Noi orizonturi in m-tii Vrancei - 3-4 noiembrie 2012

Vazusem ca postase Felicia ca organizeaza pe carpati.org o tura in muntii Vrancei, dar nu prea ma pasiona, caci imi spunea ca este putin de mers in fiecare zi. Dar, in schimb, muntii Vrancei ma atrageau peste masura, auzind eu din mosi-stramosi ca sunt munti salbatici si misterioasi. Inseamna ca merita facut ceva acolo, macar sa mai socializez cu carpatistii, macar sa ii cunosc si eu pe Mihaela si Bucur si ca sa dorm si eu in sfarsit la cort in frig. Aiurea, am murit de cald in suba mea de puf, doar e Nahanny.

Ma inscriu val-vartej la tura lui Felicia din muntii Vrancei, mai ales ca anunta ca marti inchide tura.  Poanta insa era ca trebuia sa am loc in masina de Sibiu a Bucureilor si trebuia sa ma accepte cineva in cortul lui/ei, si eu sa nu car cortul din cauza problemelor de spate. Astept plecarea si sunt nerabdatoare sa cunosc cele 15 noi persoane de pe carpati.org, dintre care imi dau seama ca nu stiam decat pe Vlad si pe Max. Sambata trezirea se da in mod brutal pe la 4.30 a.m., noroc ca eu sunt doar pasager in masina, Bucur conduce foarte lin si frumos, astfel ca pana la la Brasov motai ametita. La Brasov o luam si pe Cristina, care este foarte fresh si vorbeste aproape non-stop. Ma baga si pe mine in priza si uite asa ajungem la Covasna unde era punctul de intalnire cu restul lumii. Cautam putin locatia de intalnire, dar ne dezmeticim repede uitandu-ne dupa indicatoare: restul lumii ne asteapta la un loc de joaca, unde vom sta si vom manca, asteptand si masina care vine de la Tulcea condusa de Obyy cu ai sai pasageri culesi pe drum din diferite orase. Reunim cu totii si plecam spre Comandau.

Mergand spre Comandau aveam sa aflu ca dupa Covasna civilizatia inspre munte nu se sfarseste, ci Comandau este chiar un orasel foarte mic, dar orasel, caci are si niscaiva blocuri si abia de acolo urma sa ne pierdem in munti.

Blocurile din Comandau, nu ma asteptam la blocuri acolo in creierii muntilor

Orbecaim putin prin Comandau, ca nu exista indicatoare sau chestii d-astea si nici harta nu are Felicia, dar stie Cristina din alte ture pe unde s-o luam. Intrebam lumea din oras si toti indica in aceeasi directie, deci este de bine. Ne bagam pe un drum forestier pe care vom merge mult si bine si este un drum chiar foarte bun. In dreptul unui canton, de unde marcajul o ia in sus, vom parca si ne vom echipa de plecare spre varful si statia meteo Lacauti, apoi spre stana de sub Varful Goru, unde urma sa innoptam.

Ne echipam cu catel si cu purcel si purcedm la drum: un drum de caruta, animat insa de 15 carpatisti. Din vorba in vorba incepem sa ne cunoastem si sa ne imprietenim.

Si mergem ! Doar ca este frig rau cand stai pe loc, dar cald rau cand urci. Cum sa te mai imbraci ?!  Facem pauze aferente dezbracatului deocamdata. Va urma si imbracatul, dar in padure mai incolo.

Pauza de scos polarul, pauza de baut apa, pauza de uscat transpiratia. Drumul intra in sfarsit prin padure, pe la umbra, adica mai frig, adica iara ne imbracam si nu mai facem pauze decat in zonele de soare unde este mai cald. Mergem si mergem pe un drum cam naspa, pierdem evident bifurcatia spre vf. Lacauti (nu de alta, dar fiind proaspat marcat traseul, binenteles ca absenteaza indicatoare fix in punctele cheie) si mergem si mergem si la un moment dat glorios ajungem intr-o sa intr-o pajiste.

Se striga pauza de masaaaaaaaaaaa ! Si toata lumea la comanda incepe sa manance. Mi-e nu prea imi este foame ca am mancat de dimineata in parc, dar inghit un sandwich ca sa mai usurez rucsacul. Pe urma ma duc sa vad ce mai este prin zona, ma aleg cu o portocala de la Max si cu tuica de la Andreea. Buuuuun asa ! Draguta lumea !

Dupa o semi-siesta, in care incepem sa ne racim si sa facem frigul, ne miscam cu talent burtile pline spre Varful Lacauti. Intram intr-o padure pe unde mergem pe curba de nivel, apoi iesim iar in drumul mare si intr-o bifurcatie spre Varful Lacauti - Varful Goru. Avand in vedere ca era destul de tarziu, lasam Varful Lacauti pe a doua zi la intoarcerea pe acelasi drum si continuam spre stana de sub Goru, avand in plan sa bagam si varful omonim in seara respectiva.

Drumul spre Varful Goru incepe sa coboare. Eu credeam ca vom merge asa mai pe plat, ca intre doua varfuri. Si daca ar fi coborat putin, nu ar fi fost tragedia atat de mare, dar coboram muuuuuuult. La un moment dat, vedem un varf mai golas in zare, cam departisor el asa, si ne dam seama ca acolo este Varful Goru. Trebuia sa coboram o dita mai valea pana la el si sa mergem ceva padure. Toate bune si frumoase, daca nu ar fi fost tone de noroi, dar nu noroi d-asta asa ca dupa o ploicica, ci noroi d-ala de cel putin juma' de metru de scufundat cu bocancii in el. Noroc ca imi luasem bocancii de bombardamente !

Ne afundam si ne afundam in noroaie si dupa ce coboram, evident, incepem sa urcam. Un traseu pe care il credeam de cateva ore, s-a transformat in mers pana la apus. Ajungem la stana de sub varful Goru inainte sa apuna soarele, declaram stana prea imputita si inutilizabila si cautam un loc de pus multele noastre corturi.

 

Pentru pus corturile, ne vom departa de stana cu vreo cateva sute de metri. Pe dreapta cum coboram, vom gasi locuri de cort si de foc si de admirat muntele. Punem corturile si plecam val vartej spre Varful Goru. Spre Varful Goru insa alte noroaie, ca nu se putea fara asa ceva. La o intersectie (de data asta marcata), facem stanga spre varf si incepem sa urcam prin padure. Marcajul este destul de bine refacut, desi pe anumite zone ai toate sansele sa te pierzi, ca poteca nu prea este, marcajul este mai rar si cum ne-a prins pe noi si noaptea, a fost perfect, ce sa mai zic.

Urcam prin noroaie, urcam spre varf prin padure, nu se vede mai nimic, dar incep in zare sa apara la orizont tot felul de masive montane pe care incercam sa le identificam: muntii Siriu, muntii Ciucas, si chiar si Bucegii. Nu credeam ca am sa vad Bucegii, adica nu ma asteptam sa para atat de aproape de noi si chiar sunt aproape, dar peste nu stiu cate vai si nu stiu cate varfuri si culmi si dealuri.

Ajungem si pe marele Varf Goru de 1785 metri altitudine. Teoretic nu este mare altitudine, dar avand in vedere ca este singurul munte mai inalt din zona, se vede foarte frumos in toate partile, zone salbatice cat cuprinzi cu ochii si atunci mi-am dat seama de ce zicea Ioan Stoenica despre acesti munti ca au ceva aparte: au o salbaticie si un aer din alta lume, care te aduce in realitatea lor interioara si iti da sa gusti ceva ceea ce nu gustam in fiecare zi.

Pozele nu mi-au iesit insa foarte bine ca era din ce in ce mai intuneric, nici apusul nu arata el cine stie ce, as mai fi urcat si a doua zi pe varf ca sa vad mai bine zarile (dar nu pe frigul ala de dimineata afara din sacul de dormit).

  

Frig mare pe varf, noi transpirati de la urcare, asa ca vom cobora repede repejor, ne mai incalzim in mers, ne oprim sa regrupam, facem frigul pana ne strangem cu totii la baza varfului si plecam mai departe spre corturi. Mers pe intuneric prin noroaie, si mai mirific, nici macar nu ma mai stradui sa nu calc aiurea, ca tot nimeresc peste tot numai noroaie. Ajungem la corturi si lumea se duce sa ia apa de la izvor. Mie imi chioraie matele de foame, de' nu mai pot. Raman la corturi cu Vlad si cu Soveja, eu cu Vlad ne gatim individual si postim o palinca, Soveja face focul si ne ofera si o afinata. Ma fac avion, numai bine de sforait la noapte.

Imi mananc conserva de gulas, care desi parea mare, nu mi-a ajuns nici pe o masea (logic, daca am bagat afinata mi-e foame non-stop). Lumea sta insa foarte mult la izvor, pentru ca cica picura foarte incet si pana au umplut atatea sticle, cred ca au stat cel putin vreo ora. Pe urma ne punem fiecare pe mancat, se tot muta tot felul de bunatati de la unii la altii, ofer si eu din supa mea la plic (ca deh, numai atat am), dar nu vrea nimeni, asa ca ma las pagubasa.

Poza de semi-grup feminin la focul de tabara (de la stanga la dreapta): Vlad din Bucuresti, Mihaela din Sibiu, Felicia din Bucuresti, Mihaela din Buzau si cu mine din Sibiu !

Mai stam la foc, mai radem, glumim, Vlad este iarasi vedeta serii cu toate poantele lui caracteristice, pe la 23.00 p.m. mie mi se taie filmul si ma retrag la somn. Somn blana pana dimineata, desi imi amintesc ca m-am intors de pe o parte pe alta de cateva ori. Vasile se trezeste primul si iese din sac, ma zguduie si pe mine sa ii dau sticla sa o umple cu apa de la izvor.

Ne trezim si cu greu ne miscam, s-a facut din nou focul, se prajesc chestiile de mancare ramase pe foc, eu imi fac sanwichul prajit in jar, caci altfel este mult prea rece ca sa il mananc si cu greu pe la orele 9.30 a.m. reusim sa plecam. Stai, nu putem pleca fara poza de grup la stana, desi stana nu este reprezentativa in sederea noastra, noi doar am trecut pe langa ea, dar intr-adevar este un punct de reper in traseu, asa ca facem si noi poza de grup langa stana de sub Goru.

Poza de grup la stana de sub Goru (de la stanga la dreapta): Vasile, Cristina, Obyy, Soveja, Felicia, Adreea, Vlad, Iuliana si Max (pe randul de sus) si Speedy, Diana, Mihaela, Bucur si Mihaela (pe randul de jos) 

De la stana de sub Goru reluam drumul din ziua precedenta spre Varful Lacauti, prin noroaie, prin drumuri forestiere, prin paduri si pe acelasi marcaj si tare ne mai bucuram sa zacem si la soare.

Hop top prin noroaie si peste noroaie si deja ne obisnuim cu tratamentul asta de tarat prin noroi. Deja distractia este in toi si ne simtim prea bine ca sa ne mai grabim undeva. Facem pauze de mancat niste bunatati ramase pe la fundul rucsacului inainte de bifurcatia spre Varful Lacauti, apoi cu greu ne mai urnim iar la drum, caci mai avem de urcat.

La bifurcatie facem pauza de lasat rucsacii si mers pana pe Varful Lacauti, de unde se vede Varful Goru, unde am fost noi ieri seara si toti ceilalti munti pe care ii vazusem la apus. Unii raman la rucsaci la pauza si plaja, altii mergem pana pe varf - vorba vine varf, ca este dita' mai platoul, dar macar este cel mai inalt punct din zona cu panorame diverse.

Statia meteo de pe Varful Lacauti -  cea albastra care se confunda pe albastrul cerului

Poza de semi-grup pe Varful Lacauti cu Bucureii (in stanga), Vlad (in stanga mea) si Speedy (in dreapta mea)

Vedere de pe Varful Lacauti spre muntele Coza

Vedere de pe Varful Lacauti spre muntele si Varful Goru (unde am urcat in seara precedenta la apus)

Vedere de pe Varful Lacauti spre sirul de munti Siriu, Ciucas, Bucegi etc

Reunim din nou sub Varful Lacauti si ne pozam in toate ipostazele, ca nu prea avem chef de plecat. Ne deplasam cu greu spre masini numai in ideea ca ne programam deja sa ne oprim la o ciorba in Covasna. Asa mai merge, la o ciorba. Pe drum povestim, avem grija ca din saua cu bifurcatie sa nu o mai o luam pe drumul care ocoleste, ci pe poteca, coboram cam abrupt, tot coboram, mai facem o pauza de nu stiu ce, mai coboram si tot coboram pana la masina. La masini ne schimbam, ne imbaiem care cat poate in apa raului si ne indreptam spre ciorba de Covasna. Mai facem o oprire intermediara insa la mocanita de la Comandau si ne pozam in vagoane.

Cu basmaua fluturand spre un nas care nu a existat niciodata la mocanita

Ajungem in Covasna, unde ne este recomandat localul orasului si acolo facem ordinea: ii spun lui tanti barmanita ca suntem 15 persoane si ca am vrea sa stam toti la o masa si ea ne da voie sa mutam mesele, numai ca nu am mutat doar mesele, ca mesele erau despartite de niste panouri mobile, ci a trebuit sa mutam si panourile alea, deci am recompartimentat tot localul. Specialitatea casei a fost platoul cu diferite chestii combinate, combinandu-ne de fapt noi doi cate doi ca sa luam cate un platou la doua persoane. Bun platou, desi mi se pare ca Obyy a mancat mai putin decat mine, dar el a facut imparteala.

Cu burtile pline, ne luam la revedere cu emotie. Nu as fi crezut ca pot sa ma simt atat de bine intr-o tura intr-un munte atat de usor si aparent banal. Din Covasna am mers mai departe cu Bucureii spre casa noastra din Sibiu. Am aflat ca abia de curand au inceput sa mearga pe munte, de cand le-a plecat fata la facultate la Cluj si ei si-au dat seama ca nu mai au ce sa faca acasa. Sunt foarte extaziati de noua descoperire "muntele" si sunt dornici sa bata tara in lung si in lat.

PS: Unele poze nu-s facute de mine, ci de colegii de tura. Nu am mai scris la fiecare dintre ele, pentru ca mi-era o lene incomensurabila.