Incercare de creasta Pietrei Craiului - 31 oct. - 1 noi. 2009

Pe ultima suta de metri, aflu vineri dimineata ca un vechi prieten pleaca in Crai, iar eu anul aceasta am facut doar o tura in muntele meu preferat. Fac repede bagajul, incropesc ceva de mancare si seara tarziu ajungem toti trei la cabana la Gura Raului, unde dormim care pe unde apuca (baietii in cort, eu in masina - culmea, dormit bine !).

Cum nu mai fusesem de ceva vreme pe munte, am ramas cu impresia ca este inca toamna si zapada doar fulguita. Numai ca la peste 2000 m zapada incepe sa fie la ea acasa. Era in program sa incercam sa facem creasta Pietrei Craiului, eu sperand ca nu este decat ceva zapezica fulguita pe sus prin creasta. Pe masura ce inaintam insa spre Curmatura, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si pe langa rucsacii grei, se mai adauga si zapada, care oricat ar fi de putina, cand este gheata pe dedesupt tot te incetineste din drum.

Cand ajungem in poiana Zanoagei ma bucur sa revad locuri dragi si ma bucur in acelasi timp ca urcusul abrupt in n-spe mii de serpentine plictisitoare a luat sfarsit.

In poiana Zanoagei, colegii mei de tura - Dan si Matei

La cabana Curmatura alta bucurie a revederii cabanei mele preferate. Nu avem insa timp de pierdut, infulecam repede o omleta, hidratam bine cu ceai si ciocolata calda, umplem spre marea mea disperare bidoanele cu apa (evident ca m-am intors cu jumatate inapoi, fiind frig am baut f. putin) si la orele 11.00 a.m. plecam pe drumul lui Lehman spre saua Padinei Inchise. Noi inca mai speram ca sus pe creasta zapada sa fie spulberata si sa putem inainta rapid spre Grind.

Pe masura ce incepem sa urcam spre creasta zapada este destul de multa in comparatie cu ce ne asteptam noi, noroc insa ca este un pufulet usor si nu este cazul sa batem poteca. Se inainteaza repede, numai ca trebuie sa avem mare grija, pt. ca sub acest pufulet de zapada se ascund pietre alunecoase si chiar si gheata.

Cum Drumul lui Lehman urca abrupt spre creasta, capatam si noi destul de repede altitudine, pacat ca ceata vine in valuri si nu ne putem bucura de peisajul adevarat care ne inconjura. Importalizam cateva instantanee de pe valcelul cu grohotis de pe Drumul lui Lehman.

Urcarea pe grohotisul combinat cu zapada ia sfarsit, ajungand intr-o mica inseuare din padure, unde un tanc marcheaza intrarea in valcelul final care ne urca spre creasta.

Dan si Matei pe tancul de la baza valcelului

Urcarea pe valcelul final de sub saua Padinei Inchise

La stalpul indicator din saua Padinei Inchise

Din saua Padinei Inchise ne indreptam spre vf. Padina Popii, cu socoteala sa innoptam in refugiul Carol Lehman de sub vf. Ascutit. Pt. ritmul nostru de inaintare, zapada din pacate este destul de multa si trebuie sa fim atenti sa vedem pe unde calcam. Facem vreo 2 h si ceva pana la refugiu, cautand de multe ori poteca greu vizibila acuma cand e zapada de jur imprejur si din cand in cand si suficienta ceata. Atata cat putem vedea prin valurile de ceata, prindem totusi cateva momente de vizibilitate care ne amintesc unde suntem.

Chiar daca avem putin de mers pana in vf. Ascutit, cautand cel mai bun drum de creasta, prin ceata si zapada, reusim sa dublam timpii programati de indicatoare pt. traseul parcurs vara.

Urcand spre vf. Padina Popii - Dan si Matei

Creasta pana in vf. Ascutit este practic cea mai usoara bucata de creasta, dar acuma cu zapezica asta inselatoare ne uitam bine la fiecare pas, iar pasajele mai dificile sunt echipate cu cablu sau au bolovani mari pe post de prize.

La refugiu prima observatie este zavorul: daca nu aveam pioletul sa dam in el, zavorul era inghetat bine de puteam sa facem bivuac afara langa refugiu. In refugiu frig mare la prima impresie, noroc ca atata au facut mistouri baietii ca de atata ras ne-am incalzit cu totii (mie oricum imi era cald in sacul de puf, dar baietii parca nu era rasul lor).

Din nou sunt la refugiul de sub vf. Ascutit

Poza de semi-grup la refugiu - eu si Dan

Duminica dimineata trezirea se da la 6.15 a.m., pt. ca Matei trebuie sa ajunga devreme in Bucuresti, asa ca la 8.00 a.m. noi deja coboram cu avant pe Padinile Frumoase.

Inainte de intrarea pe Padinile Frumoase, vedere spre Timbale (in fundal m-tii Iezer-Papusa)

Coborand din nou pe aceasta vale imi aduc aminte de multe ture, de vara sau de inceput de iarna, cand am urcat la refugiul din Ascutit cu gand de creasta si nu m-am ales decat cu bucatica clasica dintre vf. Ascutit si saua Padinei Inchise (noiembrie 2003, octombrie 2005, iunie 2006). De data aceasta, se adauga experientei mele pe Padinile Frumoase o frumoasa coborare pe ceata, pe zapada proaspat ninsa, si nu oricum, ci la 8.00 dimineata.

Dupa ce se iese din firul principal al Padinilor Frumoase se traverseaza cateva poieni, dominate acuma de o ceata stravezie.

Traversand prin poienile Padinilor Frumoase

La cabana Curmatura ajungem destul de repede, facem maxim vreo 2 h de sus din creasta, dar cu aceeasi grija sporita sa nu ne rupem picioarele pe pietrele alunecoase de sub zapada. In sala de mese, imi regasesc vechea mea dragoste, pisica de la cabana si, desi aburita datorita diferentei mari de temperatura interior-exterior, insist sa am o poza de "la revedere" cu animalul.