Trecking prin Banat - ziua 6 - morile de apa din Cheile Rudariei

In ultima zi din tura ne despartim parca cu greu de ultima noapte la cort, de tantarii si insectele care ne-au muscat (eu cel putin eram plina de muscaturi dupa 5 nopti numai la cort), dupa mancarea la primus (in caz ca mai vrea cineva inca o supa la plic) si dupa rutina zilnica a gospodariei la cort.

Ultima zi din tura Feliciei avem de facut un traseu foarte scurt, sau mai bine zis nici nu este un traseu, ci soseaua merge prin Cheile Rudariei in lungul careia sunt amplasate si morile principale, iar noi oprim masinile, vizitam moara si apoi mergem pe jos sau cu masina pana la urmatoarea moara.

Eram foarte nerabdatoare sa aflu mai multe si sa vad aceste mori cu ochii mei, mai ales ca arhitectura de lemn este foarte modesta si calda, apropiata scarii umane, iar zona adapostea cel mai intins parc mulinologic din sudul Europei, cu mori de apă care inglobeaza un sistem hidraulic ce isi gaseste specificul in folosirea ciuturii (asemanatoare celei construite dupa sistemul Kapllan) - informatii gasite pe site-ul Parcului mulinologic din Cheile Rudariei.

Site-ul Tarii Almajului spune si mai multe lucruri interesante: "pe valea Rudariei s-au păstrat în mod miraculos 22 de mori cu ciutură (roată orizontală cu cupe radiale), din cele 40 câte au existat. Așezate asemenea unor salbe de margele de-a lungul cursului apei, pe o lungime de 3 km în sat și în afara satului, morile valorifică potențialul energetic scăzut al râului Rudarica. Exploatând la maximum avantajele terenului, corectându-l prin tunele și baraje, țăranii rudareni au durat, an dupa an și veac dupa veac, un complex mulinologic monumental și pitoresc, ingenios și eficient, capabil să rezolve nevoile de măcinare ale celor câteva sute de familii din momentul maximei expansiuni a localitații. Roțile acționate de forța apei, inima morii, erau confecționate la început din lemn, iar apoi au fost înlocuite cu cele de metal, pe motive de durabilitate. Lagărul care susține mișcarea de rotație a rămas tot din cremene alb și este cea mai sigură soluție, pentru că aici nu pot rezista rulmenții. Făina produsă aici are un gust inconfundabil. Bobul de porumb este macinat de pietre cu o viteză mică, față de viteza morilor de curent. La început moara era proprietatea a până la 16-20 de familii care au contribuit la construirea ei. Pe baza unei întelegeri nescrise, fiecare familie are dreptul la un anumit timp de măcinat. Acest “rând la moară” se poate vinde sau se poate moșteni. O dată pe lună, o zi este rezervată întreținerii morii, aici fiecare familie cu rând își trimite un membru din familie, altfel riscând să-și piardă rândul. Morile poartă numele constructorului, numele locului unde este amplasată sau numele unei “familii șef”. Astfel întalnim nume ca: Moara cu Tunel, Rosoanea, Viloanea, Trailoanea, Îndaratnica dintre Ruari și Îndaratnica de la perete, Firizoanea, Popascu, Humbroanea, Maxinoanea, Vamolea, Brusoanea, Laiata, Moara din Țarina, Podu Ilochii, etc. Pe fondul transformărilor postrevolutionare (1989), mai multe mori au fost lăsate să cadă în paragină, amenințând astfel întregul sit mulinologic. În sprijinul acestui muzeu în aer liber au sărit cei de la Muzeul Astra din Sibiu, care, contactând fonduri europene, au recondiționat morile prin programul Euroart."

Moara de la Tunel

                                                                              Moara Rosoanea

                                                                                  Moara Viloanea

                                                                                    Moara Trailoanea

                                                                            Moara Indaratnica dintre Rauri

                                                                 O moara draguta de cealalta parte a apei

                                                                        Mori pe celalalt mal al apei

                                                                                Moara Batolea

                                                                                       Moara Firiz

                                                                   Prima moara din satul Eftimie Murgu

Dupa ce iesim din chei si se termina si morile (desi cica mai erau cateva pe undeva opriri prin sat), satul Eftimie Murgu este un sat tipic banatean, in care casele sunt insiruite la strada, iar decoratia fatadelor principale nu este mai prejos. Modele geometrice si placute multi-colore de ceramica smaltuita anima fatadele caselor, la umbra carora batranii ies in poarta sa vada ce se mai intampla prin sat. Cu o seara inainte cand ne duseseram sa luam bere din sat, toata lumea era pe strada principala, un fel de strasse sau de downtown, iar popa se plimba cu preoteasa de mana prin sat si era salutat de toata lumea. Un cliseu din viata satului de zi cu zi.

Din satul Eftimie Murgu am plecat spre Herculane si apoi spre Orsova. Peisajele tipic rurale ne-au incantat ochii si ne-am bucurat de salbaticia locurilor pana aproape de Herculane, apoi incet incet civilizatia a inceput sa fie omniprezenta odata cu intrarea pe soseaua ce venea de la Arad. Am lasat in urma peisajele simple si incarcate de nostalgia unei vacante de pasti si ne-am indreptat spre apele Dunarii.

Ultima oprire am facut-o tot la pensiunea din centrul Orsovei, unde am mancat ultima ciorba si apoi ne-am avantat in traficul spre Bucuresti. Multe multe ore in trafic, aglomeratie maxima in zona Pitestiului, off-road ca sa ocolim ambuteiajul, apoi cale sigura pe drumul vechi prin Gaesti si Titu, de frica sa nu mai ne impotmolim intr-o bara la bara de masini, pe autostrada pe care teoretic ar fi trebuit sa circulam cu peste 100 km/h.