Braul de mijloc din Calinet la locul Elis - 28 mai 2011

Cum miercuri la club la Amicii Muntilor nu prea a fost lume, nici nu prea s-au propus ture, am propus eu o tura in Piatra Craiului - o tura cu destinatie necunoscuta - surpiza. Am timp sa ma gandesc pe unde sa mergem si cum nu se anunta decat Dan si Luci interesati, cu atat mai bine cu cat suntem mai putini pe trasee nemarcate. Ca de obicei, pe neasteptate, imi spune si Adi Caziuc ca vrea sa faca o tura de o zi pe undeva si, ca urmare, ii fac cunoscut ca se va alege tot cu o tura in Piatra Craiului (data trecuta cand ne vazuseram intr-o tura, fusese tot o bucata de braul de mijloc din Crai). Eu cu Dan si cu Luci plecam de vineri dupa-masa din Sibiu, campam la Plaiul Foii si sambata dimineata il culegem pe Adi de la intrarea inspre Padina lui Calinet. Norocul lui Adi a fost ca l-au adus niste baieti cu masina din Zarnesti, si cum baietii stiau pe unde se urca la refugiul Sperantelor, l-au dat pe Adi jos din masina fix la intrarea in poteca. Norocul a fost si al meu, pt. ca nu mai fusesem de cativa ani pe acolo si nici eu nu mai stiam f. precis intrarea.

Urcam mai intai pe langa o stana, apoi multe poteci duc in sus spre vale, mi-e putin tarsa sa nu gresesc intrarea in traseu, caci Luci si cu Dan deja erau putini nelinistiti si nu intelegeau de ce nu apare nici un marcaj pe traseu si eu tot le explicam ca e un drum mai aparte asa. Urmam firul apei insa si incet incet intram in padure, apoi reusesc sa vad o momaie, urcam iarasi prin padure si la un moment dat se vede peretele de la Malul Galben in spate. Undeva pe acolo trebuie sa fie si ultima sursa de apa, Izvorul lui Orlovski si cand ma apropii, vad niste mogaldete ca se misca pe acolo. Erau niste nestiutori ai muntelui, care nu stiu cum urcasera pana acolo, dar la Malul Galben li se facuse frica vazandu-l asa abrupt si se intorceau agale inapoi spre vale. Ma intreaba pe mine unde iese traseul asta si daca au pe unde sa mearga, ma gandesc eu bine ca nu le va sade frumos pe scara de fier atarnati, daca lor le-a fost frica inca de la Malul Galben, asa ca exista trasee, dar sunt lungi si grele. Ca urmare, ei coboara, noi alimentam cu apa de la izvor si o dam in sus pe grohotisul abrupt al Malului Galben.

Adi si Dan urcand abrupt pe grohotisul ce ii duce la hornul de la Malul Galben

Adi a mai fost pe aici, asa ca nu este foarte terifiat de traseu, dar Luci si Dan sunt foarte suspiciosi, mai ales ca in fata lor se vede un mare perete care pare total inabordabil de unde sunt ei. Le explic eu ca acolo dupa colt este un horn de urcare, nu prea stiu ei ce este aia horn, dar or sa afle cu ocazia asta. Sub Malul Galben, conform obiceiului, eu imi pun casca pe cap si le povestesc ca poteca merge fix pe sus si mai cad pietre.

In poza de sus si cea de jos, eu cu Adi si Dan pe hornul de la Malul Galben, respectiv Luci la baza hornului

Dupa ce urcam primul horn urmeaza potecuta ingusta care serpuieste pe deasupra peretelui, apoi o portiune quasi verticala de urcat fix deasupra peretelui, dotata cu un cablu. Ups, de portiunea asta nu mai imi aminteam, dar sunt convinsa de ce am evitat intotdeauna sa cobor pe aici. Este destul de dubios la coborare cu atata hau sub tine.

Adi si Dan merg inainte pe cablu, apoi poteca se domoleste si se inscrie prin padure spre refugiul Sperantelor. Dan este foarte impresionat de traseu si zice ca asta este un adevarat traseu de munte.

Mai departe traseul nu mai prezinta dificultati, asa ca se mai relaxeaza copii, nu de alta, dar la Scara de Fier erau sa mi se intoarca toti inapoi. Ajungem la refugiu, mancam pe-ndelete si constat ca Dan chiar are bere in rucsac pe post de hidratare si mancare. in fine, daca ii va fi sete mai incolo, nu vreau sa stiu de ce.

Poza de grup la refugiul Sperantelor (de la stanga la dreapta): Adi, Dan, Iuliana si Luci 

Plecam mai departe spre Braul de Mijloc si taman bine ca o iau pe o poteca putin mai sus si ajung in balarii. O iau drept in jos prin alte balarii si reusesc sa ies in poteca mare si vizibila a braului, de unde in cateva minute ajungem deasupra Scarii de Fier si admiram Padina lui Calinet inca plina cu zapada.

Coboram incet spre Scara de Fier unde Adi ma intreaba foarte intrebator daca pe acolo vreau sa coboram. Ma gandesc ca singura data cand am mai fost pe aici si eu am fost asigurata de Cezar si de Dionisie, acuma sper sa nu fac asigurari.

Eu cu Dan uitandu-ne in jos la Scara de Fier - pare sus, dar este inselator, pt. ca zona este putin surplombata

Il incurajez pe Adi si ii explic ca se poate cobora lejer pe acolo si, dupa ce cercetaza putin zona, il vad ca se avanta spre scara si, cand este pe la prima ei treime, striga plin de incantare ca este usor si ca s-a stresat degeaba. Asta le da incredere si celorlalti doi si eu respir usurata, desi nu ma incanta sa ma intorc in aer cu tot peretele sub mine pe scara aia, dar ma tin cu dintii de prizele din aer si o fac si pe asta. Adi si Luci fac poze de jos, asa ca acuma deja este o adevarata placere sa cobori.

In poza de jos si cea de sus, sunt eu cu Dan coborand pe Scara de Fier

Ajungem la baza Scarii de Fier si incep sa ma gandesc acuma pe unde continuam spre Braul de Mijloc

Acum nu stiu cati ani, cand am fost cu Cezar si cu Dionisie pe aici, am coborat drept in jos pe un horn, ma uit la hornul ala, dar mi se pare si mai dubios acuma, insa vad in stanga cum te uiti la peretele cu Scara de Fier si vad o potecuta si chiar si o momaie care coboara in vale. Pe aici continua de fapt Braul de Mijloc, asa ca pe acolo continuam si noi, ca sa fie mai usor dupa atata adrenalina.

De acum inainte cunosc braul destul de bine, nu imi amintesc chiar fiecare cotitura si vale pe care o traversam, dar stiu ca nu mai sunt decat cateva hornulete usoare, punctul La Termopile dupa traversarea vaii Podurilor, un mic pasaj mai abrupt La Placi si pe urma ajungem la Grota La Ulcior si de acolo coborare pe undeva.

Prima portiune de brau merge mult prin padure si prin jnepeni, mai se vad peretii de stanca din cand in cand in sus si nu este ceva deosebit de spectaculos. Se linistesc si baietii, ca nu mai este traseu asa greu, dar imi pastrez pentru mine deocamdata coborarea prin Craita pe la saritoarea cu rapel.

In poza de sus se vede valea Podurilor care se traverseaza si care este inca plina cu zapada de la acest punct in sus si in jos. Sper sa apuc sa o fac cumva si pe aceasta vale in sus, cu iesire in creasta nordica. Ajungem la Termopile si facem o pauza de masa. Eu pozez si un porumbel foarte bland care se pare ca este calator, caci are bratarusa la picior si continuam mai departe pe brau. Imediat dupa Termopile, braul iese intr-un fir de vale si trebuie urcat putin pe grohotis pt. a contiua apoi pe sub peretii de stanca la dreapta. Nu am stiut niciodata cum se numeste aceasta zona sau acest segment de vale/brau, dar imi amintesc foarte clar ca pe aici am balaurit cu Crisa si cu Adi Lica in cautarea braului cand am venit odata din sens invers. Cam asa se memoreaza traseele nemarcate - din balaureli.

Mai mergem putin prin padure, mai trecem de o vale cu zapada si imediat dupa aceea se poate vedea in poza de sus zona denumita La Placi, urcarea acea in diagonala care arata ca multe placi asezate una peste alta. In zona acestor placi imi amintesc cum am vrut asigurare la urcarea cu rucsac mare in spate, iar la coborare alta data de pe la jumatatea placilor am luat-o mult in dreapta prin jnepeni, caci mi se parea foarte expus. Acuma urc fara probleme, mai ales ca eu cat timp mai fac poze, coechipierii mei deja au ajuns sus in sa si imi fac poze.

Poza cu casca portocalie urcand pe La Placi

Vedere de deasupra zonei La Placi spre partea de Brau de Mijloc ce merge spre Termopile

Adi, Dan si Luci regrupati deasupra zonei La Placi (in fundal se vede zona de padure pe unde merge braul spre Termopile)

Dupa ce depasim Placile, braul deja incepe sa se schimbe, de fapt inca de pe la Termopile braul nu mai merge atata prin padure, dar acuma paraseste definitiv padurea, urmand sa urce si sa coboare prin cateva vai pana se ajunge la Grota La Ulcior. Este o zona care mie imi place foarte mult, mai ales pt. ca nu mai este padure si am panorame spre vaile pe care le cobori si le urci, si diferentele de nivel nu sunt nicidecum mici - ba chiar inainte de Ulcior se urca destul de mult pe o limba de zapada, iar valea de dinainte se coboara si se urca si pe ea destul de mult.

In ultima poza se poate vedea valcelul care urca spre saua de langa Grota La Ulcior, o potecuta firava mergand pe curba de nivel pe deasupra valcelului si ajungand in grota ce adaposteste cateva sticle in care picura apa (cam jegoasa apa, dar reusim sa incropim ceva ca sa ne reumplem rezervele).

Adi in pragul grotei La Ulcior, jos in dreapta prin deschizatura putandu-se vedea poteca serpuitoare a Braului de Mijloc pe sub peretii de stanca

Pana aici am urcat si am coborat pe serpuirile Braului de Mijloc, drept pt. care ma gandesc ca, daca vreau sa mai facem si maine o tura, ar fi bine sa coboram si sa ne pastram fortele (forte care de fapt au fost reduse considerabil de diferentele de nivel acumulate pe parcurs). De la grota La Ulcior, in imediata apropiere a locului Elis (singurul loc de cort din Braul de Mijloc in vecinatatea unei oarecare surse de apa), exista doua variante de coborare spre Plaiul Foii, mai precis spre valea Spirlei - Barsa Tamasului: din valcelul cu o limba foarte mare de grohotis in dreapta canionul Anghelide si mai departe pe sub peretele Vulturilor, sau in stanga poteca ce duce la refugiul Aninata sau cel din Castelul Craitei, trecand prin saritoarea cu piton mai sus de ultimul refugiu. Cum pe Anghelide fusesem de mai multe ori, m-am gandit ca este mai interesant sa coboram prin Craita, pe unde nu mai urcasem decat odata si pe deasupra si pe ploaie, deci trebuia sa aprofundez traseul pe vreme buna. Incepem asadar coborarea pe valcelul cu grohotis, moment in care lumea are probleme cu instabilitatea: una la mana ca nu stiu sa coboare pe grohotis, apoi ca nu au bete telescopice care ajuta mult la echilibru.

Adi coborand pe valcelul cu grohotis ce duce in dreapta la ferestra din Anghelide

Dan si Luci coborand pe valcelul ce duce la Anghelide si care vine de sus de la grota La Ulcior si locul Elis

Ajunsi spre capatul valcelului, mult in jos valcelul se termina cu o ruptura verticala, drept pt. care pt. Anghelide se coteste in dreapta pe langa perete pentru a se intra prin fereastra canionului Negru, iar pt. refugiile Craita si Aninata se coteste in stanga pe langa un alt mare perete de stanca, indreptandu-ne spre o mica sa unde se vede o potecuta firava.

Saua prin care trebuie sa trecem pentru a continua spre refugiile Aninata si Craita se vede in treimea superioara din dreapta pozei si Adi se vede cum tine poteca pe langa perete

Dan si Luci in saua undeva fix sub locul Elis, din zona de sub valcelul ce duce spre intrarea Anghelide. Mai departe din sa se coboara pe un horn stancos, unde tehnicile de ramonaj si dat pe fund sunt foarte practice, hornul neprezentand vreun grad de dificultate cu probleme la coborare.

In partea de jos a hornului mai este un fel de poienita plata, de unde traseul continua undeva putin dreapta, avand pe partea dreapta un alt perete de stanca.

Adi, Luci si Dan regrupati in poienita de sub hornul care da in valcelul cu grohotis spre locul Elis si Grota La Ulcior

Din aceasta poienita cum privim putin in stanga se vad peretii care se ridica unii peste altii si jos in vale se intrevede hornul care duce spre saritoarea de deasupra refugiului Castelul Craitei. Pe aici prin stanga nu se poate cobora, si daca ne uitam mai bine, vedem poteca cum coteste prin dreapta pe un alt valcel cu o poteca serpuitoare pe langa un perete de stanca in dreapta.

Coborarea este destul de abrupta, Adi este destul de stresat, serpuieste frumos de-a latul valcelului pana ne aduce jos intr-o alta mica sa, dar cum Adi are probleme cu un genunchi, se cam explica stresul lui din pacate.

In acelasi timp, pe partea stanga se contureaza treptat un perete mai mic de stanca, de care ne tinem cu succes ca sa ne pastram echilibrul in coborare, iar mai jos se vede saua strajuita in fata de un alt perete de stanca ce bareaza astfel trecerea mai departe. Ajunsi in saua aceasta cu un perete in fata, in dreapta cum ne uitam in sensul de coborare valcelul se avanta si mai abrupt in ceea ce probabil mai jos este o mare saritoare, deci exclus oricarei coborari, iar in stanga vedem un alt horn abrupt care coboara pe langa peretele care acuma va fi pe partea dreapta a coborarii. Cum valcelul mai are si mici saritori, noi preferam sa coboram mai mult pe fetele de iarba din stanga sa, care desi sunt foarte abrupte uneori, dar pana la urma reusim sa o scoatem la capat si sa avansam in firul valcelului.

Coboram pe fetele de iarba din stanga, tinand totusi directia de coborare in lungul valcelului. Pt. ca Adi a avut toata tura mari dureri la un genunchi, am renuntat sa mergem pe curba de nivel spre refugiul Aninata, asa ca vom continua coborarea in lungul valcelului, valcel care undeva in capat trebuie sa se finalizeze cu saritoarea cu piton de rapel.

Ajungem cu bine in firul valcelului, desi fetele de iarba sunt destul de inselatoare, poteca este aproape inexistenta, iar in zonele de cotitura a potecutei practic mai mult se descatara decat se coboara efectiv pe o poteca normala.

Cam asa arata valcelul pe care am coborat vazut de jos. La urcare, cum iesi din saritoarea cu piton si mai depasesti inca o mica saritoare, tii firul cel mai din stanga dintre cele trei care se afiseaza ochilor.

In firul valcelului mai descataram o mica saritoare, mai pe fund, mai pe fete de iarba, mai cu fata, mai cu spatele si taman bine ca ajungem cand un baiat si o fata din Galati tocmai puneau o semicoarda pe saritoarea cu piton din zona refugiului Craita. Sunt foarte draguti si ne asteapta si pe noi sa coboram si sa rapelam pe aceeasi semicoarda cu ei, motiv pentru care ma bucur foarte tare. Constat ca semicoarda lor avea 30 de metri si abia ajungea pana jos, ceea ce inseamna ca a mea cordelina de 20 de metri nu ar fi ajuns aproape pana jos si ar fi trebuit sa terminam rapelul intr-o pozitie mai nefavorabila (desi jos saritoarea nu este perfect verticala, este in trepte, deci nu prezenta mari probleme).

In zona de regrupare de deasupra saritorii eu scot hamul si anourile din care mai isi face Adi un ham, Luci va astepta hamul meu dupa ce rapelez, iar Dan ia decizia sa coboare pompieristic pe coarda

Dan coborand in stil pompieristic saritoarea pe coarda

Adi rapeland saritoarea, dupa ce a trebuit sa o mai urce si o coboare inca o data, pt. ca uitase ceva in regrupare (nu-mi mai amintesc ce anume)

De la saritoare mai mergem putin pe potecuta pe curba de nivel, depasim prin catarare un mic tanc de stanca, iar apoi pe dreapta poteca coboara mai mult prin descatarare spre micutul refugiu din Castelul Craitei.

La Castel facem cateva poze si apoi incepem coborarea spre vale, coborare care nu este nicidecum mai prietenoasa decat precedentul valcel. Este doar o poteca ingusta si foarte serpuitoare care coboare prin multe serpentine, un valcel, apoi inca unul foarte pamantos pe dreapta, apoi padure. Nu mai este la fel de expus, desi acum multi ani am plantat destui morcovi pe aici, dar trebuie avut grija sa nu sucesti gleznele.

Adi deja este destul de afectat de durerile din genunchi, coboara destul de stresat pe aceste poteci si se tine bine de toate radacinile si prizele de stanca pe care le gaseste. In final, ajungem si la valcelul terminal cu grohotis care ne scoate spre izvorul din zona Observatorului.

Valcelul care urca spre Castelul Craitei, iar sus la peretele de stanca poteca face dreapta prin padure. Din acelasi punct de unde este facuta aceasta poza, urmand de la izvor poteca din stanga, se urca prin padure si apoi pe un alt valcel cu grohotis pt. a se ajunge la peretele Vulturilor ce deschide traseul Anghelide.

De la izvor si de la Observator, tinem apoi poteca in lungul apei si ajungem in drumul forestier de la Barsa Tamasului, apoi agale pe drum spre Plaiul Foii. A fost o tura foarte sustinuta, mai ales dupa iesirile din iarna, cand ziua redusa de lumina constrange la ture mult mai scurte si la mai putin antrenament. A fost insa un traseu frumos si complex, si cu pasaje tehnice, de catarat, de descatarat. Mi-a placut si imi place foarte mult Craiul, este un munte foarte diversificat si variat, unde mereu ai ceva nou de facut daca vrei, si unde repetarea unor trasee este binevenita, fiind foarte frumoase si bogate in multe pasaje interesante.

La final de tura, poza cu porumbelul calator pasnic pe care l-am intalnit poposind undeva pe o piatra langa Termopile