Piscul Negru - vf. Lespezi si Caltun - 13 iulie 2013

Foarte complicat cum am ajuns in Fagarasi in acest week-end. De ceva vreme ma ameninta Mugurel ca trebuie sa facem tura de proba pentru tura organizata de el in Piatra Craiului. Noi doi nu mai merseseram in nici o tura impreuna si omul vroia si el sa stie la ce sa se astepte avand in vedere ca ma acceptase in tura lui din august. Weekend-ul asta ar fi trebuit sa merg in Bucegi sa fac tura cu Mugurel, Eugen, Cristina si Sorin, dar niste probleme tehnice de moment nu imi dadeau pace si ma faceau sa ma simt foarte nesigura cu privire la buna mea functionare pe o tura mai dificila, unde aveam nevoie si de psihic bun. Il instiintez pe Mugurel ca nu sunt apta tehnic pentru tura propusa de el, dar ma duc in weekend sa-mi fac antrenamentul de altitudine totusi sa nu imi pierd forma fizica.

Aleg un traseu ceva mai usor, cel putin din punct de vedere tehnic si marcat aproape in totalitate. Ideea imi venise de fapt de la tura postata de Viorel pe carpati.org pe varfurile Lespezi si Caltun, mai ales avand in vedere ca nu fusesem niciodata pe acele trasee. Zis si facut, ma inscriu in tura, dar planul parca nu suna deloc bine la o zi, ar insemna o alergatura colosala si bani cheltuiti aiurea, cand puteam sa stam si duminica sa mai facem ceva prin zona. Viorel nu vrea nici cum sa stea mai mult in zona, dar Bucureii sunt deschisi si accepta val vartej propunerea mea, traseele propuse fiind pentru ei noi cu desavarsire.

Plecam sambata dimineata din Sibiu cu ceva peripetii si nabadai, caci Bucureilor nu le suna ceasul si la ora 6.00 a.m. cand noi trebuia sa ne intalnim sa plecam, ei ma sunau ca abia s-au trezit din somn cu totul intamplator. Pe drum masina ma leagana dintr-o parte in alta a serpentinelor Transfagarasanului. La Balea Lac ne intalnim cu Viorel si ne transbordam in masina lui pana la Cabana Piscul Negru. M-a dat cu capul de tot ce era prin masina de la cum conducea pe serpentine, apoi a deschis geamul la maxim, asa ca stam in curent.

La Piscul Negru nu mai fusesem de foarte multi ani si sunt uimita in cel mai negativ mod cu putinta sa vad ce vile si pensiuni, care mai de care mai supra-etajate, s-au construit aici. Am inteles ca si la Ranca in Muntii Parang este la fel, am impresia ca si la Straja.

Dupa ceva balaureala prin imensitatile construite de la Piscul Negru, reusim sa gasim si intrarea in traseul spre Piciorul Lespezilor, incepand ceea ce avea sa fie urcarea interminabila pana pe varful omonim. Cum era un traseu pe care nu il mai facusem si un varf pe care nu mai fusesem inca, am acceptat acest mic compromis, acela de a urca pe cel mai monoton traseu al vietii mele, pe un picior de plai care era aproape mereu la fel. Interminabil si aproape mereu aceeasi perspectiva interminabila.

Incepem pe poteca din padure, pe urma dam si intr-un drum forestier lung care ma aduce la disperare (nu credeam ca o sa intalnesc si asa ceva pe aici), apoi pe nesimtite incepem sa iesim la gol alpin si sa vedem pajistile infinite de la baza Lespezilor. In curand se zareste si stana din Lespezi, iar eu ma duc la ciobani sa le cer apa (nu imi luasem apa cu mine daca stiam ca trebuie sa trec pe langa o stana).

Stana din Lespezi pare foarte dichisita si imi amintesc cum era acum vreo 6-7 ani cand am fost intr-o primavara pe aici, incercand sa urcam pana pe Varful Lespezi iarna. Atunci stana nu avea activitate evident, oile nu erau la stana, acum insa este animata, misuna catei de toate dimensiunile de jur imprejur, care mai mari, care mai mici si ciobanii gatesc inauntru, prepara tot felul de chestii bune.

Mi-ar fi placut sa stau mai mult pe la stana sa vad cum le este viata, dar Bucureii au trecut razant mai departe, Viorel nu este interesat sa intre sa afle mai multe, asa ca iau apa si plec si eu.

Cu noua cantitate de apa in carca, urcusul isi schimba imediat inclinatia pantei si totul incepe sa imi para mult mai interminabil si doborator, desi Varful Lespezi se vede atat de aproape, doar ca noi aveam sa urcam ca pe casa pana la el. Viorel alearga practic la deal, Bucureii saracii se chinuie sa tina pasul, pana cand cedeaza nervos si se opresc sa mai manance cate ceva.

Avem soare, floricele si cand iesim in muchia mai matematica incepem sa intrevedem in zari varfurile marete ale Crestei Fagarasilor. Panoramele sunt intra-devar frumoase, dar mi se pare ca se succed constant si fara schimbare, motiv pentru care mie imi place Craiul in defavoarea Fagarasilor. Monotonia urcusului pana pe Varful Lespezi ma aduce intr-atat la disperare, incat incep si eu sa alerg la deal, doar doar s-o termina acoperisul asta interminabil pe care il avem de urcat.

Pana pe varf am facut in jur de vreo 3 h 1/2, astfel ca la orele pranzului eram numai bine la peste 2500 de metri altitudine ca sa ne luam masa. Din pacate, la inceput am avut ceata si nu am vazut jos in caldare si Lacul Caltun, dar tot stand noi si zabovind pe varf, ma trezesc la un moment dat strigand in gura mare ca s-a risipit ceata si trebuie sa se vada jos si lacul. Alerg (vorba aia, atata cat se poate alerga pe Varful Lespezi) pana pe marginea prapastiei ca sa ma uit jos in vale sa vad daca se vede lacul. Se risipise ceata si jos la picioarele noastre, aproape pe verticala, se vedea Lacul Caltun.

Vedere de pe Varful Lespezi (altitudine 2522 m) spre Varful Cornul Caltunului (in prim plan) si spre Varful Negoiu (cel ascutit din partea dreapta)

Vedere de pe Varful Lespezi spre caldarea ce adaposteste Lacul Caltun, deasupra caruia se inalta de partea cealalta si Varful Laitel (cel pe care il urci mult si bine cand faci creasta in oricare sens ai parcurge-o)

Vedere de pe Varful Lespezi spre Varfurile Buda, Raiosu si Museteica, in fundalul indepartat vazandu-se si trapezul Vistea-Moldoveanu

Vedere de pe Varful Lespezi spre plaiurile sudice mult mai line, unde este si Varful Podeanu

Poza de grup pe Varful Lespezi (de la stanga la dreapta): Bucur si Mihaela, Iuliana si sus este Viorel

Poza singulara pe Varful Lespezi cu Varful Negoiu zarindu-se in spatele meu

De pe Varful Lespezi vrem sa ajungem si pe vecinul sau - Cornul Caltunului. Pentru ca nu stim ce se afla mai jos daca tinem creasta matematica, decidem sa coboram putin prin spatele varfului (adica pe partea opusa Lacului Caltun, unde este perete aproape vertical) si sa incercam sa taiem pe un fel de curba de nivel peste toti bolovanii si lespezile. Traversarea asta nu este catusi de putin usoara, pentru ca noi traversam, dar nu stim mai departe daca putem sa ajungem in saua dintre Varful Lespezi si Varful Caltun, asa ca preferam sa tot coboram pana vedem ca se mai indulceste panta si traversam mai usor.

Dupa ce facem traversarea, dam intr-un fel de valcel care coboara din saua dintre cele doua varfuri, urmand inca o micuta traversare spre talvegul acestui valcel

In poza de jos si cea de sus se vede cum arata locul pe unde am traversat pana in valcelul de sub sa.

Din saua respectiva incepem sa mergem pe muchia ce duce in varf sau pe sub varf, pe lespezile mari, unele mai miscatoare decat celelalte, urmand sa ajungem cu usurinta pe Varful Cornul Caltunului

Poza singulara pe Varful Cornul Caltunului (altitudine 2510 m), cu Varful Lespezi in fundal

Coborarea de pe Varful Cornul Caltunului o facem oarecum destul de anevoios: imediat de pe varf coboram noi pana la valcelul mentionat anterior pe care l-am traversat (deci ne intoarcem partial pe acelasi drum), dar pe urma nu stim pe unde este si cum putem sa dam in poteca marcata care ne duce in Strunga Doamnei. Eu cel putin nu ma uitasem pe harta si habar nu aveam ca acea poteca de fapt coaboara in caldarea superioara a Berbecilor, urmand ca abia apoi sa urce in strunga. Eu speram ca ma cobor de pe Lespezi si Caltun direct in Strunga Doamnei. Dar nuuuuuuuuuuu, incepe o lunga coborare, urmata in mod firesc si de o urcare ulterioara.

Pana una alta trebuie sa ne dam jos de pe unde am fost cocotati pe Varful Lespezi, in afara potecii, caci poteca nu stim unde este, treaba pe care o facem pe lespezile mari, unele mai netede decat altele, fara sa avem habar unde trebuie sa iesim. Stim doar ca jos undeva trebuie sa dam in poteca, dar nu stim cat de jos. Nu stiam cat trebuie sa coboram si ce mari pereti erau sub noi, pereti care evident nu puteau fi traversati, asa ca trebuiau ocoliti pe la baza.

Scapam de lespezile care strajuiesc baza varfurilor intitulate sugestiv Lespezi si Caltun si incepem sa coboram pe un fel de fir de vale. Si coboram si coboram si din cand in cand ma duc pana spre muchia din dreapta sa vad daca nu este rost de vreo poteca, dar nuuuuuuuuu, marii pereti de sub Caltun strajuiesc cu trainicie valea si nu avem nici o sansa sa coboram pe acolo.

Deci deocamdata coboram pe firul vaii si pe fetele de iarba, panta fiind acum putin mai primitoare, dar probabil ca in urcare tot ca pe casa am fi mers la deal.

Tot coborand noi asa la un moment dat, dam in sfarsit si de poteca marcata care coboara in caldarea Berbecilor, urmand sa ne scoata in lungul unui izvoras la baza peretilor care coborau din Varful Cornul Caltunului. Ajungem si pe fundul primei caldari glaciare a Berbecilor si incepem sa traversam pe sub peretii de sub Varfurile Cornul Caltunului si Lespezi, imediat dupa ce dam coltul unei mici muchiute incepand sa se vada si intrarea in Strunga Doamnei pe unde urma sa traversam catre Caldarea Caltunului.

Cum urcam noi insa inspre Strunga Doamnei, poteca ne urca in traseul care vine de la Varful Negoiu undeva in stanga caldarii glaciare, urmand sa urcam iarasi ca pe casa, urcare buna rau ca antrenament.

Un hornulet dragut de urcat si imediat ajungem in poteca de pe curba de nivel care ne duce la Strunga Doamnei

Inainte de Strunga Doamnei mancam, moment in care aflu ca o ciorba buna se face foarte greu si ca pe munte mananci din traista, ca doar n-o sa te risti sa mananci la cabana si sa nu fie bun. Gata, plecam din nou la drum: in Strunga Doamnei insa cum sa intram, scade temperatura drastic cu cateva grade, asa ca trebuie sa ne intoarcem sa ne imbracam, spre disperarea lui Viorel care bate din picior mai jos nestiind de ce nu venim. Bucur, foarte simpatic, cand ajungem la Viorel ii spune ca "Am vazut ca ninge si ne-am intors ca sa ne imbracam !"

Foarte multe toale nu imi luasem cu mine, refuzand sa cred este atat de frig, asa ca pun pe mine tot

... adica inclusiv pantalonii de fas, desi nu ploua, dar poate transpir macar si imi tin mai de cald

Destul de repede ajungem si la lacul si la Refugiul Caltun, prin ceata neavand la ce sa facem prea multe poze. La Caltun lume multa, corturi, echipe de alpinisti, aglomeratie, nu mi-ar fi placut sa stau aici, dar un cutu' foarte lipicios ma cucereste si ma convinge sa ma pozez cu el.

Poza cu catelul dragastos la Refugiul Caltun (da stiu, dihania nu vroia sa se uite in poza !)

Poza cu Bucureii si cu acelasi catel in fata Refugiului Caltun

Apoi incepem coborarea pe Valea Caltunului, vale care la un moment dat avea sa se intersecteze cu Valea Paltinului, urmand sa ne scoata chiar la Piscul Negru de unde plecaseram. Eram convinsa in sinea mea ca valea va fi de o monotonie debordanta, la fel ca si urcarea si ca nu o sa am la ce sa fac poze. Dar inca de la primii pasi, cum coboram putin sub plafonul de ceata, varfurile Faragasilor ma uimesc si valea este incarcata de o vegetatie debordanta. Mi se pare ca seamana foarte mult cu vaile salbatice din Retezat, cu multi jnepeni si praguri glaciare, cat si cu lespezile atat de specifice. Ca sa zic asa, am fost foarte placut surprinsa de aceasta vale si m-am bucurat teribil ca am facut si acest traseu, coborand din caldare in caldare pe cateva praguri, descoperind cascade noi si privelisti diverse.

Dupa ce se termina coborarea cea abrupta (foarte abrupta avand in vedere ca trebuia sa pierdem cei vreo 1000 de metri pe care ii urcaseram), valea si apele Caltunului se unesc cu cele ale Paltinului si creeaza doua cascade pe firele principale ale vailor respective, mai jos urmand sa coboram pe un singur fir de vale care duce la Poiana Paltinului. Nu este cazul sa mai mentionez cat afinis am avut in drum, dar din pacate nu prea am putut sa mancam foarte mult, ca ne grabeam si eram si obositi, asa ca vroiam mai repede la masina.

Ajunsi la Piscul Negru nu prea pot sa ma bucur de mizeria de acolo, dar imi atrage atentia o casuta din lemn construita pe o insulita a paraului Capra, care are mai departe un fel de terasa cu casuta in copac, suspendata cumva de la nivelul solului, aspect care mie imi atrage atentia (suna ca schitele de schita pe care le dadeam la arhitectura).

Ajungem la masina si ne pravalim rupti de oboseala pe scaune. Viorel conduce mai mult sau mai putin nebuneste serpentinele Transfagarasanului, iar eu mi-am pus centura ca sa stiu macar o treaba. La Balea Lac ne lasa la masina Bucureilor si fuge mai departe sa ajunga inapoi acasa la Sibiu, in timp ce noi ne ducem la Refugiul Salvamont de la Balea Lac unde dormim peste noapte.