vineri, iulie 19, 2013

Prima oara pe unul din Acele Morarului - 17 iulie 2013

Introducere: care a fost motivul si lait-motivul acestei ture si cum am ajuns eu sa fac unul din cele patru Ace ale Morarului, fara ca macar sa ma milogesc pentru ceea ce imi doream atat de mult. Raspuns: te inscrii intr-o tura de-a lui Mugurel pe carpati si ca sa te testeze te duce intr-un traseu de proba, alambicat si contorsionat, de' te miri ca te-ai intors intreg acasa. 

Inainte de tura propriu-zis in Piatra Craiului, Mugurel imi solicita sa merg si in tura de proba din masivul Bucegi, ca sa ma cunoasca si sa vada si el cum merg. Primul week-end programat este vreme naspa si se amana tura, spre bucuria mea care aveam ceva probleme tehnice la bord, dar al doilea week-end cica este vreme buna si mergem. Aflu in prealabil traseul, ma documentez ca sa nu-mi iau psihicul prin surprindere, dar problemele tehnice persista asa ca ii comunic lui Mugurel ca nu pot veni. Si asa se face ca ma solicita Mugurel sa mergem la o tura de o zi in timpul saptamanii, ca nu si nu si nu, el vrea sa vada cum merg si sa fac o tura de acolomdare cu el. Si buna idee a avut, caci a fost una din cele mai frumoase ture pe care le-am facut si pe unul din Acele Morarului. 

Vorbesc cu Mugurel marti dimineata sa mergem joi in tura de proba in Bucegi. Parea sa fie vremea buna, si Eugen organiza o tura, dar, lui Mugurel ii vine ideea sa facem tura miercuri, daca pot si eu ajunge din Sibiu. Ma incadrez culmea pana la 15.30 p.m. cand ultimul tren pe ziua respectiva ma duce spre Busteni. Pe tren butonez pe laptop de zor, in Busteni reusisem sa aflu in ultimul moment de unde sa iau cheia de la Caminul Alpin, fac rost de cheie, ma duc, si ma cazez (sunt singura evident in tot caminul). Mananc ceva de seara si cu greu reusesc sa adorm: logic, doar aveam emotii, eu sa fac Acele Morarului. 

Ma trezesc a doua zi dimineata inainte sa sune ceasul la 7.00 a.m., iarasi logic, ca doar aveam emotii, urma sa merg pe primul meu ac din Creasta Morarului. Mananc cu greu, ca de obicei dimineata devreme, ma indes ca pe gasca de fapt cu niste cereale muiate in lapte de orez si sunt gata de plecare inainte sa sune Mugurel, pe care il astept cand apare in fata Caminului Alpin. A mai luat totusi pe cineva cu el, pe Ciprian din Ploiesti, ma si gandeam eu cum facem la rapel: se ducea el primul stiind unde trebuie sa aterizeze si ma lasa nesupravegheata sa cobor pe coarda, sau ma trimitea prima in gol fara sa stiu unde trebuie sa regrupez. A gasit insa Mugurel solutia, ma testeaza cu inca un prieten, vorba lui, sa nu am motive sa fac contestatie.

Mergem cu masina lui Mugurel la Gura Diham si incepem sa urcam spre Valea Morarului, trecand pe la Cabanuta din Morar - locuri vechi si faine, din primele mele nemarcate prin Bucegi. Trecem de Cabanuta din Morar, intram pe nesimtite in traseul marcat care vine din Poiana Costilei si duce la Pichetul Rosu si, in dreptul marelui zar de piatra de la intrarea in Valea Morarului, viram stanga pe poteca odata nemarcata (dar oarecum semnalata cu o mare momaie la intrarea in vale). Urcam de acum pe poteca ce merge in lungul vaii, pe un oaresce fir de vale, desi firul vaii este mai jos si noi mergem pe dreapta acestuia (in sensul de urcare). Ajungem in zona Poienii cu Urzici si incepem sa ne uitam la Acele Morarului.

Acele Morarului par atat de aproape, incat mai ca imi vine sa intind mana si sa le ating. Mugurel ne arata Valcelul Tancurilor (un valcel care cica are o saritoare destul de scarboasa), iar pe undeva prin stanga incepe micutul Braul Inflorit si apoi intrarea ascunsa in Valea Poieni (vale care iese chiar sus in Braul Acelor, unde acesta intersecteaza Creasta Ascutita). Buuuun, gata cu lectia de geografie, mai avansam putin pe firul de vale pentru a lasa in stanga si intrarile in Rapa Zapezii (care se bifurca mai sus in Rapa Mare, Rapa Mica si Rapa Crucii) si Valea Adanca.

Incepem sa urcam pe Valea Morarului, vale pe care nu mai fusesem de foarte mult timp, asa ca ma bucur nespus sa refac macar portiunea de canion din partea inferioara a vaii. Identific cealalta intrare spre Creasta Balaurului (tot nu prea am inteles eu bine cum se urca pe valcelul ala din spatele seii de la Timbal, dar probabil ca va trebui sa fac odata si acest traseu ca sa aprofundez intrarile). Trecem si de alta varianta la aceasta intrare spre Creasta Balaurului, pe langa un brad sapat la radacina imi arata Ciprian, incerc sa tin minte totul si sa pozez, apoi continuam urcarea prin canionul Vaii Morarului.

Eram obisnuita sa o iau chiar prin canion, urmand potecuta firava care ocoleste saritorile pe fetele de iarba din stanga, dar de data aceasta Mugurel abordeaza un valcel scurt inierbat aflat in stanga vaii, care ocoleste efectiv o portiune din canion. Imi amintesc ca de multe ori in coborarile mele pe schiuri am trecut pe langa intrarea in acest valcel, dar cum eu valea asta am facut-o mai mult pe schiuri decat in urcare pe saritori (cred ca doar o data am facut-o la deal), acum inteleg de ce nu mi-am pus niciodata problema sa urc pe acest valcel.

In poza de jos si cea de sus este valcelul de ocolire la o portiune a canionului din portiunea inferioara a Vaii Morarului

Dupa ce se termina valcelul de ocolire al canionului din Valea Morarului, revenim in poteca ce merge pe stanga canionului (in sensul de urcare), depasind astfel fara probleme obstacolele care se succed la picioarele noastre pe firul vaii - adica saritori chiar uratele, daca ar fi sa le iei in piept rand pe rand.

Incet incet iesim din canion si ne indreptam spre urmatoarea portiune a vaii, care este mult mai primitoare si mai domoala, fara saritori, fara stanci, fara bolovani, un adevarat teren de fotbal - asa cum poarta denumirea si platul mai sus fata de care ne asezam noi la o pauza. Ne asezam pe versantul drept al vaii (in sensul de urcare), urmand ca de acolo sa ne arate Mugurel intrarile in cele 3 brauri ale Morarului: Braul de Jos, Braul de Mijloc si Braul de Sus (Braul Acelor).

Cam asa se vad inceputurile braielor de unde stam noi: Braul de Jos incepe la jnepeni in stanga, sarim peste bucata urmatoare de iarba (braul ala se infunda, nu duce nicaieri), apoi urmeaza Braul de Mijloc si sus detot este Braul de Sus.

Vara vara, dar frig afara, asa ca incep sa ma imbrac din ce in ce mai bine, cu dita' mai baticul la gat si cu tone de polare pe mine.

Inhainurata pana in dinti ma pozeaza domnul organizator Mugurel 

Cei mai frumosi coechipieri cu care puteam merge prin aceste locuri: Mugurel si Ciprian

Incepem sa urcam fata Morarului spre creasta omonima, pante abrupte, iarba multa, urcare ca in gat, poteca nemarcata, trebuia sa ajungem cumva sus la cucurigu. Si ce varianta mai buna aveam sa urcam pana acolo, daca nu urcand drept in sus, ca sa castigam mai repede altitudine.

Nu am reusit sa imi iau foarte multe puncte de reper cu privire la intrarea in Braul Acelor, dar cred ca solutia este sa urci pana nu mai poti si la un moment dat dupa muchie in stanga trebuie sa se vada si braul. Deocamdata depasim asa zisul teren de fotbal si avem de trecut si peste Braul de Mijloc.

Acum evident ca din Braul de Mijloc in Braul de Sus nu se ajunge asa oricum, ci cu un piculet de jnepening, un jnepening insa atat de finut, ca nici nu imi vine sa cred cat de repede scapam de el. Ciprian deschide plutonul de jnepening si eu il inchid.

Am avut de trecut vreo doua zone de jnepeni, nu prea mai imi amintesc foarte bine de unde si cum au aparut jnepenii aia, dar erau si ei prin zona si a trebuit sa trecem de ei ca sa ajungem mai sus. Cand ajungem aproape sub niste zone stancoase, incep sa intuiesc apropierea de Braul de Sus.

Zonele de iarba incep sa se ingusteze, pante devin din ce in ce mai abrupte, in sus incepe finut stanca pana sus in creasta, iar palcurile de jnepeni incep sa dispara pentru a lasa loc stancii. Pe aici pe undeva trebuie sa se intample un brau - Braul de Sus. 

In poza de sus se vede cam cum arata zona de intrare in Braul de Sus al Acelor din Valea Morarului, iar in poza de jos se vede muchia ce desparte Valea Morarului de Valcelul Morarului, marcata fiind de seile prin care trece Braul de Jos si cel de Mijloc (chestiile alea cu jnepeni pe acolo).

Iarba se restrange la maxim, la numai o banda cu un sens de mers pe Braul Acelor, iar stanca capata amploare, strajuind braul la partea superioara, in timp ce in jos incep sa se desfasoare vai care scapa rapid dedesupt.

 
In poza de jos si cea de sus se poate vedea cam cum arata intrarea in Braul de Sus al Acelor, nu este foarte clara, foarte multe puncte de reper nu exista, dar numai pe acolo se poate merge, asa ca nu se poate gresi.

In momentul in care dam coltul dupa prima muchie de stanca intalnita, dintr-o mica sa, deasupra unui palc de jnepeni ni se deschide vederea spre intreg parcursul Braului Acelor.

Traseul Braului de Sus sau Braul Acelor (este unul si acelasi lucru) este destul de evident, acea banda de iarba care traverseaza fata Morarului pe la baza Acelor Morarului (vazute din acest unghi nu au imaginea infioratoare de Ace, ci doar de stanci normale care au crescut si ele acolo). In jos fete abrupte scapa spre succesiunea de vai care unele se termina in Braul de Sus, altele il depasesc si ies chiar pana sus in Creasta Morarului: Valcelul Morarului, Valea Adanca, Rapa Zapezii care se bifurca apoi in firele sale secundare (Rapa Mica, Rapa Crucii si Rapa Mare), apoi Valea Poienii.

Incepem sa parcurgem Braul Acelor, eu cu un zambet cam inghetat pe fata, caci nu stiam cat de expus este ... dar a fost acceptabil de expus, in limitele posibilitatiilor mele tehnice de a nu ma criza. Nici nu se compara cu brana prin care am iesit din Braul Portitei in Prispa Gemenelor cu Eugen - aia chiar a fost expus de infioratoare sau infiorator de expusa. Braul Acelor, desi are si zone expuse, nu mi s-a parut atat de dificil, mai ales pentru ca urca mereu usor, nu ai de descatarat nici o zona, nu are inca nici o ruptura si ca urmare nu prezinta discontinuitati care sa puna probleme majore de alunecare. 

Prima portiune de brau merge inca cu palcuri de jnepeni dedesupt. Pana trecem de Valcelul Morarului si apoi de Valea Adanca, lucrurile se prezinta destul de pasnice, avem niste palnii largi, unde braul serpuieste domol fara cine stie ce pasaje. Mugurel ma baga la inaintare prima ca sa vada cum merg, cum ma orientez, cum ma crizez sau cum ma bucur de traseu.

La inceput braul nici nu are o poteca foarte clar conturata, tot se vede o tentativa de carare pe fetele de iarba. Abia dupa ce ajungem la Valcelul Morarului, braul se contureaza mai clar si se intuieste destul de bine (ca nu are nici de unde sa vina din alta parte, nici unde sa se duca altfel).

Ciprian la traversarea Valcelului Morarului (care vine tot de jos din Valea Morarului)

Eu primesc o poza in traversarea Vaii Adanci, zice Mugurel pana imi dispare zambetul, ca urma portiunea cea mai expusa a braului, atunci cand traversam Rapele Zapezii

Nu stiu daca a fost noroc sau ghinion ca am avut ceata partial la parcurgerea braului, cert este ca in jos se vedea destul de laptos. Foarte impresionata nu am fost, desi braul in aceasta portiune pana la Rapa Mare este foarte ingust si nu ai practic decat o singura varianta pe unde sa mergi: sus stanca, jos stanca, 2 m de iarba sunt tot ce ti se ofera (si asta este lat rau, se poate si numai cat bocancul).

Dar uite ca totusi se ridica si ceata si pot sa vad mai bine crestele de sub mine. Firele Rapei(lor) Zapezii le vad mai greu ca ar trebui sa merg foarte aproape de buza braului, dar noroc cu aparatul legat la rucsac ca pot sa pozez la plesneala si sa vad ce iese.

Depasirea firelor care vin din Rapa Zapezii este cea mai expusa portiune din Braul Acelor, facubila daca strangi bine din fund, ceea ce am facut si eu, si se pare ca a functionat metoda. Mi-am tot spus in gand ca se poate si mai rau de atat, se poate si mai expus, si ca urmare am descoperit ca acest brau se afla la limita mea acceptabila de confort.

Apoi la un moment dat cand credeam ca se impute treaba si mai tare, pe dupa un colt asa, se vede un cot al Braului Acelor si se vede cum se lateste braul sensibil. Mugurel imi arata si Rapa Mare pe unde vom urca noi, pare accesibil, ma bucur si incep sa dau din coada. Am trecut de ce era mai greu si nici nu m-am crizat, sunt foarte mandra de mine.

Vedere spre Rapa Mare - despicatura din mijlocul pozei, intre Degetul Rosu si Acul Mare

Apoi urmeaza pasajul fantoma, pasajul terifiant, despre care citisem in jurnalele lui ioan Stoenica numai lucruri ingrozitoare, cum ca trebuie sa il iei in brate si sa fii cu fata la prapastia de sub tine, terifiant in orice caz. Ma uit in jos, dar nu vad nici o prapastie, doar o rupere de vreo 20 m pana in firul vaii (Rapa Crucii), dar atat, nu sunt in nici un caz marii pereti sub noi. Calc usor si trec fara nici o problema. Daca nu as fi citit de pasajul cu bolovan nici nu as fi remarcat ca este un pasaj mai special. De fapt nu este un pasaj mai special, este o bucatica de brau un pic mai ingusta.

Cam asa arata pasajul cu bolovanul de aproape, eu nici macar nu m-am chinuit sa il iau in brate si sa ma asez pe fund sub el, l-am ocolit pe marginea de stanca mai pe jos si atata, fara alte faze terifiante (pasajul asemanator de pe Creasta Balaurului mi se pare mult mai terifiant din acest punct de vedere - p-ala chiar ca trebe'sa il iei in brate).

Cam asa arata Braul Acelor dupa ce depaseste 'pasajul cu bolovan' (ala din capatul potecii, cu un pic de jnepeni) si se indreapta spre talvegul Rapei Mari

Imediat dupa ce depasim pasajul cu bolovanul si mai mergem pe brau, intersectam Rapa Crucii - unul dintre afluentii Rapei Zapezii precum spuneam.

Dupa Rapa Crucii, care iese intre Degetul Rosu si Acu Crucii, va urma nimeni alta decat Rapa Mare

Ajunsi in dreptul Rapei Mari, vad ca mai este foarte putin pana la Creasta Ascutita - alta sperietoare babana de-a mea, cu hau in dreapta si hau in stanga. Insist sa facem braul pana la capat ca macar sa ajung s-o vad. Urmatoarea portiune de brau pana la Creasta Ascutita este destul de expusa si aceasta, doar ca este mult mai lat, desi are rupere de panta foarte brusca dedesupt.

Se poate vedea minunat de bine ce fel de brau continua pana inspre Creasta Ascutita, in timp ce sub noi se desfasoara ceea ce ziaristii ar numi "o prapastie."

Aici nu pot sa spun decat cat de superb este braul, arata ca un brau veritabil ca sa zic asa, suficient de lat cat sa nu vezi ce este sub tine, suficient de expus cat sa vezi ce este sub tine daca chiar vrei. Nici prea greu, nici prea usor, arata ca un brau adevarat, o fasie de iarba care incinge muntele facandu-si loc sa strabata toata fata Morarului si sa mai si culeaga toate vaile care vin de jos.

 
Ajunsi aproape de Creasta Ascutita, intersectam si ultima vale care vine din zona Poienii cu Urzici si anume Valea Poienii (ca doar vine de aproape din poiana, plecand de undeva din spate de la Valcelul Tancului)

Desi de jos din Poiana cu Urzici valea nu se vede foarte bine, aici de sus din Braul Acelor, Valea Poienii pare chiar foarte atragatoare si facubila. Dar am ajuns la Creasta Ascutita si precum Mugurel zice, incep sa ma imprietenesc cu ea.

Ma tot fatai pe la baza crestei, ma tot uit la ea, ma uit in jos, ma uit in sus la Acul Mare, ma tot invart pe acolo, pana ce baietii imi zic sa ma duc sa o parcurg, ca nu imi ia decat 3 minute. Mnaaaah, nu am curajul, pare mai ingusta in poze decat este in realitate. Ciprian vede ca ma tot fatai fara sa ma hotarasc, asa ca vine el si incepe sa mearga pe creasta. Hmmmm, dupa el parca merg mai cu spor, ma consolez gandindu-ma ca daca am vreo problema de expunere prea mare, este el acolo si tip dupa el.  El merge insa destul de repede, eu merg mai incet, ca nah, sa-mi calcuez bine fiecare picior, ca daca am calcat stramb, ma duc pana jos ceva pereti verticali.

Ajungem in capatul Crestei Ascutite si nu imi vine sa cred cat de usoara era. Si eu imi imaginasem ca este cel putin o lama de cutit, pe cand in realitate are vreun metru latime relaxat, deci se poate merge foarte bine pe ea fara prbleme, tremurici si ameteli. Creasta nu are intrerupri, ruperi de panta, zone de catarat sau descatarat, se merge pur si simplu ca pe bulevard pe ea. Fain detot, foarte fain ! Ma bucur ca m-a provocat Ciprian sa merg pe acolo.

In capatul crestei, Ciprian imi arata si urcarea pe fetele de iarba dinspre Valea Bujorilor inspre Creasta Ascutita, drept pentru care acum am destule idei ca sa imi fac planuri ce trasee sa mai fac prin Bucegi. Acum ca stiu ca aceasta Creasta Ascutita nu pune defel problemele pe care mi le imaginam, am sa revin cu mult mai multa placere in aceste locuri.

Cum ma intorc eu asa agale pe creasta, in stanga se ridica si ceata si pot vedea si Valea Cerbului. Acum chiar pot spune ca am vazut impacata tot ce se putea de pe Creasta Ascutita. Dupa ce-mi fac eu damblaua cu parcurgerea Crestei Ascutite, ne intoarcem inapoi pe Braul Acelor pana ajungem in dreptul Rapei Mari. Aici va incepe catararea, bucata de vale fiind cotata parca cu 1B, deci nimic terifiant, dar suficient cat sa imi poata pune unele probleme la o adica.

In poza de sus, intrarea in Rapa Mare si cam asa arata prima saritoare depasibila pe stanga, pe urma pierzand succesiunea saritorilor, multe, dese, mici sau mai mari. Eu am fost evident la inaintare ca sa vada dom' organizator cum merg si cum ma descurc la pasaje.

Totusi la a doua saritoare ma blochez, ca nu reusesc sa ajung cu mana la o priza buna pe care Mugurel si Ciprian o puteau lesne prinde. Eu nu ajung si mi-e frica sa ma trag la maxim, stau si intr-o pozitie mai ciudata, cu un genunchi la gura, deci nu am cum sa ma folosesc de acel picior la impins.  Celalalt picior are o priza mult prea jos, deci oricum fac nu reusesc. Trece Mugurel cumva peste mine si se duce sus si ma asigura de el si de un bolovan. Asigurata fiind, imi permit sa fortez putin si ma lipesc de stanca, reusind sa trec la aderenta cu tot corpul pe care il preling pe stanca. Mai departe insa urmeaza saritori usurele si o iau iarasi inainte tupaind, cu sefu' cel cu ochi de vultur in spate.

Ma duc eu in fata pana la un moment dat cand firul pe care urcam pare-se ca devine mai greu si Mugurel imi spune ca aici se trece pe fetele de iarba pe celalalt fir din stanga al Rapei Mari. Asa ca la cat de ingusta este aceasta Rapa Mare, mai are si doua fire paralele pe deasupra.

Dupa ce am traversat pe fetele de iarba pe firul din stanga, se continua catararea destul de usoara pe saritorile care se succed cu o repeziciune extraordinara una dupa alta. La un moment dat am totusi parte de un moment penibil in care ajung intr-o hruba de saritoare, partea inferioara fiind ingusta cat mine. Incerc sa fac un ramonaj, dar este prea ingust locul si nu reusesc decat sa stau dreapta bat, cu greu reusesc la sfatul lui Ciprian sa bag un picior undeva sub saritoarea care este putin surplombata si cu fata la partea dreapta a saritorii sa fac ceva (nu stiu ce ?!) si cu piciorul drept si sa ma trag cu mainile de sus. Cu mult ajutor si bocanci blocati manual resusesc in sfarsit sa trec. Dragute saritorile, in afara de asta prin care a trebuit sa ma tarasc ca rama sau ca pantera roz (ca numai aia este atat de slaba sa incapa sa se catere pe aici).

Cred ca in mai putin de o ora de cand am intrat pe Rapa Mare iesim in saua dintre Degetul Rosu si Acul Mare. Sunt mai mult decat uimita de cat de usor am reusit sa ajung pe aici, prin aceste locuri care altadata mi se pareau inaccesibile.

Ciprian iesind in saua dintre Degetul Rosu si Acul Mare (in spate este Rapa Mare)

Fericita in saua dintre Degetul Rosu si Acul Mare (in spate fiind Valea Cerbului)

Si acum incepem urcarea pe Degetul Rosu. Initial credeam ca imediat din sa incepe prima lungime de coarda. Nuuuu, imi spun baietii impingandu-ma pe o brana (care initial parea expusa): se urca pe aici si deocamdata la liber. Inaintez pe brana si intr-adevar este usor, este poteca batuta si nu era cazul de asigurare, pitonul de unde incepe catararea pe stanca fiind putin mai sus. Ciprian il asigura pe Mugurel care se duce cap.

Dupa ce pleaca Mugurel din regrupare, ma duc si eu langa Ciprian si imi bag repede un zelb in piton. Ciprian era relaxat, a plecat mai departe punandu-si numai caraba de la zelb pe coarda, oricum mai fusese pe acolo si stia cum sta treaba, numai eu nu stiam si aveam impresia ca trebuie sa fie greu.

Fericita in regruparea de inceput de la baza Degetului Rosu

Apoi imi vine randul sa urc. Plec din regrupare si incep sa ma catar: o catarare atat de usoara si de frumoasa, fara dificultati tehnice, doar cu ceva expunere, dar nu mai conta, toata lumea era a mea, tocmai cataram unul din Acele Morarului asa ca nu mai conta nimic. Imi dorisem atat de mult sa ajung si eu pe aici si acum mi se indeplinea visul, nu tot, nu toate Acele, dar macar partial. Urc fericita plina de zambete !

Baietii ma asteapta foarte zambitori la randul lor in prima regrupare: Mugurel ma fileaza, Ciprian ma pozeaza (logic ca fiecare trebuia sa faca ceva)

In poza de jos si cea de sus se vede clar fericirea intruchipata, cum arata fericirea.

In prima regrupare este loc de lasat rucsacii, cica sus in varf nu este asa de mult loc, asa ca vom lasa aici bagajele si le vom recupera dupa ce rapelam inapoi.

Cam ce avem de catarat din regrupare arata la inceput ciudat pentru mine, mai ales ca as fi putut sa jur ca pe Acele Morarului se merge numai asigurat, dar uite ca nu.

Cam asa arata de jos a doua lungime de coarda pe Degetul Rosu, accesul facandu-se prin hornul din dreapta, apoi pe undeva pe cel din mijloc unde acolo ne asigura Ciprian de sus. Apoi pana venim noi, Ciprian face poze, astfel incat se poate vedea clar traseul de urcare si se explica de fapt de ce nu aveam nevoie de asigurare, ca se merge cu multa grija pe o brana de iarba si apoi printr-un horn pana sub pasul final.

Sub pasul final, Mugurel ii paseaza lui Ciprian coarda si asteptam sa fim asigurati de sus.

Ciprian fiind inalt si cu picioare lungi ajunge imediat sus si ma asigura si pe mine, apoi pe Mugurel.

Poza de grup cu fericita echipa pe Degetul Rosu (de la stanga la dreapta): Mugurel, Iuliana si Ciprian. Poza este putin nefocalizata, dar asa mica nu se vede. Este de altfel singura poza pe care o avem toti trei ! Cred ca eram prea fericita si nu am apasat bine pe buton ca sa focalizeze.

Panoramele de pe Degetul Rosu nu mai are rost sa spun ca sunt extraordinare si incep sa studiez bine acele vecine ca sa stiu ce ma asteapta cand le-o veni randul.

Vedere de pe Degetul Rosu spre Acul Crucii si Degetul Prelungit (ala mic din fata dreapta jos)

Vedere de pe Degetul Rosu spre Acul Mare (primul ac venind dinspre Creasta Ascutita)

Vedere de pe Degetul Rosu spre Braul Acelor (potecuta aceia firava care se vede pe singura brana de iarba care merge pe la baza peretelui de sub Acul Mare) si Rapa Mare (in stanga jos langa umbra se vad doua fire proeminente care marcheaza inceputul in Rapa Mare).

Sus in varf pe Degetul Rosu se gaseste bagat bine intr-un borcan sub o piatra un carnetel in care fiecare se trece: Ciprian cu Combei mai fusesera de curand pe acolo si fusese consemnat ca Ciprian nu avea nimic zis. Scriu si eu ca am ajuns acolo sus si ma bucur cat de mult pot pentru ca in sfarsit am facut unul din Acele Morarului, mentionez membrii echipei si le multumesc ca m-au adus aici, il intreb pe Ciprian daca are ceva de zis, primesc un raspuns negativ, asa ca voi consemna in scris: "Ciprian tot nu are nimic de zis," cu referire la afirmatia lui din tura precedenta pe Acele Morarului. Oare ce vom scrie data viitoare cand vom merge pe acolo ?!

Pozam, pozam si iar pozam, dar totusi ne este foame, asa ca trebuie sa ajungem cat mai repede la rucsaci inapoi in regrupare si sa ne luam masa de pranz. Mugurel se duce primul la rapel, apoi urmez eu si Ciprian.

Primul meu rapel de pe Degetul Rosu vazut de sus de pe varf 

Primul rapel de pe Degetul Rosu vazut de jos din regruparea de mijloc (in stanga pe brana este locul de pus rucsacii la adapost)

Al doilea rapel de pe Degetul Rosu vazut de sus din regrupare (Mugurel la rapel, eu la pozat)

Al doilea rapel al meu de pe Degetul Rosu vazut de sus din regrupare 

Al doilea rapel de pe Degetul Rosu vazut de jos din saua dintre Degetul Rosu si Acul Crucii (protagonist = Ciprian)

Ajunsi in saua dintre Acul Crucii si Degetul Rosu ne punem pe mancat. ca-i foame mare. Incerc eu sa il conving pe Mugurel sa urcam si pe Acul Crucii, dar imi spune ca avem nevoie de inca o semicoarda si ca nu a plecat echipat pentru asa ceva. Pe deasupra imi spune ca Acul Crucii ar fi mai greu decat ceea ce aveam noi sa facem in Piatra Craiului, iar scopul actualei ture era sa vada cum ma descurc pe trasee comparabile, nu sa imi depasesc limitele. Of, nah, bine, ma supun, dar nah, vreau si eu sa fac toate Acele Morarului.

Coborarea urmeaza sa o facem pe Sistoaca Acelor, adica panta aia de iarba care ne va scoate in Braul de Mijloc. Nu am inteles eu prea bine care a fost Braul de Mijloc, ca mie toata aceasta fata a Morarului dinpre Valea Cerbului mi s-a parut un brau infinit, dar intr-adevar la un moment dat nu am mai coborat, ci am mers pe o curba de nivel (acela sa fi fost braul).

In poza de jos si cea de sus se vede cum arata Sistoaca Acelor vazuta de jos, respectiv de sus 

Continuam coborarea pana ce incepem sa o luam spre dreapta pe Braul de Mijloc. Nu pot spune cu mare exactitate si precizie pe unde, cand si cum am intrat in Braul de Mijloc, dar eu zic ca pe undeva prin zona. Deci suntem in plin Braul de Mijloc al Morarului, brau care incinge Morarul din Valea Cerbului pana in Valea Morarului.

Dupa cateva susisuri si coborasuri pe o curba de nivel urcatoare si coboratoare pe la baza unor stanci incepem sa vedem si Valea Cerbului. Identificam punctul de intersectie cu aceasta undeva unde Braul de Mijloc al Morarului trece pe sub o stanca cu o pata rosie. Sau cum spunea Mugurel unor participanti de ai sai la o tura, de la oamenii aia care se vad in poteca, un pic mai in fata este intrarea in Braul de Mijloc.

Intram in Valea Cerbului si incepem deja clasica si celebra coborare spre poiana de la Piatra Parlita. Mai fusesem pe aici nu demult, cand coborasem cu schiurile pe Valea Priponului si iesisem pe la stana in Valea Cerbului. Coboram, iarasi coboram, ne mai arata Mugurel un valcel de intrare care da direct in Braul de Mijloc (cred si sper ca l-am retinut), apoi iarasi coboram pe Valea Cerbului. Trecem pe la Numaratoarea Oilor si ajungem in poiana de la Piatra Parlita, unde mareata saritoare de intrare in Valea Priponului strajuieste accesul in vale.

Mugurel si Ciprian in poiana de la Piatra Parlita

Ajungem la Gura Diham, ocazie cu care am invatat si coborarea de la Plaiul Fanului direct la Gura Diham, fara sa iesi la jumatatea drumul forestier intre Busteni si Gura Diham: se face de la un copac foarte bubos la stanga in sensul de coborare ... o coborare abrupta, da' sanatoasa, te scoate pe malul celalalt al apei la Gura Diham, sari parleazul si esti in parcare.

Mergem in Busteni si aflu ca am tren abia a doua zi la 12.00 a.m. spre Sibiu. Incerc sa sun la Aventin care stiam ca este ultimul microbuz care vine de la Galati pe Valea Prahovei spre Sibiu, dar nu raspunde nimeni, asa ca ma reindrept pentru a doua seara pe care o voi petrece la Caminul Alpin, nu insa inainte de a ma regala cu un pastrav. Ciudat Caminul Alpin in timpul saptamanii, atat de pustiu, eu fiind obisnuita cu lumea care schimba impresii despre trasee in bucatarie. Am facut insa o tura frumoasa si asta conteaza, macar ca am avut liniste sa dorm in voie la camin.

Si la final de tura am invatat si tras niste concluzii foarte necesare mie din aceasta experienta:

1) Sa nu imi mai fac niciodata idei preconcepute despre oameni inainte sa ii cunosc. Pe Mugurel nu il cunosteam cand m-am inscris in tura lui, dar imi facusem o parere despre el si despre mine ca nu ne vom potrivi niciodata la ture.

2) M-am convins ca sunt apta sa fac ture lungi de o zi, pot urca si cobora in aceeasi zi pana la Omu si inapoi fara sa ma simt obosita (doar genunchii sa ma tina !). De acum am o noua perceptie despre mine, bazata pe vreau si pot si ma tine fizicul. Am facut exercitii aproape zilnic (cu mici pauze), am facut un program considerat de unii pentru fortele speciale de la NATO (desi mie acum mi se pare normal ce face acolo), asa ca am nu numai conditie fizica, ci si silueta de beachbody. Ca urmare, recomand alegeti-va programe de pe www.beachbody.com.

3) Am invatat sa imi evaluez singura limita de expunere pe care pot sa o suport confortabil intr-un mod decent. Limita este Braul Acelor, deja trecerea dinspre Brana Portitei si Prispa Gemenelor reprezentand un pas peste limita mea de confort psihologic pe asemenea pasaje de trecere. Daca braul este mai ingust de un metru nu este bine, expunerea devine prea mare si nu mai imi place. Asta este limita mea pe brane, nu stiu insa care imi este limita pe muchii. Inclin sa cred ca aceasta Creasta Ascutita nou parcursa de mine este o buna limita (parca 1 m avea si asta ca latime).

4) Ma bucur ca am avut ocazia sa cunosc oameni speciali, cu care m-am relaxat, am vorbit, am discutat vrute si nevrute, am ras, am glumit, mi-a fost apreciat simtul umorului si am petrecut un timp mai mult decat minunat.

La final cadoul florilor de colt intalnite pe undeva prin fetele cele mai frumoase ale Morarului, la baza Acelor Morarului, acolo unde imi doresc mereu sa revin.