Circuit in zona cabanei Sureanu - 13-14 noi. 2010

Dupa turele pe bicicleta din week-end-urile anterioare, saptamana care tocmai trecuta pun la cale un plan maret: daca este frumos afara facem o tura de 2 zile cu cortul, nu conteaza, oriunde, cat inca nu a venit zapada. Daca nu este vreme buna, ne bagam pe undeva printr-o cabana ca matza pe soba. Prognoza se arata insa foarte buna in toata tara, deci nu mai incape indoiala ca iarasi comitem o iesire cu cortul prin pustietati, vorba lui Liviu.

De data asta am fost in Sureanu si inca nu oricum, ci Sureanu din memorie, fara harta, pt. ca dragul de Liviu a reusit sa uite harta acasa, desi il intrebasem f. clar inainte de plecare: "Ai luat harta m-tilor Sureanu ?!", "... daaaaaaaaaaa .....", veni raspunsul plin de certitudine ! Dar a fost mai frumos fara harta, am descoperit ca arhitectii astia, dintr-un profund defect profesional, au o memorie vizuala extraordinara si tin minte o harta aproape pe dinafara dupa ce o studiaza intensiv in zilele preliminare ale turei.

In zorii diminetii de sambata ma ia Liviu de acasa (are loc episodul acela mentionat mai sus cu ai luat harta, da evident ca am luat harta). Ne indreptam catre Sebes, iar din Sebes viram in centru la stanga spre Sugag - Oasa - Obarsia Lotrului. Dupa ce iesim din Sebes, drumul DN67C incepe incet incet sa serpuiasca din ce in ce mai mult, mai intai prin mai multa civilizatie si printre sate, apoi in lungul apei intitulata tot Sebes. Trecem de Saschiori, trecem de Capalna, localitati unde dorim sa revenim, caci apar figurate niste cetati, apoi traversam marele orasel Sugag. Pe versantii vaii, desi destul de umbrite la aceasta data calendaristica, se ridica stanga-dreapta noastra plaiuri nesfarsite cu case, gospodarii, livezi si fanete si tot ce are omul nevoie.

Dupa Sugag intram intr-un sector mai restrans de semi-chei, ajungem la Lacul Tau - Bistra, depasim acest lac si tinem mereu directia din dreapta la orice bifurcatie. La un moment dat am eu totusi o revelatie si zic sa oprim sa ne uitam pe harta. Aduce Liviu cartea din Muntii Carpati cu Sureanu si ia harta de unde nu-i din carte ..... scuturam cartea, cade victorios un pix si niste foi albe din ea, dar nici urma de harta .... moment in care isi aduce si Liviu aminte ca parca ar fi lasat harta acasa pe birou dupa ce a studiat-o bine ! Ok, deci sigur nu avem harta acuma, pe harta rutiera nu prea ne arata drumul spre cabana Sureanu, pt. ca este doar un forestier, de jur imprejurul nostru par a se contura cat de cat niste case, asa ca Liviu primeste misiunea sa se duca sa se informeze. "Tot inainte pana la Oasa este cabana Sureanu, suntem pe drumul bun !" se intoarce el victorios cu raspunsul de la o tanti din sat.

Mergem deci tot inainte pe drumul asfaltat pana la barajul lacului Oasa si de acolo abordam ramura din dreapta lacului, drumul devenind brusc neasfaltat si, pe deasupra, si foarte noroios, dar practicabil, "e drum bun pana la cabana," ne zic satenii.

Pe malul lacului Oasa incep sa ni se insire diferite constructii izolate si multe dintre ele par parasite, trecem de un drum la dreapta f. prost care scria din alte vremuri bune ca poate duce spre cabana Sureanu (14 km - drumul prin valea Prigoanei care iese in Luncile Prigoanei) si mergand inca un pic dam si de manastire, unde ne gandim sa oprim sa vedem si biserica de lemn. De la manastire cerem informatii despre drumul spre cabana Sureanu, primim acelasi raspuns cum ca este drum bun pana acolo si, ca urmare, purcedem f. increzatori mai departe. Cert este ca drumul spre cabana Sureanu nu este semnalizat cu un indicator ca atare, ci doar cu niste panouri pe care scrie Cabana Nuta - Luncile Prigoanei. Liviu isi amintea vag ca trebuie sa ajungem in Luncile Prigoanei, dar neavand harta la indemana, nu suntem siguri de bifurcatie si ne intoarcem inapoi la o cabanuta unde vazusem un nene sezand pe o bancuta. Primim multe indicatii, respectiv o harta desenata pe pamant, harta pe care Liviu o imortalizeaza repede ca sa nu uite detaliile picante.

Ne intoarcem la bifurcatia semnalizata spre cabana Nuta (4 km) si spre Domeniul Schiabil si incepem sa urcam pe drumul forestier destul de namolos in lungul apei Valea Mare, iar in curand ajungem in niste poieni mari si vaste cu destul de multe vile crescute sau in crestere. Suntem in Luncile Prigoanei, avem in fundal vf. lui Patru si vf. Sureanu si aici se va dezvolta basecampul pt. domeniul schiabil care a capatat in Curmatura Sureanu doua instalatii de teleschi.

Din Luncile Prigoanei aflam ca mai sunt vreo 6-8 km pana la cabana Sureanu si aceeasi placa, cu drumul e bun. Ii dam inainte, iar la bifurcatia spre valea Prigoanei (aici iesea drumul forestier semnalat anterior, inainte de lac, spre cabana Sureanu) noi viram la stanga in directia in care ne arata indicatorul de cabana Sureanu. Continuam, incepem sa urcam si incep sa apara niste noroaie cam mari ca proportie, volum si mai ales inaltime decat cele precedente sau banuite de noi. "Eh, drumul e bun !" ne spunem noi in minte cele tot auzite de pe la localnici. Trecem cu greu de cateva portiuni unde Liviu forjeaza masina ca sa nu ramanem in loc, ocolind cu mult talent transeele de namol, dar la o anumita panta, santurile sunt efectiv mult prea adanci si rotile derapeaza. De frica sa nu ramanem blocati pe acolo, renuntam sa mai urcam cu masina, ne intoarcem in Luncile Prigoanei, parcam masina si ne pregatim sa mergem pe jos.

Si cat stateam noi asa pe un bustean mancand ultimele firimituri de crema de zahar ars, vad eu o Dacie undeva in departare. Ii atrag lui Liviu atentia ca poate facem un ia-ma nene, dar el, neincrezator, imi zice: "Doar nu crezi ca o sa vina fix pe aici ?!" Ne continuam masa si cand ma uit indarat Dacia venea fix pe directia noastra. Sarim de pe bustean si fugim la drum cu crema de zahar ars in mana, facem semn la masina si rugam frumos pe nenea sa ne ia si pe noi. Inghesuim repede rucsacii in masina, aflam ca are 4x4, deci sigur va urca pe unde nu am urcat noi, si purcedem la drum. Se baga Dacia papuc pe unde nu ne vine sa credem, trecem de toate sleaurile produse in dimineata respectiva de camioanele neatente si ajungem in poiana intitulata Poarta Raiului.

La Poarta Raiului nenea cu masina se opreste, caci numai pana aici avea drum, iar noi ne asezam pe alt bustean sa ne terminam de mancat crema de zahar ars, ca doar nu o sa caram borcanele cu noi sus in creasta. Parcam borcanele voluminoase si grele la o tanti la cabanuta forestiera si ne continuam drumul pe jos spre cabana Sureanu. In scurt timp apare si o bifurcatie care ne vesteste ca mai avem 4 km de mers pe drum forestier pana la cabana sau 20-30 de minute daca urcam prin padure pe poteca. Fiind pe jos, alegem varianta de urcat, si, in timpul semnalat pe indicatoare, ajungem la frumoasa si mult dorita cabana Sureanu.

Complexul de cabane Sureanu (alt. 1734 m) - sunt 2 cabane si inca niste anexe, tin de Ministerul Apararii Nationale si, foarte important, in spatele cabanei undeva inspre caldarea de sub vf. Sureanu trebuie sa fie la 5 minute Iezerul Sureanu. A nu se rata, asa cum am facut noi din nestiinta si din lipsa de harta.

Gasesc o harta rahitica pe peretii cabanei pe care o pozez repede, dar nici macar nu ne vom mai uita la ea tot restul turei. Liviu culege informatiile de rigoare despre traseu, locuri de campare si mai ales locuri cu potentiale izvoare de apa, apoi plecam doldora de informatii pretioase, dar nu si practice (pt. ca de obicei cabanierii stiu trasele numai din descrieri, nu si din realitate).

Liviu la taifas de informatii utile cu cabanierul cabanei Sureanu - informatiile s-au dovedit insa a fi mai mult cu rol de inducere in eroare !

Plecand in sus de la cabana, urmam marcajul care in teorie duce spre vf. Sureanu, mergem putin prin padure, depasim fara sa stim Iezerul Sureanu ascuns pe undeva prin vegetatia de jnepeni si in scurt timp iesim deja la gol alpin. Ni se dezvaluie in fata imensul varf al lui Patru si Curmatura Sureanu (locatie unde s-au pus bazele unui nou domeniu schiabil = 2 instalatii de teleschi).

Urcand spre varful Sureanu (m-tii din fundal dreapta care se vad nu sunt altii decat Cindrel si Lotrului, muntii nostri de acasa)

Continuam urcusul pe marcaj tot sperand sa o facem la dreapta pt. a urca pe vf. Sureanu, cel putin asa inteleseseram noi de la cabanier. De altfel, in acest urcus pana pe varf, ni se spusese ca vom gasi si niste apa pe la stancile alea ... alea de acolo, intelegeti voi care. Zis si facut, marcajul nu merge decat la partea superioara a unuia dintre teleschiuri, apoi vireaza la dreapta prin spatele varfului Sureanu pe un drum forestier f. abrupt, drum care urca mai apoi in creasta m-tilor Sureanu si nicidecum pe varf.

Depasim indicatorul care ne spune ca pana la cabana Prislop mai sunt vreo 7-8 h de mers si incepem sa urcam in lungul drumului forestier. La un moment dat vedem niste apa lucind un pic mai jos in vale, se duce Liviu si umple toate recipientele de vreo 2,5 litri pe care le avem, ne continuam drumul si ajungem intr-o sa aflata sub vf. Sureanu. Din aceasta sa vedem aproape toata creasta muntilor Sureanu, noi fiind intr-unul din punctele cele mai inalte ale crestei, dar sub varf.

Platoul somital al m-tilor Sureanu, undeva departe hat in zare fiind celebra Sarmisegetusa Regia (cea a dacilor)

Creasta, sau mai bine zis platoul somital al m-tilor Sureanu, coboara incet incet spre Sarmisegetusa Regia si Orastie, asa ca noi ne decidem sa urcam doar pe vf. Sureanu si sa nu mai continuam pe creasta, caci apoi ar trebui sa ne intoarcem in urcare pe acelasi drum, ne-existand alta alternativa.

Din saua de sub varful Sureanu, viram la dreapta pe o potecuta slab conturata si incepem sa urcam spre varf, identificand varful matematic in momentul in care dam de o mare cruce de lemn infipta intr-o momaie de pietre si in momentul in care vantul evident ca bate cel mai tare, la fabuloasa altitudine de 2059 m.

Din pacate, pt. a fi vazut Iezerul Sureanu ar fi trebuit sa fi coborat putin sub varf, dar eu, nestiutoare, vazand undeva intr-o caldare vecina oglinda unui iezer mai mic lucind, am zis ca pesemne acela trebuie sa fie si iezerul mult dorit de mine. Ca urmare, nu am mai coborat sub vf. Sureanu ca sa vedem iezerul cel adevarat si ne-am multumit cu balta aceea mai mica crezand ca acolo este rezervatia Sureanu. Teapa.

De pe varful Sureanu se vad insa munti in toate zarile: avem panorama nu numai spre invecinatul vf. al lui Patru, dar vedem si mai departe m-tii Parang, apoi vedem silueta mult iubitului meu Retezat (cu varful omonim inca neatins de mine), si, in sfarsit, in directia Sibiului, vedem vastele intinderi ale Cindrelului (cu zona unde am dormit acum cateva saptamani, cu trecerea spre m-tii Lotrului prin saua Steflesti), iar in zarile cele mai indepartate Fagarasii.

Vedere din zona vf. Sureanu spre vecinul sau de masiv, varful lui Patru (in fundalul indepartat se vad crestele m-tilor Parang)

Vedere de pe vf. Sureanu spre muntii invecinati: Cindrel si Lotru (undeva in fundalul f. indepartat ar trebui sa se vada mici detot si Fagarasii)

Din varful Sureanu alegem sa coboram putin in dreapta spre vf. si culmea Carpii, in saua de deasupra acelui mic iezer identificat de noi intr-o caldare oarecum mai stancoasa si plina de jnepeni. Iezerul seamana destul de mult ca forma cu cel vazut de mine in pozele de pe net, asa ca voi adormi fericita cu gandul ca am mai vazut un lac de munte.

Multa vreme stam si tot cautam un loc de cort unde sa nu ne bata prea tare vantul, gasim pana la urma cat de cat un adapost la rasul ierbii in spatele unui palc de jnepeni, punem cortul, lasam sa se umfle sacii de dormit, facem de mancare si pe urma caldurica de voie in puful sacilor Nahanny. Si inainte de culcare, am uitat sa mentionez apusul de soare vazut peste m-tii Retezat departe in zare. De exceptie, intr-adevar de vis, nu stiam ca o sa vedem atat de aproape m-tii mei preferati.

Liviu testand locul pt. cort: nu e in panta, nu bate vantul, bate soarele dimineata devreme etc

A doua zi de dimineata reusim abia pe la 10.30 a.m. sa ne punem in miscare, de fapt nu ne-am propus decat traversarea prin Curmatura Sureanu pe la domeniul schiabil pana pe vf. lui Patru, apoi coborare de voie spre masina, pe un drum pe unde o fi (aveam noi ceva informatii de la cabanier, total false de altfel).

In poza de jos si cea de sus suntem in creasta principala a m-tilor Sureanu, undeva sub varful omonim

Traversam inapoi pe sub vf. Sureanu si ajungem in drumul forestier de creasta principala, urcam un mic varfulet cu momaie in varf si de acolo admiram uimiti toate zarile pline de munti. Vedem si o noua ceata de jeep-uri care urca f. zgomotos spre creasta, noi ne vedem mai departe de ale noastre si ei de ale lor.

Vedere spre varful Sureanu din creasta principala (in fundal dreapta se zaresc Cindrelul si Lotrului)

Vedere spre valea Jiului si spre muntii Retezat din departare

Coborand spre Curmatura Sureanu, lasand in spate platoul somital sau zona de creasta

Pentru a cobora inapoi spre Curmatura Sureanu alegem acelasi drum forestier ca in ziua precedenta, dar de data aceasta in coborare, ajungem la partea superioara a teleschiului, coboram pe asa zisa partie pana jos in Curmatura Sureanu, analizam bine ca arhitectii noua constructie, cam disproportionata si cam nestudiata, si la vreo cateva sute de metri in preajma unui copac facem un popas de ceai.

In poza de jos si cea de sus, domeniul schiabil din Sureanu, avand in fundal vf. omonim, respectiv vf. lui Patru

Ne alegem mai departe traseul de urcare spre varf, nu in lungul marcajelor, care merg pe o curba de nivel din aceea f. urcatoare, ci alegem sa urcam fix pe muchia crestei pt. a avea panorame cat mai frumoase spre muntii inconjuratori. Ca urmare, urcam mai intai pe vf. Ausel (alt. 2009 m), iar mai apoi drumul de creasta este un veritabil drum de caruta, de tanc cu senile sau orice din gama aceasta.

Mergand de pe varful Ausel printr-un mare camp de creasta spre varful lui Patru

Ajungem intr-un final si pe cel mai inalt vf. al masivului, celebrul vf. al lui Patru (alt. 2130 m), varf pe care l-am tot vazut din toate unghiurile de cand am venit, dar abia acuma la finalul turei urcam pe el. Sus pe varf evident bate un vant frate cu crivatul, ne gasim un culcus cat de cat mai ferit sub varf ca sa mancam, dar degeaba, frigul ne intra in oase instantaneu, cu toata tuica pe care o bea Liviu si cu tot lichiorul pe care il bag eu. Degeaba, e frig si basta, doar esti pe varf, sau ma rog, sub varf !

Varful lui Patru, marcat cu foarte multe momai si cruci de lemn (in fundal zarindu-se intregul masiv al Parangului)

Pozand pe varful lui Patru, e cam frig, dar merge de o sedinta foto 

Vedere din zona vf. lui Patru spre Curmatura Sureanu si varful omonim

Vedere de pe vf. lui Patru spre lacul Oasa (jos) si m-tii Cindrel si Lotru (fundal dreapta)

Vedere de pe vf. lui Patru spre invecinatii m-tii Parang

Vedere de pe vf. lui Patru spre traseul de urcare din varful Ausel (in spate), avand in fundalul indepartat m-tii Retezat

Dupa repriza de frig de pe varf, bagam o repriza de poze pe varf, iar apoi ne uitam intrebatori unde o fi acea culme despre care ne zicea noua cabanierul ca merge lin spre Luncile Prigoanei. Luncile Prigoanei intr-adevar se vad de pe varf, dar nu este nicidecum o muchie sau culme sau ceva o forma de relief clar diferentiata care sa mearga de pe varf spre acea poiana. Alegem pana la urma sa coboram in stanga varfului pe intinsul plai care, in cel mai rau caz, ne scoate in valea pe unde urca drumul forestier in Curmatura Sureanu.

Coboram spre stanele de sub Curmatura Sureanu, nadajduind in acelasi timp ca trebuie sa existe un drum de oi care sa ne scoata undeva mai repede spre civilizatie. Ca sa nu mai mergem pana in Curmatura Sureanu si sa nu mai ocolim toata valea, cand vedem ca ceasul indica abia 15.30 p.m., hotaram sa o taiem drept prin padure spre Poarta Raiului, caci pare-se ca nu este mult de mers in linie dreapta prin padure. Ajungem la prima stana de langa padure, stana care este pe partea dreapta cum cobori de pe varf, si, tinand potecuta copitelelor de oi, dam la intrarea in padure de un imens drum forestier batut care incepe sa coboare in directia Poarta Raiului.

Incepem sa coboram pe acest drum forestier, este adesea acoperit de crengi de brad, se pare ca brazii de aici sufereau de o boala ceva caci erau toti cu alb pe ei. Continuam drumul care coboara si verificam din cand in cand ca avem directia buna, observand soarele in partea stanga a noastra. Surpriza surprizelor, iesim fix un pic mai sus de locul unde ne lasase in ziua precedenta nenea cu masina, adica iesim fix in marea poiana Poarta Raiului. Stam o vreme pe un bustean pana ce soarele apune detot dupa culme, dar nu avem noroc de nici o masina, ne da emotii doar un tractor, dar el se duce mai departe spre cabana Sureanu si nu in jos la Luncile Prigoanei unde avem noi masina parcata.

Pana la urma o luam la picior cei 4-5 km de mers pe jos, sunt la vale asa ca nu este f. grava situatia si cu ocazia aceasta descoperim ca sleaurile de noroi au disparut, mai mai ca nu mai recunoastem zonele pe unde ne impotmoliseram cu Skoda cu o zi inainte. Concluzionam noi ca de fapt de vina sunt tractoarele si camioanele care mergeau dimineata spre constructiile noi din zona domeniul schiabil, afirmam ca pe asa noroi nivelat ca acuma am fi putut si noi urca cu masina si, ca urmare, promitem ca data viitoare sa urcam cumva si noi cu masina pana la cabana (asa-i frumos pe munte, cu masina cat se poate de departe).

Ajunsi la masina constatam ca nu s-a intunecat inca. Daca nu am avut harta, nu ne-am permis sa balaurim noaptea prin locuri necunoscute, asa ca am grabit pasul si am ajuns acasa la o ora decenta, desi chiar si asa mie mi se inchideau ochii de la tonele de serpentine de pe drumul Oasa-Sugag-Sebes.

Cadoul pe care il lasasem restant din prima seara, este apusul peste m-tii Retezat !

Cu bicicleta prin jurul Brosteniului - 7 noi. 2010

Pentru ca trebuia sa ajungem in satul Brosteni sa vedem o bisericuta de lemn care va fi restaurata, ne hotaram sa punem si bicicletele pe masina ca sa dam o raita prin zona. Zis-si-facut, dupa ce ne oprim de dimineata la biserica din Ludos, ne continuam drumul spre Brosteni, parcand masina chiar vis-a-vis de biserica de lemn din dealul satului.

De la biserica de lemn din Brosteni coboram pe o ulita spre centrul satului si, odata ajunsi in strada principala, pedalam de zor spre iesirea din sat (una din iesirile din sat, desi noi credeam ca este unica). Aveam noi in cap sa ajungem cumva in varful unui deal pe care il alesesem de sus de langa cimitirul bisericii, dar cum odata ajunsi in centrul satului, nu prea ne-am mai dat seama care directie sa o tinem, am continuat drumul inceput pana am ajuns la camp.









Odata iesiti din marele sat Brosteni, descoperim ca de fapt am luat-o intr-o directie complet gresita, Liviu face o intoarcere de 180 de grade, dar nu pe drum inapoi, ci pe un alt drum de caruta care pare-se sa se indrepte spre varful dealului dorit de noi, continuam pe drumeagul respectiv si in curand ajungem sa mergem pe camp la propriu. Un fel de dat la pedale in gol ca sa alunece bicicleta pe iarba. Cred ca are si sportul asta o denumire, dar nu stiu exact care !?

Reusim totusi la un moment dat sa gasim o dara de drum care sa ne conduca in directia dorita de noi, iesind in final tocmai in cealalta ulita a satului. Era de fapt strada perpendiculara pe strada pe care am coborat, respectiv iesit noi din sat. Cu alte cuvinte noi am iesit fix pe unde nu trebuia si pe unde nu vroiam, asa ca ne-am intors pana la urma pe alt drum, ca sa ajungem oarecum de unde plecasem, doar ca un pic mai la vale.

Inspectand un podulet peste un firisor de apa foarte firav

Ajunsi in drumul principal tinem directia dealului pe care intentionam sa il urcam si cand panta devine mai mare incepem sa impingem la biciclete, caci aveam de inaintat si prin iarba, deci nu oricum. Ocolim cu mult talent o stana ca sa scapam de cainii care deja ne latra, iar in scurt timp ajungem in varful dealului La Lacuti, marele deal de altfel (vreo 400 m altitudine scrie pe harta). Sus ni se deschid panorame frumoase, mai ales spre satul invecinat, iar un drum de creasta incepe sa coboare catre micutul catun ce se zareste jos in vale si pare-se sa nu aiba legaturi f. carosabile cu restul lumii.

Vedere din varful dealului La Lacuti spre satul invecinat din vale

Cu privirile atintite spre zarile indepartate ne prabusim la baza unei troite si ne punem pe mancat, incercand sa ne gandim pe unde sa mergem mai departe. Avem noi un plan cu coborat in satul de jos, urcat inapoi si coborat indarat in Brosteni, dar orele fiind inaintate, ne dam seama ca iarasi ne apuca noaptea si nu avea nici un farmec sa nu mai putem face poze chiar deloc deloc prin aceste minunatii de locuri. Ne decidem sa ne intoarcem un pic inapoi pana in drumul ce merge in lungul coamei si de acolo mai continuam pana reusim la un moment dat sa o luam in sus impingand bicicleta pana spre cel mai apropiat varf (are si varf dealul asta, culmea !!!).

Coborand spre Brosteni pe un drum imbarligat ... de fapt nici noi nu prea stim bine pe unde ?!

Din varful dealului admiram apusul si ne hotaram sa nu coboram fix spre Brosteni, ci sa abordam un drum mai ocolit prin dreapta care ne-ar scoate undeva pe firul apei de langa sat. Zis-si-facut, incepem sa coboram, mai intai in gat direct, mai apoi gasim un drum care, desi abrupt, ne duce destul de mult in jos. In dreptul unei stane avem o tentativa sa coboram pe langa stana, dar ne dam seama ca drumul se opreste la stana si ar fi trebuit sa mergem pe coclauri pe intuneric in jos. Ca urmare, tinem drumul care merge in dreapta jos si care evident ca ne duce in cu totul alta directie decat vroiam noi, adica fix in sens opus, dar nah, acuma e drum, nu putem sa facem mofturi. Continuam coborarea pe drum, pt. ca Liviu miroase ca jos la baza dealului probabil vom da peste un drum ce duce spre Brosteni. Deci un drum care da in alt drum care se intersecteaza cu alt drum si de unde se vede alt drum ... drum peste drum, drum din drum, drum dupa drum ... numai drumuri dom'le, plin de drumuri ! Intr-adevar, cum se termina dealul, intram pe curba de nivel pe un drum, dar un drum minunat plin de gropi, gropi care pe intuneric evident ca nu se vad, dar se simt ... vai ce se simt !

Mergem asa pe sub deal noi mult si bine si tot speram ca drumul sa se indrepte spre Brosteni. Ei ash, ce treaba are drumul cu Brosteniul, doar campul are treaba cu satul, drumul merge pe sub deal pana ce trece de un fir de apa si abia atunci reusim sa iesim in strada de unde incepuseram sa impingem bicicletele. Ajunsi in strada ne intoarcem spre directia satului si in scurt timp ajungem in centrul de langa biserica, trecem si pe langa carciuma f. animata de altfel, apoi mai urcam un pic pana la biserica de lemn din deal si dam de a noastra masina parcata frumos pe ulita.

La intoarcere spre Sibiu ne bucuram de zanganitul antenei pe chinga care leaga bicicletele, oprim si verificam mereu sa vedem daca nu cumva ne cad instrumentele pretioase de pe masina, dar ele-s bine ancorate. Revenind in masina, vedem in trei randuri 3 iepuri mari de camp care se uita ciudat la noi, iar noi, insensibilii, ii speriem cu farurile de la masina.

Cu bicicleta prin satele valcene - 31 oct. 2010

Duminica dimineata se intrevad zorii albastrii ai unei noi zile senine de toamna. Iara nu am somn la gandul ca o sa ma sui din nou pe bicicleta astazi, asa ca ma scol cu noaptea in cap ca sa mai pregatesc cele de-ale gurii pentru iesire. Cu titlu introductiv, pana sa iesim din Sibiu, trecem si pe la o benzinarie ca sa-mi umflu eu bicicleta (ocazie cu care am invatat cum se face asta la benzinarie) si apoi hotaram sa mergem spre valea Oltului, sa cautam pe undeva satul Gruiu Lupului, unde a auzit Liviu ca s-a facut o manastire frumoasa.

Pana una alta, de dimineata oprim in satul Cainenii Mici (pe malul stang al Oltului cum pleci din Sibiu spre Valcea) la una din cele doua biserici monument istoric. Oamenii canta, dar se uita si foarte curiosi la noi sa vada lume noua prin sat, si, pe deasupra, si cu biciclete pe masina. Toti sunt insa foarte binevoitori si saritori, indemnandu-ne mai apoi sa ne parcam masina in fata la Consiliul Popular ca sa putem merge in voie cu bicicletele.

Dupa slujba, una cate una se mai opreste la taifas pe bancuta din fata bisericii

Odata cocotati pe biciclete, din centrul satului Cainenii Mici urcam un pic in lungul vaii spre munte, apoi viram la dreapta intr-un urcus sustinut, tinand de acum inainte drumul local 7D. Urcam inca pe asfalt si in curand aproape iesim din sat, vazandu-se inca in departare valea Oltului, cu al sau trafic aglomerat. Mai jos sub noi recunoastem silueta turlei bisericii Sf. Nicolae si casutele inconjuratoare.

Dupa ce iesim detot din Cainenii Mici urcam in lungul unor serpentine mai domoale pe un fel de curba de nivel (dar curba de nivel din tipologia aia urcatoare, iar in momentul in care ajungem in capul dealulului avem surpriza sa intram deja pe nesimtite in satul Greblesti.

Greblesti se desfasoara cumva pe culmea unui deal, drumul principal nu este niciodata drept, ci urca si coboara domol, oferind perspective variate asupra caselor care sunt fie ingramadite, fie rasfirate linistit pe dealuri cu livezi si gospodarii.

In satul Greblesti, cand prindem o panta, incepem sa coboram cu viteza, desi pe mine ma impresioneaza sa vad lumea satului, mai ales ca acuma duminica toti au iesit in poarta sau la taifas intr-o intersectie de drum. Subiectul iesirii in strada nu trebuie sa fie foarte complex, este suficient sa stai sa te uiti la drum si sa vezi ce se intampla.

La observat pulsul vietii in satul Greblesti (de data aceasta nici de bancuta nu mai este nevoie)

La un moment dat, in coborarea noastra plina de viteza, vad un mos singuratic asezat pe o banca de lemn. Ma opresc subit, scot zoom-ul si ii fac o poza, moment in care individul ma vede si imi face cu mana, apoi ma cheama sa vin sa sed langa el.

Ma duc la mosu', iar Liviu imortalizeaza rapid momentul inedit. Ghici ce-mi face mosul ?!

Acuma se pare ca drept rasplata ca am facut poza cu el, mosu' se duce si ne aduce si juma' de litru de tuica la pachet, ca i-am explicat noi ca suntem cu masina lasata jos de vale in Caineni. Tuica este inca nebauta si in ziua de azi, ca am zis ca asteptam o noapte friguroasa de noiembrie la cort ca sa ii dam cep (pe caldura nu se merita efortul si nu are de fapt farmec daca nu mori de frig in varful muntelui).

Dupa ce plecam de la mosul din Greblesti incepem sa coboram in lungul satului, dam de drum neasfaltat si continuam coborarea, drumul inscriindu-se apoi la stanga in lungul vaii Boisoarei, apa care nu departe se va scurge in Olt.

Continuam coborarea pana ajungem la apa si acolo traversam podul de piatra, moment in care se produce schimbarea si incepem sa nu mai coboram, ca doar am ajuns la albia raului, ci incepem sa urcam pe nesimtite. Drumul pare drept, adica orizontal, dar nu este chiar asa. Drumul asta are o panta f. f. lina de urcare, atat de lina ca eu tot dau din pedale si obosesc si nu inteleg de ce ?! Am inteles insa abia la coborare cand am vazut ce bine este sa nu dai din pedale si sa aluneci ca gandul si ca vantul la vale.

In lungul vaii Boisoara tot urcam, mai intai avand coada Fagarasului in stanga si turlele unei alte manastiri ascunse undeva inspre fundul vaii, apoi, dupa ce trecem de bifurcatia cu manastirea, avem numai de urcat domol in lungul apei. Mai departe, ne indreptam spre satul Boisoara, drumul fiind unul foarte frumos si drumul vechi de altfel spre Curtea de Arges, care traverseaza Subcarpatii pe la Perisani pe undeva. Cand ajungem la inceputul Boisoarei incepem insa sa urcam sustinut, pt. ca satul de fapt se desfasoara pe dealul pe care il avem in fata.

Drumul urcator spre culmea Boisoarei ne presara una cate una in fata ochilor ulite pline de noroi, fantani la fiecare cotitura, privelisti ale aceluiasi sat, dar de pe dealul vecin si tot asa mai departe.

In ciuda faptului ca rata de Perisani - Sibiu care trece pe aici este f. moderna si pare sa rupa toate limitele unui sat inca arhaic, casele vechi si oamenii, de la cum sunt imbracati pana la cum vorbesc, sunt inca oameni care apartin vietii satului. Il intrebam pe Liviu ce crede ca se va intampla cu satele acestea, care sunt atat de multe si de frumoase? Dupa ce aceasta generatie se va stinge cine o sa mai locuiasca in ele, cine o sa le mai intretina, cine o sa le mai continue traditia ? Liviu este insa optimist si imi spune ca va veni lume de la oras inapoi la sat, ca isi vor da seama ca nu se poate trai sanatos in acele mega-aglomeratii urbane si vor re-popula satele.

Urcam aproape tot satul pana sus in culme la un releu, ca nu avem incotro, iar de aici de la releu in sfarsit ni se destainuie ca nu mai avem decat de coborat ca sa ajungem la Gruiu Lupului (asta in teorie). In fine, sus in creasta la Boisoara mancam pe o pajiste si admiram zarile spre Fagarasi si spre Valea Oltului. De aici de sus am mai sta mult la clatit ochii si cercetat zarile, sunt atat de multe drumuri si drumusoare care se vad si care ar putea fi urcat si coborate cu bicicleta.

Intr-un final si dupa digestia cuvenita, din varf de la releul din Boisoara incepem sa coboram spre satul Bumbuesti, de unde cica mai este o zvarlitura de bat pana la satul vecin, la Gruiu Lupului. Coborarea este foarte frumoasa, dar si foarte friguroasa in acelasi timp, motiv pt. care ma infofolesc ca o baba cu basma pe cap si geaca de iarna pana in dinti. Acuma, dotata bine cu centrala termica, pot si eu sa cobor spre Bumbuesti fara strangere de inima la frigul care incepe sa se lase afara, mai ales la umbra vailor ascunse soarelui.

In coborarea noastra intram in Bumbuesti destul de repede si incepem sa iscodim lumea despre directia spre Gruiu Lupului. Copii se joaca pe strada linistiti si ne spun ca mai avem de mers 3 h, de parca am merge cu spatele, altii ne spun insa ca nu mai este decat un kilometru si ceva, maxim doi. Noi preferam cea de-a doua varianta si o punem in aplicare.

In centrul satului, langa biserica, intrebam la un local oamenii si aflam ca daca nu tinem drumul mare, ci o luam peste pod in sus abrupt pe deal, ajungem mult mai repede in culme si apoi coboram rapid pe stanga pana in poarta manastirii. Zis si facut, avand in vedere ca orele sunt inaintate si am vrea sa ajungem macar pe lumina pana acolo, dupa ce traversam podul din centrul satului incepem sa impingem bicicletele la deal ... adica revenim la sportul meu preferat: pushing-bike. Bicicletele nu le vom impinge f. mult la deal, desi, datorita pantei, avem impresia ca nu se mai termina urcarea asta niciodata. In momentul in care se termina satul, intr-adevar drumul vireaza la stanga si incepe sa coboare usor, iar inainte sa intram in Gruiu Lupului dam si de o bucata de asfalt, care ne va conduce o vreme spre biserica mare cautata de noi.

Fericiti ca, in sfarsit, am ajuns la destinatia finala, ne angajam intr-o coborare in viteza, dar care din pacate nu dureaza prea mult, caci mai trebuie pedalat din nou la deal, apoi din nou la vale si pe urma cica prima la stanga virati si incepeti sa coborati si mai mult spre manastire. Deja, din momentul in care vedem turla manastirii, nu mai este nici un dubiu incotro trebuie sa ne indreptam. Parasim la un moment dat asfaltul si o mai luam pe niste ulicioare stramte si intortocheate care ne tot ametesc.

La manastire cautam un calugar ca sa ne deschida si noua biserica, apoi, pt. ca din lipsa de timp am refuzat sa mergem sa mancam, ne trezim ca ni se baga in rucsac o sticla mare de suc. De cand visam eu sa merg cu bicicleta si sa beau suc. E adevarat ca nu este preferatul meu de portocale, dar este de grapefruit si tine foarte bine de sete. Mai luam apa si in termos ca sa fim siguri ca nu murim de sete, si aflam cu tristete ca apa si-o cara calugarii singuri de departe, pt. ca nu au inca un put aici, asa ca ne straduim sa nu o risipim degeaba si sa fim mai economi.

La deal inapoi pornim cand se insereaza si alegem acelasi drum, caci ne gandim noi ca decat sa orbecaim pe intuneric si sa stam sa intrebam prin sat care incotro, mai bine ne intoarcem pe unde stim deja drumul corect. In varf la Boisoara mai facem inca o data pauza de masa, dar la lumina farurilor de la bicicleta si a frontalei, apoi coboram mult si bine pana aproape de Greblesti, moment in care constientizam cat am urcat noi de fapt pana in Boisoara. In Greblesti pe ulita miroase a foc de lemne si este complet pustiu, asa ca preferam sa mai mergem pe langa bicicleta si sa respiram aerul parfumat al satului intr-o seara friguroasa de sfarsit de octombrie. Asa ca mai impingem putin bicicleta la deal si apoi coboram definitiv spre Cainenii Mici, unde ne-am lasat masina in centrul satului - de fapt am parcat-o in spatiul pentru piata de legume, dar care acuma duminica nu era functionala. Ajunsi la masina ne parcam bicicletele pe masina si ne intoarcem acasa dupa ce am pedalat vreo 25 de km la deal si la vale in vreo 7 ore, cu pauze cu tot si cu masa cu tot si cu poze cu tot si cu uimit la piesaj cu tot.