Ceahlau de Pasti - a 3-a zi - Ocolasul Mare

Dupa un somn lung si bine-meritat (am dormit in medie vreo 10 h), dupa ce am avut ceva emotii ca se rupe cortul la vant, desi se pare ca rezista batranul meu cort dupa atatia ani, finaly ma trezesc. Afara bate un vant ingrozitor, nu f. tare, dar macar de control, sotului Crsitinei i s-a rupt ceva la cort, drept pt. care cortul lui zace intr-o rana, Irina si gasca ei tocmai ne fac cu mana, ei plecand la Bucuresti. Mananc ceva si tocmai aud clopotele de la Schitul Ceahlau. Ma duc la micuta biserica din varful muntelui.

Dupa slujba, parintele Ciprian ma intreaba daca nu raman la masa la schit. Ma prezint val-vartej in bucatarie unde este atata lume, incat nu inteleg nimica: unii pleaca, altii vin, altii se trezesc din somn, zic bodeaproste si plec.

Apoi ma duc la Salvamont sa iau pe Cristina si pe sotul ei la o plimbare si o vizita la schit. Sotul Cristinei si-a strans cortul si se muta indoor cu Cristina la casuta Salvamont, drept pt. care intr-un mod inevitabil eu raman singura in locatia de campare aflata la ceva distanta de cabana si orice alta legatura cu civilizatia.

Revin si cu Lee si Cristina la schit sa il viziteze si in secunda aceea parintele tocmai pleca cu o gasca de handralai spre vf. Ocolasul Mare. Ma duc dupa ei, ca imi spusese parintele mai inainte cam ce intentie de traseu avea. Mergem spre vf. Ocolasul Mare, unde teoretic este interzis.

Mergem si noi, mai incet, mai alert, mai cu chef, mai fara chef si ajungem pe Ocolasul Mare, unde daca nu ar fi fost ceata s-ar fi vazut un peisaj super-bestial. Pozez si ceata, ca arata putin diferit decat cea din Bucegi, si incerc sa identific peretii de stanca de sub noi.

La intoarcerea de pe varf venim oarecum paralel cu traseul din Poiana Maicilor, numai ca traseul e pe jos prin padure, noi suntem pe sus pe deasupra stancilor.


Parintele Ciprian facea o incercare de coborare pe un valcel pe care mie imi era frica sa ma duc fara coltari
  Pana la urma se lasa ceata rau detot si se pune pe nins, se pune si vant si eu nu ma gandesc decat ca am ramas singura intr-o poiana cu cortul, pe o vreme de milioane. Trebuie sa recunosc ca asa ceva nu mi s-a intamplat niciodata pe munte, drept pt. care din multele variante si posibilitati de innoptare care mi se prezinta (adica fix zero), iau atitudine si corectez situatia invitandu-ma sa ma cazez la schit. Mi se da o camera cu velux in tavan (ca sa vad cerul instelat) si cu baie in camera (odata avea si apa calda). Am niste vecini draguti (cred ca sunt draguti, ca nu ii cunosc inca prea bine), mancare la discretie (cel putin pt. imensul meu stomac) si slujbe de 3 ori/zi (astea-s optionale pentru mine).

In concluzie, agat pe unul din vecinii cei draguti si il rog sa ma ajute sa strang cortul din ceatza si ninsoare si il anunt pe sotul Cristinei, care acuma este si el cazat la salvamont, ca eu ma mut la schit, pt. ca nu consider ca este bine sa raman singura cu cortul.

Seara o petrecem cu cantece de chitara la schit, cu parintele Ciprian si cu un pahar de vin si unul de tuica: tratament care imi va fi de acum inainte administrat cel putin zilnic de cate ori vecinii mei cei binevoitori au grija de mine ca eu sa fiu la randul meu amabila cu ei. Buna strategie, le-a iesit de data asta.

La masa la schitul Ceahlau, Sebi (pustiu) ii pune tuica parintelui Ciprian

Si una din pisicile schitului Ceahlau care sta la caldura