Ceahlau de Pasti - a 5-a zi - Poiana Maicilor

Miercuri de dimineata trebuia teoretic sa plec acasa, eu, Cristina si cu Lee, dar cum proaspetii mei prieteni de la schit simt cu disperare ca-mi vor duce dorul, imi fac urmatoarea propunere: " Pustiu'? (asta fiind eu), Nu vrei sa mai ramai ???????". "Mah, as vrea eu, dar trebe sa ajunga musai prietenii la Brasov, au datorii de familie, alea alea", " Pai, face celalalt Pusti' (adica Mastac - Sebastian), intoarce-te aici ", "Mah, da ce-s eu, sofer de serviciu ?!", "Nu, Pustiu', conduc eu la intoarcere daca vrei? :)",  "Haahaaahaaa, pai cum sa nu vreau, evident ca vreau." Atata asteptam, desi nu ma gandeam la o asemenea traznaie, dar precum spun baietii: "Nu faci si tu nimica instantaneu?"

Drept pt. care miercuri de dimineata, avem un nou plan la orizont. dupa ce pozam

Superba mare de nori ce se vede spre Durau 

  Schitul si mica bisericuta de pe Ceahlau

Celebra si imensa cabana Dochia putin luminata de soare

Cabana Dochia de pe platou, in timp ce ne hotaram pe unde sa coboram

  In zare indepartata se vede varful Ocolasul Mare

In asteptare la cabana Dochia, eu ma pun cu Sebi la pozat, in timp ce Dan se chinuie sa ne imortalizeze. Zici ca facem reclama la talpa Vibram.

Plecam cu gand de intoarcere eu, Mastac si Dan, ii luam de la Salvamont pe Lee si pe Cristina si coboram la Izvorul Muntelui: Dan si Mastac pe Lutul Rosu, eu cu Cristina si sotul ei pe la Poiana Maicilor ca sa trecem si prin spectaculoasele Claile lui Miron. De data asta am mai mult noroc pe acest traseu, cel putin nu mai ploua ca in ziua precedenta.

Coboram pe primul jgheab de langa locul de campare atat de familiar mie si ne afundam in zapada.

Traversam mai apoi Jgheabul Ursilor care imi face cu ochiul parca invitandu-ma sa il urc, dar noi mergem la vale totusi.

Jgheabul Ursilor care merita facut intr-o buna zi

Urmam poteca pe curba de nivel prin padure pana ajungem in platoul Ocolasului Mic, trecem pe sub Masa Dacica pe unde am fost in ziua precedenta si de data asta am vizibilitate mai buna. Urmam traseul marcat prin Claile lui Miron care ne taie efectiv rasuflarea, nu mi le mai aduceam aminte asa de bine, dar acuma mi se par de-a dreptul extraordinare.

Din Claile lui Miron coboram spre Poiana Maicilor, de unde avem belvedere spre lacul Bicaz.

Intr-un final, ajungem la Izvorul Muntelui unde Dan si cu Mastac sunt deja cu cafeaua bauta, Dan este accidentat in cot, cica din cauza mea (?!), desi eu nu am fost cu ei pe traseu. Pana la urma plecam, descarcam Cristina si al ei sot, imbarcam Floriana din gara Brasov si revenim la schit. Nu mai am alte dovezi pozate de aratat, pt. caci nu am mai pozat altceva, dar a fost frumos si obositor in acelasi timp sa ne reintoarcem pe timp de noapte.