Tabara de iarna - 13 dec. 2008

Ziua de sambata incepe la mine in imposibilitatea de a ma da jos din pat: febra musculara s-a accentuat, desi cu o zi inainte nu am simtit cine stie ce pe vale, mi-e un somn de-mi pica ochii in gura si mai trebe' sa car si dita' mai namila de rucsac pana la cabana la Poiana Izvoarelor. Ma transform din nou in draga mea "lesinatura" si, abia cand ajung in poiana din capul Munticelului si imi dau drumul in jos la vale, ma misc mai cu elan.

Cabana Poiana Izvoarelor este ceva de genul "ghetarie" - este un frig ingrozitor incepand din sala de mese, trecand prin camere, in care caloriferul, culmea, merge, si terminand circuitul cu toaleta. Cica au si dus, dar in aceste conditii extreme am refuzat sa mai imi pun o astfel de problema.

Ca sa nu inghetam de la ora 12.00 a.m. in cabana, Marian ne duce pe mine si pe Radu din nou la locul de exercitii din prima zi: valea Adanca intersectie cu Rapa Zapezii. Primul exercitiu se numeste ceva de genul cum se merge pe ghetar, tehnica de salvare din crevasa, o chestie cu multe prusice, ancorari in piolet, da cu virgula in orice caz la mine. Simulam cum cade Radu in crevasa si eu trebe' sa-l salvez, moment in care exercitiul este declarat nereusit, pt. ca eu nu pot tine agatata in piolet, in mana mea dreapta cu febra musculara, greutatea unui om pe nume Radu. Deci Radu moare in crevasa si cam asa se incheie jocul. Exercitiul continua cu tehnica de salvare Radu pe Iuliana, exercitiul fiind declarat satisfacator, pt. ca eu am avut o greutate rezonabila si Radu a putut sa ma tina si sa faca totul ca la carte.

Pt. incalzire urmeaza o serie de rapeluri de pe un mot de stanca din stanga vaii, exercitiu in care constat ca orice as face nu alunec deloc pe coarda, pt. ca este coarda si nu semicoarda, pt. ca frecarea cu reverso-ul meu este f. mare, pt. ca nu sunt suficient de grea, coarda este uda si cu gheata si, pe deasupra, pt. recapitulare imi mai pusesem si un machard pe coarda pe post de nod auto-blocant. Ce sa ma mai blochez, ca eu nici un surplomba nu inaintam pe coarda cu nodul deblocat.

Radu la coborarea in rapel - el aluneca relativ mai repede ca este mai greu

Ultimele exercitii cica sa invatam sa asiguram la piolet, motiv pt. care trebe sa sapam santul cu lopatica pioletului si sa montam asigurarile cat mai lungi pe panta, ca sa se descarce forta nu stiu care nu stiu cum (fizica curata).

Sapa, sapa, sapa frate, pana intra pioletul in sant

In poza de jos si cea de sus este exemplificarea a cum trebuie montat pioletul si asigurarile in santuletele sapate

Urmeaza demonstratia exercitiului de asigurare la cadere in piolet exemplificat de Marian si Radu.

Vazand ca la dom' profesor functioneaza treaba, prind curaj si hotarasc ca trebuie sa vad si eu cum e sa alunceci si sa fii asigurat, asa ca sus picioarele ca am coltarii montati si valea in jos pe spate. Alunec, alunec, nu se mai termina aia 10 m de coarda odata, mai alunec un pic si la un moment dat ma opresc, ma balansez putin datorita socului si gata. A fost simplu si eu credeam ca e asa mare filozofie.

Experimentez cum pot sa il tin pe unul de 2 x mai greu decat mine si chiar merge, Radu scapa de data asta

Eram convinsa ca nu il voi putea tine pe Marian in cadere, dar culmea este ca am reusit sa-l tin, trantindu-ma bine pe burta ca sa se descarce forta aia ca la carte.

Seara ne retragem la ultima prelegere de teorie, adica notiuni de prim ajutor, si ultima zi de duminica, pt. ca este viscol si ninge nu mai plecam pe nici o vale, riscul de avalansa fiind prea mare, asa ca o dam in jos spre Gura Diham.

Poza de grup finala: de la stanga la dreapta - Radu, Vergi (prietena lui Silviu), Silviu, eu - Iuliana si Marian Anghel (ghidul / profu').