Tura de bicle - Pecineagu - Ciocanu - Curm. Groapelor - 22-23 aug. 2009

Dupa multe ture de picior pe multe creste semete am hotarat ca se cere si o tura mai domoala, de alunecare pe la poalele muntilor, si, cum vara nu se poate aluneca decat pe doua roti, am ales bicicleta ca mijloc de locomotie in zona inconjuratoare a Pietrei Craiului si a culoarului Rucar-Bran.

Sambata dimineata trezirea se da la ora 6 de dimineata, motiv pt. care tot drumul aproape am dormit pe bancheta din spate. In Rucar oprim pe undeva prin centru, pt. ca Adi visa la un circuit cu plecare pe nu stiu ce vale, cu traversare a muntelui si coborare pe la lac la Pecineagu. Pana la urma rezulta ca singura tura in care apare si lacul Pecineagu in peisaj este cu urcat pe valea Dambovitei vreo 25 km si coborat pe acelasi drum, fara traversari de munti, drumuri necunoscute prin padure si alte combinatii dubioase.

Incepem urcarea pe bicla din Podul Dambovitei, din punctul de bifurcatie spre Satic si cabana Cascoe. Inca de la primii kilometrii la mine se instaureaza o durere posterioara generala, asa ca trebuie sa adopt diverse moduri de pedalat pt. a rezista distantei in totalitate.

Surprinzator, ajungem destul de repede in Satic si in zona unde raul face un mic laculet creat de un baraj.

Lacul de acumulare de la micutul baraj din Satic

Continuand drumul, trecem de bifurcatia spre Garofita Pietrei Craiului, trecem de cabana Cascoe, trecem de multi grataragii, trecem de bifurcatia spre cabana Rachitele, ne depasesc multe camioane care ne umplu din cap pana in picioare de praf si in final incepe urcusul sustinut spre barajul lacului Pecineagu, moment in care vine clipa nedorita a impinsului de bicicleta pentru a ajunge sus.

La o mica gustare pe malul barajului de la Pecineagu

De la baraj avem coborare lina, dar constanta inapoi spre Satic, o adevarata placere sa cobori fara sa iti mai omori genunchii la urcare, aspect care pe mine ma incanta nespus de tare.

O proaspata viitoare pensiune cu multe casute pe malul lacului de acumulare din Satic (cu creasta Pietrei Craiului in fundal)

La intoarcere, doar in zona cheilor dintre Satic si Podu Dambovitei este putin de pedalat pe drum plat si in final putin in urcare, dar in scurt timp ajungem inapoi la masina, si in si mai scurt timp la masa la o ciorba, apoi la somn pe vasta proprietate a lui Adi de la Bran, adica in cort.

A doua zi de dimineata ne reintoarcem in Podu Dambovitei si o luam pe celalalt drum spre Dambovicioara, in centrul careia parcam masina in ideea de a face un circuit ce va trece prin Ciocanu, Sirnea si Pestera, cu intoarcere pe La Table si cheile Brusturet.

In prima instanta trebuie sa urcam o mare diferenta de nivel din Dambovicioara pana in Ciocanu, motiv pt. care eu dupa primele sute de metri trec la impinsul bicicletei, sport mult mai eficient si mai cunoscut mie decat durerile posterioare provocate de saua care niciodata nu este suficient de moale si cooperanta. Dupa cateva serpentine care depasesc zona centrala a Dambovicioarei se arata in fata mea cam unde trebuie sa ajung.


Dupa ceva vreme incep sa ma indepartez de Dambovicioara, incep sa las in urma ultimele case ale satului si, culmea, incep sa iau altitudine.

Satul Dambovicioara lasat in urma de insistentii biciclisti

Important este ca ma uit in sus si constientizez ca nu mai este asa de mult de urcat, dupa povestirile mieroase ale lui Adi, odata ajunsi sus avem perspective panoramice care merita osteneala spre toti muntii invecinati. Pana una alta, micutele anexe de lemn si capitele de fan incanta ochii si indulcesc urcarea.

Ajungand aproape sus in satul Ciocanu, avem perspectiva asupra intregului urcus facut in ultima ora de jos din Dambovicioara. Nu ce mai vede tot satul, dar se mai vad ultimele casute si gospodarii aflate pe dealurile invecinate.

Panorama din catunul Ciocanu spre satul Dambovicioara

Ajunsi in Ciocanu, constat ca este poate cel mai mic din suratele sale de pe Rucar-Bran, este situat la inaltime si are un acces mai dificil, cel putin pt. masini, motiv pt. care vilele semete nu au pus inca stapanire pe terenuri. Nu am gasit decat o pensiune cu o arhitectura de bun gust si cu un magar alaturi, casute modeste si bine proportionate, din materiale locale si cu culori echilibrate.

Dupa o scurta pauza, continuam drumul ce serpuieste in urcare sau coborare pe pante domoale in lungul caselor mai importante (de la sosea), in vreme ce alte mici ulicioare se ramifica si o iau in sus sau in jos spre unghiuri de padure necunoscute tuturor.


In oricare din variante, deocamdata urmam drumul principal care treptat ne aduce in buza dealului de unde se vede satul vecin - Sirnea.

Drumul spre Sirnea, incoltit la orizont de un inceput de nori negrii

In coborarea spre Sirnea, se contureaza din ce in ce mai bine muntii Bucegi, cu o palarie de nori grosi deasupra varfului Omu.

In poza de jos si cea de sus casute aflate pe culmea dealului, cu un fundal muntos de Bucegi

Dupa o coborare destul de lunga ce incepe din satul Ciocanu, ajungem rapid in centrul satului Sirnea, unde hotaram sa o luam spre Curmatura Groapelor, de unde pare-se ca ar fi o poteca ce duce jos in drumul de Brusturet. Pana sus in Curmatura avem de urcat destul de mult, dar drumul urca mai lin decat fratele sau pana in Ciocanu, in numai 2 serpentine, asa ca ajungem repede sus, Adi impingand uneori la doua biciclete.

Vedere peste Sirnea de sus din Curmatura Groapelor

La stalpul indicator din Curmatura Groapelor

Sus in sa ne convingem ca acea poteca firav conturata pe o harta veche a Pietrei Craiului este de fapt un drum solid pe care tocmai a urcat un Logan venind de La Table, deci noi putem merge cu bicicletele lejer pe el, pana jos in vale, si de acolo tot la vale.

La inca o sedinta de alimentare in Curmatura Groapelor

Drumul de coborare din Curmatura Groapelor spre valea Seaca a Pietrei (in fundal creasta sudica a Pietrei Craiului)

Coborarea pana in valea Seaca a Pietrei o facem foarte repede, desi mai intersecteaza tot felul de drumulete recent nascute in urma defrisarilor, dar gandim logic pe unde ar fi putut merge un Logan, mai gasim si marcaje pe copaci si in scurt timp ajungem la podul unde se face bifurcatia spre La Table si spre Brusturet (bifurcatie reala doar, dar nesemnalizata). Nefiind f. siguri daca aceasta este valea pe care trebuie sa coboram, decidem sa mergem putin in urcare spre La Table ca sa recunoastem locurile si sa clarificam drumul de coborare mai departe (in caz contrar coborarea efectuata fiind mult mai greu de parcurs in sens invers).

In poiana Grindului - Adi la re-orientare

La un moment dat auzim subtil niste tunete de dupa creasta, chiar vine ploaia aia care ne ameninta de cand eram inca prin centrul Sirnei. Hotaram sa urmam logic harta si o dam inapoi pe vale pana in punctul unde coboraseram din Curmatura Groapelor, acolo continuam firul vaii si ajungem dupa ceva coborare si in cheile aferente vaii, unde surpriza: celebrul cod de ploi torentiale din luna iulie s-a transformat aici in viitura stricand mare parte a drumului, practicabil cu masina inainte, acuma insa, nepracticabil pe mari portiuni nici cu bicicleta.

Valea Seaca a Pietrei - dovada viiturii recente, concluzionata cu carat bicicleta dupa tine

Dupa ceva tras bicicleta frumos pe bolovani, abia aproape de cabana Brusturet apa a reintrat pe albia initiala si abia de acolo putem cobora linistiti spre Dambovicioara, pana aici am facut insa o proba de impins bicicleta la vale, ca doar o impinsesem prea putin la deal.

Hiking Retezat - ziua VI - vf. Peleaga

Ultima zi in Retezat, pe la pranz trebuie sa strangem si sa coboram la masina in Poiana Pelegii. Vremea corespunde standardului, este senin de dimineata si probabil va fi ceata dupa ora 11.00 a.m., asa ca ma grabesc si plec spre Curmatura Bucurei cu gand sa prind primele raze de soare sus in creasta.

Tabara de baza de langa lacul Bucura, inca in soare

Din tabara de baza, vedere spre creasta Slaveiului

Urcand spre Curmatura Bucurei, in fundal stanga vf. Bucura I si II

Urcand spre Curmatura Bucurei, in fundal stanga vf. Custura Bucurei (in fundal caldarea Berbecilor)

Elanul din urcare imi este taiat insa de vacile de la „lactobar,” simpaticele si amabilele animale stau chiar in drumul meu, asa ca ma opresc sa le pozez.

Vacile de la Lacto-bar lacul Bucura

Lacul Bucura care incepe sa se vada jos in caldare

In Curmatura Bucurei nu mai zabovesc si nici nu mai am de ce, pt. ca acuma este gol, fiind f. de dimineata, lumea inca misuna pe jos pe la corturi. In urcare spre vf. Custura Bucurei ma bucur insa sa prind creasta parcursa ieri in soare, vazandu-se f. bine vf. Bucurei.

Urcand spre vf. Custura Bucurei, vf. Bucura I si II se pot observa in poza de jos si cea de sus

Urc destul de sustinut, nu ma opresc decat pt. cateva cadre si uneori vizibilitatea bate cat de cat pana in creasta Slaveiului, iar lacul Bucura se vede mai clar decat in ziua precedenta.

Urcand spre vf. Custura Bucurei, vedere spre lacul Bucura (in fundal creasta Slaveiului)

Chiar inainte sa ajung pe varf sunt surprinsa sau surprind un grup de capre negre, nu reusesc sa prind decat cateva cadre cu mama si cu puiutul ei, apoi ele fug speriate.

Pe varful Custura Bucurei este soare in dimineata asta, ma uit la creasta ce o am de parcurs pana pe vf. Peleaga si mi se face lene. Hotarasc sa mai pandesc pe vf. poate mai apare vreo capra, dar nu ma aleg decat cu vf. Peleaga de data asta.

Vf. Peleaga vazut de pe vf. Custura Bucurei

Apoi cobor pana in saua de sub vf. Custura Bucurei si acolo ma pun la o pauza lunga, trece un baiat pe langa mine, ma intreaba daca sunt bine si ii arat negura de pe vf. Peleaga. Imi ureaza succes la asteptat si isi vede de drum. Dupa vreo jumatate de ora pornesc si eu in directia Pelegii, insa ma misc in reluare, abia astept sa ajung pe varf si sa cobor, am tot stomacul in gat de la ceata asta, dar perseverez.

O ultima privirea aruncata spre vf. Custura Bucurei, vazut din urcarea spre vf. Peleaga (in fundal se vede chiar si creasta Slaveiului)

In drumul spre Peleaga nu prea mai prind mare vizibilitate, decat Coltii Pelegii si cam atat, pe masura ce urc ceata incepe sa domine inaltimile, asa ca ioc poze de pe vf. Peleaga.

Coltii Pelegii, singura chestie vizibila din zona

Cobor de pe vf. Peleaga tot prin valea Berbecilor, insa pe poteca opusa celei din ziua precedenta, ele sunt de fapt doua coborari diferite aflate la buza caldarii Berbecilor. Eu de fapt am facut circuitul de creasta care pleaca din vf. Custura Bucurei, ajunge pe vf. Peleaga si apoi coboara prin saua dinspre Piciorul Pelegii.

Cand ajung jos in vale observ ca pentru prima oara in 5 zile este soare la lacul Bucura la amiaza, de obicei era negura si valuri de ceata deasa.

La locul de cort strangem catrafusele, facem rucsacii, care nu inteleg de ce dar tot grei sunt, si spre dupa-masa coboram pe valea Bucurei. Din caldarea Bucurei, de langa refugiul salvamont cam acestea sunt traseele care se pot face in zona:

Hiking Retezat - ziua V - vf. Bucurei

Dupa o zi de relaxare si de recuperare la cort la Bucura, sunt hotarata sa profit de primele ore de senin care sunt in mod fericit in fiecare dimineata si sa urc sa fac macar creasta de la vf. Bucura la vf. Peleaga. Tata ramane la cort pt. ca a cazut cu un picior in apa si bocancul este ud fleasca, eu o iau in sus cu mult avant si sper poate mai vad vreo marmota prin zona la Taul Portii.

Cortul meu pe malul lacului Bucura

Urc pe malul stang al lacului Bucura si la bifurcatia Curmatura Bucurei – Poarta Bucurei – Saua Judele aleg cea de-a doua varianta. Prin Poarta Bucurei am mai fost acuma multi ani, am prins o ceata de milioane pe bucata respectiva de creasta, asa ca amintirile mele se rezuma la o poteca pe care nu se vedea la mai mult de 10 m. Imi aduc doar aminte ca la vremea respectiva am avut ceva emotii pe traseu. Acuma ma avant in plin necunoscut si abia astept.

Urc repejor pe langa Taul Portii si ma bucur ca macar mai iese cate o raza de soare care se oglindeste in apa micutului lacusor.

Taul Portii situat sub Poarta Bucurei

Dupa depasirea taului incepe urcusul destul de abrupt, dar scurt, spre Poarta Bucurei. Niste baieti in fata mea urca si se mai opresc din cand in cand la poze, asa ca adopt acelasi ritm, mai mult pt. ca incerc sa ma feresc sa nu imi dea vreo piatra in cap. In scurt timp ajungem cu totii in Poarta Bucurei unde surpriza imi este mare: de partea cealalta a caldarii vad un lac luminat de soare, apa ii este de un albastru perfect si imaginea mea despre muntii Retezat incepe sa fie conform visurilor. Uit repede de negura enervanta de la Bucura si imi canalizez toata atentia spre aceasta parte a traseului, vederea principala fiind de fapt spre Rezervatia Stiintifica Gemenele.

Lacul Stirbu vazut din Poarta Bucurei

Dupa o scurta documentare in Poarta Bucurei, aflu ca lacul atat de drag mie se numeste Stirbu, desi el este rotunjor, si nadajduiesc ca de mai sus sa reusesc sa vad si lacul Gemenele, aflat undeva la cota vegetatiei de jnepeni.

Punct de popas in Poarta Bucurei

Din Poarta Bucurei poteca urca spre vf. Bucura I, mai intai pe curba de nivel spre caldarea Bucurei, apoi spre saua Retezatului. Am noroc si golul de cer senin este chiar deasupra mea, asa ca de bine de rau, desi jos la lac la Bucura este iarasi negura si ceata, eu ma aflu sus in creasta pe vizibilitate rezonabila.

Am reusit sa prind cateva instantanee care sa ma ajute si pe mine sa pricep cum este geografia acestui munte, unde este vf. Retezat, cum arata culmea Stanisoara.

Taul Portii si lacurile Bucurei vazute din urcare spre vf. Bucura I

Rezervatia Stiintifica Gemenele - lacurile Stribu (cel mai de sus) si Gemenele (cel mai de jos)

Majoritatea drumetilor fac acest traseu cu coborare spre saua Retezatului si apoi parcurgerea vaii Stanisoara spre cabana Pietrele. Eu insa in bifurcatia spre saua Retezatului o iau in sus spre varful de deasupra mea care trebuie sa fie Bucura I (bifurcatie nesamnalizata insa, o deduci doar asa ca vezi ca incepi sa cobori, si stii ca tu trebuie de fapt sa urci).

Urcarea spre vf. Bucura I este slab marcata, eu am urcat practic la nimereala pe o fata de grohotis abrupt, intrezarind din cand in cand marcajul care venea si se ducea in toate partile, dar care astfel imi confirma ca oriunde as fi sunt pe drumul cel bun. Dupa cateva zeci de metri ajung in vf. ce domina caldarea Bucurei – vf. Bucura I.

Vedere de pe vf. Bucura I spre creasta Slaveiului, vf. Judele si Poarta Bucurei

Vedere de pe vf. Bucura I spre lacul Stirbu si Gemenele

Vedere de pe vf. Bucura I spre lacul si valea Stanisoara

Vedere de pe vf. Bucura I spre vf. Bucura II in prim plan stanga (Curmatura Bucurei undeva jos pe linia crestei, vf. Custura Bucurei mai in spate dreapta si vf. Peleaga in fundal)

Panorama este superba de pe vf. si ma uit cu jind la vf. Retezat care este atat de aproape (cam la o ora de mers). Stau in cumpana si ma tot gandesc daca sa cobor spre saua Retezatului, sa urc pe varf si sa ma intorc, dar valurile de ceata care tot vin de jos din ce in ce mai mult ma conving ca nu o sa vad prea mult. Ca urmare incep sa cobor pe o oarescare curba de nivel spre vf. Bucura II, in ideea de a parcurge macar aceasta bucata de creasta cat mai am inca vizibilitate.

Intre timp, ma hotarasc sa nu mai urc nici pe vf. Bucura II, desi sunt la 50 de metri de el, este o traversare anevoioasa pe grohotis cu bolovani mari si poteca pe care reusisem sa o gasesc mergea prea comod in jos spre Curmatura Bucurei.

Coborand spre Curmatura Bucurei, vedere spre lacul Bucura

Coborand spre Curmatura Bucurei, vedere spre saua si vf. Retezat (le-am prins intr-un moment scurt de risipire a cetei)

Coborand spre Curmatura Bucurei, vedere spre valea si lacul Pietrele

Coborand spre Curmatura Bucurei (pe linia crestei jos), vedere spre vf. Custura Bucurei si vf. Peleaga in fundalul indepartat

De undeva aproape de Curmatura Bucurei arunc o ultima privire pe traseul de unde tocmai am coborat si brusc imi aduc aminte ca in valea Pietrele este semnal.

Coborand spre Curmatura Bucurei, se disting clar in poza de mai sus mogaldeata vf. Bucura I in stanga si Bucura II in dreapta

Ajunsa in Curmatura Bucurei e mitting mare: lumea vine si urca de la lacul Bucura, coboara la Pietrele, urca pe Custura Bucurei, e autostrada aici, nu gluma.

Mitting in Curmatura Bucurei (cu vf. Bucura in spate)

Caldarea si lacul Bucura vazute din Curmatura Bucurei

Cum vad ca multe grupuri de straini o iau in sus spre vf. Custura Bucurei, hai si eu dupa ei. Recunosc ca incep sa resimt o oboseala cronica in mine, pur si simplu nu sunt eu in apele mele, dar dupa ce mai sug din licoarea magica energizanta ma motivez ca trebuie sa urc.

Urcand spre vf. Custura Bucurei, vedere spre valea Pietrele si vf. Bucura II

Urcand spre vf. Custura Bucurei, vedere spre lacul si valea Pietrele

Dupa vreo jumatate de ora de urcus abrupt, sunt pe varful Custura Bucurei, alaturi de un grup care vorbeste o limba ciudata mie. Am impresia ca toata lumea se uita intrebator la mine, pt. ca ma vede singura, dar eu imi vad de ale mele si admir mai departe zarile, hotarand sa mai zabovesc pe vf. in speranta de a ghici ce are de gand plafonul asta de nori amenintator.

Urcand pe vf. Custura Bucurei, vedere spre vf. Bucura I si II (in partea de jos fiind Curmatura Bucurei)

Din vf. Custura Bucurei, vedere spre creasta ce duce spre vf. Peleaga

Ceata constanta de pe vf. Peleaga ma conving sa cobor prin valea Berbecilor jos la lacul Bucura. Mai merg pe linia crestei pana in saua de unde o poteca marcata cu momai coboara abrupt spre caldarea Berbecilor si de acolo la scurt timp intersectez traseul care urca sus pe varful Peleaga de jos de la lacul Bucura. Eu urmez insa traseul in sens invers, gandindu-ma ca maine fiind ziua de plecare oricum nu mai am timp de facut decat un traseu scurt, asa ca daca este frumos o sa urc atunci pe Peleaga.