Tabara de iarna - 12 dec. 2008

Ramasi fiind numai 3 cursanti - eu, Radu si cu Silviu, ne propune Marian sa facem o tura pe Valcelul Portitei (gr. 1B), cu plecare de la baza din valea Bucsoiului si cu iesire in creasta Balaurului, speram noi cu coborare pe un scoc cu jnepeni in valea Morarului.

In drum spre poiana Bucsoiului pe urme de urs suflate de vant 

Din ceea ce ne-am propus, am reusit sa plecam la 9.30 de la cabana Diham, si din poiana Bucsoiului urcat o portiune pe valea omonima. Momente din urcarea pe firul vaii Bucsoiului, pt. a avea acces la valcelul Portitei.

Apoi am ajuns la punctul de bifurcatie dintre valea Bucsoiului si valcelul Portitei (cel din stanga, in dreapta fiind un fir secundar al vaii Bucsoiului), intrand pe valcelul propriu zis destul de tarziu, abia pe la un 11.30 - 12.00 a.m.

Pe valcel Iuliana a inceput cu multa rabdare si constinciozitate sa planteze morcovi pentru ca este abrupt rau

Pana la prima saritoare ne-acoperita in totalitate am urcat o panta lungaaaaaaaaa, nu era ea f. inclinata, cred ca doar vreo 35 de grade, dar cand urci pe ea si pe urma te uiti in jos zici ca mama ce escalada la 75 grade am facut.

Prima portiune de vale pe care mergem mai grupati, mai apoi insa fiecare isi gaseste ritmul de urcat, regrupand la saritori.

Ajungem si la prima saritoare de mixt. Marian se duce cap cu doi pioleti tehnici, ca el e profu' si e marfa, si are voie cu doi pioleti.

Marian la prima saritoare de mixt, el avanseaza, noi ne uitam

Si urmeaza sa vin eu repejor, ca altfel inghetam, urmata fiind de ceilalti doi, care, vazand cum ma chinui eu sa trec, lor le este mai usor, ca au invatat figura.

Eu ma misc mai cu putin talent decat profu', dar avansez gratie faptului ca Marian ma trage cu coarda in sus.

Trecem de prima saritoare si continuam urcusul, zapada este destul de afanata, pe vale viscoleste un vant care iti aduce in fata numai zapada pulver de nu poti sa respiri, zapada pulvar rascolita curge in mici avalanse peste saritori, zici ca-s cascade de zapada, si dupa ce mi se aplica acest tratament de vreo 10 ori, incep sa cedez nervos, pt. ca de inaintat nu se poate, ca bate prea tare din fata si nu vezi nimic, de stat pe loc inseamna ca nu avansam deloc.

Ajungem si la a doua saritoare care ma sfortez ingrozitor sa o trec, in acelasi regim evident - Marian trage de coarda in sus si eu ajung deasupra saritorii.

In poza de sus e Silviu sub a doua saritoare, in poza de jos Radu in momentul depasirii complexului de 2 saritori

Dupa a doua saritoare Marian ma vede cam lesinata si propune sa ne intoarcem, dat fiind orele 14.00 si cica suntem abia pe la jumatatea vaii, iar in sus se mai vede mult mai mult. Decidem sa urcam pana la orele 15.00 pana unde putem si apoi s-o dam la vale.

Ultima bucata de vale si in zare se vede ultima saritoare

De aici incolo, Marian hotaraste sa urcam legati, una la mana ca sa invatam cum se merge cu coarda intinsa, astfel incat daca unul cade sa simti imediat si sa te arunci in piolet, iar cel cazut sa nu aiba timp sa prinda viteza, doi la mana pt. ca dupa ce trecusem cu greu de a doua saritoare eu meritam din nou adjectivul de "lesinatura."

In poza de mai sus se vede Marian care urca, iar in cea de mai jos baietii care depasesc saritoarea, iar eu eram la mijloc facand poze

Urcam si bucata de panta pana la a treia saritoare care este chiar simpatica, ori incepuse sa-mi placa, ori facusem pachete de muschi pe mine, dar fiind o fata mai cazuta cu multa gheata pe ea se infigeau mai bine frontalii de la coltari, si, implicit, inaintam si eu mai cu talent.

Din pacate, pana ajung sus si ceilalti doi coechipieri ai mei, se face de orele 15, asa ca Marian incepe sa pregateasca rapelarea. Nu mai stiu daca a bagat ancora metalica in zapada sau a batut un piton, dar cert este ca dureaza mult pregatirea unui rapel. Eu trec de la stadiul de lesinatura la inghetatura, nu ca nu as fi fost bine imbracata, dar pt. ca nu puteam sa ma abtin sa nu scot supra-manusa ca sa fac poze, si, treptat treptat frigul isi spunea cuvantul la mainile mele si apoi se extindea si in corp.

M-au imortalizat baietii in timp ce rapelam ultima saritoare, le multumesc mult ca m-au pazit

Pt. incalzire facem repede rapelul, dupa care vine inevitabilul moment in care trebe sa cobor cu fata la vale. Urmele de la urcare au fost deja acoperite de zapada viscolita si Iuliana se gaseste in imposibilitatea psihica de a inainta. Inghit in sec si il astept pe Marian care imi promite ca ma leaga si ma scoate la plimbare pe vale. Legata de Marian merg mult mai bine, prind curaj sa calc sanatos si zburd mai cu avant.

Exercitiul de coborare cu fata la dita mai panta inclinata

Avantul imi este insa taiat la urmatorul pachet de saritori (a doua si prima saritoare de jos, care sunt oarecum legate intre ele). Coarda din pacate nu ajunge pt. a face un singur rapel, asa ca incepe cautarea unei fisuri pt. baterea unui piton, si dureaza, pana la urma se echipeaza rapelul cu un piton, un friend si o ancora metalica, urmand ca ultima saritoare sa o rapelam doar in ancora bine montata in zapada, iar Marian o descatara, ca el e ghid.

Ajungem in ultima (sau prima) portiune de vale, panta cu zapada pe unde am urcat, dar unde urmele nu se mai vad, sunt in totalitate acoperite de zapada proaspata pulvar. Coboram tot legati, ca sa exersam si aceasta tehnica, pe mine ma coafeaza ca nu mai plantez nimica, iar in ultima portiune dinspre valea Bucsoiului, dupa ce depasim si zonele de gheata, se face "vidra" - adica ne punem pe fund si alunecam (daca alunecam) pe zapada, controland viteza din coada pioletului.

Dupa ce reintram in valea Bucsoiului coboram alene si relaxati, ne reunim si cu catelul care a coborat ultima portiune de vale cu noi si ajungem in poiana Bucsoiului la orele 18.00. Mancam bine si o dam spre cabana noastra "home sweet home."