Big-bang printre copaci - muchia Urechea si culmea Sorica - 18 ian. 2009

Plecam cu gand sa facem un schi de tura combinat cu schi pe undeva. Dar iarasi de Bucegi nu avem chef, ca iara as manca mult la Piatra Arsa si iara as face ultima coborare pe Carp. Vreau altceva, drept pt. care alegem Azuga cu al ei taram nelimitat de free-ride stanga-dreapta partiilor. Zapada este ? Pai este pana jos la gondola, ce-am putea sa ne dorim mai mult.

Incepem sa urcam interminabila partie de la Cazacu pe piei de foca. Partea proasta este ca are un strat de gheata peste care s-a pus de curand un strat de pulvar si, ca urmare, se aluneca la greu, mai ales eu care am schiuletele mici si insuficienta lungime de cant pt. franare. Reusim sa urcam pana sus in vreo ora jumate, mai pe urma de ratrac, mai prin pulvar etc.

Ajunsi insa sus ne intampina o briza rece de munte care sufla de-ti ingheata fata, si, ca sa fie setul complet, imi ingheata si mainile, pt. ca ale mele manusi sunt gaurite si eu nu am observat acest aspect cand mi-am facut bagajul. Ca urmare, pana pe varful Urechea trebuie sa ma opresc de n-spe mii de ori ca sa fac miscari de rotire a bratelor, sa-mi scot degetele din manusa si sa le tin la cald etc. Pe varf insa, gasind o zona unde vantul nu mai bate, beau juma' de termos de ceai fierbinte, care pana sa il beau eu se racea quasi-instant, deci era frig rau, dar macar mi-a dezghetat degetele rebegite si am putut sa manevrez scosul pieilor de foca si cateva poze.

Pana sus pe varful Urechea ne depaseste si Salvamontul care ne intreaba unde mergem. Le arat ilustrul varf pana unde vrem sa urcam si se linistesc. Nu o sa aiba actiune astazi, suntem prea cuminti. Aveau de fapt acelasi plan ca si noi, adica sa coboare pe muchia Urechea, culme care pleaca din varful cu acelasi nume. Si drept sa spun, tare bine ne-a prins aceasta coincidenta de ruta, pt. ca am coborat pana jos in Azuga pe urmele lor fara sa ne pierdem prin padure. Ei au coborat primii, s-au dus ca vantul si ca gandul, si noi pe urmele lor la greu.

Panorama cu ilustra muchia Urechii vazuta din platforma de lansare de sub varful omonim

Din varful Urechea reusim sa prindem o portiune de zapada viscolita pe care virez ca-n vise, apoi culmea se cam ingusteaza destul de tare si trebuiesc traversate niste zone de gheata. Pe aceste zone se aplica metoda "Iuliana merge ca pisica pe tabla," din acelasi motiv al canturilor prea scurte.

Panorama cu muchia Urechii vazuta de jos, dupa ce am coborat-o, aproape de intrarea in padure

Panorama de pe muchia Urechii cu fundalul Bucegilor (in particular, Bucegii fiind aia din ceata)

Dar asta a fost doar inceputul. Dupa ce terminam de schiat muchia, Adi mai repede ca are dita-mai schiurile, eu mai in ritm de plug si alte notiuni ale incepatorului pe zonele de gheata sau urme valurite, parcurgem muchia matematic pana aceasta intra in padure si aici incepe distractia.

Cand intram in padure este un pulvar de vis si mergem geana pe urmele salvamontistilor dinaintea noastra. Daca nu am fi avut urmele as fi stat sa scot GPS-ul, stai sa vad incotro e Azuga, etc, nu am fi nimerit asa de bine, dar cu urme proaspat facute, toata coborarea a fost efectiv de vis.

Pulvarul este suficient de gros ca strat cat sa nu dai prea repede de craci, butuci si alte obstacole, iar padurea este suficient de rara cat sa nu dai nici in copaci. Eu cel putin virez perfect cu schiurile scurte acuma si fac slalom cat mai des si cat de mult pot printre toti copacii. Plutesc prin pulvar si nu se mai termina, e mai perfect decat imi imaginam, mai ales ca fusesem speriata de acasa: „Vezi ca nu mai era zapada nici la 2000, nu se mai schiaza.”

La un moment dat ajungem la un loc f. frumos amenajat cu o mare masa de lemn si banci, ingradit cu un gardulet pavoazat cu crengi de brad. Salvamontistii astia chiar au stiut drumul cel mai frumos.

La loc de popas "de cinste," salvez repede punctul pe GPS ca sa il gasesc si alta data, sper ca voi reusi sa ma orientez, luam o pauza de masa, de ceai, etc si o dam mai departe la vale.

In foarte scurt timp ajungem pe un drum de tras bustenii la vale, viram mai greu, dar surpriza este ca ne scoate fix la capatul partiei Cazacu, de unde incepuseram noi sa urcam. E ceasul 15.00, drept pt. care ii propun lui Adi sa urcam cu gondola si sa mai dam o coborare pe culmea Sorica, care sigur este scaldata si ea in pulvar. Ajungem sus, o dam in jos pe culmea si incepem sa cautam intrarea in padure pe unde este si marcajul.

Arat intrarea in padure spre culmea Sorica pentru a tine mine si altadata cand mai este ceata

Pana in padure prindem o fata bestiala de pulvar, plutim prin el, si in padure facem jonglari dreapta-stanga potecii pe care a mers cineva si au inghetat urmele si ne incurca la coborare.

Pana jos in Azuga mai prindem o fata lungaaaaaaaaaaa de pulvar, chiar inainte sa se termine drumul, iesim in DN1, ajungem apoi la biserica si dai si dai 2-3 km pana inapoi la masina parcata in zona partiei.