Alta tura de bicla - creasta Baiului - 22 iunie 2008

Duminica dimineata, dupa ce dormim la cort in drumul spre Gura Diham, ne indreptam spre Azuga, cu gand sa urcam cu telescaunul sus si sa purcedem toata creasta Baiului, coborand pe undeva prin Sinaia (nu stim evident pe unde, la vale sa fie, speram noi pe un drum de bicla).

Reusim sa ajungem la telescaun inainte sa ii dea drumul, ne informam si aflam ca trebuie sa platim pret dublu pt. ca biclele sunt voluminoase si ocupa teribil de mult loc, ne ambalam si urcam cu caii in gondola.

Ajungem sus in culmea Urechea si o dam la deal.

In poza de sus sunt pe culmea Urechea (cu muntii Bucegi in fundal), in cea de jos se vede deja culmea Zamora, vazuta din creasta matematica a Baiului

Pe drumul ce urca pe vf. Cazacu eu fortez foile, rotile, ceva p-acolo si imi sare lantul de pe dintisori, drept pt. care imping bicla la deal pana ajung la depanatorul Ady, care ma astepta curios si intrebator. Ma repara si o dam mai departe, dar in orice caz, sinistru urcusul pe bicla pana in creasta matematica a Baiului, pana la urma ma lasa plamanii si imping bicla la deal.

Odata ajunsi in drumul de creasta, treburile incep sa merga mai bine: adica avem portiuni de drum plat, zone in coborare si f. putine zone de urcat (zone in care de altfel cam impingem biclele, pt. caci nu putem ocoli toti bolovanii din drum, mai ales cand suntem in urcare).

Ady in action, pedaland cu spor spre varful Baiul Mare

Ajunsi sub vf. Baiul Mare, Iuliana are o idee extraordinar de proasta: hai sa urcam cu biclele pe varf, in conditiile in care parasim drumul si trebuie sa impingem instrumentele cu doua roti in sus pe iarba. Pai de unde sa stiu ca pe iarba se inainteaza asa de greu cu bicicleta ?!

Cam asa se impinge bicla la deal, mai ales cand nu aluneca pe iarba: e un fel de ramura a culturismului, dar mult, mult mai greu

Dupa ce ne odihnim pe unul din varfurile Baiului, ne continuam drumul.

Admiram zarile si vaile de sub varful Baiul Mare 

Ajungem si pe vf. Baiul Mare, de fapt traversam mai multe varfuri, nu mi-e clar care din ele a fost al Baiului si care era asa de mare, dar luam o pauza bine meritata sus.

Daca urci cu bicicleta sus pe varf, simti nevoia sa faci si exercitii cu ea, nu de alta, dar deja aveam muschi de la cat o impinsesem (in fundal se vad fix muntii Bucegi)

La coborare traiesc o noua experienta: coborarea pe doua roti prin iarba si nu numai prin iarba, ci prin mogaldete de iarba, chestii care luate in roata de la bicicleta, daca nu tii bine ghidonul, te trezesti imprastiat pe jos si cu f. multe vanatai, care le am eu acuma pe picioare.

Oare cad, oare nu cad ... asta-i marea intrebare ???

Reusesc totusi sa stau si pe bicla, dupa ce reglez saua un pic mai jos, si cu chiu cu vai reintram din nou la drum (adica eu, ca Ady nu are probleme din astea de echilibru pe 2 roti).

Reintrati inapoi in drum, abia ne revenim dupa coborarea pe iarba ca incep serpentinele printre niste bolovani cat casa. Evident ca iara ma imprastii, si unele portiuni le cobor pe langa bicla, dar asta este nimic pe langa ce urmeaza.

Ajungem in final si trecem de bifurcatia spre culmea Cainelui, facem o pauza de pranz si studiem harta.

Singurul drum de bicla care coboara este prin Comarnic, adica prea departe, dar uite aici poteca asta nu om putea cobora cu bicla pe ea. Facem greseala sa intrebam un cioban si ne spune ca drumul pe care suntem ajunge si la Izvorul Rece si ceva cu putem cobora cu bicla pe el (sau cel putin asa intelegem sau vrem noi sa intelegem).

O intalnire amicala intre om, cioban, caini si oi

Continuam pana ce la dreapta se face un drum interesant, cu pamant care coboara spre tinta noastra. Asta-i frate, ce noroc avem: e lat, se poate cobora cu bicla si ajungem si la Izvorul Rece, adica aproape de Sinaia. Cam asa arata drumul, eram foarte incantati de el, mai ales ca era prin padure si nu ne mai ardea soarele.

Numai ca drumul la un moment dat se termina si iese in culmea Gagu Mare, de unde vedem vis-a-vis stana din piciorul Cainelui.

O luam pe 2 urme de caruta la vale, ne scot sigur la un drum, urmele fiind ceva abia peceptibil prin iarba care ramasese inca culcata, dar nicidecum o poteca sau ceva clar conturat.

Urmand firicelul de poteca, de fapt dara de iarba culcata, iesim intr-adevar intr-o panorama superba spre Bucegi, dar cam atat, nici un drum de bicla.

Eu as mai sta aici trantita prin iarba sa admir muntii, dar habar nu avem pe unde sa coboram si riscam sa ne apuce noaptea cine stie pe unde !? Deja intalnim un cioban cu miorite si un caine care ma latra "prietenos" aratandu-si coltii sclipitori la mine.

In concluzie, noi mergem de fapt pe o curba de nivel tarand biclele dupa noi, ca de mers pe 2 roti prin iarba, fara poteca si pe panta aia nu se punea problema.

Ady doar simuleaza cum ca ar merge pe bicla

Coborarea pe aceasta fata este sinistra, car bicla dupa mine la greu, ma intreb de ce oare nu mi-oi fi luat bocanci ca sa imi tina si mie glezna si ma chinui in adidasii astia. Reusesc sa pierd o piulita de la roata, roata incepe sa se desfaca, eu strig dupa Ady sa vina sa ma depaneze, printr-o minune gaseste Ady piulita pierduta prin iarba, strange bine roata sa nu care cumva sa ii mai treaca prin cap sa se desfaca, si continuam pe curba de nivel, tragand biclele dupa noi, pana ce iesim un piciorul matematic ce coboara de sus din creasta. De ce nu am luat-o initial pe acest picior care era mai domol, nu stim.

Cica pe aici pe undeva, pe langa o stana, e un drum care duce la Izvorul Rece, drum insemna o chestie cat de cat batuta, dar nicidecum drum pe care sa pot cobora eu pe doua roti la vale.

Reusim sa gasim stana si evident reusesc sa ne simta si cainii, pt. caci eu ma apropii sa fac poze la cai si la vaci. Nu sunt decat vreo 5 dulai mioritici, care mai de care cu coltii mai ascutiti, drept pt. care eu cu Ady ne punem spate in spate cu biclele in fata si incepem sa urlam dupa proprietarii stanei, care in particular se uita la noi si nu isi cheama cainii. Intre timp mie imi trec prin cap tot felul de scenarii de genul: cum ar fi daca cutul asta, care latra din tot sufletul la mine, ar sari acuma si prin aer s-ar infige fix in mainile mele, singurele neprotejate, considerand ca biclele ne protejau extraordinar in formatia in care stateam baricadati. Culmea, nu imi este frica, nu ma impacientez deloc, mai strig din cand in cand la ciobani sa vina sa-si ia odrasla de pe noi, si in rest stau si ma uit ca hipnotizata in ochii dulaului. Cred totusi ca cainii astia isi fac doar datoria si incearca sa supravietuiasca unei vieti nu tocmai usoare.

Cat timp stau eu si cuget, apare si un pusti dand din bici si chemand cainii. Se linistesc dihaniile si pot si eu sa fac poze linistita la stana, la cai si la vaci, stanele fiind preferatele mele in materie de arhitectura vernaculara.

In poza de jos si cea de sus, veritabila stana din Gagu Mare

Si mai jos avem oare caldarile pline de lapte ???

Macar sa nu murim de foame, ca de caini sigur o sa murim muscati

Si acuma cica sa gasim drumul de vale ce duce la Izvorul Rece. Pai, de vale asa, zice pustil si da cu biciul intr-o directie. Evident ca nu intelegem in ce directie si mai intrebam odata. Mai da o data din bici si ne arata in aceeasi directie, ceva de genul in momentul ala trebuia sa iei azimutul si sa stii ca directia buna la vale e numai p-acolo. Si asa si era, ocolind stana si tinand directia aratata de pusti, gasim la intrarea in padure un drum de caruta.

Eu care visam la un drum de caruta lat si neted sa pot cobora cu bicla pe el, constat cu stupoare ca e atat de abrupt si de plin de noroi pe care nu se poate frana, incat reusesc pana jos la Izvorul Rece sa stau fix vreo 200 m pe bicla, si in rest o car de coarne la vale.

Ajunsi insa aproape de DN1, gasim drumul paralel care duce in Sinaia si care da, este dita mai drumul pe care cobor cu bicla, atingand fericirea maxima dupa o coborare cu bicla de coarne.

Tura de bicla - Babele - Dichiu - Sinaia - 21 iunie 2008

In urma cu o saptamana am revenit la un sport cam strain mie, dar interesant in acelasi timp: mountain bike-ul (daca se poate spune ca pe drum de taf faci asa ceva).

Dupa ce mi-am impachetat si trimis diploma la Cluj cu curierul, m-am declarat libera, in acelasi timp specificandu-i si rugandu-l pe Ady (colegul meu de bicla), sa facem o tura mai lejera, mai aproape de Bucuresti si cel mai important - sa nu plecam cu noaptea in cap, pt. caci eu stau f. prost cu somnul in ultima vreme.

Plecam pe la 10-11 dimineata din Bucuresti si ajungem la Busteni, unde este o coada cat China la telecabina. Eh, zic eu, merge repede si intr-adevar a mers destul de repede, timp in care am apucat si eu sa mananc micul dejun dinspre pranz si sa capat ceva forta de dat la vale.

Cert este ca pe la 3 dupa-masa eram sus la Babele, de unde ne-am dat drumul pe drumul spre Dichiu, cu gand sa ajungem apoi in Sinaia pe la Cota 1100. Ma impachetez, pun cotiere, pun genunchiere, pun manusi (acum sunt bronzata cu urme de manusi), pun pantaloni cu "pampersi" sa nu ma doara fundul de la sa, pun casca pe cap, ochelari si ne purcedem la vale.

In poza de sus este Ady pe drum, in cea de jos sunt eu inainte sa incepem sa coboram

Drumul este foarte lejer si frumos, mai nasol este ca are multe pietre si trebuie sa le ocolesti, ceea ce eu nu reusesc niciodata, drept pt. care iau toti bolovanii fix in roata. Lipsa de antrenament, a doua zi am coborat mult mai bine (apreciez eu).

Ady admirand zarile dinspre saua Strunga

Eu facandu-mi planul cum sa iau cat mai putini bolovani in roata de la bicicleta ... adica sa nu cad 

Ady in action, cred ca facea ture dus-intors, ca se plictisea saracul pana faceam eu sute de poze

Pana aproape de Piatra Arsa se cobora destul de bine, iar apoi o luam pe un fel de plat combinat cu mici si lejere urcari spre Izvorul Dorului, respectiv spre Vanturis.

La un popas de pozat, sunt f. incantata de noile echipamente pe care le experimentez

Urmeaza apoi stanele pe langa care trecem: stana si cantonul de la Izvorul Dorului (si cand ma gandesc ca eram obisnuita sa trec pe aici numai iarna cu schiurile de tura).

Din dreptul Vanturisului incepem din nou sa coboram pe un drum ce face la dreapta si dupa cateva curbe ajungem la bifurcatia Sinaia-Padina.

Ady este in poza de sus, eu sunt in cea de jos ... fain cu biclele astea

Imediat dupa bifurcatia din saua Dichiu, observam cu stupoare si niste pantofari infecti si nesimtiti (scuzati limbajul, dar altfel nu am cum sa numesc astfel de specimene), care cu tigara in gura, sareau efectiv pe un jneapan si trageau de el in acelasi timp, cu gand sa il ia acasa. De ce oare nu il luau macar cu cazmaua cu radacina cu tot, dar banuiesc ca era mai interesant sa rupi planta.

In fine, trecem si pe langa stana din Dichiu si o dam la vale pe drum. La stana observ cum toate vacile din tarc dadeau din coada non stop, de zici ca-s limbile de la o pendula veche, basca mai si mugeau, de era un concert pe cinste acolo.

Oricum, preferam mugitul vacilor decat gratarisme si muzica "moderna" data la maxim, drept pt. care stau si ascultam vacile la asfiintit, admirand si norii.

Coborarea mai departe este frumoasa si lejera, mai facem poze spre Baiului si facem planul pt. creasta acestora de a doua zi. Deci m-a mai fermecat inca un sport, sigur nu mai stau p-acasa acuma ca am si bicla.

In poza de jos si cea de sus este coborarea pe drumul forestier din saua Dichiu pana jos in Sinaia

In curand iesim la Cota 1100 si apoi in drumul asfaltat de Sinaia-Targoviste. Pe asfalt reusesc sa prind 32 km/h la vale, ca mai mult mi-era frica sa nu ma imprastii prin serpentine.

Schi pe valea Morarului si Alba - 31 mai-1 iunie 2008

Avand in vedere ca we trecut a fost concursul pe Malin, era clar ca zapada pe vai nu va mai tine foarte mult. Ca urmare, l-am cooptat pe Tibi pt. vai we asta, urmand ca pe la Omu sa ne mai intalnim cu Raluca si Matei.

Plecam spre vf. Omu, eu avand grija sa nu care cumva sa imi uit pieile de foca, dar evident ca mie nimeni nu mi-a zis ca nu mai este zapada pe platou. Cu alte cuvinte, adios sa mai folosesti Iuliana pieile de foca. Punem schiurile pe rucsac si tropaim in clapari de tura. Pana la urma facem schimb de rucsaci, pt. caci ale mele schiuri de freeride sunt mult mai grele decat cele de tura ale lui Tibi, si pana la urma i se face mila de mine vazandu-ma cu elefantul ala in spate si il cara el in locul meu si invers. Mersi Tibi.

Ajungem in Saua Sugarilor unde incepem sa ne intrebam daca nu cumva s-o luam noi pe drumul de vara pe sub Cerdac.

Stau la panda inainte de traversarea Cerdacului

Ne uitam si vedem ca avem de traversdat cateva limbi de zapada pe sub Cerdac, piolet avem, dar coltarii sunt in portbagaj. Toata lumea o lua pe sus, noi cand ne uitam la rucsaci cu schiurile pe ei ne venea s-o luam pe jos, dar nu vedeam poteca facuta. Uitandu-ne mai bine, vedem un baiat care tocmai ce batea urme, aaaa, pai hai dupa el, ca nu mai avem de muncit. Scoatem pioletii, punem castile pe cap si o dam pe sub Cerdac. Limbile de zapada nu ne-au creat probleme pt. ca zapada era moale, puteam si sa cad ca ma opream 5 metri mai jos, nu aveam efectiv pe ce aluneca, iar pioletul oricum nu as fi avut in ce sa-l infig.

Tibi se inscrie primul in traverseu

Traversam Cerdacul si incepem sinistrul urcus spre vf. Omu. Enervant urcus cand ai un mini-elefant in spate si esti in clapari, in timp ce altii vin doar cu schiurile in carca.

Many si Cristina, prietenii mei de la ski, care s-au apucat si ei de ski pe vai de abrupt

La vf. Omu cabana tocmai s-a deschis si cabanierele ne spun ca au si ciorba. Ciorbaaaaaaaaaa ! Pai sigur ca vrem, mancam de spargem si ne asezam pe bancuta la soare in asteptarea lui Matei si Raluca, oricum cu burta plina nu mai eram in stare de altceva.

In poza de jos si cea de sus puteti vedea un om fericit = eu, la cabana Omu, pt. mine totul este perfect atata timp cat stau la soare si este liniste

Pana sa vina Matei si Raluca mai facem o coborare in Valea Gaura, doar in caldarea superioara, reusind sa gasim o limba de zapada cat de cat continua pana jos in caldare, strecurandu-ne prin pragul de stanci pe un valcelas.

Intorsi inapoi la Omu gasca este completa, Raluca si Matei mananca friptura, si tocmai ce apar si Laviniu cu Irina, insotiti de Daniela si Radu sau Liviu (? sory :D), ei venind de pe valea Alba, pe unde au urcat la picior si au vazut URSUL La Verdeata. Cam multi au vazut ursul asta, eu oare cand am sa-l vad ?! Pana una alta ne strangem gasca mare la Omu.

Memorabila poza de grup: de la stanga la dreapta de jos in sus - Tibi, eu, Radu, Matei cu Raluca, Daniela si Laviniu cu Irina

Matei si cu mine vrajim pe Daniela si pe Laviniu sa faca pe cameramanii in timp ce noi ne dam in cladarea superioara din Morar (bestiala zapada in particular) si aici uite filmuletele si pozele cu noi.

Tibi cu Matei pe valea Morarului - caldarea superioara

Eu cu Ralucita cica pozam pe schiuri

Eu cu Tibi urmeaza sa ramanenm sus la cabana la Omu, in timp ce restul coboara pe schiuri sau pe picioare pe Morar mai departe. Asa ca eu in urcare spre Omu mai fac o coborare in caldarea din Morar, undeva de langa saua spre Bucsoiu (misto zapada si aici).

Noaptea auzim cum bate vantul, ploua, vreme d-asta de facut 'plaja', iar a doua zi de dimineata ceata si ploaie. Coboram pe Morar si ne gandim sa renuntam sa mai urcam cu cabina sa ne dam si pe valea Alba, ca nu se merita daca evremea e naspa. Drept urmare ne lalaim, motaim putin si la un moment dat ma satur de atata lancezeala, ma scol in capul oaselor si ma apuc sa fac bagajul. Il conving si pe Tibi ca e cazul sa ne miscam, plecam spre Morar si cand sa ii dam in caldarea superioara ce sa vezi: incep sa apara pete de cer senin. Eh, mi se pare mie, zic eu, in gand, au anuntat vreme naspa astia.

Pe masura insa ce coboram spre si in caldarea inferioara vizibilitatea creste si incepem sa vedem bucati din ce in ce mai mari de cer senin.

O vale din ce in ce mai buna de schiat, vizibilitate maximape valea Morarului.

In poza de sus sunt eu in caldarea inferioara din Morar, in cea de jos este Tibi cam prin aceleasi locuri

Firul vaii este cu pamant si pietre, dar avem pe unde ne strecura, doar e larga valea, si ajungem in platul de jos, de dinainte de canion.

Din pacate mai trebuie sa luam si schiurile in spate, canionul este ingust si cu pietre si iarba

In canion culmea este zapada si fara prea multe pietre, dar ca orice lucru frumos schiul dureaza putin si pe urma o dam la tropaiala cu ele in carca si in clapari pana la cabana Gura Diham.

La Gura Diham Tibi vrea sa manance de pranz o ciorba, timp in care eu scot sandwichul si mananc pe bancuta in fata cabanei. Chemam taxiul care ne duce val vartej la cabina si evident urcam sus la Babele ca sa ne dam pe valea Alba, pt. caci intre timp s-a facut o combinatie de cer senin si nori.

De la cabina o dam din nou pe platou, dar spre valea Alba de data asta si in bocanci, pe care nu am uitat sa ii luam cu noi acuma.

Un impatimit al schiului: merge si vara sa schieze, are in picioare clapari si pe jos nu e zapada

La intrarea in vale ne intalnim cu Paul si cu Grasa care tocmai urcasera pe Alba. Ii convingem sa coboare inapoi cu noi si sa ne filmeze, drept pt. care uite pozele cu Paul si Grasza si filmuletul care ni l-au facut din capul vaii.

Paul si Grasa coborand portiunea superioara a vaii Albe

Pana in saritoarea Carnului zapada este ok, numai ca destul de grea din pacate si abia scap de la o entorsa de genunchi.

In poza de sus, sunt eu cu Tibi si cu Grasa (Nicoleta), mai jos sunt eu in evolutie cica (inainte sa cad):

La saritoarea Carnului insa e delicata problema. Paul si Grasa nu si nu sa o luam pe podul de zapada de peste saritoare ca are 1,5 m grosime si tine, eu cand ma uit la el mi se pare ca cei 1,5 m sunt 2 cm si o sa se rupa cand trecem peste el. In fine, se duc se plimba pe pod, bat urme, drept pt. care ne conving ca putem merge pe acolo. Bun, deci iara am carat coltarii si cordelina degeaba, eu fiind pregatita sa ocolesc saritoarea pe valcelul omonim. Paul ma ajuta si imi ia schiurile (multumesc Paul), asa ca mie imi ramane sa cobor pe podul de zapada.

Tibi si Paul depasind saritoarea Carnului, pe langa rimaye

Vreau sa cobor cu fata pe podul de zapada de peste saritoare, dar mi-e frica sa dau cu calcaiul in pod ca sa se infiga bine, poate se rupe cu mine cu tot, Paul zbiara la mine sa ma intorc cu fata la vale, reusesc s-o fac si p-asta, incep sa cobor, nu vad treptele, regret ca nu mi-am pus coltarii caci zapada e destul de tare, infig pioletul cat pot in zapada, cu cealalta mana infig degetele cat pot si inaintez, dar greu. Lui Paul i se face mila de mine si vine si imi dea si pioletul lui, asa ca acuma la doi pioleti descatar podul de zapada mult mai bine, ajung si eu la finalul podului si constat cu stupoare ca mai trebuie sa trec un podulet, printre doua gauri pe sub care se vede suvoiul, pardon un adevarat torent sau cascada. Trec repede, ca altfel sigur nu mai imi iau curaj si ajung la rimaya finala de sub saritoare. 

Complexul de rimaye de la saritoarea Carnului

Imi pun schiurile din nou in picioare si incep sa cobor, dar nu pt. mult timp, pt. caci pietrele si pamantul sunt pe toata latimea vaii. Descopar insa ca derapand declansez putin zapada de suprafata si plutesc in derapaj pe desupra zapezii, respectiv pe deasupra pietrelor. Bun si asa, si tot derapez asa, printre si pe langa rimaye cam pana aproape de La Verdeata.

Si ca sa fie setul complet, fix dupa ce plecam de la Verdeata incepe o furtuna care ne va insoti prin intensitate si intunecime pana jos la Caminul Alpin. Nu e cazul sa spun ca am ajuns uda la piele, rucsacul de asemenea, alaturi de toate lucrurile din el, pt. caci cu schiuri pe rucsac nu se poate pune husa de ploaie pe el. Cam asta a fost ultimul schi pe vai de anul asta.