Tura de bicle - Pecineagu - Ciocanu - Curm. Groapelor - 22-23 aug. 2009

Dupa multe ture de picior pe multe creste semete am hotarat ca se cere si o tura mai domoala, de alunecare pe la poalele muntilor, si, cum vara nu se poate aluneca decat pe doua roti, am ales bicicleta ca mijloc de locomotie in zona inconjuratoare a Pietrei Craiului si a culoarului Rucar-Bran.

Sambata dimineata trezirea se da la ora 6 de dimineata, motiv pt. care tot drumul aproape am dormit pe bancheta din spate. In Rucar oprim pe undeva prin centru, pt. ca Adi visa la un circuit cu plecare pe nu stiu ce vale, cu traversare a muntelui si coborare pe la lac la Pecineagu. Pana la urma rezulta ca singura tura in care apare si lacul Pecineagu in peisaj este cu urcat pe valea Dambovitei vreo 25 km si coborat pe acelasi drum, fara traversari de munti, drumuri necunoscute prin padure si alte combinatii dubioase.

Incepem urcarea pe bicla din Podul Dambovitei, din punctul de bifurcatie spre Satic si cabana Cascoe. Inca de la primii kilometrii la mine se instaureaza o durere posterioara generala, asa ca trebuie sa adopt diverse moduri de pedalat pt. a rezista distantei in totalitate.

Surprinzator, ajungem destul de repede in Satic si in zona unde raul face un mic laculet creat de un baraj.

Lacul de acumulare de la micutul baraj din Satic

Continuand drumul, trecem de bifurcatia spre Garofita Pietrei Craiului, trecem de cabana Cascoe, trecem de multi grataragii, trecem de bifurcatia spre cabana Rachitele, ne depasesc multe camioane care ne umplu din cap pana in picioare de praf si in final incepe urcusul sustinut spre barajul lacului Pecineagu, moment in care vine clipa nedorita a impinsului de bicicleta pentru a ajunge sus.

La o mica gustare pe malul barajului de la Pecineagu

De la baraj avem coborare lina, dar constanta inapoi spre Satic, o adevarata placere sa cobori fara sa iti mai omori genunchii la urcare, aspect care pe mine ma incanta nespus de tare.

O proaspata viitoare pensiune cu multe casute pe malul lacului de acumulare din Satic (cu creasta Pietrei Craiului in fundal)

La intoarcere, doar in zona cheilor dintre Satic si Podu Dambovitei este putin de pedalat pe drum plat si in final putin in urcare, dar in scurt timp ajungem inapoi la masina, si in si mai scurt timp la masa la o ciorba, apoi la somn pe vasta proprietate a lui Adi de la Bran, adica in cort.

A doua zi de dimineata ne reintoarcem in Podu Dambovitei si o luam pe celalalt drum spre Dambovicioara, in centrul careia parcam masina in ideea de a face un circuit ce va trece prin Ciocanu, Sirnea si Pestera, cu intoarcere pe La Table si cheile Brusturet.

In prima instanta trebuie sa urcam o mare diferenta de nivel din Dambovicioara pana in Ciocanu, motiv pt. care eu dupa primele sute de metri trec la impinsul bicicletei, sport mult mai eficient si mai cunoscut mie decat durerile posterioare provocate de saua care niciodata nu este suficient de moale si cooperanta. Dupa cateva serpentine care depasesc zona centrala a Dambovicioarei se arata in fata mea cam unde trebuie sa ajung.


Dupa ceva vreme incep sa ma indepartez de Dambovicioara, incep sa las in urma ultimele case ale satului si, culmea, incep sa iau altitudine.

Satul Dambovicioara lasat in urma de insistentii biciclisti

Important este ca ma uit in sus si constientizez ca nu mai este asa de mult de urcat, dupa povestirile mieroase ale lui Adi, odata ajunsi sus avem perspective panoramice care merita osteneala spre toti muntii invecinati. Pana una alta, micutele anexe de lemn si capitele de fan incanta ochii si indulcesc urcarea.

Ajungand aproape sus in satul Ciocanu, avem perspectiva asupra intregului urcus facut in ultima ora de jos din Dambovicioara. Nu ce mai vede tot satul, dar se mai vad ultimele casute si gospodarii aflate pe dealurile invecinate.

Panorama din catunul Ciocanu spre satul Dambovicioara

Ajunsi in Ciocanu, constat ca este poate cel mai mic din suratele sale de pe Rucar-Bran, este situat la inaltime si are un acces mai dificil, cel putin pt. masini, motiv pt. care vilele semete nu au pus inca stapanire pe terenuri. Nu am gasit decat o pensiune cu o arhitectura de bun gust si cu un magar alaturi, casute modeste si bine proportionate, din materiale locale si cu culori echilibrate.

Dupa o scurta pauza, continuam drumul ce serpuieste in urcare sau coborare pe pante domoale in lungul caselor mai importante (de la sosea), in vreme ce alte mici ulicioare se ramifica si o iau in sus sau in jos spre unghiuri de padure necunoscute tuturor.


In oricare din variante, deocamdata urmam drumul principal care treptat ne aduce in buza dealului de unde se vede satul vecin - Sirnea.

Drumul spre Sirnea, incoltit la orizont de un inceput de nori negrii

In coborarea spre Sirnea, se contureaza din ce in ce mai bine muntii Bucegi, cu o palarie de nori grosi deasupra varfului Omu.

In poza de jos si cea de sus casute aflate pe culmea dealului, cu un fundal muntos de Bucegi

Dupa o coborare destul de lunga ce incepe din satul Ciocanu, ajungem rapid in centrul satului Sirnea, unde hotaram sa o luam spre Curmatura Groapelor, de unde pare-se ca ar fi o poteca ce duce jos in drumul de Brusturet. Pana sus in Curmatura avem de urcat destul de mult, dar drumul urca mai lin decat fratele sau pana in Ciocanu, in numai 2 serpentine, asa ca ajungem repede sus, Adi impingand uneori la doua biciclete.

Vedere peste Sirnea de sus din Curmatura Groapelor

La stalpul indicator din Curmatura Groapelor

Sus in sa ne convingem ca acea poteca firav conturata pe o harta veche a Pietrei Craiului este de fapt un drum solid pe care tocmai a urcat un Logan venind de La Table, deci noi putem merge cu bicicletele lejer pe el, pana jos in vale, si de acolo tot la vale.

La inca o sedinta de alimentare in Curmatura Groapelor

Drumul de coborare din Curmatura Groapelor spre valea Seaca a Pietrei (in fundal creasta sudica a Pietrei Craiului)

Coborarea pana in valea Seaca a Pietrei o facem foarte repede, desi mai intersecteaza tot felul de drumulete recent nascute in urma defrisarilor, dar gandim logic pe unde ar fi putut merge un Logan, mai gasim si marcaje pe copaci si in scurt timp ajungem la podul unde se face bifurcatia spre La Table si spre Brusturet (bifurcatie reala doar, dar nesemnalizata). Nefiind f. siguri daca aceasta este valea pe care trebuie sa coboram, decidem sa mergem putin in urcare spre La Table ca sa recunoastem locurile si sa clarificam drumul de coborare mai departe (in caz contrar coborarea efectuata fiind mult mai greu de parcurs in sens invers).

In poiana Grindului - Adi la re-orientare

La un moment dat auzim subtil niste tunete de dupa creasta, chiar vine ploaia aia care ne ameninta de cand eram inca prin centrul Sirnei. Hotaram sa urmam logic harta si o dam inapoi pe vale pana in punctul unde coboraseram din Curmatura Groapelor, acolo continuam firul vaii si ajungem dupa ceva coborare si in cheile aferente vaii, unde surpriza: celebrul cod de ploi torentiale din luna iulie s-a transformat aici in viitura stricand mare parte a drumului, practicabil cu masina inainte, acuma insa, nepracticabil pe mari portiuni nici cu bicicleta.

Valea Seaca a Pietrei - dovada viiturii recente, concluzionata cu carat bicicleta dupa tine

Dupa ceva tras bicicleta frumos pe bolovani, abia aproape de cabana Brusturet apa a reintrat pe albia initiala si abia de acolo putem cobora linistiti spre Dambovicioara, pana aici am facut insa o proba de impins bicicleta la vale, ca doar o impinsesem prea putin la deal.