanga vaii. Recunosc usor bifurcatia, desi poteca nemarcata nu este f. vizibila, dar pt. cine stie este un semn suficient de clar ca aici trebuie sa faci la stanga pe brana.

Braul in general urca si coboara (destul de putin insa, deci nu diferente mari de nivel), traversand diferite fire de vai sau valcele. In prima portiune nu avem probleme de orientare, urmam poteca ce merge firesc prin padure, din vale in vale, in general pe la baza abruptului de stanci (deci poti fi sigur ca pe sus nu poate sa mearga ca e dita mai peretele si nici mai pe jos ca e dita mai prapastia).

Nu recunosc decat la un moment dat, dupa descrieri, acea saritoare, desi as numi-o mai degraba ruptura a braului, unde este un bustean oblic pe care cateri; la coborare probabil este un punct mai delicat, fiind oarecum expus, desi nu mi s-a parut ceva tragic.

Mai mergem ce mergem si dam de o ruptura mai mare in brau. Dupa descrieri recunosc si aici locul, o zona expusa care se traverseaza pe deasupra, ii zic eu lui Sebi. Se duce Sebi si se uita pe unde trebuie traversat si da din cap negativ. Cica in nici un caz nu traversam pe acolo, e prea expus si este convins ca eu confund locul. Scot din rucsac descrierea traseului cu poza de la locul respectiv si ii arat, dar lui tot i se pare dificil. Drept pt. care inventeaza o traversare pe jos, asigurandu-ne de un copac si facandu-ne hamuri din doua ano-uri eu, Sebi dintr-un singur anou. Zona nu necesita asigurare dupa parerea mea, oricum la final Sebi a trecut neasigurat, pt. ca semicoarda mea de 20 m nu ajungea decat legata de copacul de sus, si deci nu o puteam lasa acolo, dar pt. prima traversare, ca sa testam terenul a mers sa dezlanam putin ata. Am pierdut aici o ora pana am trecut, eu tineam mortis sa traversam pe sus, el tinea sa mergem pe jos, pana la urma am facut pe plac si am recunoscut ca era mai usor de traversat pe jos, desi sigur se putea si pe sus.

In timp ce noi ne chinuiam sa trecem marele pas din Braul lui Raducu, caprele negre de pe versantul celalalt nici nu se sinchiseau de noi, pasteau linistite in voie, stiind ca noi nu avem cum sa ajungem la ele. Si ca sa fie setul complet, dupa ce in sfarsit depasim marele pasaj, incepem sa nu mai gasim poteca. Se intersecteaza cu multe brane de capre, drept pt. care apuc pe o brana in loc de poteca. Tot mergand pe brana la un moment dat dam intr-o padure de jnepeni, pe care traversand-o, ne trezim deasupra unui mare perete vertical (dupa descrieri eu estimez ca este Creasta cu Zimbrii). Mai departe sigur nu putem merge, e vertical cel putin 100 m, si abordam directia perpendiculara, adica in lungul crestei, prin padurea de jnepeni pana la baza stancilor ce se vad la vreo 100 m, sigur trebuie poteca sa treaca prin acea sa, altfel nu are cum sa ajunga in Saua dintre Clai. Dupa o juma' de ora de balaureala prin jnepeni, timp in care tinem directia si mergem catre baza stancilor, cand iesim din jnepeni, chiar la baza stancilor trecea agale poteca noastra.

Sebi iesind teafar din balaureala prin jnepeni

In partea dreapta se vede minunata creasta cu Zimbri, deasupra al carui perete iesiseram noi, cu gand sa mergem mai departe. Acolo am schimbat directia si mai balaurim prin jnepeni pana in saua ce se vede in stanga pozei.

Mai departe braul iese din padure si se angajeaza in traversarea la partea superioara a Valcelului Claitei si Valea Seaca a Jepilor (sau Seaca dintre Clai). Mi se pare mult mai frumos si mai speciala aceasta zona, mai ales ca am scapat de stresul continuu dat de pierderea potecii prin sutele de miile de brane de capre de prin padure. Acuma poteca se vede si este destul de clara, nefiind padure si peisajul este net superior.

Zona in care poteca traverseaza Valcelul Claitei in portiunea terminala, fiind marginita lateral sus de Peretele cu Flori.

Acesta trebuie sa fie Hornul cu Flori ce iese in platoul Bucegilor, avand in spate Peretele cu Flori

Dupa inca 5 minute de mers ajungem in zona unde poteca traverseaza Valea Seaca dintre Clai in portiunea ei terminala. In poza jos si sus, se vede cat de cat ruptura potecii la traversarea vaii, dar poteca s-a "reformatat" ca sa zic asa, dupa ce au trecut atatia drumeti pe acolo.

Ajunsi in Saua dintre Clai facem o mica pauza si taman bine ca incepe sa ploua. De aici inainte stim traseul (adica eu il stiu de acum doi ani), nu ne mai pierdem ca nu prezinta probleme. Pacat ca nu m-am gandit ca prezint eu probleme de memorie.

Plecam asadar pe ploaie din Saua dintre Clai spre Schiell, pe potecuta ce se intrezareste aievea prin iarba. Peisajul este diferit fata de abrupturile Jepilor Mici, parca nici pantele nu mai sunt asa inclinate si expuse, numai ca eu nu stiam ce mare perete se afla sub mine, l-am vazut abia cand coboram pe Schiell si mi-am dat seama unde fusesem.

Pana in Valea Urlatorii facem aproape o ora (timp record in comparatie cu 3 h cat am facut pe prima parte a traseului), vine si ceata din vale, mai se opreste si ploaia si Sebi e f. atent dupa caprele negre pe care le simte si pe ceata (motiv pt. care, de fapt, eu toata tura nu am avut voie sa vorbesc, ca se sperie caprele).

In poza jos si sus, poteca ce se apropie de firul Vaii Urlatoarea

La Valea Urlatorii intampinam insa o reala problema in continuarea traseului: a venit ceata de jos din vale, Iuliana nu isi mai aminteste traseul si nici nu il vede prin ceata, si nu reusim sa gasim continuarea potecii. Incercam prin desis, dar e prea incurcat si nu mai avem chef de alta balaureala, mi-a ajuns cea de prin jnepeni deasupra unui perete vertical de stanca. Asteptam sa se risipeasca putin ceata, ma duc inapoi pe poteca de unde stiu ca vazusem continuarea braului dupa traversarea Vaii Urlatorii si stam, si asteptam, si la un moment dat se ridica ceata, localizez poteca si il trimit pe Sebi repede sa identifice locul, eu ghidandu-l de sus din poteca. Ideea este ca dupa ce traverseaza Valea Urlatorii braul nu continua imediat mai departe, ci se coboara circa 50 m in jos pe firul vaii si abia apoi se regaseste poteca pe celalalt versant. Este de fapt si marcat cu verde pe un bolovan o sageata in jos, in sensul ca se coboara pe vale pt. continuarea braului, dar daca nu stii exact unde se continua poteca e mai greu de identificat hatasul.

In 15 minute de la valea Urlatorii ajungem in Jepii Mari si ne inscriem in coborarea spre Busteni, traseul pe care Sebi se straduie sa il curete de pet-uri, pe care le strange in husa de la rucsac. Oferta este vasta: de la sticle de suc si cutii de bere pana la pungi de cips-uri si croisante, toate goale evident, pline cu siguranta nu.

Cand ajungem jos la telecabina, Sebi isi regaseste iubirea sa de dimineata: pisica asta, care sta la el pe rucsac, si respectiv si in bratele mele, m-am chinuit un sfert de ora sa il conving sa nu il ia cu noi in traseu pt. ca il va chinui.

In poza de jos si cea de sus, avem o noua mare dragoste: inca o pisica

Ce putea sa caute bietul pisoi pe brana lui Raducu ?! La intoarcere l-an carat jumate de drum spre gara, ca Sebi vroia sa il ia acasa la Brasov, noroc ca bietul pisoi s-a speriat cand am iesit la soseaua cu masini si a inceput sa se zbata, fugind din bratele mele. Altfel cine stie ce il astepta la Brasov: viata de print al pisicilor brasovene sau un casanova vagabond.