Prin nameti pe Hasmasul Mare – 3 ian. 2009

Pe data de 2 ianuarie, plecam de dimineata din satul Pestera, locatia noastra de revelion, cu gand de a merge spre Hasmas. Luam la revedere de la gazda, multumim pt. ospitalitate si promitem sa revenim cat de curand. Pe Romeo insa il lasam in Brasov in gara din motive obiective, iar eu cu Adi continuam spre Miercurea Ciuc.

Hasmasul este destul de departe si, precum stiam, la un week-end este imposibil sa-l faci din capitala. Drumul este destul de lung chiar si plecand din Brasov, in ciuda distantei relativ scurte de parcurs, asfaltul este f. prost, plin de gropi si santuri, si traseul este f. sinuos, drept pt. care nu stiu daca am prins mai mult de 90 km/h. Am ajuns in Balan, satul de la poalele Hasmasului, abia pe la 2.30 p.m. Bagam ceva repede la stomac sa-l mai ametim un pic, ca prea urla tare foamea in noi, si o dam in sus spre cabana Piatra Singuratica, aflata la vreo maxim 2 h de urcus relativ lejer.

Am ajuns sus in poienita de sub celebra stanca Piatra Singuratica, denumita asa pt. ca se detaseaza net de restul masivului stancos din Hasmas, si deci este singuratica. In fata cabanei ne postam fix cand se innopteaza, pe la orele 17.00, batem frumos la usa la cabanier si aflam ca suntem singuri in cabana, urmand sa mai urce 2 persoane pe care le lasaseram in urma pe drum. Ne face cunostinta cu „luxoasa” cabana, pe care eu o cunosteam de acum 2 ani, dar cele 3 stele erau noutate pt. Adi. Dar avem regulament !

Restul serii il petrecem facand de mancare la primus - supe, paste, carnati si punand lemne in soba (pt. ca Adi are sacul de vara la el, nu dita' mai puful ca mine).

Baietii care urcau la cabana in spatele nostru fac bine si urca cu bere si pt. noi, deci incepe sa ni se para mai primitoare camera, camuflam bine paturile cu izoprene si ne bagam la somn.

Ca un artificiu demn de notat, apa se ia de la un izvor de sub Piatra Singuratica, unde gheata se sparge cu dita' mai bolovanul ca sa ajungi la pretioasa apa, iar termosul sau sticla se umplu cu paharul, pt. ca evident in 5 cm adancime de apa nu poti pune nimic sa se umple.

Cand ieseam afara aveam o padure de basm plina de zapada din cap pana in picioare, aveam un ger de inghetai cu totul in primele 10 minute, aveam stele sclipitoare pe cer, care in capitala nu se vad din cauza poluarii si a luminii artificiale, aveam apa proapata de izvor pe care l-am dezgropat noi de sub zapada, aveam lumanari in loc de curent electric, inexistent in zona de altfel, aveam atatea lucruri.

... si aveam un catel care se alinta fix ca pisica mea, ma intreb daca nu cumva erau si rude !?

Ziua de sambata facem o tura spre vf. Hasmasu Mare si spre poiana Alba, locatii pe care le cunosteam deja de acum 2 ani. Afara e frumos si este ceata, pun GPS-ul in functiune, bag sa-mi salveze track-ul si o dam pe marcaj care din fericire este f. vizibil. Mai o luam cu noi si pe Simona, care nu are chef sa stea cu prietenul ei in cabana, e zglobie si plina de viata si vrea sa innoate prin nameti cu noi.

Pana sub vf. Hasmasu Mare mergem pe poteca marcata, dar pe undeva p-acolo prin zona o poteca se desparte mergand in sus pe stanci si eu banuiesc ca aceea este poteca ce duce spre varf (in conditii de ceata evident ca nu aveam alte puncte de reper si m-am inselat). Si o dam pe acea poteca inainte, si poteca incepe sa serpuiasca pe marginea stancilor, ba mai intra in padure, ba mai ocoleste o stanca si tot asa, pana ce traversam de fapt un pachet stancos care ne aduce abia acuma sub zona vf. Hasmasu Mare. Cand ajungem pe varf, dupa ce facem destule pronosticuri, se rasfira si ceata si incepem sa vedem. Taram de basm, brazii perfect inzapeziti, cred ca nu a mai ramas nimica din ei neacoperit de stratul gros de zapada, pulvarul de vreo 20 cm. Imi pun si eu in sfarsit schiuletele si hotaram sa o dam spre Poiana Alba, pt. ca este inca prea devreme si nu vrem sa ne reintoarcem in mizeria de la cabana, unde mare lucru nu prea este de facut.

Coborarea spre Poiana Alba este efectiv de vis, un pulvar neatins prin care noi facem primele viraje, nici ca ne puteam dori mai mult. Mai greu vine Simonica, pt. ca ea nu are schiuri si trebuie sa vina pe drum, noroc ca poteca are urme mai vechi si nu se afunda prea mult.

Ajungem in Poiana Alba si tragem la prima stana care ne iese mai in cale ca sa mancam ceva si sa ne incalzim. Am uitat sa adaug, era un cancer afara, de' eu cu manusi de polar si supra-manusi abia reuseam sa nu inghet, e drept ca scoteam adesea mana afara ca sa fac poze, merita sacrificiul, dar oricum frig rau, nu am transpirat nici 50 de mililitri. La stana cu pricina facem foc, cica sa ne incalzim, asta in cazul in care bagai mana in foc simteai asa oarecum ca te arde, dar in rest era totul bocna, dar stana era foarte frumoasa.

De fapt este un lux nemaipomenit in aceasta stana, in comparatie cu cabana in care stam noi, este curat, fan pus pe paturi, vatra pt. foc, scaunele mici cu trei picioruse, si tot felul de unelte din lemn foarte frumos lucrate, si banuiesc ca si f. utile, daca stii la ce sa le folosesti.

La focul facut ca sa ne incalzim noi, incalzim de fapt cat de cat doar cascavalul, il declaram noi delicatesse de stana, mai mancam cate ceva sau mai bine zis ce a ramas neinghetat, pt. ca batoanele mele spre exemplu sunt bocna, si pe la orele 15.00 incepem sa o dam inapoi spre cabana. Partea buna este ca a inceput sa se insenineze si sa iasa soarele, asa ca peisajul este de vis: liniste, zapada, soare, frig, stane, valuri de ceata, etc.

La intoarcere urc mai greu panta cea frumoasa atat de rapid coborata pe schiuri la venire, dar focile isi fac datoria si ma ajuta la drum. E drept ca regret ca trebuie sa plecam atat de repede din acest taram de vis, mi-ar fi placut sa ma plimb mai mult cu focile prin zapada de aici din poiana, neatinsa si de un alb perfect, dar imi aduc aminte ca e frig rau si ca de bine de rau avem soba cu lemne in camera la cabana.

Din varful pantei de deasupra poienii Albe nu mai avem de mers decat pe curba de nivel pana in poiana din jurul Pietrei Singuratice, poiana unde coboram din nou, asa ca drumul este f. lejer si frumos, si mai ales plin de f.f.f. multa zapada. Ajunsi la cabana suntem primiti cu tuica sau palinca, iar am uitat care din ele, oricum ceva f. bun pt. cand este f. frig, facem de mancare la primus, Radu canta la chitara, ca daca tot a carat-o, mai vin 2 persoane, terminam de mancat, punem lemne pe soba, idem seara trecuta, somn blana.